HOTĂRÂRE nr. 29/1993

HOTĂRÂRE nr. 29 din 9 iunie 1993 pentru constituirea unei comisii parlamentare de ancheta privind actele de corupție

Intrare în vigoare 14 iunie 1993

În scopul identificarii cauzelor care generează corupția și a combaterii fenomenului de corupție, precum și a faptelor de aceasta natura în care sunt implicate autorități și pentru elucidarea cauzelor de corupție prezentate prin mass-media, în temeiul art. 61 alin. (4) din Constituția României și al art. 86 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Parlamentul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se constituie Comisia parlamentară de ancheta privind actele de corupție, având următoarele obiective:

a) anchetarea sesizării formulate de fostul comisar șef al Gărzii financiare, domnul general-maior Gheorghe Florica;

b) anchetarea altor cazuri de corupție cu care comisia va fi sesizată sau se autorizeaza, precum și continuarea anchetei dispuse de Senatul României prin Hotărârea nr. 3 din 16 ianuarie 1992;

c) urmărirea modului în care organele statului, cu atribuții specifice, se implica în respectarea legii și în sesizarea organelor competente pentru tragerea la răspundere penală a tuturor celor vinovați, indiferent de funcția sau demnitatea publică pe care au ocupat-o sau o ocupa în prezent;

d) elaborarea unei analize generale asupra fenomenului de corupție și a măsurilor ce se impun pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.

Articolul 2

În scopul aflarii adevărului, întreaga documentație referitoare la cazurile de corupție, inclusiv arhiva Comisiei de ancheta a Senatului, constituită prin Hotărârea nr. 3 din 16 ianuarie 1992, va fi pusă la dispoziția Comisiei parlamentare de ancheta privind actele de corupție, de către toți deținătorii.

Articolul 3

Parlamentul României cere organelor statului, instituțiilor, organizațiilor, societăților comerciale și cetățenilor sa pună la dispoziția Comisiei parlamentare de ancheta privind actele de corupție datele sau materialele solicitate de aceasta, în scopul îndeplinirii mandatului încredințat. Împiedicarea în orice fel a Comisiei parlamentare de ancheta privind actele de corupție în îndeplinirea atribuțiilor sale se sancționează potrivit legii penale.

Articolul 4

Comisia va elabora rapoarte preliminare și un raport final pe care le va prezenta plenului Parlamentului spre dezbatere. Primul raport preliminar, privind obiectivul de la art. 1 lit. a), va fi prezentat până la 30 iunie 1993, iar raportul final, până la 31 decembrie 1993.

Articolul 5 — Comisia parlamentară de ancheta privind actele de corupție va fi formată din 13 membri și va avea un birou compus dintr-un președinte, doi vicepreședinți și doi secretari. Componenta comisiei și a biroului sau este cea prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Nu pot face parte din Comisia parlamentară de ancheta privind actele de corupție deputații ori senatorii care, după 1989, au deținut funcții în cadrul Guvernului sau administrației publice centrale. ART.6 Comisia parlamentară de ancheta privind actele de corupție își va desfășura activitatea pe baza regulamentului propriu ce va fi elaborat și prezentat birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 7 zile de la constituire. Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comuna din 9 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ADRIAN NASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI prof.univ. OLIVIU GHERMAN

Anexa 1

COMPONENTA

Comisiei parlamentare de ancheta privind actele de corupție

1. Romul Petru Vonica senator - Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale

2. Gheorghe Rizescu senator - Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale

3. Iulian Nistor deputat - Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale

4. Ilie Gâtan deputat - Grupul parlamentar al Frontului Democrat al Salvării Naționale

5. Ioan A. Mureșan deputat - Grupul parlamentar al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și al Partidului Ecologist Român

6. Adrian Vilău deputat - Grupul parlamentar al Partidului Democrat (F.S.N.)

7. Ioan Joarză senator - Grupul parlamentar al Partidului Unității Naționale Române

8. Ioan Mureșan deputat - Grupul parlamentar al Partidului România Mare

9. Marin Lungu deputat - Grupul parlamentar socialist

10. Andrei Potcoavă senator - Grupul parlamentar de orientare civic-liberală

11. Ioan Ghișe deputat - Grupul parlamentar al Partidului Alianței Civice

12. Nestor Călin deputat - Grupul parlamentar social democrat al Partidului Social Democrat Român

13. Gabor Kozsokar senator - Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.

COMPONENTA

Biroului Comisie parlamentare de ancheta privind actele de corupție

Președinte Romul Petru Vonica - senator

Vicepreședinți: Ioan A. Mureșan - deputat

Ioan Joarză - senator

Secretari: Iulian Nistor - deputat

Adrian Vilău - deputat.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 iunie 1993

HOTĂRÂRE nr. 207 din 7 mai 1993

HOTĂRÂREA NR. 207 din 7 mai 1993 privind mărfurile contingentate, cele pentru care se returnează anticipat contravaloarea stimulentelor acordate producătorilor, precum și cele neadmise temporar la export pe anul 1993