ORDIN nr. 721/2008

ORDIN nr. 721 din 30 mai 2008 pentru aprobarea Procedurii de implementare a Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii - TIMM 2008

Având în vedere prevederile anexei nr. 3/21 la Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, cu modificările ulterioare, ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 4 lit. B pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 387/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 387/2007, cu modificările ulterioare,

ministrul pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Procedura de implementare a Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii - TIMM 2008, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării.

p.

=====
Ministrul pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale, Lucia Nora Morariu,
secretar de stat

București, 30 mai 2008.

Nr. 721.

Anexa

PROCEDURĂ de implementare a Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii - TIMM 2008 1. Obiectivul Programului Obiectivul Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii - TIMM 2008, denumit în continuare Program, îl constituie promovarea spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor și ocupării forței de muncă în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), facilitarea contactelor dintre potențialii întreprinzători/ întreprinderile mici și mijlocii și operatorii economici/instituțiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul IMM în scopul creșterii numărului întreprinzătorilor de succes și îmbunătățirii performanțelor economice și tehnice ale IMM, stimularea și susținerea IMM inovative, promovarea produselor și serviciilor românești. 2. Descrierea Programului 2.1. Programul constă în organizarea de ediții regionale ale Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii - TIMM în cursul anului 2008 (TIMM 2008). 2.2.(1) Programul este finanțat din bugetul pe anul 2008 al Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale și se derulează prin oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație (OTIMMC).

(2) OTIMMC este administrator de program și are responsabilități în implementarea Programului și gestionarea fondurilor.

(3) Acțiunile legate de organizarea și desfășurarea Programului se realizează de către OTIMMC direct și/sau pe bază de contracte încheiate cu persoane fizice și juridice de drept public sau privat, în condițiile legii privind achizițiile publice.

2.3. În cadrul edițiilor regionale TIMM 2008 se pot desfășura acțiuni în scopul îmbunătățirii performanțelor economice și tehnice ale IMM, stimulării întreprinderilor inovative, precum și promovării produselor și serviciilor, cum ar fi: - organizarea de seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări; - editarea și diseminarea de materiale informative referitoare la inițierea și dezvoltarea afacerilor. 3. Bugetul Programului 3.1. Bugetul alocat Programului pentru anul 2008 este de 150 mii lei. 3.2. În vederea desfășurării în bune condiții a Programului se pot atrage fonduri provenite din donații și sponsorizări ale persoanelor fizice și juridice din țară și din străinătate, în condițiile legii. 3.3. Prin ordin al ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale se stabilesc locațiile și sumele maxime aferente organizării fiecărei ediții regionale a TIMM 2008.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 iunie 2008

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 65 din 21 mai 2008

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 65 din 21 mai 2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin reorganizarea Agenției SAP...