ORDIN nr. 1072/2012

ORDIN nr. 1.072 din 24 octombrie 2012 de reorganizare a unei structuri fără personalitate juridică din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

Intrare în vigoare 31 octombrie 2012

Văzând Referatul de aprobare al Direcției organizare și politici salariale nr. VVP 519 din 24 octombrie 2012, având în vedere dispozițiile art. 174 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 14 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății, interimar, emite următorul ordin:

Articolul 1

Începând cu data prezentului ordin, Centrul pentru boli cardiovasculare și transplant, structură fără personalitate juridică, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, se transformă în Institutul pentru boli cardiovasculare și transplant, structură fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Articolul 2

(1) Conducerea activității Institutului pentru boli cardiovasculare și transplant, denumit în continuare Institut, se asigură de către un medic-șef, în condițiile prevăzute de lege pentru funcția de medic șef de secție. Medicul-șef coordonează activitatea secțiilor/compartimentelor cu paturi și a structurilor paraclinice care fac parte din structura Institutului.

(2) Medicul-șef prevăzut la alin. (1) participă la toate ședințele comitetului director, la fundamentarea bugetului Institutului și la negocierea contractului de furnizare de servicii medicale încheiat cu casa de asigurări de sănătate și cu direcția de sănătate publică pentru derularea programelor naționale de sănătate.

(3) Institutul coordonează programele de sănătate specifice bolilor cardiovasculare și de transplant cardiac prin medicii specialiști din structura proprie.

Articolul 3

În contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești, încheiat între casa de asigurări de sănătate și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, se menționează distinct valoarea din contract corespunzătoare serviciilor medicale furnizate de Institut.

Articolul 4

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș stabilește, prin fișa postului, atribuții specifice pentru personalul din structura economico-financiară și cea de achiziții care asigură buna desfășurare a activității Institutului.

Articolul 5

Direcțiile din cadrul Ministerului Sănătății, precum și unitatea sanitară implicată vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul sănătății, interimar, Victor-Viorel Ponta

București, 24 octombrie 2012.

Nr. 1.072. ________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 31 octombrie 2012

HOTĂRÂRE nr. 1052 din 30 octombrie 2012

HOTĂRÂRE nr. 1.052 din 30 octombrie 2012 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 975/2011 privind aprobarea ajutoarelor de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru perioada 2011-2012 și a sumei totale alocate acestor ajutoare de stat