ORDIN nr. 694/2008

ORDIN nr. 694 din 10 aprilie 2008 privind aprobarea cuantumului taxei pentru efectuarea pregătirii în vederea obținerii celei de-a doua specialități de către posesorii certificatului de specialist

Intrare în vigoare 17 aprilie 2008

Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesională și salarizare nr. E.N./3.852/2008, având în vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății publice emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se aprobă cuantumul taxei pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obținerii celei de-a doua specialități de către posesorii certificatului de specialist, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Plata taxei se face în lei, la cursul zilei, în contul Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar nr. RO72TREZ7025025XXX000266, deschis la Trezoreria Sectorului 2 București, în două tranșe semestriale.

(3) Neplata taxei în condițiile stipulate în angajamentul de plată atrage excluderea definitivă din programul de pregătire.

Articolul 2

(1) Din sumele încasate potrivit art. 1 alin. (2) Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar virează instituțiilor de învățământ superior medical, medico-dentar și farmaceutic uman implicate în pregătire, în termen de 45 de zile calendaristice de la data începerii pregătirii, 70%.

(2) Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar transmite, în termen de 45 de zile calendaristice de la data începerii pregătirii, instituțiilor prevăzute la alin. (1) tabelele nominale distincte cu persoanele care au achitat taxa, precum și cu cele care nu au achitat-o, în vederea aplicării sancțiunii prevăzute la art. 1 alin. (3).

(3) Din sumele încasate, instituțiile de învățământ superior medical, medico-dentar și farmaceutic uman alocă unităților sanitare în care se desfășoară programul de pregătire, pentru fiecare participant, următoarele procente:

a) 20 % pentru specialitățile pentru care taxa este de 2000 euro;

b) 15 % pentru specialitățile pentru care taxa este de 1500 euro.

(4) Virarea sumelor aferente procentelor prevăzute la alin. (3) se face în maximum 15 zile calendaristice de la încasarea sumelor.

(5) Din sumele încasate potrivit art. 1 alin. (2) Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar îi revin 30%, pentru acoperirea managementului programelor la nivel național și pentru plata îndrumătorilor care nu au funcție didactică.

Articolul 3

Direcția generală organizare, resurse umane, dezvoltare profesională și salarizare, Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar, autoritățile de sănătate publică, ministerele cu rețea sanitară proprie și instituțiile de învățământ superior medical, medico-dentar și farmaceutic uman vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Ordinul ministrului sănătății nr. 4/2005 privind stabilirea cuantumului taxei pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obținerii celei de-a doua specialități înrudite, fără concurs de rezidențiat, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății și al ministrului educației și cercetării nr. 546/4.260/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 20 ianuarie 2005, se abrogă.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul sănătății publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu

București, 10 aprilie 2008.

Nr. 694.

Anexa

Cuantumul taxei pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obținerii celei de-a doua specialități de către posesorii certificatului de specialist

A doua specialitate

Cuantumul taxei/an de studiu/euro

(echivalentul în lei la cursul zilei)

Alergologie și imunologie clinică

1500

Anatomie patologică

2000

Anestezie și terapie intensivă

1500

Boli infecțioase

1500

Cardiologie

1500

Chirurgie cardiovasculară

2000

Chirurgie dento-alveolară

2000

Chirurgie generală

2000

Chirurgie orală și maxilo-facială

2000

Chirurgie pediatrică

2000

Chirurgie plastică-microchirurgie

reconstructivă

2000

Chirurgie toracică

2000

Chirurgie vasculară

2000

Dermatovenerologie

1500

Diabet zaharat, nutriție și boli

metabolice

1500

Endocrinologie

1500

Epidemiologie

2000

Expertiza medicală a capacitații de

muncă

1500

Farmacie clinică

1500

Farmacologie clinică

1500

Gastroenterologie

1500

Genetică medicală

1500

Geriatrie și gerontologie

1500

Hematologie

1500

Laborator farmaceutic

1500

Medicină de familie

1500

Medicină de laborator

2000

Medicină de urgență

1500

Medicină internă

1500

Medicină legală

2000

Medicină muncii

1500

Medicină nucleară

2000

Medicină sportivă

1500

Nefrologie

1500

Neonatologie

1500

Neurochirurgie

2000

Neurologie

1500

Neurologie pediatrică

1500

Obstetrică-ginecologie

2000

Oftalmologie

2000

Oncologie medicală

1500

Ortodonție și ortopedie dento-facială

2000

Ortopedie și traumatologie

2000

Otorinolaringologie

2000

Pediatrie

1500

Pneumologie

1500

Psihiatrie

1500

Psihiatrie pediatrică

1500

Radiologie-imagistică medicală

2000

Radioterapie

1500

Recuperare, medicină fizica și

balneologie

1500

Reumatologie

1500

Sănătate publică și management

2000

Urologie

2000

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 aprilie 2008