INSTRUCȚIUNI nr. 0/2004

INSTRUCȚIUNI din 22 noiembrie 2004 privind autorizarea, inventarierea și înregistrarea grădinilor zoologice și acvariilor publice*)

----------- Notă

*) Aprobate de Ordinul nr. 742 din 22 noiembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115 din 4 februarie 2005

A NEXA

Nr. 1

INSTRUCȚIUNI PRIVIND AUTORIZAREA,

INVENTARIEREA ȘI ÎNREGISTRAREA GRĂDINILOR ZOOLOGICE ȘI ACVARIILOR PUBLICE

I. DISPOZITII GENERALE '

1. Prezentele instrucțiuni privind autorizarea, inventarierea și înregistrarea grădinilor zoologice și acvariilor publice, bazate pe prevederile Directivelor Uniunii Europene, pe informații științifice și din practica de profil, au scopul de a sprijini autoritățile, instituțiile, persoanele juridice și fizice pentru îndeplinirea și respectarea Legii grădinilor zoologice și acvariilor publice nr. 191/2002.

2. Autorizațiile de funcționare se eliberează de către autoritățile publice locale de protecție a mediului de pe raza administrativ teritorială a județului și, respectiv, a Municipiului București, în care se înființează sau își desfășoară activitatea grădinile zoologice și acvariile publice, cu respectarea condițiilor prevăzute în Legea nr. 1 91/2002 și a celor prevăzute în prezentul ordin.

II. PROCEDURA DE AUTORIZARE A GRĂDINILOR ZOOLOGICE ȘI ACVARIILOR

3. Deținătorii grădinilor z oologice și acvariilor publice s unt obligați să dețină autorizații de funționare care se eliberează, la cerere, de către autoritățile publice județene de protecție a mediului de pe raza administrativ teritorială a județului și, respectiv, a Municipiului București, în care se înființează sau își desfășoară activitatea grădinile zoologice și acvariile publice,

cu respectarea condițiilor prevăzute în Legea nr. 19] / 2002 și a celor prevăzute în prezentul ordin.

4. Deținătorii grădinilor zoologice și acvariilor publice trebuie să prezinte, în scopul autorizării de către autoritățile publice județene de protecție a mediului de pe raza administrativ teritorială a județului în c a r e se înființează / funcționează și a Municipiului București, formularul tip de înregistrare a instituției, prezentat în anexa 3, împreună cu cererea de autorizare din anexa 2, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin. Nedepunerea cererii și formularului tip de autori z are, atrage aplicarea art.17 din Legea nr. 191 / 2004.

5. În urma depunerii formularului tip completat, autoritatea competentă trebuie să constate, la fața locului, cele declarate în formularul de autorizare.

6. Autoritatea competentă, pe ba z a formularului completat de administratorul/ deținătorul grădinii zoologice/acvariului public și, în urma verificării la fața locului, va completa propriul formulat din anexa 4.

7. Constatările și recomandările, vor fi comunicate autorității locale de mediu, autorității centrale de mediu, administrației publice locale și administratorului / deținătorului instituției (grădinii zoologice I acvariului public).

8. Autorizația de funcționare a grădinii zoologice sau acvariului public are formatul conform anexei 5 și va fi emisă în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii de autorizare, având o valabilitate de 5 ani de la data emiterii.

9. Autoritatea competentă are obligația să efectueze verificări semestriale ale grădinilor zoologice autorizate și/sau ori de câte ori este cazul. 1O. O copie a actului de autorizare a grădinii zoologice / acvariului public trebuie afișată la fiecare intrare pentru public a instituției. li.I Modul de întregistrare a stocurilor de animale

11. Trebuie ținute înregistrări/înscrisuri pentru toate animalele care pot fi individualizate ca și pentru grupurile de animale din colecția de animale sălbatice vii a gradinii zoologice/acvariului public. Acolo unde este posibil animalele trebuie individualizate.

12. Înregistrările trebuie făcute fie într-un sistem de clasificare pe fișe, gen index, pe computer, sau folosind un alt tip de găsire / căutate din care informația să fie ușor accesată.

