LEGE nr. 415/2002
LEGE nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Capitolul 1 – Dispoziții generale
Articolul 1
Consiliul Suprem de Apărare a Tarii este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituției, cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea tarii și siguranța naționala.
Articolul 2
Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii este supusă examinării și verificării parlamentare. Anual, nu mai târziu de primul trimestru al anului următor, precum și la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de câte ori se considera necesar, Consiliul Suprem de Apărare a Tarii prezintă, în ședința comuna a Camerei Deputaților și Senatului, rapoarte asupra activității desfășurate.
Articolul 3
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin Consiliul Suprem de Apărare a Tarii emite hotărâri, potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice la care se referă. Acestea răspund, în condițiile legii, de măsurile luate pentru punerea lor în aplicare.
Capitolul 2 – Atribuții
Articolul 4
Consiliul Suprem de Apărare a Tarii are următoarele atribuții:
a) analizează și/sau propune, potrivit legii, promovarea:
1. strategiei de securitate naționala a României; 2. strategiei militare a României; 3. strategiilor de ordine publică și siguranța naționala ale României, în raport cu răspunderile instituțiilor abilitate; 4. datelor, informărilor și evaluărilor furnizate de serviciile de informații și de celelalte structuri cu atribuții în domeniul siguranței naționale;
b) la solicitarea Președintelui României, analizează și propune măsuri pentru:
1. instituirea stării de asediu sau a stării de urgenta în întreaga țara ori în unele localități; 2. declararea mobilizării parțiale sau generale a forțelor armate; 3. respingerea agresiunii armate îndreptate împotriva tarii; 4. declararea stării de război și încetarea sa; 5. inițierea, suspendarea sau încetarea acțiunilor militare;
c) propune spre aprobare:
1. punerea în aplicare a planului de mobilizare a economiei naționale și a execuției bugetului de stat, pentru primul an de război; 2. măsurile necesare pentru apărarea și restabilirea ordinii constituționale;
d) avizează proiectele de acte normative inițiate sau emise de Guvern privind:
1. securitatea naționala; 2. organizarea generală a forțelor armate și a celorlalte instituții cu atribuții în domeniul securității naționale; 3. organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii; 4. pregătirea populației, a economiei și a teritoriului pentru apărare; 5. propunerile de buget ale instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale; 6. alocațiile bugetare destinate ministerelor și serviciilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale; 7. condițiile de intrare, trecere sau stationare pe teritoriul României a trupelor străine; 8. numirea în funcțiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent, viceamiral, similare și superioare acestora;
e) supune spre aprobare comandantului forțelor armate planurile de întrebuințare a forțelor pe timp de pace, în situații de criza și la război;
f) aproba:
1. orientările de baza în domeniul relațiilor internaționale privind securitatea naționala; 2. proiectele tratatelor și acordurilor internaționale în domeniul securității naționale sau cu incidente în acest domeniu; 3. stabilirea de relații cu organisme similare din străinătate de către instituțiile și structurile cu atribuții în domeniul siguranței naționale; 4. completarea structurilor militare cu efective, potrivit statelor de organizare în timp de pace; 5. executarea alarmei de lupta pentru aducerea structurilor militare în starea care să le permită trecerea, la ordin, la îndeplinirea misiunilor de lupta; 6. planurile de acțiune la declararea mobilizării și la declararea stării de război; 7. planurile de acțiune la instituirea stării de asediu și a stării de urgenta; 8. proiectul planului de mobilizare a economiei naționale și proiectul bugetului de stat, pentru primul an de război; 9. planul verificării stadiului pregătirii populației pentru apărare prin exercitii și antrenamente de mobilizare; 10. repartiția numărului de recruti încorporați pe instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale; 11. obiectivele de pregătire a teritoriului destinate asigurării nevoilor operationale ale forțelor sistemului național de apărare; 12. nomenclatorul și nivelurile de constituire a rezervelor