LEGE nr. 596/2001

LEGE nr. 596 din 31 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 127/2000 privind organizarea doctoratului și a studiilor avansate academice în cadrul Academiei Române

Intrare în vigoare 8 noiembrie 2001

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127 din 30 iunie 2000 privind organizarea doctoratului și a studiilor avansate academice în cadrul Academiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 7 iulie 2000, cu următoarele modificări:

1. Titlul ordonanței de urgență va avea următorul cuprins: ORDONANȚA DE URGENȚĂ

privind organizarea doctoratului și a studiilor postuniversitare de specializare în cadrul Academiei Române

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

Articolul 1

Academia Română este instituție organizatoare de doctorat cu și fără frecvență, în condițiile legii.

3. Articolul 2 se abrogă.

4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

Articolul 3

Conducătorii de doctorat pot fi și cercetători științifici principali gradul I, având titlul de doctor. Dreptul de a conduce doctoratul este avizat nominal de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, la propunerea Prezidiului Academiei Române, și este conferit prin ordin al ministrului educației și cercetării.

5. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Articolul 4

(1) Titlul științific de doctor se acordă de către Academia Română și se confirmă de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, la propunerea comisiilor de specialitate.

(2) Pe baza ordinului ministrului educației și cercetării, Academia Română, ca instituție organizatoare, eliberează diploma de doctor.

(3) Diplomele de doctor eliberate de către Academia Română sunt echivalente cu diplomele de doctor eliberate de universitățile organizatoare de doctorat.

6. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

Articolul 5

Academia Română este abilitată, în condițiile legii, să organizeze studii postuniversitare de specializare.

7. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

Articolul 6

Modul de organizare și funcționare a pregătirii doctoratului și a studiilor postuniversitare de specializare este stabilit de Prezidiul Academiei Române prin regulament, în condițiile legii.

8. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

Articolul 7

Cheltuielile instituției organizatoare pentru pregătirea prin doctorat și prin studii postuniversitare de specializare se asigură din bugetul Academiei Române și din taxe de studii pentru aceste activități.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 20 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

p.

PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TARACILA

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 24 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

p.

=====
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
OVIDIU CAMELIU PETRESCU

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 noiembrie 2001

DECRET nr. 847 din 30 octombrie 2001

DECRET nr. 847 din 30 octombrie 2001 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2000 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Române de Petrol

LEGE nr. 600 din 31 octombrie 2001

LEGE nr. 600 din 31 octombrie 2001 pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2001 privind unele măsuri pentru achiziționarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora și a deșeurilor neferoase reciclabile

DECRET nr. 853 din 30 octombrie 2001

DECRET nr. 853 din 30 octombrie 2001 privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2001 privind unele măsuri pentru achiziționarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora și a deșeurilor neferoase reciclabile

LEGE nr. 595 din 31 octombrie 2001

LEGE nr. 595 din 31 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 205/2000 privind conversia în acțiuni a creanțelor cuvenite bugetului de stat...

DECRET nr. 848 din 30 octombrie 2001

DECRET nr. 848 din 30 octombrie 2001 pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 205/2000 privind conversia în acțiuni a creanțelor...