ORDIN nr. 115/2024

ORDIN nr. 115 din 16 ianuarie 2024 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.344/2006 pentru aprobarea Listei naționale a experților medicali

Intrare în vigoare 23 ianuarie 2024

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale asistență medicală din cadrul Ministerului Sănătății cu nr. AR 695 din 16 ianuarie 2024,

având în vedere prevederile art. 680 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și propunerile Colegiului Medicilor din România,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul I

Anexa la Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.344/2006 pentru aprobarea Listei naționale a experților medicali, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa *) care face parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.

Articolul II

Comisiile de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul sănătății,
Adriana Pistol,
secretar de stat

București, 16 ianuarie 2024.

Nr. 115.

ANEXĂ

ANEXA pentru aprobarea Listei naționale a experților medicali

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 23 ianuarie 2024