LEGE nr. 111/2002
LEGE nr. 111 din 13 martie 2002 pentru ratificarea Statutului Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul UNIC
Se ratifica Statutul Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998. Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare a Statutului Curții Penale Internaționale, România formulează următoarele declarații: 1. În temeiul articolului 87 paragraful 1 litera a) din Statut: Ministerul Justiției este autoritatea centrala română competența sa primească cererile Curții Penale Internaționale, să le transmită neîntârziat spre rezolvare organelor judiciare române competente și sa comunice Curții Penale Internaționale documentele aferente. 2. În temeiul articolului 87 paragraful 2: Cererile Curții Penale Internaționale și documentele aferente vor fi transmise în limba engleza sau însoțite de traduceri oficiale în această limbă. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 26 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 4 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
PAUL PACURARU
STATUT 17/07/1998
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 martie 2002
STATUT din 28 martie 2002
STATUTUL din 17 iulie 1998 DE LA ROMA AL CURȚII PENALE INTERNAȚIONALE*)
DECRET nr. 193 din 12 martie 2002
DECRET nr. 193 din 12 martie 2002 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Statutului Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998