LEGE nr. 115/2011
LEGE nr. 115 din 15 iunie 2011 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul UNIC
După articolul 744 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 744^1, cu următorul cuprins: "Art. 744^1. - (1) În cazul autorizațiilor de punere pe piață acordate înainte de 1 ianuarie 1998 pentru medicamentele autorizate doar în România, pentru reglementarea modificărilor condițiilor pentru autorizația de punere pe piață se aplică normele naționale aprobate prin ordin al ministrului sănătății.
(2) În cazul în care pentru medicamentele autorizate doar în România, conform dispozițiilor prevăzute la alin. (1), se acordă ulterior o autorizație de punere pe piață într-un alt stat membru al Uniunii Europene, medicamentelor respective, de la data acordării acelor autorizații, li se aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.234/2008 al Comisiei din 24 noiembrie 2008 privind examinarea modificării condițiilor autorizațiilor de punere pe piață acordate pentru medicamentele de uz uman și veterinar."
* Prezenta lege transpune prevederile art. 2 pct. 1 din Directiva 2009/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009, de modificare a Directivei 2001/82/CE și a Directivei 2001/83/CE în ceea ce privește modificări ale condițiilor autorizațiilor de introducere pe piață pentru medicamente, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 168 din 30 iunie 2009.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 15 iunie 2011.
Nr. 115.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 iunie 2011
DECIZIE nr. 68 din 17 iunie 2011
DECIZIE nr. 68 din 17 iunie 2011 privind numirea domnului Lucaciu Marcel-Sorin în funcția de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
DECIZIE nr. 409 din 9 iunie 2011
DECIZIE nr. 409 din 9 iunie 2011 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale TRUST BROKERS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.
DECIZIE nr. 412 din 9 iunie 2011
DECIZIE nr. 412 din 9 iunie 2011 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale CONSTANTINESCU BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.
DECIZIE nr. 413 din 9 iunie 2011
DECIZIE nr. 413 din 9 iunie 2011 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale GEMARAL BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.
DECRET nr. 577 din 10 iunie 2011
DECRET nr. 577 din 10 iunie 2011 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 125/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri prop...
DECRET nr. 557 din 10 iunie 2011
DECRET nr. 557 din 10 iunie 2011 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României
LEGE nr. 106 din 15 iunie 2011
LEGE nr. 106 din 15 iunie 2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă
DECRET nr. 565 din 10 iunie 2011
DECRET nr. 565 din 10 iunie 2011 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă