ORDIN nr. 315/2005

ORDIN nr. 315 din 5 aprilie 2005 privind aprobarea Procedurii de notificare a administratorilor de scheme de intercomparare laboratoare de analize medicale

Intrare în vigoare 13 aprilie 2005

Având în vedere prevederile art. 29 din Normele privind autorizarea și funcționarea laboratoarelor care efectuează analize medicale, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2004, cu modificările și completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare al Direcției de sănătate publică nr. M.C./4.308 din 5 aprilie 2005, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Procedura de notificare a administratorilor de scheme de intercomparare laboratoare de analize medicale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Schemele de intercomparare laboratoare de analize medicale, aflate în desfășurare pe teritoriul României, vor fi notificate Ministerului Sănătății în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Articolul 3

Notificarea este valabilă pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care solicitantul este în curs de implementare a sistemului de management al calității, conform ISO 9001:2000, se poate acorda o notificare provizorie, valabilă pe o perioadă de un an.

Articolul 4

Direcția de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul sănătății, Mircea Cinteză

București, 5 aprilie 2005.

Nr. 315.

Anexă

PROCEDURA 05/04/2005

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 aprilie 2005

LEGE nr. 80 din 7 aprilie 2005

LEGE nr. 80 din 7 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice

DECRET nr. 206 din 5 aprilie 2005

DECRET nr. 206 din 5 aprilie 2005 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale per...