LEGE nr. 59/2012
LEGE nr. 59 din 29 martie 2012 privind înființarea Universității Agora din municipiul Oradea, județul Bihor
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se înființează Universitatea Agora din municipiul Oradea, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul Oradea, Piața Tineretului nr. 8, județul Bihor, cod poștal 410526.
Articolul 2
Universitatea Agora din municipiul Oradea se înființează cu următoarea facultate și următoarele specializări acreditate: Facultatea de Drept și Științe Economice, cu specializările Management, Contabilitate și informatică de gestiune, Drept, toate cu predarea în limba română.
Articolul 3
În structura Universității Agora din municipiul Oradea intră și facultățile și specializările, altele decât cele prevăzute la art. 2, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu prin hotărâre a Guvernului, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 4
Personalul didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu se preia, în condițiile legii, la instituția nou-înființată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul 5
(1) Universitatea Agora din municipiul Oradea dispune de patrimoniu propriu, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Patrimoniul universității constă din patrimoniul inițial al fondatorilor, la care se adaugă patrimoniul dobândit ulterior. Acesta este compus din bunuri mobile și imobile și din creanțe.
(2) Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea privată a Universității Agora din municipiul Oradea, de care dispune în mod liber. În cazul înstrăinării unor bunuri din patrimoniul universității, contravaloarea lor revine universității.
(3) În caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul Universității Agora din municipiul Oradea, înființată prin lege, revine fondatorilor.
Articolul 6
Cheltuielile privind funcționarea universității prevăzute la art. 1 se asigură din veniturile proprii dobândite în condițiile legii, precum și din alte surse legale.
Articolul 7
Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, Universitatea Agora din municipiul Oradea este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p.
București, 29 martie 2012.
Nr. 59.
Anexa
PATRIMONIUL Universității Agora din municipiul Oradea Patrimoniul Universității Agora din municipiul Oradea este constituit din: *Font 8*
Denumirea
Adresa
Valoarea
- lei -
Titlul în baza căruia este
deținut
I. Bunuri imobile
1.253.287,5
A. Clădiri campus universitar și
eren aferent
Municipiul Oradea,
Piața Tineretului nr. 8,
CP 410526, județul Bihor
1.253.287,5
Contract de vânzare-cumpărare
extras de carte funciară
II. Bunuri mobile
199.341,54
A. Tehnică de calcul
Municipiul Oradea,
Piața Tineretului nr. 8,
CP 410526, județul Bihor
33.709,00
Facturi de achiziție
B. Programe informatice și
licențe
Municipiul Oradea,
Piața Tineretului nr. 8,
CP 410526, județul Bihor
19.468,67
Facturi de achiziție
C. Mobilier
Municipiul Oradea,
Piața Tineretului nr. 8,
CP 410526, județul Bihor
81.820,02
Facturi de achiziție
D. Fond de carte-bibliotecă
Municipiul Oradea,
Piața Tineretului nr. 8,
CP 410526, județul Bihor
36.950,00
Facturi de achiziție
E. Birotică
12.670,00
Facturi de achiziție
F. Aparatură de laborator
783,00
Facturi de achiziție
G. Mijloace de transport
Municipiul Oradea,
Piața Tineretului nr. 8,
CP 410526, județul Bihor
13.940,85
Facturi de achiziție
III. Active circulante
336.088,65
A. Disponibilități
323.120,65
Extrase de cont
B. Alte valori (obiecte de
inventar)
12.968,00
Facturi de achiziție
NOTĂ: Prezenta anexă are la bază protocolul de predare-preluare a patrimoniului dintre Fundația Agora din municipiul Oradea și Universitatea Agora din municipiul Oradea. _________
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 aprilie 2012
LEGE nr. 58 din 29 martie 2012
LEGE nr. 58 din 29 martie 2012 privind înființarea Universității "Sapientia" din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj
DECRET nr. 336 din 28 martie 2012
DECRET nr. 336 din 28 martie 2012 pentru promulgarea Legii privind înființarea Universității "Sapientia" din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj
DECRET nr. 337 din 28 martie 2012
DECRET nr. 337 din 28 martie 2012 pentru promulgarea Legii privind înființarea Universității Agora din municipiul Oradea, județul Bihor
LISTĂ din 3 aprilie 2012
LISTĂ din 3 aprilie 2012 cuprinzând asociațiile și fundațiile care primesc subvenții de la bugetul local al municipiului Galați în anul 2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române c...
LISTĂ din 3 aprilie 2012
LISTĂ din 3 aprilie 2012 cuprinzând asociațiile și fundațiile cărora li s-au alocat subvenții de la bugetul local al municipiului Târgu Mureș pentru anul 2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fu...
LISTĂ din 3 aprilie 2012
LISTĂ din 3 aprilie 2012 cuprinzând asociațiile și fundațiile române din municipiul Brașov care primesc subvenții de la bugetul local în anul 2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor ro...
TABLOU DE EVIDENȚĂ din 3 aprilie 2012
TABLOUL NAȚIONAL AL ARHITECȚILOR*) din 3 aprilie 2012 cuprinzând arhitecții și conductorii arhitecți înscriși în Ordinul Arhitecților din România până la data de 29 februarie 2012
HOTĂRÂRE nr. 249 din 27 martie 2012
HOTĂRÂRE nr. 249 din 27 martie 2012 pentru aprobarea Programului de acțiuni pe anul 2012 privind proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic la construcțiile cu destinația de locuință multietajate, încadrate prin raport...