ORDIN nr. 101/2026

ORDIN nr. 101 din 12 februarie 2026 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 2.292/2025 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind promovarea producției de materii prime, materiale și produse pentru susținerea implementării proiectelor de infrastructură de transport - "PRO INFRA"

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere: – prevederile art. 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea Fondului pentru modernizare;

– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;

– Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare;

– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare;

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de Referatul de aprobare al Direcției generale programe europene transport din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 4.602 din 12.02.2026,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin.

Articolul I

Anexa la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 2.292/2025 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind promovarea producției de materii prime, materiale și produse pentru susținerea implementării proiectelor de infrastructură de transport - „PRO INFRA“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 14 ianuarie 2026, se modifică după cum urmează: – La articolul 13, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 13

(1) Bugetul alocat prezentei scheme este echivalentul în lei la cursul InforEuro din luna decembrie 2025 al sumei de 100.000.000 euro, reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare și va fi alocat de către furnizor în cadrul mai multor proceduri de ofertare concurențiale succesive până la epuizarea bugetului, organizate în termenul maxim de valabilitate al prezentei scheme.

.

(4) Bugetul mediu anual al prezentei scheme nu va depăși 90.000.000 euro, în cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială fiind stabilit bugetul afectat procedurii concurențiale respective.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ciprian-Constantin Șerban

București, 12 februarie 2026.

Nr. 101.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 februarie 2026

HOTĂRÂRE nr. 4 din 11 februarie 2026

HOTĂRÂRE nr. 4 din 11 februarie 2026 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Foaie de parcurs pentru încetarea importurilor de energie d...