HOTĂRÂRE nr. 29/2012

HOTĂRÂRE nr. 29 din 26 iunie 2012 privind numirea unor membri ai Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Intrare în vigoare 27 iunie 2012

În temeiul prevederilor art. 23 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Se numesc membri ai Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării după cum urmează: - domnul Haller Istvan, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 26 iunie 2012; - doamna Lazăr Maria, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 26 iunie 2012; - doamna Theodora Bertzi, începând cu data de 26 iunie 2012 până la data de 20 decembrie 2012, restul mandatului prevăzut în Decizia primului-ministru nr. 510/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.178 din 27 decembrie 2005. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 26 iunie 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI VASILE BLAGA

București, 26 iunie 2012.

Nr. 29.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 iunie 2012

HOTĂRÂRE nr. 21 din 26 iunie 2012

HOTĂRÂRE nr. 21 din 26 iunie 2012 privind completarea Hotărârii Senatului nr. 16/2012 pentru înființarea Comisiei de anchetă privind activitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din perioada 2009-2012

HOTĂRÂRE nr. 23 din 26 iunie 2012

HOTĂRÂRE nr. 23 din 26 iunie 2012 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 23/2011 privind constituirea Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova

HOTĂRÂRE nr. 21 din 26 iunie 2012

HOTĂRÂRE nr. 21 din 26 iunie 2012 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 17/2009 privind aprobarea componenței nominale a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO

HOTĂRÂRE nr. 24 din 26 iunie 2012

HOTĂRÂRE nr. 24 din 26 iunie 2012 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2009 privind aprobarea componenței Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO

DECIZIE nr. 386 din 27 iunie 2012

DECIZIE nr. 386 din 27 iunie 2012 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcției publice din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către doamna Rela Nicoleta Ș...

DECIZIE nr. 387 din 27 iunie 2012

DECIZIE nr. 387 din 27 iunie 2012 privind aplicarea mobilității pentru domnul Ionescu Daniel din funcția publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcția publică de secretar general adjunct al Ministerului Agricultu...