LEGE nr. 295/2021
LEGE nr. 295 din 13 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.
După articolul 66 se introduce un nou articol, articolul 66^1, cu următorul cuprins:
Articolul 66^1
(1) În cazul repetării la același sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției prevăzute la art. 65 lit. q), de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66 lit. b), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).
(2) Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prevăzute la alin. (1) se materializează prin afișarea de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: «Acest spațiu este închis temporar, până la data de …………………. inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19.»
(3) În cazul în care operatorul economic nu respectă sancțiunea contravențională complementară prevăzută la alin. (1), orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenției prevăzute la art. 65 lit. q) aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
(4) În cazul în care constată săvârșirea contravenției prevăzute la art. 65 lit. r), pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66 lit. c), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).
(5) Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prevăzute la alin. (4) se materializează prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
2. La articolul 67 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), q) și r);
3. La articolul 68, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
(2) Prin derogare de la dispozițiile art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare aplicate potrivit art. 66^1.
Articolul II
Prezenta lege intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p.
București, 13 decembrie 2021.
Nr. 295.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 decembrie 2021
HOTĂRÂRE nr. 46 din 14 decembrie 2021
HOTĂRÂRE nr. 46 din 14 decembrie 2021 privind modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 18/2021 pentru alegerea membrilor și a biroului Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe
HOTĂRÂRE nr. 47 din 14 decembrie 2021
HOTĂRÂRE nr. 47 din 14 decembrie 2021 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 17/2021 privind alegerea membrilor și a biroului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activ...
LEGE nr. 294 din 13 decembrie 2021
LEGE nr. 294 din 13 decembrie 2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar
DECRET nr. 1290 din 13 decembrie 2021
DECRET nr. 1.290 din 13 decembrie 2021 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul buge...
DECRET nr. 1291 din 13 decembrie 2021
DECRET nr. 1.291 din 13 decembrie 2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
LEGE nr. 296 din 13 decembrie 2021
LEGE nr. 296 din 13 decembrie 2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate
DECRET nr. 1292 din 13 decembrie 2021
DECRET nr. 1.292 din 13 decembrie 2021 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate
HOTĂRÂRE nr. 43 din 14 decembrie 2021
HOTĂRÂRE nr. 43 din 14 decembrie 2021 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2021 privind aprobarea componenței nominale și a conducerii Delegației permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei