LEGE nr. 356/2001

LEGE nr. 356 din 10 iulie 2001 LEGEA PATRONATELOR

Intrare în vigoare 12 iulie 2001

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1 – Dispoziții generale

Articolul 1

Patronatele sunt organizații ale patronilor, autonome, fără caracter politic, înființate ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial.

Articolul 2

În înțelesul prezentei legi, patronul este persoana juridică înmatriculată sau persoana fizica autorizata potrivit legii, care administrează și utilizează capital, indiferent de natura acestuia, în scopul obținerii de profit în condiții de concurenta, și care angajează munca salariata.

Capitolul 2 – Constituirea, organizarea și funcționarea patronatelor

Secțiunea 1 – Constituire și organizare

Articolul 3

(1) Patronatele sunt constituite pe activități economice și organizate pe secțiuni, diviziuni, ramuri și la nivel național.

(2) Un număr de cel puțin 15 persoane juridice înmatriculate sau persoane fizice autorizate potrivit legii poate constitui un patronat.

(3) Se pot constitui patronate și cu un număr de cel puțin 5 membri în ramurile în care aceștia dețin peste 70% din volumul producției.

(4) Patronatele își pot constitui structuri organizatorice teritoriale proprii, cu sau fără personalitate juridică. Structurile organizatorice teritoriale fără personalitate juridică își desfășoară activitatea în baza statutului patronatului din care fac parte.

Articolul 4

(1) Patronatele se pot constitui în uniuni, federații, confederatii sau în alte structuri asociative.

(2) Doua sau mai multe patronate pot constitui uniuni sau federații patronale.

(3) Mai multe uniuni sau federații patronale se pot asocia în confederatii patronale.

(4) Patronatele își desfășoară activitatea în baza statutului și regulamentului proprii, potrivit prevederilor prezentei legi.

(5) Confederatiile patronale reprezentative la nivel național, potrivit legii, se pot constitui într-un organism de reprezentare a patronatelor, cu statut și regulament de organizare și funcționare proprii, pentru reprezentarea unitară a miscarii patronale la nivel național și internațional.

(6) Patronatele au dreptul să se afilieze la organizații internaționale.

Articolul 5

Demnitarii, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în structurile administrației publice nu pot face parte din organele de conducere ale patronatelor.

Secțiunea a 2-a – Statutul

Articolul 6

Modul de constituire, organizare, funcționare și dizolvare a unui patronat se reglementează prin statutul adoptat de către membrii săi, cu respectarea dispozițiilor legale.

Articolul 7

(1) Statutul va cuprinde, sub sancțiunea nulității, cel puțin următoarele elemente:

a) denumirea patronatului, sediul principal și, după caz, structurile teritoriale proprii, cu sau fără personalitate juridică;

b) obiectul de activitate și scopul;

c) patrimoniul inițial, mărimea și compunerea acestuia, cotizațiile, precum și alte surse de finanțare legale;

d) drepturile și obligațiile membrilor;

e) organele de conducere;

f) raspunderi;

g) dizolvarea și lichidarea patronatului.

(2) Personalitatea juridică a patronatului se dobândește potrivit legii asociațiilor și fundațiilor; cererea de acordare a personalității juridice va fi însoțită de procesul-verbal de constituire, statutul autentificat, tabelul cuprinzând adeziunile, dovada existenței sediului și a mijloacelor financiare necesare în vederea desfășurării activității.

Secțiunea a 3-a – Drepturile și obligațiile patronatelor

Articolul 8

Patronatele reprezintă, susțin și apara interesele membrilor lor în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice, în raport cu obiectul și scopul lor de activitate, atât în plan național, cat și internațional, potrivit propriilor statute și în acord cu prevederile prezentei legi.

Articolul 9

La elaborarea proiectelor de acte normative privind activitățile patronale inițiatorii vor solicita în prealabil avizul consultativ scris și motivat al structurilor patronale reprezentative.

Articolul 10

În vederea realizării scopului pentru care sunt înființate, patronatele:

a) reprezintă, promovează, susțin și apara interesele economice, tehnice și juridice ale membrilor lor;

b) activează pentru deplina libertate de acțiune a patronilor în scopul dezvoltării și eficientizarii activității acestora;

c) promovează concurenta loiala, în condițiile legii, în scopul asigurării de sanse egale fiecăruia dintre membrii lor;

d) sunt consultate de Guvern la inițierea, elaborarea și promovarea programelor de dezvoltare, restructurare, privatizare, lichidare, cooperare economică și participa în structurile de coordonare și gestionare a programelor cu Uniunea Europeană;

e) desemnează, în condițiile legii, reprezentanți la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, la alte tratative și acorduri în relațiile cu autoritățile publice și cu sindicatele, precum și în structurile tripartite de conducere și de dialog social.

Articolul 11

(1) Patronatele asigura pentru membrii lor informații, facilitarea de relații între aceștia, precum și cu alte organizații, promovarea progresului managerial, servicii de consultanța și asistența de specialitate, inclusiv în domeniul formării forței de muncă.

(2) Organizațiile patronale sunt abilitate să asigure orice alte servicii cerute de membrii lor, cu respectarea legii.

Articolul 12

(1) Elaborarea statutelor, a regulamentelor de organizare și funcționare, alegerea organelor de conducere, organizarea gestiunii și a activității sunt atribute proprii patronatelor.

(2) Membrilor organelor de conducere alese ale patronatelor li se asigura protecția legii împotriva oricăror forme de discriminare, condiționare, constrângere sau limitare a exercitării funcțiilor lor, sub sancțiunea pedepselor prevăzute de lege.

Articolul 13

Patronatele pot adresa autorităților publice competente propuneri de legiferare în domeniile de interes patronal.

Secțiunea a 4-a – Patrimoniul și finanțarea activității

Articolul 14

Bunurile mobile și imobile aparținând patronatelor pot fi folosite numai în interesul acestora și potrivit scopului pentru care au fost înființate prin lege.

Articolul 15

(1) Patronatele pot dobândi, în condițiile prevăzute de lege, cu titlu gratuit sau oneros, orice fel de bunuri mobile sau imobile necesare în vederea realizării scopului pentru care sunt înființate.

(2) Confederatiile și federațiile patronale reprezentative pot primi în locatie, pe baza unei cereri motivate, imobile sau spații din fondul locativ de stat, pe care le vor folosi ca sedii și pentru care vor plati chirie calculată potrivit dispozițiilor privitoare la locuințe. Pentru construirea de sedii proprii confederatiile și federațiile patronale reprezentative pot primi în concesiune sau cu chirie terenuri din proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale. Închirierea sau concesionarea se face prin act administrativ emis de autoritatea competentă.

Articolul 16

Patronatul poate, în condițiile legii și ale statutului sau:

a) sa acorde ajutor și credit mutual membrilor săi;

b) sa editeze și sa tipareasca publicații proprii;

c) sa înființeze și sa administreze, în interesul membrilor săi, unități de cultura, învățământ și cercetare în domeniul activității patronale, unități economico-sociale, comerciale, precum și banca proprie pentru operațiuni financiare în lei și în valută.

Articolul 17

(1) Activitatea economico-financiară a patronatelor se desfășoară potrivit bugetului propriu de venituri și cheltuieli.

(2) Sursele veniturilor patronatelor sunt: taxe de înscriere, cotizatii, contribuții pentru fondul destinat negocierii contractelor colective de muncă și activități specifice, donații, sponsorizări și alte venituri, potrivit statutelor și legilor în vigoare.

(3) Taxa de înscriere, cotizațiile și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă se înregistrează în contabilitate la capitolul cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal pentru cel care le efectuează.

(4) Veniturile patronatelor sunt destinate realizării scopurilor pentru care au fost înființate și nu pot fi repartizate membrilor acestora.

Capitolul 3 – Reorganizarea și dizolvarea patronatelor

Articolul 18

În cazul reorganizării unui patronat situația patrimoniului va fi soluționată de organele de conducere ale acestuia ori, în caz de divergenta, de către instanța de judecată competența, potrivit legii.

Articolul 19

În cazul dizolvării unui patronat patrimoniul acestuia se împarte cu respectarea prevederilor statutului și ale dreptului comun în materie.

Articolul 20

(1) În termen de 15 zile de la dizolvare conducătorul patronatului sau lichidatorii patrimoniului sunt obligați să solicite instanței judecătorești competente să facă mențiunea dizolvării.

(2) După expirarea termenului de 15 zile orice persoană interesată poate solicita instanței judecătorești competente operarea mențiunii prevăzute la alin. (1).

Capitolul 4 – Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 21

(1) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, patronatele care până la data respectiva au dobândit personalitate juridică vor depune la instanța de judecată competența noul statut în concordanta cu prevederile prezentei legi.

(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) determina suspendarea dreptului de reprezentare începând cu ziua următoare expirării termenului de 6 luni.

Articolul 22

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Hotărârea Guvernului nr. 503/1991 privind organizațiile patronale ale regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 26 august 1991. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 18 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 18 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VACAROIU

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 iulie 2001

LEGE nr. 353 din 10 iulie 2001

LEGE nr. 353 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale, precum și a suprataxelor vamale pentru instalații, echipamente, utilaje și părți ale acestora, know-how, precum și comb...

DECRET nr. 498 din 9 iulie 2001

DECRET nr. 498 din 9 iulie 2001 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale, precum și a suprataxelor vamale pentru instalații, echipamente, utilaje și părți ale acestor...

LEGE nr. 354 din 10 iulie 2001

LEGE nr. 354 din 10 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/1999 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor p...

DECRET nr. 499 din 9 iulie 2001

DECRET nr. 499 din 9 iulie 2001 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/1999 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților...

LEGE nr. 355 din 10 iulie 2001

LEGE nr. 355 din 10 iulie 2001 pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2000 privind modificarea alin. 1 al art. 103 din Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992

LEGE nr. 357 din 10 iulie 2001

LEGE nr. 357 din 10 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 201/2000 pentru crearea cadrului instituțional necesar în vederea funcționarii Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracț...

DECRET nr. 502 din 9 iulie 2001

DECRET nr. 502 din 9 iulie 2001 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 201/2000 pentru crearea cadrului instituțional necesar în vederea funcționarii Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei...