DECIZIE nr. 192/2005

DECIZIE nr. 192 din 8 septembrie 2005 privind desemnarea organismului de gestiune colectivă Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) drept colector al remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și pe Internet

Având în vedere dispozițiile art. 123^2 alin. (1) lit. e) și ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de prevederile Hotărârii arbitrale nr. 1/2004 privind Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor și ale Hotărârii arbitrale nr. 2/2004 privind Metodologia pentru utilizarea operelor muzicale pe Internet și drepturile patrimoniale cuvenite titularilor drepturilor de autor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005 prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 174/2004, în baza prevederilor art. 2 alin. (2) și ale art. 6 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 758/2003 privind organizarea și funcționarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și a corpului de arbitri, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articolul 1

Se desemnează organismul de gestiune colectivă Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA), cu sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 141, sectorul 1, drept colector al remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor pentru utilizarea operelor muzicale ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și pe Internet, stabilite prin hotărârile arbitrale nr. 1/2004 și nr. 2/2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005 prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 174/2004.

Articolul 2 — Prezenta decizie intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Rodica Pârvu

București, 8 septembrie 2005.

Nr. 192.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 19 septembrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1065 din 15 septembrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.065 din 15 septembrie 2005 pentru aprobarea localităților și a sumelor ce se acordă din fondul constituit la nivelul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în temeiul art. 40 alin. 1 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în...