de mobilizare; 13. programele multianuale privind inzestrarea forțelor sistemului național de apărare; 14. militarizarea, în condițiile legii, a agenților economici a căror activitate este nemijlocit legată de asigurarea resurselor necesare apărării; 15. planul comun de intervenție a unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne pentru limitarea și înlăturarea efectelor dezastrelor pe teritoriul național; 16. regimul rețelelor și echipamentelor de telecomunicații speciale și criteriile de repartizare a posturilor de abonat pentru utilizatorii acestor rețele; 17. structura organizatorică și atribuțiile Marelui Cartier General; 18. înființarea funcției de comandant militar subordonat Marelui Cartier General și atribuțiile acestuia pentru asigurarea conducerii unitare pe timp de război; 19. persoanele și obiectivele care beneficiază de protecția și paza Serviciului de Protecție și Paza și normele privind protecția antiterorista a demnitarilor români și străini, precum și a altor persoane oficiale; 20. rapoartele și informarile prezentate de conducatori ai organelor administrației publice, referitoare la securitatea naționala; 21. planurile generale de căutare a informațiilor prezentate de instituțiile și structurile cu atribuții în domeniul siguranței naționale; 22. principalele direcții de activitate și măsurile generale necesare pentru înlăturarea amenintarilor la adresa siguranței naționale; 23. structura organizatorică, efectivele și regulamentele de funcționare ale Serviciului Roman de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Paza; 24. cheltuielile operative destinate realizării siguranței naționale; 25. normele privind planificarea, evidenta, utilizarea, justificarea și controlul cheltuielilor operative destinate realizării siguranței naționale pentru instituțiile cu atribuții în acest domeniu; 26. conturile anuale de execuție bugetară a cheltuielilor operative destinate realizării siguranței naționale, ale instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale, după aprobarea rapoartelor asupra activității desfășurate de acestea; 27. înființarea, desființarea, dislocarea și redislocarea, în timp de pace, pe teritoriul național, a marilor unități militare de la esalonul brigada, inclusiv, în sus; 28. propunerile de acordare a gradului de mareșal, de general, amiral și similare;
g) coordonează activitatea de integrare în structurile de securitate europene și euroatlantice, monitorizează procesul de adaptare a forțelor armate la cerințele NATO și formulează recomandări, în concordanta cu standardele Aliantei;
h) numește și revoca în/din funcții, în cazurile și condițiile stabilite de lege;
i) exercita orice alte atribuții prevăzute de lege în domeniul apărării tarii și al siguranței naționale.
Capitolul 3 – Organizare și funcționare
Articolul 5
(1) Președintele României îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Tarii.
(2) Primul-ministru al Guvernului României îndeplinește funcția de vicepreședinte al Consiliului Suprem de Apărare a Tarii.
(3) Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Tarii sunt:
ministrul apărării naționale,
ministrul de interne,
ministrul afacerilor externe,
ministrul justiției,
ministrul industriei și resurselor,
ministrul finanțelor publice, directorul Serviciului Roman de Informații, directorul Serviciului de Informații Externe, șeful Statului Major General și consilierul prezidential pentru securitate naționala.
(4) Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Tarii este numit de Președintele României și are rang de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale.
Articolul 6
(1) Consiliul Suprem de Apărare a Tarii se convoacă de președintele acestuia, trimestrial sau ori de câte ori este necesar.
(2) Consiliul Suprem de Apărare a Tarii poate fi convocat și la inițiativa a cel puțin o treime din numărul membrilor săi.
(3) Consiliul Suprem de Apărare a Tarii lucrează în prezenta a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și adopta hotărâri prin consens.
Articolul 7
(1) Ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Tarii au caracter secret. Ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Tarii sunt conduse de președintele acestuia, iar în absenta sa, de vicepreședinte.
(2) Ordinea de zi se stabilește de președinte, cu consultarea vicepreședintelui.
(3) Propunerile ministerelor trebuie avizate de primul-ministru pentru a fi înscrise pe ordinea de zi.
Articolul 8
În situația în care un membru al Consiliului Suprem de Apărare a Tarii nu poate participa la ședința, el poate fi reprezentat, fără drept de vot, de inlocuitorul sau legal.
Articolul 9
La lucrările Consiliului Suprem de Apărare a Tarii pot participa ca invitați, cu aprobarea președintelui, reprezentanți ai Parlamentului, administrației publice centrale și locale, ai organizațiilor neguvernamentale, ai altor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării și siguranței naționale, precum și ai societății civile, persoane a căror prezenta este necesară în raport cu problemele aflate pe agenda de lucru.
Articolul 10
Consiliul Suprem de Apărare a Tarii își desfășoară activitatea pe baza unui regulament de funcționare aprobat prin hotărâre a acestuia.
Articolul 11
(1) Consiliul Suprem de Apărare a Tarii dispune de un secretariat care funcționează în cadrul Administrației Prezidențiale, fiind coordonat de secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Tarii.
(2) Atribuțiile, organizarea și funcționarea secretariatului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Tarii.
Articolul 12
(1) Hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Tarii se semnează de președintele acestuia și se comunică autorităților administrației publice și instituțiilor publice la care se referă, integral sau în extras, cu excepția celor pentru care se hotărăște altfel. Hotărârile care au caracter de secret de stat se comunică cu respectarea prevederilor legale privind protecția informațiilor clasificate.
(2) Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Tarii poate transmite comunicate de presa, al căror conținut este aprobat de consiliu.
Articolul 13
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Tarii sunt răspunzători de respectarea hotărârilor adoptate de acesta.
Capitolul 4 – Dispoziții finale
Articolul 14
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pe aceeași dată Legea nr. 39/1990 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 13 decembrie 1990, precum și orice alte dispoziții contrare se abroga. Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 30 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 18 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 10 iulie 2002
LEGE nr. 394 din 14 iunie 2002
LEGE nr. 394 din 14 iunie 2002 pentru ratificarea Acordului referitor la traficul ilicit pe mare, adoptat la Strasbourg la 31 ianuarie 1995, în aplicarea articolului 17 din Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psih...
HOTĂRÂRE nr. 651 din 20 iunie 2002
HOTĂRÂRE nr. 651 din 20 iunie 2002 privind trecerea unui teren agricol din domeniul privat al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al județului Vaslui și în administrarea Consiliului Județean Vaslui
HOTĂRÂRE nr. 652 din 20 iunie 2002
HOTĂRÂRE nr. 652 din 20 iunie 2002 privind trecerea unor terenuri arabile din domeniul public al statului și din administrarea unor societăți comerciale cu profil agricol din județul Teleorman în domeniul privat al statului
HOTĂRÂRE nr. 653 din 20 iunie 2002
HOTĂRÂRE nr. 653 din 20 iunie 2002 privind trecerea unui teren din domeniul privat al statului, aflat în administrarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor - Agenția Domeniilor Statului, în domeniul public al statului și în administrarea Minist...
ACORD din 10 iulie 2002
ACORD din 31 ianuarie 1995 referitor la traficul ilicit pe mare, adoptat la Strasbourg la 31 ianuarie 1995, în aplicarea articolului 17 din Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, întocmită la Viena la 20...
DECRET nr. 547 din 13 iunie 2002
DECRET nr. 547 din 13 iunie 2002 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului referitor la traficul ilicit pe mare, adoptat la Strasbourg la 31 ianuarie 1995, în aplicarea articolului 17 din Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de s...
DECRET nr. 574 din 27 iunie 2002
DECRET nr. 574 din 27 iunie 2002 pentru promulgarea Legii privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii
HOTĂRÂRE nr. 654 din 20 iunie 2002
HOTĂRÂRE nr. 654 din 20 iunie 2002 privind trecerea unui imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui în administrarea Consiliului Local al Comunei Muntenii de Jos, ju...