ORDIN nr. 904/2010

ORDIN nr. 904 din 10 iunie 2010 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea și autorizarea ocoalelor silvice și atribuțiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare și funcționare, precum și conținutul Registrului național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice

Intrare în vigoare 29 iunie 2010

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Văzând Referatul de aprobare nr. 188.499 din 12 martie 2010 al Direcției politici și strategii în silvicultură, în baza prevederilor art. 13 alin. (3) și ale art. 15 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor, ministrul mediului și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Procedura privind constituirea și autorizarea ocoalelor silvice și atribuțiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare și funcționare, precum și conținutul Registrului național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Avizele, autorizațiile, certificatele de mențiuni, certificatele de înregistrare emise și înscrierea în Registrul național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice, în baza Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 696/2008 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea și autorizarea ocoalelor silvice și atribuțiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare și funcționare, precum și conținutul Registrului național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice și a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale 198/2009 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea și autorizarea ocoalelor silvice și atribuțiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare și funcționare, precum și conținutul Registrului național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice, își mențin valabilitatea.

Articolul 3

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 198/2009 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea și autorizarea ocoalelor silvice și atribuțiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare și funcționare, precum și conținutul Registrului național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 aprilie 2009, se abrogă.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul mediului și pădurilor, Laszlo Borbely

București, 10 iunie 2010.

Nr. 904.

Anexă

PROCEDURA 10/06/2010

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 iunie 2010

PROCEDURĂ din 29 iunie 2010

PROCEDURĂ din 10 iunie 2010 privind constituirea și autorizarea ocoalelor silvice și atribuțiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare și funcționare, precum și conținutul Registrului național al administratorilor de păduri și al ocoalelor...