LEGE nr. 206/2012
LEGE nr. 206 din 9 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru completarea unor acte normative conexe
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44 din 23 august 2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 august 2012.
Articolul II — După alineatul 3 al articolului 363 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul 4, cu următorul cuprins: "În cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de către instanța judecătorească ori de către notarul public a respectării condițiilor și îndeplinirea procedurilor impuse de lege și după achitarea de către părți a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciară și se va realiza transferul de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în cauză."
Articolul III — La articolul 603 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) În cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de către instanța judecătorească ori de către notarul public a respectării condițiilor și după îndeplinirea procedurilor impuse de lege și achitarea de către părți a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciară și se va realiza transferul de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în cauză."
Articolul IV
Dispozițiile art. III intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p.
București, 9 noiembrie 2012.
Nr. 206.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 noiembrie 2012
DECRET nr. 695 din 7 noiembrie 2012
DECRET nr. 695 din 7 noiembrie 2012 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, pr...
HOTĂRÂRE nr. 42 din 12 noiembrie 2012
HOTĂRÂRE nr. 42 din 12 noiembrie 2012 privind constatarea încetării unui mandat de deputat
ORDIN nr. 240 din 4 octombrie 2012
ORDIN nr. 240 din 4 octombrie 2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane...
HOTĂRÂRE nr. 1060 din 30 octombrie 2012
HOTĂRÂRE nr. 1.060 din 30 octombrie 2012 privind actualizarea valorii de inventar, a caracteristicilor tehnice ale unor imobile și transmiterea acestora din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Spo...
REGULAMENT din 13 noiembrie 2012
REGULAMENT din 24 februarie 1994 (*republicat*) al Camerei Deputaților*)
ORDIN nr. 1614 din 1 noiembrie 2012
ORDIN nr. 1.614 din 1 noiembrie 2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoa...