LEGE nr. 235/2020
LEGE nr. 235 din 5 noiembrie 2020 pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
La articolul 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, respectiv în localitățile Baia Mare, Călărași, Copșa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum și în localitățile Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Șoimuș, Teliuc, Uricani, Vețel, Vulcan din județul Hunedoara, localitățile Abrud, Baia de Arieș, Lupșa, Roșia Montană și Zlatna din județul Alba, localitatea Băița din județul Bihor, localitățile Bacău și Onești din județul Bacău, localitățile Crizbav, Victoria și Făgăraș din județul Brașov, localitățile Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița din județul Caraș-Severin, localitățile Aghireșu, Câmpia Turzii, Căpușu Mare, Dej, Iara și Turda din județul Cluj, localitatea Năvodari din județul Constanța, localitatea Baraolt din județul Covasna, localitatea Galați din județul Galați, localitățile Brănești, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgotești, Fărcășești, Ionești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Urdari și Turceni din județul Gorj, localitățile Ciulnița și Slobozia din județul Ialomița, localitățile Brazi și Ploiești din județul Prahova, localitățile Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava, localitățile Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești din județul Timiș, localitatea Mina Altân Tepe din județul Tulcea, localitățile Berbești și Râmnicu Vâlcea din județul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p.
București, 5 noiembrie 2020.
Nr. 235.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 noiembrie 2020
DECRET nr. 847 din 5 noiembrie 2020
DECRET nr. 847 din 5 noiembrie 2020 privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
DECRET nr. 848 din 5 noiembrie 2020
DECRET nr. 848 din 5 noiembrie 2020 privind promulgarea Legii pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescărești și de acvacultură
ORDIN nr. 197 din 28 octombrie 2020
ORDIN nr. 197 din 28 octombrie 2020 privind modificarea și completarea Regulamentului pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr...
ORDIN nr. 204 din 28 octombrie 2020
ORDIN nr. 204 din 28 octombrie 2020 pentru aprobarea Procedurii privind preluarea în proprietate a bunurilor din sectorul gazelor naturale
PROCEDURĂ din 6 noiembrie 2020
PROCEDURĂ din 28 octombrie 2020 privind preluarea în proprietate a bunurilor din sectorul gazelor naturale
ORDIN nr. 205 din 28 octombrie 2020
ORDIN nr. 205 din 28 octombrie 2020 pentru aprobarea Metodologiei privind reglementarea condițiilor pentru preluarea în proprietate de capacități energetice de distribuție a energiei electrice
METODOLOGIE din 6 noiembrie 2020
METODOLOGIE din 28 octombrie 2020 privind reglementarea condițiilor pentru preluarea în proprietate de capacități energetice de distribuție a energiei electrice
DECIZIE nr. 431 din 23 iunie 2020
DECIZIA nr. 431 din 23 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 667 din Codul de procedură civilă