LEGE nr. 48/2012
LEGE nr. 48 din 19 martie 2012 privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate acesteia se face în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
Articolul 2
(1) Unitățile din sistemul administrației penitenciarelor pot realiza venituri proprii din munca persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, conform prevederilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Unitățile din sistemul administrației penitenciarelor pot arenda terenuri agricole, valorifica bunuri, încasa chirii, tarife, sponsorizări, în condițiile legii.
Articolul 3
Veniturile realizate din activitățile prevăzute la art. 2 vor fi încasate, în condițiile legii, de către Administrația Națională a Penitenciarelor sau de unitățile aflate în subordinea acesteia, după caz, în scopul finanțării parțiale a cheltuielilor curente și de capital.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 68/1999 privind finanțarea activității Direcției Generale a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 30 august 1999, aprobată prin Legea nr. 219/2001, cu modificările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p.
București, 19 martie 2012.
Nr. 48.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 martie 2012
LEGE nr. 52 din 19 martie 2012
LEGE nr. 52 din 19 martie 2012 pentru corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie, corespunzător noilor categorii de trenuri
LEGE nr. 47 din 19 martie 2012
LEGE nr. 47 din 19 martie 2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților
DECRET nr. 307 din 16 martie 2012
DECRET nr. 307 din 16 martie 2012 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților
ORDIN nr. 409 din 9 martie 2012
ORDIN nr. 409 din 9 martie 2012 pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizarea și funcționare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1.736...
LEGE nr. 53 din 19 martie 2012
LEGE nr. 53 din 19 martie 2012 privind transmiterea unor suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda în domeniul...
DECRET nr. 313 din 16 martie 2012
DECRET nr. 313 din 16 martie 2012 pentru promulgarea Legii privind transmiterea unor suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare...
LEGE nr. 50 din 19 martie 2012
LEGE nr. 50 din 19 martie 2012 pentru modificarea art. 31 alin. (2) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000
DECRET nr. 310 din 16 martie 2012
DECRET nr. 310 din 16 martie 2012 privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 31 alin. (2) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000