LEGE nr. 322/2015
LEGE nr. 322 din 16 decembrie 2015 pentru modificarea art. 23 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Articolul 23 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării consumatorului și de derularea programelor psihologice și sociale sunt suportate de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor aprobate Agenției Naționale Antidrog." 2. Alineatele (5) și (6) se abrogă.
Articolul II
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
București, 16 decembrie 2015.
Nr. 322.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 decembrie 2015
DECRET nr. 990 din 15 decembrie 2015
DECRET nr. 990 din 15 decembrie 2015 privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 23 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
LEGE nr. 324 din 16 decembrie 2015
LEGE nr. 324 din 16 decembrie 2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul
DECRET nr. 992 din 15 decembrie 2015
DECRET nr. 992 din 15 decembrie 2015 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul
LEGE nr. 325 din 16 decembrie 2015
LEGE nr. 325 din 16 decembrie 2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
DECRET nr. 993 din 15 decembrie 2015
DECRET nr. 993 din 15 decembrie 2015 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
LEGE nr. 326 din 16 decembrie 2015
LEGE nr. 326 din 16 decembrie 2015 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2015 privind prorogarea unor termene prevăzute la art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte m...
DECRET nr. 994 din 15 decembrie 2015
DECRET nr. 994 din 15 decembrie 2015 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2015 privind prorogarea unor termene prevăzute la art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte...
LEGE nr. 327 din 16 decembrie 2015
LEGE nr. 327 din 16 decembrie 2015 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal