ORDIN nr. 870/2026

ORDIN nr. 870 din 17 septembrie 2026 privind modificarea Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.649/2023 pentru stabilirea formei, modelului și conținutului legitimațiilor speciale ale personalului din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și al unor instituții aflate în subordinea acestuia, precum și pentru stabilirea personalului împuternicit să constate, să încadreze și să sancționeze faptele contravenționale produse în desfășurarea operațiunilor de transport feroviar și cu metroul

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere: – prevederile art. 2 lit. c) și ale art. 5 pct. 12 și 17 din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare;

– art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 309/2023 privind organizarea și funcționarea Autorității de Siguranță Feroviară Române - ASFR, precum și prevederile art. 2 lit. d), e), cc) și ee) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 309/2023;

– prevederile art. 3 pct. 1 lit. q), t), y), pct. 5 și 13 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 310/2023 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române - AFER;

– prevederile art. 21 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2019 privind siguranța feroviară, aprobată prin Legea nr. 71/2020,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii, interimar, emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.649/2023 pentru stabilirea formei, modelului și conținutului legitimațiilor speciale ale personalului din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și al unor instituții aflate în subordinea acestuia, precum și pentru stabilirea personalului împuternicit să constate, să încadreze și să sancționeze faptele contravenționale produse în desfășurarea operațiunilor de transport feroviar și cu metroul, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 25 septembrie 2023, se modifică după cum urmează: 1.

La anexa nr. 7, articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

Funcțiile din cadrul ASFR care au dreptul la legitimații speciale pentru acces/audit/control și inspecție de stat și care sunt împuternicite să constate, să încadreze și să sancționeze faptele contravenționale produse în desfășurarea operațiunilor de transport feroviar și cu metroul, în conformitate cu atribuțiile prevăzute în actele normative în vigoare, sunt următoarele:

a) director general;

b) director;

c) șef departament;

d) inspector-șef teritorial;

e) șef serviciu;

f) consilier director general;

g) inspector de stat;

h) expert.

2. La anexa nr. 7, articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Personalul de specialitate din cadrul ASFR aferent funcțiilor prevăzute la art. 1 lit. b), c), e) și g) se nominalizează prin decizie a directorului general al ASFR.

3. La anexa nr. 8, articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

Funcțiile din cadrul AFER care au dreptul la legitimații speciale pentru monitorizare/control/supraveghere și inspecție tehnică și care sunt împuternicite să constate, să încadreze și să sancționeze faptele contravenționale, în conformitate cu atribuțiile prevăzute în actele normative în vigoare, sunt următoarele:

a) director general;

b) director general adjunct;

c) director;

d) șef departament;

e) șef serviciu;

f) consilier director general;

g) inspector tehnic;

h) expert.

4. La anexa nr. 8, articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Personalul de specialitate din cadrul AFER aferent funcțiilor prevăzute la art. 1 lit. c), d) și e) se nominalizează prin decizie a directorului general al AFER.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul transporturilor și infrastructurii, interimar,
Horațiu-Lucian Cosma,
secretar de stat

București, 17 septembrie 2026.

Nr. 870.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 septembrie 2026

HOTĂRÂRE nr. 727 din 18 septembrie 2026

HOTĂRÂRE nr. 727 din 18 septembrie 2026 privind revocarea și numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială și pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 761/2025 privind numirea membrilor Consiliului director al F...

HOTĂRÂRE nr. 728 din 18 septembrie 2026

HOTĂRÂRE nr. 728 din 18 septembrie 2026 privind aprobarea Actului adițional nr. 3/2026 la Licența de concesiune nr. 439/1999 a activității miniere de exploatare a sării geme din perimetrul Fețele Târgului - Târgu Ocna, județul Bacău

HOTĂRÂRE nr. 731 din 18 septembrie 2026

HOTĂRÂRE nr. 731 din 18 septembrie 2026 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

DECIZIE nr. 303 din 18 septembrie 2026

DECIZIE nr. 303 din 18 septembrie 2026 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Cristina-Mirela Cuculas a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Autorității Naționale pentru Protecția Drept...

ORDIN nr. 3195 din 14 septembrie 2026

ORDIN nr. 3.195 din 14 septembrie 2026 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salar...