LEGE nr. 37/2013
LEGE nr. 37 din 8 martie 2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (1), litera s) se abrogă. 2.
Articolul 73 va avea următorul cuprins: "Art. 73. - Persoanele care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor boli obișnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate, dacă au realizat, în condițiile legii, stagiu de cotizare." 3.
Articolul 76 va avea următorul cuprins: "Art. 76. - (1) Persoanelor prevăzute la art. 73, încadrate în gradul I sau II de invaliditate, li se acordă stagiul potențial prevăzut la art. 75 alin. (1) în condițiile în care au realizat, la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, stagiul de cotizare în raport cu vârsta conform tabelului nr. 3.
Tabelul nr. 3
Vârsta persoanei la
data emiterii
deciziei medicale
asupra capacității
de muncă
Stagiul de cotizare
realizat
(ani)
până la 20 ani
1
de la 20-23 ani
2
23-25 ani
3
25-29 ani
6
29-33 ani
9
33-37 ani
11
37-41 ani
14
41-45 ani
17
45-49 ani
20
49-53 ani
23
53-57 ani
25
57-60 ani
26
Peste 60 de ani
27
(2) În situația gradului III de invaliditate, stagiul potențial prevăzut la art. 75 alin. (1) se acordă numai persoanelor prevăzute la art. 74.
(3) Persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare ca nevăzător sau în condiții de handicap preexistent calității de asigurat li se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiile de cotizare cerute de art. 58 și 59 și stagiile de cotizare realizate până la data acordării pensiei de invaliditate."
4. La articolul 104 alineatul (3), litera a) va avea următorul cuprins: "a) de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calității de asigurat, cu excepția asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, în situația pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat;" 5. La articolul 196, litera j) va avea următorul cuprins: "j) art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009;"
Articolul II
Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p.
București, 8 martie 2013.
Nr. 37.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 martie 2013
ORDIN nr. 37 din 28 februarie 2013
ORDIN nr. 37 din 28 februarie 2013 privind aprobarea reducerilor și excluderilor aplicabile cererilor de plată a ajutorului specific acordat producătorilor de lapte și de carne de vită din zonele defavorizate
DECRET nr. 281 din 7 martie 2013
DECRET nr. 281 din 7 martie 2013 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
LEGE nr. 39 din 8 martie 2013
LEGE nr. 39 din 8 martie 2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2012 pentru completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie
DECRET nr. 283 din 7 martie 2013
DECRET nr. 283 din 7 martie 2013 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2012 pentru completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea Oficiului Participațiilor Statului și Pri...
DECIZIE nr. 12 din 12 martie 2013
DECIZIE nr. 12 din 12 martie 2013 privind delegarea atribuțiilor președintelui Camerei Deputaților
HOTĂRÂRE nr. 75 din 6 martie 2013
HOTĂRÂRE nr. 75 din 6 martie 2013 pentru aprobarea Protocolului de cooperare dintre Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale al României și Ministerul Muncii și Politicilor Sociale al Republicii Italiene, semnat la Roma la 7 noiembrie 2012
PROTOCOL din 12 martie 2013
PROTOCOL din 7 noiembrie 2012 de cooperare dintre Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale al României și Ministerul Muncii și Politicilor Sociale al Republicii Italiene
HOTĂRÂRE nr. 80 din 6 martie 2013
HOTĂRÂRE nr. 80 din 6 martie 2013 pentru aprobarea Protocolului de cooperare dintre Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale al României și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei al Republicii Moldova, semnat la Iași la 3 martie 2012