ORDIN nr. 42/2014

ORDIN nr. 42 din 13 ianuarie 2014 privind modificarea Normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.601/1991 cu privire la regulile generale privind definirea, descrierea și prezentarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin și a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății publice și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 142/1.307/185/2008

Intrare în vigoare 22 ianuarie 2014

Văzând Referatul de aprobare nr. 255.997 din 4 decembrie 2013, întocmit de Direcția inspecții de stat, având în vedere prevederile art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor, republicată, și ale Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.601/1991 cu privire la regulile generale privind definirea, descrierea și prezentarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin și a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, cu amendamentele ulterioare, în temeiul prevederilor art. 7 alin (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările ulterioare, și ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, ministrul sănătății și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emit următorul ordin:

Articolul I

Normele de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.601/1991 cu privire la regulile generale privind definirea, descrierea și prezentarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin și a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății publice și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 142 / 1.307 / 185/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 28 iulie 2008, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (2) se abrogă. 2. La articolul 11, alineatul (1) se abrogă. 3.

Articolul 17 va avea următorul cuprins: "Art. 17. - Comercializarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin și a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole se face numai sub formă îmbuteliată în recipiente din materiale care respectă prevederile legislației materialelor și obiectivelor ce vin în contact cu alimentele."

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu,
secretar de stat
Ministrul sănătății, Gheorghe-Eugen Nicolăescu Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Bogdan Cristian Nica

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 ianuarie 2014

HOTĂRÂRE nr. 28 din 15 ianuarie 2014

HOTĂRÂRE nr. 28 din 15 ianuarie 2014 pentru modificarea anexei nr. 19 la Hotărârea Guvernului nr. 975/2002 privind atestarea domeniului public al județului Covasna, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Covasna

DECIZIE nr. 518 din 12 decembrie 2013

DECIZIE nr. 518 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 și 92 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și ale art. 136 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 priv...