LEGE nr. 146/2000
LEGE nr. 146 din 26 iulie 2000 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/1999 privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu"
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194 din 9 decembrie 1999 privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 15 decembrie 1999, cu următoarele modificări și completări: 1. Alineatul (3) al articolului 3 va avea următorul cuprins: "(3) Pe revers se afla legenda «150 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUCEAFARULUI POEZIEI ROMÂNEȘTI». În partea inferioară se afla, incrucisate, o ramura de laur și un toc din până de gasca." 2.
Articolul 4 va avea următorul cuprins: "Art. 4. - Precizarea detaliată a formei, a materialului din care se confectioneaza medalia, a categoriilor de cetățeni care vor primi distincția, modul în care aceasta se va purta, precum și alte date sunt prevăzute în regulamentul care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență." 3.
Articolul 2 din Regulamentul pentru aplicarea Ordonanței de urgenta a Guvernului privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" va avea următorul cuprins: "Art. 2. - Medalia comemorativa «150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu» se conferă atât cetățenilor români, cat și celor străini, care au dovedit merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene, prin:
a) exegeza și critica literară asupra operei lui Mihai Eminescu;
b) editarea în țara sau peste hotare a operei eminesciene;
c) traduceri din opera lui Mihai Eminescu;
d) interpretări remarcabile ale poeziilor eminesciene;
e) colectionarea, conservarea și restaurarea materialelor documentare legate de Mihai Eminescu;
f) alte forme de valorificare artistică a creatiei eminesciene;
g) sprijinirea cu toate mijloacele a promovării în România și peste hotare a operei eminesciene."
4. Articolul 3 din Regulamentul pentru aplicarea Ordonanței de urgenta a Guvernului privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" va avea următorul cuprins: "Art. 3. - (1) Conferirea medaliei comemorative «150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu» se face pe baza propunerilor primite și însușite de Ministerul Culturii în perioada 15 ianuarie 2000 - 15 ianuarie 2001.
(2) Numărul medaliilor conferite este egal cu cel al propunerilor însușite de Ministerul Culturii în perioada determinata la alineatul precedent."
5. Articolul 4 din Regulamentul pentru aplicarea Ordonanței de urgenta a Guvernului privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" se abroga. 6. Alineatul (1) al articolului 5 din Regulamentul pentru aplicarea Ordonanței de urgenta a Guvernului privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" va avea următorul cuprins: "Art. 5. - (1) Medalia comemorativa «150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu» este o piesa circulara cu diametrul de 35 mm, cu bordura ușor inaltata, surmontata de un inel circular cu diametrul de 20 mm, prin care se trece panglica; pe inel este stantat, începând cu cifra 1, numărul de ordine al medaliei." 7. Alineatul (1) al articolului 8 din Regulamentul pentru aplicarea Ordonanței de urgenta a Guvernului privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" va avea următorul cuprins: "Art. 8. - (1) Propunerile pentru acordarea medaliilor pot fi făcute și înaintate Ministerului Culturii de către Academia Română, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Culturii, uniunile de creatori, edituri, organizații neguvernamentale cu profil cultural-științific sau persoane fizice." 8.
Articolul 10 din Regulamentul pentru aplicarea Ordonanței de urgenta a Guvernului privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" va avea următorul cuprins: "Art. 10. - (1) Nu pot fi decorate persoanele care au fost judecate și condamnate definitiv în procese penale la pedepse privative de libertate, altele decât cele politice.
(2) Condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedepse privative de libertate a titularilor medaliei duce la retragerea acesteia.
(3) Retragerea se face, la propunerea Cancelariei ordinelor sau, după caz, a Ministerului Culturii, prin decret semnat de către Președintele României.
(4) Persoanele cărora li s-a retras medalia sunt obligate sa o restituie împreună cu brevetul."
Articolul 2
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194 din 9 decembrie 1999 privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu", cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare. Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 26 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
ULM NICOLAE SPINEANU Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 28 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 august 2000
LEGE nr. 142 din 24 iulie 2000
LEGE nr. 142 din 24 iulie 2000 pentru aprobarea afilierii Centrului de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați (CEFIDEC) la Asociația "Euromontana", precum și a plății cotizației anuale
STATUT din 3 august 2000
STATUTUL EUROMONTANA din 24 iulie 2000
DECRET nr. 317 din 21 iulie 2000
DECRET nr. 317 din 21 iulie 2000 privind promulgarea Legii pentru aprobarea afilierii Centrului de Formare și Inovație pentru Dezvoltare în Carpați (CEFIDEC) la Asociația "Euromontana", precum și a plății cotizației anuale
DECRET nr. 323 din 26 iulie 2000
DECRET nr. 323 din 26 iulie 2000 pentru promulgarea Legii privind acordarea de facilități persoanelor care au domiciliul în localitățile rurale aflate în zonele montane
DECRET nr. 325 din 26 iulie 2000
DECRET nr. 325 din 26 iulie 2000 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/1999 privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu"
LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000
LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
DECRET nr. 304 din 17 iulie 2000
DECRET nr. 304 din 17 iulie 2000 pentru promulgarea Legii privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
LEGE nr. 144 din 26 iulie 2000
LEGE nr. 144 din 26 iulie 2000 privind acordarea de facilități persoanelor care au domiciliul în localitățile rurale aflate în zonele montane