LEGE nr. 104/2019
LEGE nr. 104 din 17 mai 2019 pentru modificarea și completarea art. 223 din Legea educației naționale nr. 1/2011
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Articolul 223 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.
Alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educației Naționale, pe bază de contract, pentru finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară, realizarea de obiective de investiții, fonduri alocate pe bază competițională pentru dezvoltare instituțională, fonduri alocate pe bază competițională pentru incluziune, burse și protecția socială a studenților, fonduri destinate cluburilor sportive universitare, precum și din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări și taxe percepute în condițiile legii de la persoane fizice și juridice, române sau străine, și din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare.
2. La alineatul (6), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
d) fonduri alocate pentru cluburile sportive universitare.
3. La alineatul (7), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) contract complementar pentru finanțarea reparațiilor capitale, a dotărilor și a altor cheltuieli de investiții, subvenții pentru cazare și masă, precum și fonduri pentru finanțarea cluburilor sportive universitare;
4. După alineatul (13) se introduc trei noi alineate, alineatele (14)-(16), cu următorul cuprins:
(14) Instituțiile de învățământ superior de stat pot aloca fonduri pentru cluburile sportive universitare și pot pune la dispoziția acestora baza materială a universității, în mod gratuit.
(15) Cluburile sportive universitare pot pune baza materială proprie la dispoziția universităților, în mod gratuit.
(16) Instituțiile de învățământ superior de stat pot prelua în subordinea lor cluburi sportive, caz în care devin ordonatori secundari de credite.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p.
București, 17 mai 2019.
Nr. 104
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 mai 2019
DECIZIE nr. 86 din 13 februarie 2019
DECIZIA nr. 86 din 13 februarie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 alin. (2) și ale art. 362 alin. (3) și alin. (4) coroborate cu cele ale alin. (7) și alin. (8) ale aceluiași articol din Legea educației naționale nr...
DECRET nr. 446 din 16 mai 2019
DECRET nr. 446 din 16 mai 2019 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 223 din Legea educației naționale nr. 1/2011
LEGE nr. 105 din 17 mai 2019
LEGE nr. 105 din 17 mai 2019 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
DECRET nr. 447 din 16 mai 2019
DECRET nr. 447 din 16 mai 2019 pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
ORDIN nr. 124 din 2 mai 2019
ORDIN nr. 124 din 2 mai 2019 privind actualizarea Catalogului național cu pachete, produse și profile de protecție INFOSEC, versiunea mai 2014
ORDIN nr. 798 din 8 mai 2019
ORDIN nr. 798 din 8 mai 2019 privind modificarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiții în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiții de siguranță a SEN, precum și implementarea sistem...
ORDIN nr. 2272 din 18 aprilie 2019
ORDIN nr. 2.272 din 18 aprilie 2019 privind clasarea în Lista monumentelor istorice a Mănăstirii Sinaia - Ansamblul nou ca monument istoric situat în Str. Mănăstirii nr. 2, orașul Sinaia, județul Prahova, precum și a subcomponentelor acestuia