LEGE nr. 75/2008

LEGE nr. 75 din 8 aprilie 2008 pentru modificarea lit. a) a art. 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război

Intrare în vigoare 17 aprilie 2008

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Litera a) a articolului 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: "a) câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de călătorii simple, în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang, pentru marii mutilați, pentru invalizii de război, precum și pentru veteranii de război decorați cu ordine și medalii de război. Veteranii de război decorați cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945", cei nedecorați, precum și văduvele de război au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, sau la 12 călătorii simple pe calea ferată, la tren de orice rang. Generalii și ofițerii călătoresc la clasa I, iar ceilalți veterani de război, decorați cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945", cei nedecorați, precum și văduvele de război, la clasa a II-a. Veteranii de război și văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere. În cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceștia le pot folosi și pentru însoțitori. Tichetele de călătorie gratuite pot fi utilizate și de către soțul/soția sau alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe bază de procură autentificată, nefiind necesară prezența titularului la efectuarea călătoriei. Însoțitorii marilor mutilați și ai invalizilor de gradul I beneficiază de aceleași drepturi de transport gratuit și la aceeași clasă ca și titularii drepturilor ai căror însoțitori sunt. Ministerul Economiei și Finanțelor va aloca sumele necesare în bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerului Apărării sau Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Serviciului Român de Informații, ca urmare a aplicării prezentei legi;".

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU p.

PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

București, 8 aprilie 2008.

Nr. 75.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 aprilie 2008