În temeiul art. 85 alin. (3) din Constituția României, republicată, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1 — La propunerea primului-ministru, se aprobă modificarea structurii și componenței Guvernului după cum urmează: I. Se înființează următoarele ministere ca urmare a unor măsuri de reorganizare: 1. Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor; 2. Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale; 3. Ministerul Educației și Cercetării. II. Se vor revoca din funcția de membru al Guvernului următorii miniștri, ca urmare a aplicării prevederilor pct. I: 1. Ilie Sârbu -
ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului; 2. Alexandru Athanasiu - ministrul educației, cercetării și tineretului. III. Se vor numi în funcția de membru al Guvernului următorii: 1. Dan Ioan Popescu - ministru de stat, ministrul economiei și comerțului; 2. Ioan Rus - ministru de stat, ministrul administrației și internelor; 3. Ioan Talpeș - ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniile apărării naționale, integrării europene și justiției; 4. Speranța Maria Ianculescu - ministrul mediului și gospodăririi apelor; 5. Ilie Sârbu -
ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale; 6. Alexandru Athanasiu - ministrul educației și cercetării; 7. Victor Ponta - ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării acquisului comunitar. IV. Ministerele și domeniile de activitate care vor fi coordonate de miniștri de stat se stabilesc de primul-ministru, potrivit prevederilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2 — Prezenta hotărâre se comunică Președintelui României, în vederea exercitării atribuțiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) din Constituția României, republicată. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 10 martie 2004, cu votul majorității deputaților și senatorilor. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
PREȘEDINTELE SENATULUI VALER DORNEANU NICOLAE VĂCĂROIU
București, 10 martie 2004.
Nr. 5.
Alte acte din Monitorul Oficial
din data de 10 martie 2004
HOTĂRÂRE nr. 281 din 4 martie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004 pentru finanțarea cheltuielilor aferente realizării și amplasării Monumentului Marii Uniri...