ORDIN nr. 280/2004

ORDIN nr. 280 din 22 iulie 2004 privind aprobarea modelului-cadru al contractelor încheiate între beneficiarii de credite, respectiv fonduri nerambursabile, și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București

În temeiul prevederilor art. 8 lit. a) din Statutul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 768/2003, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 31 alin. (4) din Normele metodologice nr. 2.560/6/2004 privind acordarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj de credite în condiții avantajoase, respectiv fonduri nerambursabile, întreprinderilor mici și mijlocii, unităților cooperatiste, asociațiilor familiale și persoanelor fizice care desfășoară în mod independent activități economice, elaborate de

ministrul muncii, solidarității sociale și familiei și de guvernatorul Băncii Naționale a României, precum și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 936/2004 privind procedura și criteriile de acordare a fondurilor nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru șomaj, secretarul de stat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, emite următorul ordin:

Articolul UNIC

(1) Se aprobă modelul-cadru al contractelor încheiate între beneficiarii de credite în condiții avantajoase, respectiv fonduri nerambursabile, acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București.

(2) Modelul contractelor este prezentat în anexele nr. 1-6 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ioan Cindrea,

=====
secretar de stat

București, 22 iulie 2004.

Nr. 280.

Anexa 1

CONTRACT privind crearea de noi locuri de muncă, ocuparea și menținerea acestora Nr.

../

Prezentul contract se încheie în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice nr. 2.560/6/2004, elaborate de

ministrul muncii, solidarității sociale și familiei și de guvernatorul Băncii Naționale a României, ale Contractului nr. 736/3-439/2004, încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Societatea Comercială "Banca Comercială Română" - S.A., și ale Contractului de credit nr.

./

., încheiat între angajator și Banca Comercială Română - Sucursala

.. I. Părțile contractului Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului

/Municipiului București, reprezentată prin

., având funcția de

., denumită în continuare agenție, și

, cu sediul în localitatea

., str.

nr.

, județul (sectorul)

., înregistrată la registrul comerțului sub nr.

.. din

., cod fiscal/CUI nr.

.. din

, având un număr de

angajați, reprezentată legal de

.. în calitate de

și de

în calitate de

.., denumită în continuare angajator. II. Obiectul contractului 1. Crearea unui număr de

noi locuri de muncă și angajarea a cel puțin

șomeri*), în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare. _______________

Notă

*) Cel puțin 50% din locurile de muncă nou-create.

III. Durata contractului 2. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părți și își produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de către acesta. IV. Obligațiile părților 3. Angajatorul se obligă să creeze un număr de

. noi locuri de muncă, potrivit graficului de angajare, pe care persoanele să fie încadrate pentru program normal de lucru. Pe cel puțin

din locurile de muncă nou-create angajatorul se obligă să încadreze șomeri înregistrați la agenție. 4. Angajatorul nu poate reduce numărul de posturi existent la data acordării creditului pe o perioadă de minimum 5 ani. 5. Angajatorul are obligația de a menține locurile de muncă nou-create pentru o perioadă de minimum 5 ani. 6. Angajatorul se obligă să mențină raporturile de muncă ale persoanelor încadrate pe locurile de muncă nou-create o perioadă de cel puțin 3 ani de la încadrare. 7. Dacă, în termen de 3 ani de la ocuparea locurilor de muncă nou-create, unul dintre aceste posturi se vacantează, angajatorul are obligația ca în termen de 30 de zile calendaristice de la vacantarea acestora să încadreze alte persoane, în condițiile art. 88 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare. 8. Angajatorul se obligă să mențină raporturile de muncă ale persoanelor existente la data acordării creditului o perioadă de cel puțin 3 ani de la data acordării acestuia. 9. În cazul în care, în termen de 3 ani de la data acordării creditului, unul dintre posturile existente devine vacant, angajatorul este obligat ca, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data la care postul devine vacant, să încadreze alte persoane pe locurile de muncă devenite vacante. 10. În situația în care raporturile de muncă ale unei persoane sunt suspendate pentru concediu fără plată, obligația de a menține persoanele în activitate se întinde pe perioada celor 3 ani, prevăzută la pct. 6 și 8, la care se adaugă și perioada de suspendare pentru concediu fără plată. 11. Angajatorul se obligă să prezinte la agenție contractele individuale de muncă încheiate cu persoanele nou-încadrate, conform graficului de angajare, vizate de inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii lor. 12. Angajatorul are obligația să prezinte semestrial*) dovada respectării prevederilor pct. 6 și 8. Dovada se face cu statele de plată ale angajaților, vizate de inspectoratul teritorial de muncă, pentru semestrul încheiat, după cum urmează:

..

..

..

..

..

.. ___________

Notă

*) Semestrul se calculează de la data acordării creditului.

13. Angajatorul are obligația de a comunică agenției orice modificare, suspendare sau încetare a raporturilor de muncă ale persoanelor încadrate pe locurile de muncă nou-create, respectiv cele existente la data acordării creditului, în termen de 5 zile. 14. Angajatorul se obligă să permită accesul în incinta unității, pentru verificarea respectării obligațiilor legale, al personalului compartimentului de control măsuri active al agenției. 15. Agenția are obligația de a pune la dispoziție angajatorului liste cu persoanele înregistrate în evidențele acesteia ca persoane în căutarea unui loc de muncă, pentru încadrarea acestora în muncă. 16. Agenția are obligația de a media, la solicitarea angajatorului, persoanele aflate în evidența sa. 17. Agenția are obligația de a acorda, în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, subvențiile prevăzute de această lege. 18. Agenția poate organiza, în condițiile legii, programe de formare profesională pentru șomerii pe care angajatorul se obligă să-i încadreze în muncă. 19. Agenția are obligația de a efectua un control la angajatorul care nu a respectat prevederile pct. 12, în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru îndeplinirea obligației, cu excepția situației în care s-a efectuat un control în urmă cu mai puțin de 30 de zile. V. Penalități 20. În cazul nerespectării prevederilor pct. 3, angajatorul va suporta o penalitate egală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat și neocupat. 21. În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la pct. 5-7, angajatorul va suporta o penalitate egală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat și neocupat, proporțional cu numărul de luni neocupate. 22. În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la pct. 4, 8 și 9, angajatorul va suporta o penalitate egală cu o parte din mărimea creditului care s-a acordat, potrivit legii, pentru un număr de locuri de muncă nou-create, egal cu cel al locurilor de muncă desființate sau devenite vacante, proporțională cu ponderea perioadei în care nu s-au respectat aceste obligații în totalul perioadei prevăzute pentru menținerea sau ocuparea locurilor de muncă, la care se adaugă dobânda aferentă. 23. Penalitățile prevăzute la pct. 20-22 se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare. VI. Soluționarea litigiilor 24. Litigiile dintre părțile semnatare ale prezentului contract se soluționează pe cale amiabilă, iar în cazul în care acestea nu pot ajunge la un acord, se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente. VII. Dispoziții finale 25. Prezentul contract a fost încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. A.J.O.F.M./A.M.O.F.M.

Angajator,

. Director executiv,

.

Anexa 2

CONTRACT privind crearea de noi locuri de muncă, ocuparea și menținerea acestora Nr.

./

. Prezentul contract se încheie în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice nr. 2.560/6/2004, elaborate de

ministrul muncii, solidarității sociale și familiei și de guvernatorul Băncii Naționale a României, ale Contractului nr. 736/3-439/2004, încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Societatea Comercială "Banca Comercială Română" - S.A., și ale Contractului de credit nr.

/

, încheiat între angajator și Banca Comercială Română - Sucursala

.. I. Părțile contractului Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului

/ Municipiului București, reprezentată prin

.., având funcția de

., denumită în continuare agenție, și persoana fizică care desfășoară în mod independent activități economice

, înființată conform Autorizației nr.

.., înregistrată la

.., cu sediul în

., reprezentată prin domnul/doamna

, legitimat/legitimată cu B.I./C.I. seria

.. nr.

., eliberat/eliberată de

la data de

., CNP

, cu domiciliul/reședința în localitatea

.., str.

nr.

, bl.

, sc.

, et.

, ap.

., județul (sectorul)

. II. Obiectul contractului 1. Crearea unui loc de muncă*) în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare. ___________

Notă

*) Propriul loc de muncă.

III. Durata contractului 2. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părți și își produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de către acesta. IV. Drepturile și obligațiile părților 3. Persoana fizică care desfășoară în mod independent activități economice are dreptul de a beneficia de credit, în condițiile legii, pentru finanțarea propriului loc de muncă. 4. Persoana fizică care desfășoară în mod independent activități economice se obligă să facă dovada ce se află în evidența agenției ca persoană având statutul de șomer. 5. Persoana fizică care desfășoară în mod independent activități economice se obligă să nu renunțe la autorizație timp de 5 ani. 6. Persoana fizică care desfășoară în mod independent activități economice se obligă să permită personalului compartimentului de control măsuri active al agenției verificarea respectării obligațiilor legale. 7. Agenția acordă, în condițiile legii, consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri. V. Penalități 8. În cazul nerespectării pct. 5, beneficiarul de credit va suporta o penalitate egală cu mărimea creditului acordat. 9. Penalitatea prevăzută la pct. 8 se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare. VI. Soluționarea litigiilor 10. Litigiile dintre părțile semnatare ale prezentului contract se soluționează pe cale amiabilă, iar în cazul în care acestea nu pot ajunge la un acord, se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente. VII. Dispoziții finale 11. Prezentul contract a fost încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. A.J.O.F.M./A.M.O.F.M.

.. Persoana fizică,

.. Director executiv,

..

Anexa 3

CONTRACT privind crearea de noi locuri de muncă, ocuparea și menținerea acestora Nr.

/

Prezentul contract se încheie în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice nr. 2.560/6/2004, elaborate de

ministrul muncii, solidarității sociale și familiei și de guvernatorul Băncii Naționale a României, ale Contractului nr. 736/3-439/2004, încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Societatea Comercială "Banca Comercială Română" - S.A., și ale Contractului de credit nr.

./

.., încheiat între angajator și Banca Comercială Română - Sucursala

. I. Părțile contractului Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului

/ Municipiului București, reprezentată prin

., având funcția de

., denumită în continuare agenție, și Asociația familială

., înființată conform Autorizației nr.

, înregistrată la

.., cu sediul în

., reprezentată prin domnul/doamna

, legitimat/legitimată cu B.I./C.I. seria

nr.

, eliberat/eliberată de

la data de

, CNP

., cu domiciliul/reședința în localitatea

.., str.

. nr.

., bloc

, sc.

., et.

, ap.

, județul (sectorul)

.. II. Obiectul contractului 1. Crearea unui număr de

. noi locuri de muncă*), din care

.. pentru șomeri**), în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare. ____________

Notă

*) Nu mai mare decât numărul membrilor asociației familiale.

Notă

**) Cel puțin 50% din locurile de muncă nou-create.

III. Durata contractului 2. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părți și își produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de către acesta. IV. Drepturile și obligațiile părților 3. Asociația familială are dreptul de a beneficia de credit, în condițiile legii, proporțional cu numărul membrilor săi. 4. Asociația familială se obligă ca cel puțin 50% din numărul membrilor pentru care beneficiază de credit în condițiile legii să provină din rândul șomerilor aflați în evidența agenției. 5. Asociația familială se obligă să nu renunțe la autorizație timp de 5 ani. 6. Asociația familială se obligă să permită personalului compartimentului de control măsuri active al agenției verificarea respectării obligațiilor legale. 7. Agenția acordă, în condițiile legii, consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri. V. Penalități 8. În cazul nerespectării pct. 5, beneficiarul de credit va suporta o penalitate egală cu mărimea creditului acordat. 9. Penalitatea prevăzută la pct. 8 se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare. VI. Soluționarea litigiilor 10. Litigiile dintre părțile semnatare ale prezentului contract se soluționează pe cale amiabilă, iar în cazul în care acestea nu pot ajunge la un acord, se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente. VII. Dispoziții finale 11. Prezentul contract a fost încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. A.J.O.F.M./A.M.O.F.M.

.. Asociația familială,

Director executiv,

.

Anexa 4

CONTRACT privind crearea de noi locuri de muncă, ocuparea și menținerea acestora Nr.

./

.. Prezentul contract se încheie în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice nr. 2.560/6/2004, elaborate de

ministrul muncii, solidarității sociale și familiei și de guvernatorul Băncii Naționale a României, ale Hotărârii Guvernului nr. 936/2004 privind procedura și criteriile de acordare a fondurilor nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru șomaj și ale Contractului nr. 736/3-439/2004, încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Societatea Comercială "Banca Comercială Română" - S.A. I. Părțile contractului Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului

/ Municipiului București, reprezentată prin

, având funcția de

.., denumită în continuare agenție, și

, cu sediul în (localitatea)

.., str.

nr.

, județul (sectorul)

.., înregistrată la registrului comerțului sub nr.

. din

.., cod fiscal/CUI nr.

.. din

.., având un număr de

angajați, reprezentată legal de

.., în calitate de

., și de

., în calitate de

., denumită în continuare angajator. II. Obiectul contractului 1. Crearea unui număr de.. noi locuri de muncă și ocuparea acestora cu persoane provenind din rândul șomerilor, în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, corespunzătoare unui fond nerambursabil în cuantum de

.. III. Durata contractului 2. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părți și își produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de către acesta. IV. Drepturile și obligațiile părților 3. Angajatorul se obligă să creeze un număr de.. noi locuri de muncă, potrivit graficului de angajare, pe care să încadreze, pe perioadă nedeterminată și program normal de lucru, șomeri care au domiciliul sau reședința în localitățile în care se acordă fondurile nerambursabile. 4. Angajatorul nu poate reduce numărul de posturi existent la data acordării fondului nerambursabil pe o perioadă de minimum 5 ani. 5. Angajatorul are obligația de a menține locurile de muncă nou-create pentru o perioadă de minimum 5 ani. 6. Angajatorul se obligă să mențină persoanele încadrate pe locurile de muncă nou-create o perioadă de cel puțin 4 ani de la încadrare. 7. Dacă, în termen de 4 ani de la ocuparea locurilor de muncă nou-create, unul dintre aceste posturi se vacantează, angajatorul are obligația ca în termen de 30 de zile calendaristice de la vacantarea acestuia să încadreze altă persoană provenind din rândul șomerilor. 8. Angajatorul se obligă să mențină raporturile de muncă ale persoanelor existente la data acordării fondului nerambursabil o perioadă de cel puțin 4 ani. 9. În cazul în care, în termen de 4 ani de la data acordării fondului nerambursabil, unul dintre posturile existente devine vacant, angajatorul este obligat, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data la care postul devine vacant, să încadreze alte persoane pe locurile de muncă devenite vacante. 10. În situația în care raporturile de muncă ale unei persoane sunt suspendate pentru concediu fără plată, obligația de a menține persoanele în activitate se întinde pe perioada celor 4 ani la care se adaugă și perioada de suspendare pentru concediu fără plată. 11. Angajatorul se obligă să prezinte agenției contractele individuale de muncă încheiate cu persoanele nou-încadrate, conform graficului de angajare, vizate de inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii lor. 12. Angajatorul are obligația să prezinte semestrial*) dovada respectării prevederilor pct. 6 și 8. Dovada se face cu statele de plată ale angajaților, vizate de inspectoratul teritorial de muncă, pentru semestrul încheiat, după cum urmează:

..

..

..

..

..

.. ___________

Notă

*) Semestrul se calculează de la data acordării creditului.

13. Angajatorul are obligația de a comunică agenției orice modificare, suspendare sau încetare a raporturilor de muncă ale persoanelor încadrate pe locurile de muncă nou-create, respectiv cele existente la data acordării fondului nerambursabil, în termen de 5 zile. 14. Angajatorul se obligă să permită accesul în incinta unității, pentru verificarea respectării obligațiilor legale, al personalului compartimentului de control măsuri active al agenției. 15. Agenția are obligația de a pune la dispoziție angajatorului liste cu persoanele înregistrate în evidențele acesteia ca persoane în căutarea unui loc de muncă, pentru încadrarea acestora în muncă. 16. Agenția are obligația de a media, la solicitarea angajatorului, persoanele aflate în evidența sa. 17. Agenția are obligația de a acorda, în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, subvențiile prevăzute de legea menționată. 18. Agenția poate organiza, în condițiile legii, programe de formare profesională pentru șomerii pe care angajatorul se obligă să-i încadreze în muncă. 19. Agenția are obligația de a efectua un control la angajatorul care nu a respectat prevederile pct. 12, în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru îndeplinirea obligației, cu excepția situației în care s-a efectuat un control în urmă cu mai puțin de 30 de zile. V. Penalități 20. În cazul nerespectării prevederilor pct. 3, angajatorul va suporta o penalitate egală cu valoarea fondului nerambursabil pentru fiecare loc de muncă creat și neocupat. 21. În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la pct. 5-7 angajatorul va suporta o penalitate egală cu valoarea fondului nerambursabil, pentru fiecare loc de muncă creat și neocupat, proporțional cu numărul de luni neocupate. 22. În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la pct. 4, 8 și 9, angajatorul va suporta o penalitate egală cu o parte din mărimea fondului nerambursabil care s-a acordat, potrivit legii, pentru un număr de locuri de muncă nou-create, egal cu cel al locurilor de muncă desființate sau devenite vacante, proporțională cu ponderea perioadei în care nu s-au respectat aceste obligații în totalul perioadei prevăzute pentru menținerea sau ocuparea locurilor de muncă. 23. Penalitățile prevăzute la pct. 20-22 se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare. VI. Clauze speciale 24. Acordarea, de către bancă sau de către agenția autorizată potrivit legii să acorde credite, a unui fond nerambursabil mai mic decât cel prevăzut în prezentul contract sau neaccesarea, totală ori parțială, de către solicitant a fondului nerambursabil aprobat de bancă sau de agenția autorizată să acorde credite nu înlătură sau, după caz, nu diminuează obligațiile angajatorului înscrise în prezentul contract în ceea ce privește angajarea și menținerea în activitate a șomerilor. VII. Soluționarea litigiilor 25. Litigiile dintre părțile semnatare ale prezentului contract se soluționează pe cale amiabilă, iar în cazul în care acestea nu pot ajunge la un acord, se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente. VIII. Dispoziții finale 26. Prezentul contract a fost încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. A.J.O.F.M./A.M.O.F.M.

Angajator,

.. Director executiv,

Anexa 5

CONTRACT privind crearea de noi locuri de muncă, ocuparea și menținerea acestora Nr.

/

.. Prezentul contract se încheie în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice nr. 2.560/6/2004, emise de

ministrul muncii, solidarității sociale și familiei și de guvernatorul Băncii Naționale a României, ale Hotărârii Guvernului nr. 936/2004 privind procedura și criteriile de acordare a fondurilor nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru șomaj și ale Contractului nr. 736/3-439/2004, încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Societatea Comercială "Banca Comercială Română" - S.A. I. Părțile contractului Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului

./ Municipiului București, reprezentată prin

, având funcția de

.., denumită în continuare agenție; și persoana fizică care desfășoară în mod independent activități economice

, înființată conform Autorizației nr.

.., înregistrată la

., cu sediul în

.., reprezentată prin domnul/doamna

., legitimat/legitimată cu B.I./C.I. seria

. nr.

., eliberat/eliberată de

.. la data de

, CNP

.., cu domiciliul/reședința în localitatea

.., str.

.. nr..., bloc

., sc.

, et.

, ap.

, județul (sectorul)

II. Obiectul contractului 1. Crearea unui loc de muncă*) în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, corespunzător unui fond nerambursabil în cuantum de

.. ____________

Notă

*) Propriul loc de muncă.

III. Durata contractului 2. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părți și își produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de către acesta. IV. Drepturile și obligațiile părților 3. Persoana fizică ce desfășoară în mod independent activități economice are dreptul de a beneficia de un fond nerambursabil, în condițiile legii, pentru finanțarea propriului loc de muncă. 4. Persoana fizică ce desfășoară în mod independent activități economice se obligă să facă dovada că se află în evidența agenției ca persoană având statutul de șomer. 5. Persoana fizică ce desfășoară în mod independent activități economice se obligă să nu renunțe la autorizație timp de 5 ani. 6. Persoana fizică ce desfășoară în mod independent activități economice se obligă să permită personalului compartimentului de control măsuri active al agenției verificarea respectării obligațiilor legale. 7. Agenția acordă, în condițiile legii, consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri. V. Penalități 8. În cazul nerespectării pct. 5, beneficiarul de credit va suporta o penalitate egală cu valoarea fondului nerambursabil. 9. Penalitatea prevăzută la pct. 8 se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare. VI. Clauze speciale 10. Acordarea, de către bancă sau de către agenția autorizată potrivit legii să acorde credite, a unui fond nerambursabil mai mic decât cel prevăzut în prezentul contract sau neaccesarea, totală ori parțială, de către solicitant a fondului nerambursabil aprobat de bancă sau de agenția autorizată să acorde credite nu înlătură sau, după caz, nu diminuează obligațiile persoanei fizice înscrise în prezentul contract. VII. Soluționarea litigiilor 11. Litigiile dintre părțile semnatare ale prezentului contract se soluționează pe cale amiabilă, iar în cazul în care acestea nu pot ajunge la un acord, se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente. VIII. Dispoziții finale 12. Prezentul contract a fost încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. A.J.O.F.M./A.M.O.F.M

.. Persoană fizică,

.. Director executiv,

Anexa 6

CONTRACT privind crearea de noi locuri de muncă, ocuparea și menținerea acestora Nr.

../

. Prezentul contract se încheie în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice nr. 2.560/6/2004, elaborate de

ministrul muncii, solidarității sociale și familiei și de guvernatorul Băncii Naționale a României, ale Hotărârii Guvernului nr. 936/2004 privind procedura și criteriile de acordare a fondurilor nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru șomaj și ale Contractului nr. 736/3-439/2004, încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Societatea Comercială "Banca Comercială Română" - S.A. I. Părțile contractului Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului

/ Municipiului București, reprezentată prin

., având funcția de

, denumită în continuare agenție, și Asociația familială

., înființată conform Autorizației nr.

, înregistrată la

, cu sediul în

., reprezentată prin domnul/doamna

, legitimat/legitimată cu B.I./C.I. seria

.. nr.

., eliberat/eliberată de

la data de

.., CNP

.., cu domiciliul/reședința în localitatea

, str.

nr..., bl.

, sc.

., et.

, ap.

, județul (sectorul)

.. II. Obiectul contractului 1. Crearea unui număr de

. noi locuri de muncă*) pentru șomeri, în condițiile Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, corespunzătoare unui fond nerambursabil în cuantum de

... _____________

Notă

*) Nu mai mare decât numărul membrilor asociației familiale.

III. Durata contractului 2. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părți și își produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de către acesta. IV. Drepturile și obligațiile părților 3. Asociația familială are dreptul de a beneficia de un fond nerambursabil, în condițiile legii, proporțional cu numărul membrilor săi. 4. Asociația familială se obligă ca toți membrii acesteia să provină din rândul șomerilor aflați în evidența agenției. 5. Asociația familială se obligă să nu renunțe la autorizație timp de 5 ani. 6. Asociația familială se obligă să permită personalului compartimentului de control măsuri active al agenției verificarea respectării obligațiilor legale. 7. Agenția acordă, în condițiile legii, consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri. V. Penalități 8. În cazul nerespectării pct. 5, beneficiarul de credit va suporta o penalitate egală cu valoarea fondului nerambursabil. 9. Penalitatea prevăzută la pct. 8 se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare. VI. Clauze speciale 10. Acordarea, de către bancă sau de către agenția autorizată potrivit legii să acorde credite, a unui fond nerambursabil mai mic decât cel prevăzut în prezentul contract sau neaccesarea, totală ori parțială, de către solicitant a fondului nerambursabil aprobat de bancă sau de agenția autorizată să acorde credite nu înlătură sau, după caz, nu diminuează obligațiile asociației familiale înscrise în prezentul contract. VII. Soluționarea litigiilor 11. Litigiile dintre părțile semnatare ale prezentului contract se soluționează pe cale amiabilă, iar în cazul în care acestea nu pot ajunge la un acord, se vor soluționa de către instanțele judecătorești competente. VIII. Dispoziții finale 12. Prezentul contract a fost încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. A.J.O.F.M./A.M.O.F.M

.. Asociația familială,

.. Director executiv,

________________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 august 2004