LEGE nr. 119/2009
LEGE nr. 119 din 24 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 167/2008 pentru modificarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitoare la normarea activităților didactice și de cercetare din învățământul universitar de masterat și din învățământul universitar de doctorat
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 167 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitoare la normarea activităților didactice și de cercetare din învățământul universitar de masterat și din învățământul universitar de doctorat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, cu următoarea modificare: – La articolul unic punctul 2, alineatele (6) și (7) ale articolului 80 vor avea următorul cuprins:
(6) În învățământul universitar de masterat, în învățământul universitar de doctorat, în învățământul postuniversitar, inclusiv în cel de perfecționare a personalului didactic, ora de curs reprezintă 2,5 ore convenționale, iar ora de seminar sau de activități similare acesteia reprezintă 1,5 ore convenționale. Pentru conducătorii de doctorat se normează 0,5 ore convenționale săptămânal, pentru fiecare doctorand în stagiu.
(7) În cazul predării integrale în limbi de circulație internațională, la ciclurile de licență, masterat și doctorat, orele de curs, seminar sau alte activități pot fi normate cu un coeficient suplimentar de 1,25. Fac excepție de la această prevedere cadrele didactice care predau o limbă de circulație internațională, pentru care se aplică prevederile alin. (4) și (5).
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
București, 24 aprilie 2009.
Nr. 119.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 aprilie 2009
DECRET nr. 699 din 24 aprilie 2009
DECRET nr. 699 din 24 aprilie 2009 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2008 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lu...
DECRET nr. 696 din 24 aprilie 2009
DECRET nr. 696 din 24 aprilie 2009 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul justiției
ORDIN nr. 434 din 3 aprilie 2009
ORDIN nr. 434 din 3 aprilie 2009 pentru aprobarea Normelor privind stabilirea echipajului minim de siguranță la navele de navigație interioară care arborează pavilion român
ORDIN nr. 1129 din 17 aprilie 2009
ORDIN nr. 1.129 din 17 aprilie 2009 pentru modificarea și completarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de operator economic autorizat, aprobate prin Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 9.647/2007
HOTĂRÂRE nr. 449 din 15 aprilie 2009
HOTĂRÂRE nr. 449 din 15 aprilie 2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 126/2008 privind modificarea și completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre...
HOTĂRÂRE nr. 2 din 27 aprilie 2009
HOTĂRÂRE nr. 2 din 27 aprilie 2009 pentru interpretarea art. 14^6 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European
LEGE nr. 120 din 24 aprilie 2009
LEGE nr. 120 din 24 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2008 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
DECIZIE nr. 431 din 26 martie 2009
DECIZIE nr. 431 din 26 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente