LEGE nr. 85/1995
LEGE nr. 85 din 13 septembrie 1995 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultura și silvicultura
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 4 din 20 ianuarie 1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultura și silvicultura, adoptată în temeiul art. 1 lit. g) din Legea nr. 1/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 30 ianuarie 1995, cu următoarele modificări și completări: 1.
Articolul 15 litera a) va avea următorul cuprins: "a) pentru fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea și utilizarea lor vor fi autorizate numai persoanele juridice care dispun de personal calificat, confirmat prin certificatul de atestare profesională, cu pregătire fitosanitara de nivel superior și mediu, precum și de mijloacele necesare depozitarii, manipulării și utilizării în siguranța a acestor produse, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor și a animalelor, precum și pentru protejarea albinelor și a mediului înconjurător;" 2.
Articolul 19 alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) În vederea protejării sănătății oamenilor și a animalelor, protecției albinelor și a mediului înconjurător, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care utilizează pe terenurile pe care le dețin produse de uz fitosanitar din grupele a III-a și a IV-a de toxicitate, au obligația să le depoziteze, să le manipuleze și să le utilizeze în conformitate cu instrucțiunile tehnice care le însoțesc, aprobate potrivit legii." 3.
Articolul 27, partea introductivă, va avea următorul cuprins: "În scopul reducerii riscului de impact asupra sănătății oamenilor și a animalelor, precum și pentru protecția albinelor și a mediului înconjurător, sunt interzise:" 4.
Articolul 32 alineatul (1), prima propozitie va avea următorul cuprins: "Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac prin proces-verbal încheiat, după caz, de către poliția fitosanitara organizată de Ministerul Agriculturii și Alimentației, de personalul împuternicit de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, de Ministerul Sănătății, precum și de Ministerul de Interne." Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 22 iunie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 6 septembrie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR IOAN GAVRA
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 19 septembrie 1995
RECTIFICARE nr. 31 din 19 septembrie 1995
RECTIFICARE nr. 31 din 19 septembrie 1995 referitoare la Circulara Băncii Naționale a României nr. 31, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 8 septembrie 1995
CIRCULARĂ nr. 32 din 3 august 1995
CIRCULARA nr. 32 din 3 august 1995 pentru modificarea unor prevederi din Normele privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României (anexa nr. 4 la Regulamentul privind efectuarea operațiunilor valutare, publicată...
DECRET nr. 307 din 12 septembrie 1995
DECRET nr. 307 din 12 septembrie 1995 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 4/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultu...
ORDIN nr. 58 din 14 septembrie 1995
ORDIN nr. 58 din 14 septembrie 1995 pentru aprobarea Regulamentului nr. 5/1995 privind codul de etica și conduita a membrilor și personalului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare
REGULAMENT nr. 5 din 14 septembrie 1995
REGULAMENT nr. 5 din 14 septembrie 1995 privind codul de etica și conduita a membrilor și personalului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare
NORMĂ nr. 12 din 1 august 1995
NORMĂ nr. 12 din 1 august 1995 privind garantarea creditelor de refinanțare acordate de Banca Națională a României societăților bancare