LEGE nr. 132/2000
LEGE nr. 132 din 21 iulie 2000 pentru modificarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul UNIC
Articolul 11 alineatul 2 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994, se modifica și va avea următorul cuprins: "Soțul supraviețuitor al veteranului de război, care nu s-a recăsătorit, beneficiază de jumătate din indemnizația de veteran de război și de renta lunară prevăzută la art. 13, precum și de jumătate din numărul călătoriilor gratuite, la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soțul decedat." Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 19 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
NICOLAE VACAROIU Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 20 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
p.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 25 iulie 2000
DECRET nr. 303 din 17 iulie 2000
DECRET nr. 303 din 17 iulie 2000 privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/1999 privind administrarea companiilor/societăților naționale, a societăților comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației p...
DECRET nr. 293 din 13 iulie 2000
DECRET nr. 293 din 13 iulie 2000 privind conferirea Ordinului Pentru Merit în grad de Mare Ofițer
CIRCULARĂ nr. 18 din 14 iulie 2000
CIRCULARA nr. 18 din 14 iulie 2000 privind punerea în circulație, în scop numismatic, a monedei din aur cu valoarea nominală de 5.000 lei
ORDIN nr. 37 din 8 iunie 2000
ORDIN nr. 37/N din 8 iunie 2000 pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul-cadru al planului urbanistic de detaliu", Indicativ: G M 009 - 2000
LEGE nr. 127 din 21 iulie 2000
LEGE nr. 127 din 21 iulie 2000 pentru modificarea și completarea art. 156 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale
DECRET nr. 294 din 14 iulie 2000
DECRET nr. 294 din 14 iulie 2000 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 156 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale
LEGE nr. 128 din 21 iulie 2000
LEGE nr. 128 din 21 iulie 2000 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/1999 pentru modificarea art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României
DECRET nr. 295 din 14 iulie 2000
DECRET nr. 295 din 14 iulie 2000 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/1999 pentru modificarea art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României