LEGE nr. 44/2020
LEGE nr. 44 din 3 aprilie 2020 privind instituirea Zilei Satului Românesc
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se instituie Ziua Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie.
Articolul 2
(1) Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc.
(2) Fondurile necesare organizării evenimentelor prilejuite de sărbătorirea Zilei Satului Românesc pot fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice în limita alocațiilor bugetare aprobate.
(3) Persoane fizice sau juridice interesate pot sprijini logistic și/sau financiar, după caz, organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile.
Articolul 3
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
TITUS CORLĂȚEAN
București, 3 aprilie 2020.
Nr. 44.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 aprilie 2020
DECRET nr. 229 din 3 aprilie 2020
DECRET nr. 229 din 3 aprilie 2020 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia
DECRET nr. 230 din 3 aprilie 2020
DECRET nr. 230 din 3 aprilie 2020 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
DECRET nr. 231 din 3 aprilie 2020
DECRET nr. 231 din 3 aprilie 2020 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
DECRET nr. 232 din 3 aprilie 2020
DECRET nr. 232 din 3 aprilie 2020 pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei Satului Românesc
DECRET nr. 233 din 3 aprilie 2020
DECRET nr. 233 din 3 aprilie 2020 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
DECRET nr. 234 din 3 aprilie 2020
DECRET nr. 234 din 3 aprilie 2020 privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
DECRET nr. 235 din 3 aprilie 2020
DECRET nr. 235 din 3 aprilie 2020 privind promulgarea Legii pentru modificarea alineatului (2) al articolului 24 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
DECRET nr. 236 din 3 aprilie 2020
DECRET nr. 236 din 3 aprilie 2020 privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor