ORDIN nr. 766/2020

ORDIN nr. 766 din 11 martie 2020 pentru prelungirea valabilității unor certificate de atestare/reatestare emise de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" pentru profesiile reglementate pentru care aceasta este autoritate competentă

Având în vedere Referatul Direcției transport rutier nr 10.838 din 11.03.2020, prin care se supune spre aprobare Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor pentru prelungirea valabilității unor certificate de atestare/reatestare emise de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ pentru profesiile reglementate pentru care aceasta este autoritate competentă,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor,

ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Valabilitatea certificatelor de atestare/reatestare ale inspectorilor tehnici emise de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ până la data intrării în vigoare a prezentului ordin în baza prevederilor Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România - RNTR 1, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește cu 3 luni de la data valabilității prevăzută în certificatul de atestare/reatestare.

Articolul 2

Valabilitatea certificatelor de atestare/reatestare a capacității profesionale ale persoanelor care conduc ateliere în care se desfășoară activități prin care se pot influența parametrii constructivi, funcționali și de calitate ai vehiculelor rutiere emise de Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ până la data intrării în vigoare a prezentului ordin în baza prevederilor Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.131/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz - RNTR 9, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește cu 3 luni de la data valabilității prevăzută în certificatul de atestare/ reatestare.

Articolul 3

Regia Autonomă „Registrul Auto Român“ va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
Lucian Nicolae Bode

București, 11 martie 2020.

Nr. 766.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 martie 2020

HOTĂRÂRE nr. 179 din 10 martie 2020

HOTĂRÂRE nr. 179 din 10 martie 2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Varianta...

ORDIN nr. 2738 din 5 martie 2020

ORDIN nr. 2.738 din 5 martie 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stoparea/recuperarea ajutorului de stat/ de minimis acordat în cadrul schemelor de ajutor de stat/de minimis gestionate de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Minister...

NORMĂ din 17 martie 2020

NORME METODOLOGICE din 5 martie 2020 privind stoparea/recuperarea ajutorului de stat/ de minimis acordat în cadrul schemelor de ajutor de stat/de minimis gestionate de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii