HOTĂRÂRE nr. 15/2010

HOTĂRÂRE nr. 15 din 30 martie 2010 pentru aprobarea Raportului de activitate și a contului de execuție bugetară pe anul 2008 ale Agenției Naționale de Presă AGERPRES

Intrare în vigoare 1 aprilie 2010

În temeiul prevederilor art. 13 din Legea nr. 19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES, cu modificările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Se aprobă Raportul de activitate*) și contul de execuție bugetară pe anul 2008 ale Agenției Naționale de Presă AGERPRES, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ----------- Notă

*) Raportul de activitate al Agenției Naționale de Presă AGERPRES pe anul 2008 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 46 bis din 9 aprilie 2010.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 30 martie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 30 martie 2010.

Nr. 15.

Anexa

CONTUL DE EXECUȚIE BUGETARĂ la 31 decembrie 2008 al Agenției Naționale de Presă AGERPRES - lei - CAP. 67.01

Titlu

Credite deschise

Plăți efective

Disponibil la 31

decembrie 2008

01

Cheltuieli curente

15.800.000

15.240.032

559.968

51

Transferuri

15.800.000

15.240.032

559.968

Indicatori

Prevederi

definitive

2008

Realizări

2008

VENITURI TOTALE:

- venituri proprii

- subvenții de la buget

19.251.000

3.000.000

16.251.000

18.823.894

3.583.862

15.240.032

CHELTUIELI TOTALE:

- Cheltuieli curente

- cheltuieli de personal

- bunuri și servicii

- transferuri (cotizații)

- Cheltuieli de capital

19.251.000

18.951.000

14.705.000

4.226.000

20.000

300.000

18.823.894

18.531.137

14.336.581

4.175.281

19.005

299.444

Disponibil la 31 decembrie 2008

(Venituri-cheltuieli)

- 0

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 aprilie 2010

HOTĂRÂRE nr. 263 din 31 martie 2010

HOTĂRÂRE nr. 263 din 31 martie 2010 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte

ACT din 1 aprilie 2010

CUANTUMUL TOTAL din 1 aprilie 2010 al sumelor provenite din finanțările private ale partidelor politice în anul 2009, conform Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale