LEGE nr. 71/2010
LEGE nr. 71 din 16 aprilie 2010 pentru modificarea alin. (3) al art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I — Alineatul (3) al articolului 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Procedura de constituire și modul de funcționare a comisiilor, precum și modelul și modul de atribuire a noilor titluri de proprietate se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi. Din comisii vor face parte cetățeni desemnați de obște din toate categoriile îndreptățite, specialiști și funcționari publici, precum și conducătorii unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, după caz. În comunele constituite din mai multe sate, cetățenii vor fi desemnați proporțional cu ponderea numerică a locuitorilor din fiecare sat."
Articolul II — După litera m) a alineatului (1) al articolului 4 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 732 din 11 august 2005, cu modificările și completările ulterioare, se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins: "n) un reprezentant al unității de cercetare-dezvoltare, desemnat de către Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", dacă este cazul."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 16 aprilie 2010.
Nr. 71.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 aprilie 2010
ORDIN nr. 460 din 1 aprilie 2010
ORDIN nr. 460 din 1 aprilie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de atestare a unităților specializate să elaboreze amenajamente silvice
METODOLOGIE din 21 aprilie 2010
METODOLOGIE din 1 aprilie 2010 de atestare a unităților specializate să elaboreze amenajamente silvice
ORDIN nr. 1266 din 13 aprilie 2010
ORDIN nr. 1.266 din 13 aprilie 2010 pentru aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referință ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcții
DECRET nr. 433 din 15 aprilie 2010
DECRET nr. 433 din 15 aprilie 2010 privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (3) al art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991
HOTĂRÂRE nr. 338 din 7 aprilie 2010
HOTĂRÂRE nr. 338 din 7 aprilie 2010 privind participarea a doi ofițeri ai Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova la Cursul postuniversitar de management al resurselor de apărare pentru personalul de conducere, organizat la Departamentul Regional...
HOTĂRÂRE nr. 343 din 7 aprilie 2010
HOTĂRÂRE nr. 343 din 7 aprilie 2010 pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj