LEGE nr. 73/2014
LEGE nr. 73 din 10 iunie 2014 privind înființarea Fundației "Proiect Ferentari"
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, se înființează Fundația "Proiect Ferentari", aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, denumită în continuare Fundația, persoană juridică română, apolitică, fără scop patrimonial, de utilitate publică.
Articolul 2
Fundația are ca obiective principale:
a) îmbunătățirea permanentă a condițiilor de viață ale cetățenilor români de etnie romă în comunitățile în care aceștia trăiesc;
b) identificarea și administrarea finanțării, cu celeritate și transparență, a obiectivelor de investiții în comunitățile de romi, indiferent dacă acestea se află în mediul urban sau rural.
Articolul 3
În vederea realizării principalelor obiective, Fundația îndeplinește următoarele activități:
a) facilitează dialogul cu implementatorii selectați în cadrul contractelor-cadru și, acolo unde va fi posibil, va deveni implementatorul schemelor de grant din Programul de cooperare elvețiano-român și din finanțarea acordată României prin EEA Grants în cadrul subprogramului "Promovarea participării și a incluziunii sociale a romilor";
b) implementează activități investiționale în zona Ferentari/Rahova din București și în zonele ulterior identificate ca posibile beneficiare din țară, prin programe anuale de investiții, prezentate și aprobate la începutul fiecărui an;
c) stabilește priorități investiționale la nivelul comunităților de romi din România, în parteneriat cu Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS);
d) propune fiecărui consiliu județean planurile de dezvoltare pentru comunitățile de romi și, acolo unde este solicitată, asistă consiliile locale în crearea acestor planuri de dezvoltare;
e) asistă Punctul național de contact în realizarea procesului de monitorizare a implementării Strategiei;
f) oferă asistență tehnică Agenției Naționale pentru Romi și organizațiilor neguvernamentale rome, atunci când este solicitată;
g) promovează cultura romă în România și la nivel internațional.
Articolul 4
Sediul Fundației este în municipiul București, urmând a fi stabilit prin statutul propriu.
Articolul 5
Fundația își desfășoară activitatea potrivit statutului propriu, care se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului.
Articolul 6
(1) Organul de conducere și de administrare a Fundației este Consiliul director.
(2) Consiliul director este compus din 7 membri, desemnați astfel:
- 2 membri de către Parlament; - 2 membri de către Guvern; - 2 membri de către administrația locală; - 1 membru din partea unei organizații neguvernamentale, desemnat de către secretarul general al Guvernului.
(3) Desemnarea de către secretarul general al Guvernului a unui membru din partea unei organizații neguvernamentale, potrivit alin. (2), se face în baza criteriilor de selecție stabilite prin ordin al secretarului general al Guvernului, care se publică pe site-ul Secretariatului General al Guvernului cu 30 de zile înainte de desemnare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 10 iunie 2014.
Nr. 73.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 iunie 2014
DECRET nr. 449 din 10 iunie 2014
DECRET nr. 449 din 10 iunie 2014 pentru promulgarea Legii privind înființarea Fundației "Proiect Ferentari"
DECIZIE nr. 9 din 10 iunie 2014
DECIZIE nr. 9 din 10 iunie 2014 privind delegarea atribuțiilor președintelui Camerei Deputaților
HOTĂRÂRE nr. 477 din 11 iunie 2014
HOTĂRÂRE nr. 477 din 11 iunie 2014 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 85/2013 pentru aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică de majorare a capitalului social prin aport de capital privat al Societății Comerciale de Dist...
HOTĂRÂRE nr. 466 din 4 iunie 2014
HOTĂRÂRE nr. 466 din 4 iunie 2014 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Reabilitare DN 79 Arad - Oradea km 4+150 - km 115+...
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 34 din 4 iunie 2014
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative