LEGE nr. 8/2006
LEGE nr. 8 din 11 ianuarie 2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
(1) Prezenta lege reglementează dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005.
(2) Cuantumul indemnizației reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării.
(3) Indemnizația nu se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1) care beneficiază de indemnizația acordată potrivit Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările ulterioare.
Articolul 2
Beneficiază de dispozițiile prezentei legi persoanele care au calitatea de membru al uniunilor de creatori prevăzute la art. 1 alin. (1), potrivit statutelor acestora.
Articolul 3
(1) Conducerea fiecăreia dintre uniunile prevăzute la art. 1 alin. (1) va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate. Conducerii uniunii de creatori îi revine întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și exactității datelor consemnate în dovada calității de membru.
(2) Dovada eliberată poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
(3) Conducerile uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, potrivit legii, vor institui o evidență specială privind persoanele cărora li s-au eliberat dovezi pentru a atesta calitatea de membru în scopul de a beneficia de indemnizație.
Articolul 4
Stabilirea și plata indemnizației lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul își are domiciliul sau reședința.
Articolul 5
(1) Indemnizația lunară prevăzută de prezenta lege se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea la casa teritorială de pensii.
(2) Cererea va fi însoțită de actul de identitate, decizia de pensionare sau, după caz, cuponul mandat poștal ori talonul cont curent, dovada calității de membru al uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, o declarație pe propria răspundere că nu este beneficiar al prevederilor Legii nr. 118/2002, precum și alte documente necesare susținerii cererii.
(3) Punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.
(4) Decizia prevăzută la alin. (3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Articolul 6
Plata indemnizației încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul a decedat sau în cazul pierderii calității de membru, pe baza comunicării efectuate în acest sens de conducerea persoanei juridice prevăzute la art. 1 alin. (1).
Articolul 7
(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de indemnizație se recuperează de la beneficiar, în condițiile legii.
(2) În cazul în care sumele plătite necuvenit drept indemnizație nu pot fi recuperate de la beneficiar, ele vor fi recuperate, în condițiile legii, de la persoanele vinovate de dispunerea fără drept a plății.
Articolul 8
Fondurile necesare plății drepturilor prevăzute de prezenta lege, cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Articolul 9
Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi.
Articolul 10
(1) În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, conducerile persoanelor juridice prevăzute la art. 1 alin. (1) vor transmite Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale situația completă a membrilor cu statut de pensionar al sistemului public.
(2) În același termen Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va elabora norme metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 11
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, cu excepția dispozițiilor art. 10.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p.
București, 11 ianuarie 2006.
Nr. 8.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 ianuarie 2006
DECRET nr. 12 din 10 ianuarie 2006
DECRET nr. 12 din 10 ianuarie 2006 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 54/2005 pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare
LEGE nr. 12 din 11 ianuarie 2006
LEGE nr. 12 din 11 ianuarie 2006 pentru modificarea și completarea Legii muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003
DECRET nr. 15 din 10 ianuarie 2006
DECRET nr. 15 din 10 ianuarie 2006 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003
LEGE nr. 16 din 11 ianuarie 2006
LEGE nr. 16 din 11 ianuarie 2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2005 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți nați...
DECRET nr. 19 din 10 ianuarie 2006
DECRET nr. 19 din 10 ianuarie 2006 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2005 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privat...
ORDIN nr. 4 din 11 ianuarie 2006
ORDIN nr. 4 din 11 ianuarie 2006 privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a oficiilor teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație
DECRET nr. 11 din 10 ianuarie 2006
DECRET nr. 11 din 10 ianuarie 2006 pentru promulgarea Legii privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică
LEGE nr. 9 din 11 ianuarie 2006
LEGE nr. 9 din 11 ianuarie 2006 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 54/2005 pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare