ORDIN nr. 29/2003

ORDIN nr. 29 din 20 ianuarie 2003 privind introducerea colectării electronice a Setului minim de date la nivel de pacient (SMDP) în spitalele din România

Intrare în vigoare 19 februarie 2003

Având în vedere: - prevederile Ordinului ministrului sănătății și familiei și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 102/34/2002 privind aprobarea strategiei pentru implementarea finanțării bazate pe caz în spitalele din România; - prevederile Ordinului ministrului sănătății și familiei și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.021/113/2002 privind aprobarea Planului acțiunilor majore pentru implementarea finanțării bazate pe caz în spitalele din România, în perioada 2002-2003; - prevederile Ordinului ministrului sănătății și familiei nr. 798/2002 privind introducerea în spitale a formularului "Foaia de observatie clinica generală", vazand Referatul de aprobare al Centrului de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București nr. DB 396 din 20 ianuarie 2003, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății și Familiei, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății și familiei emite următorul ordin:

Articolul 1

Începând cu data de 1 ianuarie 2003 se introduce colectarea electronică a datelor clinice la nivel de pacient în toate spitalele din România.

Articolul 2

Datele clinice la nivel de pacient se culeg din foaia de observatie clinica generală, introdusă în sistemul informațional al spitalului prin Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 798/2002 și formează Setul minim de date la nivel de pacient (SMDP), prezentat în anexa nr. 1.

Articolul 3

Datele clinice la nivel de pacient sunt colectate de spitale, care răspund de corectitudinea și de gestionarea lor, precum și de asigurarea confidențialității datelor, în conformitate cu legile în vigoare.

Articolul 4

Spitalele sunt obligate sa colecteze Setul minim de date la nivel de pacient și să le transmită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București, în formatul impus de aplicatia de colectare a datelor "DRG Național", precum și la direcțiile de sănătate publică județene.

Articolul 5

Pentru buna desfășurare a activităților necesare, la nivelul fiecărui spital se va înființa (sau reorganiza) o structura distinctă de statistica-informatica, ce are ca sarcina principala sprijinirea procesului de generare sub forma electronică a datelor și transmiterea acestora către instituțiile abilitate.

Articolul 6

Instruirea spitalelor privind gestionarea informațiilor din foaia de observatie clinica generală care stau la baza Setului minim de date la nivel de pacient se va face de către direcțiile de sănătate publică județene (prin laboratoarele de statistica/informatica), care organizează și răspund de buna desfășurare a acestui proces la nivelul fiecărui județ, sub coordonarea tehnica și metodologică a Centrului de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București.

Articolul 7

Instruirea spitalelor privind colectarea electronică a Setului minim de date la nivel de pacient și transmiterea datelor se va face de către direcțiile de sănătate publică județene (prin laboratoarele de statistica/informatica), care sprijină și răspund de buna desfășurare a acestui proces la nivelul fiecărui județ, sub coordonarea tehnica și metodologică a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București.

Articolul 8

Toate datele confidențiale la nivel de pacient colectate de spital (numele, prenumele, codul numeric personal) vor fi criptate în momentul transmiterii, conform reglementărilor legale în vigoare.

Articolul 9

Fluxul informațiilor statistice medicale în vigoare privind activitatea spitaliceasca nu se modifica.

Articolul 10

Responsabilitățile instituțiilor implicate în colectarea electronică a Setului minim de date la nivel de pacient sunt prezentate în anexa nr. 2.

Articolul 11

Cheltuielile legate de introducerea colectării electronice a Setului minim de date la nivel de pacient se suporta din bugetul de venituri și cheltuieli al unității sanitare respective.

Articolul 12

Direcțiile din cadrul Ministerului Sănătății și Familiei, Centrul de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București, direcțiile județene de sănătate publică și spitalele vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 13

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 14

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul sănătății și familiei, Daniela Bartos

București, 20 ianuarie 2003.

Nr. 29.

Anexa 1

DATELE din foaia de observatie clinica generală care formează Setul minim de date la nivel de pacient (SMDP) 1. Numărul de identificare a cazului externat 2. Numărul de identificare a spitalului 3. Numărul de identificare a secției 4. Numărul foii de observatie clinica generală 5. Numele pacientului 6. Prenumele pacientului 7. Localitatea 8. Județul 9. Data nașterii 10. Sexul 11. Codul numeric personal 12. Tipul asigurării de sănătate 13. Casa de asigurări de sănătate 14. Data internării 15. Ora internării 16. Tipul internării 17. Diagnostic la internare 18. Data externarii 19. Ora externarii 20. Tipul externarii 21. Starea la externare 22. Diagnosticul principal și diagnosticele secundare, la externare 23. Intervențiile chirurgicale efectuate 24. Data intervenției chirurgicale principale 25. Explorarile functionale efectuate 26. Investigațiile radiologice efectuate 27. Greutatea la naștere (doar pentru nou-născuți) 28. Transferurile intraspitalicesti (secția; data) 29. Medicul curant 30. Medicul operator.

Anexa 2

RESPONSABILITĂȚILE instituțiilor implicate în colectarea electronică a Setului minim de date la nivel de pacient (SMDP) Spitalele 1. Înființarea (sau reorganizarea) unui departament sau centru de statistica-informatica, ce are ca sarcina principala sprijinirea procesului de generare sub forma electronică a Setului minim de date la nivel de pacient și de transmitere a acestuia către instituțiile abilitate, conform reglementărilor în vigoare 2. Organizarea codificarii și documentării foii de observatie clinica generală (FOCG) în conformitate cu regulile stabilite de Centrul de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București 3. Participarea personalului responsabil cu codificarea și documentarea FOCG la instruirea asigurata de (sau prin) direcția de sănătate publică judeteana sau Centrul de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București 4. Organizarea colectării Setului minim de date la nivel de pacient de la toți pacientii externati, plecand de la informațiile existente în FOCG introdusă în sistemul informațional al spitalului prin Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 798/2002, prin utilizarea aplicatiei de colectare a datelor "DRG Național" sau a altor aplicații dezvoltate în acest scop 5. Transmiterea lunară a datelor colectate la nivel de pacient, exclusiv în formatul impus de aplicatia "DRG Național", însoțite de un fisier centralizator privind numărul total al cazurilor transmise pentru fiecare secție, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București, precum și la direcțiile de sănătate publică județene 6. Transmiterea prin e-mail, până la data de 5 a lunii în curs, a datelor menționate la pct. 5, colectate în luna precedenta 7. Participarea personalului responsabil cu colectarea, trimiterea și gestionarea datelor la instruirea asigurata de (sau prin) direcția de sănătate publică judeteana sau de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București 8. Asigurarea corectitudinii datelor colectate și transmise 9. Păstrarea confidențialității datelor colectate și transmise în conformitate cu legile în vigoare Direcțiile de sănătate publică județene 1. Participarea la cursurile de instruire organizate de Centrul de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București și de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București privind codificarea, completarea, documentarea, colectarea electronică și transmiterea Setului minim de date la nivel de pacient 2. Instruirea spitalelor privind gestionarea informațiilor din FOCG care stau la baza Setului minim de date la nivel de pacient, precum și instruirea spitalelor privind colectarea și transmiterea datelor 3. Distribuirea către spitale a aplicatiei electronice de colectare de date clinice la nivel de pacient "DRG Național" și sprijinirea spitalelor în procesul de instalare a acesteia 4. Sprijinirea spitalelor în procesul de generare, colectare și transmitere a Setului minim de date la nivel de pacient 5. Transmiterea datelor colectate de la spitale spre Centrul de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București în formatul solicitat de acesta Centrul de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București 1. Întreținerea și dezvoltarea continua a listelor privind sistemul de codificare a diagnosticelor și procedurilor, precum și a listelor de codificare a unităților și structurilor sanitare 2. Stabilirea reglementărilor privind codificarea diagnosticelor și procedurilor 3. Elaborarea regulilor privind completarea și documentarea FOCG 4. Monitorizarea continua a proceselor de codificare, completare și documentare a FOCG 5. Organizarea unui sistem de instruire a spitalelor și a direcțiilor de sănătate publică județene privind codificarea, completarea și documentarea FOCG Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București 1. Receptionarea datelor transmise de spitale privind Setul minim de date la nivel de pacient și dezvoltarea unei baze de date centrale în acest sens 2. Validarea datelor primite în conformitate cu reglementările în vigoare și transmiterea lor către spitale 3. Gestionarea și arhivarea datelor colectate de la spitale 4. Analiza datelor și generarea lunară către Ministerul Sănătății și Familiei de rapoarte privind performanta spitalelor, plecandu-se de la Setul minim de date la nivel de pacient, sau a altor tipuri de rapoarte, la cererea directa a acestuia 5. Furnizarea lunară a bazei de date conținând Setul minim de date la nivel de pacient către Ministerul Sănătății și Familiei 6. Dezvoltarea unor analize și rapoarte privind pacientii externati din spitale, pentru finanțarea spitalelor bazată pe caz 7. Utilizarea datelor colectate pentru procesul de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul sănătății publice și managementului sanitar 8. Organizarea unui sistem de instruire a direcțiilor de sănătate publică județene și a spitalelor privind colectarea electronică și transmiterea Setului minim de date la nivel de pacient

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 19 februarie 2003