DECIZIE nr. 780 din 16 iunie 2011
DECIZIE nr. 780 din 16 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
METODOLOGIE din 11 iulie 2011 privind remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea și distribuirea operelor muzicale cuprinse în videograme
Articolul 1
Reproducerea și/sau distribuirea pe teritoriul României a operelor muzicale cuprinse în videograme, fixate pe orice tip de suport, se poate face numai în baza unei autorizații licență neexclusivă și prealabilă, încheiată cu organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical.
Articolul 2
În sensul prezentei metodologii, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) produs - orice reproducere, în tot sau în parte, a uneia sau mai multor opere muzicale ori a reprezentărilor digitale ale acestora, cuprinse în videograme, indiferent care ar fi metoda utilizată pentru fixare;
b) produs promoțional - produsul destinat exclusiv distribuirii gratuite de către producător în scopul promovării produsului sau a producătorului;
c) produs premium - produsul destinat exclusiv distribuirii către public în mod gratuit prin asociere cu un alt produs sau serviciu, fără majorarea prețului plătit în mod obișnuit de public pentru acel produs sau serviciu;
d) produs budget - produsul relansat la vânzare după mai mult de un an de la data lansării inițiale la un PPD cu cel puțin 35% mai mic față de PPD-ul corespunzător primei lansări;
e) solduri - produsele distribuite în scopul lichidării unui stoc ce nu a putut fi distribuit, dar nu mai devreme de 18 luni de la data lansării;
f) utilizator - orice persoană care își asumă responsabilitatea organizării și realizării primei fixări a unei opere muzicale cuprinse în videograme sau persoana care vinde, transmite în orice alt mod, cu titlu oneros sau gratuit, originalul sau copiile unei opere muzicale cuprinse în videograme, dacă dreptul de distribuire nu a fost epuizat.
Articolul 3
(1) Autorizația licență neexclusivă se eliberează pentru fiecare operă muzicală și are ca obiect numai opere muzicale din repertoriul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, în limitele mandatelor de gestiune acordate de autorii naționali, precum și ale contractelor de reprezentare încheiate cu organisme din străinătate și acordă utilizatorului în schimbul remunerației dreptul neexclusiv gestionat colectiv de a reproduce și/sau distribui exclusiv pe teritoriul României opere muzicale din repertoriu, fixate pe videograme, pe orice tip de suport.
(2) Nu sunt datorate remunerații și nu este necesară încheierea unor autorizații licență neexclusivă cu organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical pentru distribuirea pe teritoriul României a operelor muzicale fixate pe videograme reproduse într-un stat membru al Uniunii Europene, pentru care utilizatorul prezintă organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical confirmarea eliberată de organismul similar din țara de origine a produselor, confirmare din care să rezulte că reproducerea în vederea distribuirii pe teritoriul României a fost autorizată și că remunerațiile au fost achitate.
Articolul 4
(1) Anterior reproducerii și/sau distribuirii de videograme pe care sunt fixate opere muzicale din repertoriul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, utilizatorul are obligația de a încheia cu acesta autorizația licență neexclusivă.
(2) În acest scop, utilizatorul va adresa o cerere organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical înainte de data propusă pentru reproducere și, respectiv, distribuire. Cererea va cuprinde cel puțin următoarele informații:
a) numele/denumirea producătorului și datele sale de identificare;
b) denumirea videogramei muzicale;
c) producătorul, regizorul și anul producției fiecărei opere audiovizuale;
d) denumirea fiecărei opere muzicale fixată pe videogramă;
e) compozitorii, textierii, aranjorii și editori, pentru fiecare operă muzicală;
f) durata fiecărei opere muzicale (în minute și secunde);
g) tipul suportului/suporturilor pe care vor fi reproduse operele muzicale;
h) tipul sau tipurile de produs pentru care se solicită autorizarea;
i) tirajul solicitat a se autoriza;
j) persoana și țara în care va fi efectuată multiplicarea videogramei muzicale;
k) declarația utilizatorului că videogramele reproduse sunt destinate numai distribuirii pe teritoriul României;
l) ștampila, numele și prenumele, funcția și semnătura reprezentantului legal al producătorului.
Articolul 5
Autorizația licență neexclusivă încheiată potrivit prevederilor prezentei metodologii este limitată în timp la maximum 12 luni și se acordă numai pentru teritoriul României și pentru tirajul ce face obiect al autorizației licență neexclusivă. Pentru realizarea unor noi tiraje este obligatorie încheierea unui act adițional la autorizația licență neexclusivă, în caz contrar reproducerea și distribuirea noilor tiraje fiind considerate nelegale.
Articolul 6
(1) Utilizatorul va plăti organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical pentru reproducerea și/sau distribuirea de opere muzicale, pe videograme, pe teritoriul României, pentru fiecare copie, o remunerație reprezentând 7% din baza de calcul.
(2) În niciun caz remunerația datorată de utilizatori, pentru fiecare copie, nu va fi mai mică decât remunerațiile menționate în tabelul următor:
An/Categorie
produs
Standard
Budget
Premium
Solduri
2011
1,35 lei
0,62 lei
0,6 lei
0,3 lei
2012
1,35 lei
0,62 lei
0,6 lei
0,3 lei
2013
1,35 lei
0,62 lei
0,6 lei
0,3 lei
2014
1,35 lei
0,62 lei
0,6 lei
0,3 lei
(3) În cazul pachetelor fonogramă plus videogramă sau videogramă și videogramă, remunerațiile se aplică astfel:
a) pentru pachet fonogramă plus videogramă premium se datorează remunerația corespunzătoare fonogramei care reprezintă produsul principal la care se adaugă o remunerație forfetară, la nivelul remunerației minime din tabel, pentru videograma ce reprezintă produs premium;
b) pentru pachet videogramă plus videogramă bonus se datorează remunerația corespunzătoare pentru videograma produs principal, la care se adaugă o remunerație forfetară la nivelul remunerației minime din tabel, pentru videograma ce reprezintă produs premium;
c) pentru pachet fonogramă plus videogramă sau multiplu, în cazul în care niciun produs nu este premium, se datorează remunerația corespunzătoare pentru fonogramă, ce se consideră astfel produs principal, la care se adaugă o remunerație forfetară, la nivelul remunerației minime din tabel, pentru fiecare videogramă din pachet;
d) pentru pachet videogramă plus videogramă sau multiplu se datorează remunerația pentru o videogramă produs principal, la care se adaugă o remunerație forfetară, la nivelul remunerației minime din tabel, pentru fiecare videogramă suplimentară din pachet.
(4) În situația în care o videogramă muzicală conține și opere ce nu aparțin repertoriului organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, remunerația datorată acestuia va fi calculată potrivit proporției operelor muzicale reproduse din repertoriu față de durata totală a operelor muzicale cuprinse în videogramă.
(5) La remunerațiile prevăzute de prezenta metodologie se adaugă TVA.
Articolul 7
(1) Baza de calcul al remunerațiilor o reprezintă cel mai mare preț publicat de producător sau distribuitorii acestuia, atunci când producătorul apelează la distribuitori, preț la care orice vânzător cu amănuntul poate achiziționa o cantitate minimă dintr-un suport relevant, fără a beneficia de niciun fel de reduceri, stimulente, bonusuri sau orice alt fel de diminuări ale prețului, denumit PPD (published price for dealers).
(2) În cazul în care producătorul sau, după caz, distribuitorul nu întocmește un catalog cu prețurile specificate la alin. (1) ori catalogul nu este disponibil publicului, baza de calcul va fi reprezentată de cel mai mare preț practicat de orice detailist pentru orice unitate din videograma relevantă.
(3) Pentru videogramele vândute de utilizator direct către consumatorul privat, baza de calcul al remunerației este reprezentată de veniturile obținute de utilizator din vânzarea cu amănuntul a unităților astfel comercializate din acea videogramă.
(4) Pentru videogramele distribuite publicului gratuit baza de calcul al remunerației o reprezintă valoarea totală a costurilor de producție, multiplicare sau, după caz, distribuire a videogramelor ca produs final. Producătorii pot oferi cu titlu promoțional fără plata drepturilor de autor cel mult 150 de exemplare din fiecare videogramă și numai din primul tiraj.
(5) Baza de calcul pentru produsele budget sau pentru produsele premium o reprezintă valoarea de vânzare a tuturor unităților astfel vândute.
(6) În situația în care videogramele sunt vândute la solduri, baza de calcul o reprezintă veniturile obținute de utilizator din vânzarea cu amănuntul a tuturor unităților astfel valorificate la preț de solduri.
(7) Remunerațiile se determină după următoarea formulă:
7% X baza de calcul X numărul de unități reproduse și distribuite în perioada de raportare.
Articolul 8
(1) Nu este considerată vânzare la solduri vânzarea unor suporturi dintr-o videogramă ce au fost fabricate în scopul vânzării la prețuri de solduri.
(2) În cazul vânzării videogramelor la solduri înaintea termenului prevăzut de prezenta metodologie, remunerația procentuală datorată va fi cea corespunzătoare:
- unui produs budget, corespunzător unei reduceri de 35% a prețului din ziua primei lansări a produsului standard, dacă vânzarea se face ulterior datei de la care poate fi lansat un produs budget, potrivit art. 2 lit. d); - unui produs standard, în cazul în care vânzarea se face anterior datei de la care poate fi lansat un produs budget, potrivit art. 2 lit. d).
Articolul 9 — Nu va putea fi distribuită gratuit în scop de promovare sau ca produs premium decât videograma muzicală pe care s-a inscripționat pe copertă și pe suport, după caz: "Se distribuie numai gratuit", "Se distribuie gratuit numai împreună cu
" ori " Se distribuie gratuit de către
", respectiv "Se distribuie numai cu
.".
Articolul 10
În cazul vânzării videogramelor ca produs budget înaintea termenului prevăzut de prezenta metodologie, remunerația procentuală datorată va fi cea corespunzătoare produsului standard.
Articolul 11
(1) Plata remunerațiilor datorate de utilizatori către organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical se face trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului încheiat.
(2) Pentru întârzierile la plată, utilizatorii datorează organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere.
Articolul 12
(1) Pe coperta fiecărui suport pe care sunt reproduse opere muzicale din repertoriu vor fi menționate în mod vizibil următoarele marcaje:
a) numele și, dacă este cazul, marca producătorului;
b) titlul videogramei muzicale;
c) denumirea operelor muzicale;
d) numele autorilor operelor muzicale;
e) numărul de catalog;
f) organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical și numărul de licență eliberat de organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical cu referire la operele ce fac obiect al autorizației licență neexclusivă;
g) enunțul: "Toate drepturile producătorului și ale autorilor sunt rezervate. Utilizările neautorizate ale acestei înregistrări sunt strict interzise și se pedepsesc conform legii.";
h) simbolul P, însoțit de numele producătorului, anul și țara în care s-a publicat prima dată.
(2) Marcajele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), f) și h) vor fi inscripționate și pe suportul pe care sunt fixate sau reproduse operele muzicale.
Articolul 13
(1) Utilizatorii sunt obligați să elaboreze trimestrial cataloage care vor cuprinde cel puțin următoarele elemente:
a) titlurile videogramelor muzicale;
b) autorii operelor muzicale;
c) titlul operelor muzicale;
d) numărul de catalog;
e) tipul suportului (compact disc, casetă audio, DVD, CD-ROM etc.);
f) PPD-ul pe fiecare videogramă muzicală și tip de suport.
(2) Utilizatorii au obligația de a comunică organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, în termen de 15 zile de la elaborare sau modificare, un exemplar al fiecărui catalog editat sau reeditat.
(3) Necomunicarea catalogului în termenul prevăzut de prezenta metodologie dă dreptul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical ca, după o prealabilă notificare, să denunțe autorizația licență neexclusivă și să interzică reproducerea și/sau distribuirea operelor muzicale de către acel utilizator, iar pentru remunerațiile datorate se vor determina potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2).
Articolul 14
(1) Până la data de 20 a lunii următoare fiecărui trimestru, utilizatorii au obligația de a comunică organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical un raport cuprinzând, pentru trimestrul încheiat:
a) numele/denumirea utilizatorului și datele sale de identificare;
b) titlurile videogramelor muzicale reproduse sau distribuite;
c) numărul de catalog al fiecărei videograme muzicale;
d) numărul de unități vândute din fiecare videogramă muzicală;
e) PPD-ul pentru fiecare videogramă muzicală raportat și la tipul produsului și suport;
f) denumirea fiecărei opere muzicale reproduse și/sau distribuite, pe fiecare videogramă muzicală în parte;
g) fabricantul;
h) detalii privind teritoriul în care a avut loc distribuirea videogramei;
i) ștampila, numele și semnătura reprezentantului legal al utilizatorului.
(2) Organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical poate pune la dispoziția utilizatorilor un formular tipizat de raport.
Articolul 15
În cazul vânzărilor en gros (cu ridicata), utilizatorul va menționa pe fiecare factură sau într-o anexă a acesteia specificațiile detaliate ale videogramei, numărul de exemplare pentru fiecare poziție din catalog și prețul de livrare corespunzător pe unitate de suport.
Articolul 16
(1) Utilizatorii vor furniza organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical toate datele, informațiile și documentele care au relevanță pentru aplicarea prezentei metodologii.
(2) În cazul unor neînțelegeri în furnizarea informațiilor se apelează la un audit extern care are drept obiectiv stabilirea corectă a informațiilor. Un astfel de audit nu poate avea loc mai des de 6 luni, iar costurile vor fi suportate în mod egal de utilizator și organismul de gestiune colectivă.
Articolul 17
În măsura în care organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical cât și utilizatorii devin membri ai unor organizații internaționale ale autorilor, respectiv ale producătorilor/distribuitorilor, între care există încheiate acorduri, prevederile acestora vor putea fi stipulate în convențiile încheiate între organismul de gestiune colectivă și utilizatorii respectivi.
Articolul 18
Nu face obiect al prezentei metodologii reproducerea operelor muzicale pe videograme muzicale destinate a fi distribuite pe un alt teritoriu decât cel al României și nici distribuirea videogramelor muzicale pe un alt teritoriu decât cel al României.
Articolul 19
Modificarea remunerațiilor stabilite în sumă fixă se poate efectua și periodic prin reactualizarea cu indicele inflației, în conformitate cu dispozițiile art. 131^4 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 20
(1) Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Cu apel în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Pronunțată astăzi, 11 iulie 2011, la sediul ORDA din municipiul București, Calea Victoriei nr. 118.
Completul de arbitraj Găvenea Silvan Nițu Ion Știolică Florin Ionescu Felix Mircea Melinești Olteanu Edmond Gabriel
DECIZIE nr. 780 din 16 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 223 din 13 iulie 2011 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale din data de 11 iulie 2011, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale...
HOTĂRÂREA ARBITRALĂ din 11 iulie 2011 având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea și distribuirea operelor muzicale pe înregistrări audiovizuale
DECIZIE nr. 871 din 23 iunie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă
ORDIN nr. 506 din 6 iulie 2011 privind adoptarea amendamentelor necesare adaptării, pentru prima dată, la progresul științific și tehnic a prevederilor anexelor la Hotărârea Guvernului nr. 1.326/2009 privind transportul mărfurilor periculoase în România
Acest site folosește cookie-uri. Detalii