LEGE nr. 53/2019

LEGE nr. 53 din 20 martie 2019 privind unele măsuri pentru studierea istoriei comunităților evreiești din România

Intrare în vigoare 24 martie 2019

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Prin derogare de la prevederile alin. (4) și (10) ale art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, se declasifică hotărârile clasificate adoptate, precum și documentele clasificate primite, realizate sau transmise de Consiliul de Miniștri, Consiliul de Cabinet sau Consiliul de Stat în perioada 1938-1989, depozitate la Arhivele Naționale ale României și în arhiva Secretariatului General al Guvernului, privind comunitățile evreiești și/sau formele de organizare ale acestora, Cultul Mozaic, respectiv organizațiile, societățile, asociațiile, așezămintele, fundațiile evreiești/israelite/mozaice.

Articolul 2

Deținătorii documentelor ce conțin informațiile clasificate prevăzute la art. 1, precum și cei care dețin copii ale acestora iau măsuri pentru suprimarea marcajelor de clasificare și scoaterea informațiilor de sub incidența reglementărilor protective prevăzute de lege.

Articolul 3

Prin derogare de la prevederile art. 28 și 30 și ale anexei nr. 6 la Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, documentele ce conțin informațiile declasificate potrivit prevederilor art. 1 se pun imediat la dispoziția persoanelor interesate, la cererea acestora.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p.

=====
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 20 martie 2019.

Nr. 53.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 martie 2019

NORMĂ din 21 martie 2019

NORME din 14 februarie 2019 privind stabilirea condițiilor de efectuare a evaluării psihologice a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, adăugarea de noi categorii și, în cazul obținerii unui nou permis de conducere auto anulat, pentru...

LEGE nr. 54 din 20 martie 2019

LEGE nr. 54 din 20 martie 2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Național...

DECRET nr. 169 din 20 martie 2019

DECRET nr. 169 din 20 martie 2019 privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și f...

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2019

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2019 privind modificarea și completarea art. II din Legea nr. 145/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea...