ORDIN nr. 574/2008

ORDIN nr. 574 din 31 martie 2008 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008

Intrare în vigoare 1 aprilie 2008

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 3.554 din 31 martie 2008 al Agenției Naționale de Programe a Ministerului Sănătății Publice și nr. D.G. 1.151 din 31 martie 2008 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, având în vedere art. 48 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, precum și Hotărârea Guvernului nr. 357/2008 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate în anul 2008, în temeiul art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății publice și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Articolul 1 — Se aprobă Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008, prevăzute în anexele nr. 1, 2 și 3 (3A-3D)*). -----------

Notă

*) Anexele se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 bis abonament, care se poate achiziționa și de la Centrul de vânzări și informare al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

(1) Prezentul ordin intră în vigoare începând cu luna aprilie 2008.

(2) Fondurile utilizate în trimestrul I al anului 2008 din bugetul de stat, veniturile proprii ale Ministerului Sănătății Publice, precum și cele din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanțarea programelor naționale de sănătate, în baza ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 570/116/2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind implementarea, evaluarea și finanțarea programelor naționale de sănătate, responsabilitățile în monitorizarea și controlul acestora, detalierea pe subprograme și activități, indicatorii specifici, precum și unitățile sanitare prin care se derulează acestea în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt cuprinse în sumele aprobate în acest an pentru programele respective.

Articolul 3

Agenția Națională pentru Programe de Sănătate, direcțiile de specialitate din Ministerul Sănătății Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, autoritățile de sănătate publică, casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale, precum și instituțiile publice nominalizate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Anexele nr. 1, 2 și 3 (3A-3D) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul sănătății publice, Gheorghe Eugen Nicolăescu Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea
NORMA 31/03/2008

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 aprilie 2008

HOTĂRÂRE nr. 339 din 26 martie 2008

HOTĂRÂRE nr. 339 din 26 martie 2008 pentru aprobarea Normelor de administrare a locuințelor construite de Agenția Națională pentru Locuințe de care pot beneficia medicii rezidenți și alți tineri specialiști din sistemul de sănătate

NORMĂ din 2 aprilie 2008

NORME din 26 martie 2008 de administrare a locuințelor construite de Agenția Națională pentru Locuințe de care pot beneficia medicii rezidenți și alți tineri specialiști din sistemul de sănătate