13. Înregistrările trebuie ținute la zi și păstrate într-o arhivă accesibilă timp de minim 1O ani. Trebuie luate măsuri ca aceste înregistrări să fie arhivate pe termen lung într-un format sigur pentru a nu fi permisă degradarea.

14. Înregistrările trebuie să conțină următoarele informații:

a. identificarea: denumirea comună (acolo unde există), denumirea științifică;

b. originea: animalul este născut în libertate sau în captivitate, identificarea părinților (dacă se cunoaște), locațiile anteioare (dacă se cunosc), situația populației din libertate, de unde provine animalul (dacă se cuno s c);

c. data intrării în colecție; data ieșirii din colecție, modalitatea intrării și / sau a ieșirii din colecție (donație, schimb, vânzare, custodie etc.), instituția căre care s-a făcut ieșirea;

d. data/data estimativă a nașterii, după ce criterii s-a efectuat estimarea;

e. sexul animalului (unde se cunoaște); f

semne distinctive (tatuaje, chip-uri, inele, crotalii, sernnaln1ente morfologice distinctive, mască facială etc.);

g.

date clinice: inclusiv detalii și date când au fost administrate medicamente, injecții și alte forme de tratament, investigații, analize, ca și detalii despre starea de sătate a animalului;

h. data morții și constatările post-mortem;

1. evadări: motivul, atunci când a avut Ioc o evadare sau daunele produse de animal în urma evadării sau răniri produse de animal altor persoane, ca și sumarul măsurilor de remediere luate pentru a preveni asemenea incidente.

J. date

referitoare

la reproducere (data la care,

cu

cine

a

avut loc împerecherea, numărul de pui rezultați, mod natural sau asistat la naștere, incubație artificială/naturală, alte considerații) k. observații etologice (caracterizarea individului

din punct de vedere comportamental).

15. Trebuie ținută o evidență/listă anuală a colecției de animale, separat de înregistrările individuale/fișele individuale

ale

animalelor. Trebuie înaintată autorității de mediu locale o copie a listei anuale, nu mai târziu de data de 1 aprilie a anului următor celui la care se referă lista.

16. Lista colecției trebuie să includă următoarele:

a. denumirea comună și științifică a speciei;

b. totalul indivizilor dintr-o specie la 1 ianuarie;

c. numărul de animale intrate în colecție, din toate sursele, de-a lungul anului;

d. numărul nașterilor din colecție de-a lungul anului;

e. numărul deceselor în primele 30 de zile de la naștere;

f. numărul indivizilor morți din alte cauze;

g. numărul ieșirilor din colecție, inclusiv vânzări, donații, schimburi, eliberări în natură, pai1icipări la programe de reproducere etc. '

h. totalul rămas în colectie la 31 decembrie;

1. sexul fiecărui animal, acolo unde se cunoaște, trebuie înregistrat astfel: l.2.3 indică un mascul, două femele și trei indivizi nesexați;

J. înregistrările trebuie așezate sub formă de tabel, pentru a fi mai simplu de parcurs:

Denumir ea

comună

Denumir ea șt iințifică

Compon ența g rupului la 1.1. 2004

Intrări de exemplare 1101

Nașteri /

eclozări

Decese în primele 30 z ile ele la naștere/ eclozare

Decese

Ieșiri de exemplare

Compon e nța grupului la 31.12.2004

Pelican comun

Pe/ecanus onocrotalus 5. 7.3 2.1 0.0.2 0.0.1 0.1 0.2.1 7.5.4

III. ROLURILE OBLIGATORII ALE GRĂDINILOR ZOOLOGICE ȘI ACVARIILOR 111.1 Principii privind Conservarea, Educația și Cercetarea

l 7. În conformitate cu cerințele Legii grădinilor zoologice și acvariilor publice nr.191/2002,

grădinile

zoologice/acvariile publice vor

implementa

următoarele măsuri privind conservarea:

a.

paii1c1parea la cercetări din care se obțin avantaje în pnvmța conservării speciilor și/sau instruire în dobândirea

abilităților

relevante legate de conservare și/sau în schimbul de informație referitoare la conservarea speciilor și/sau, acolo unde este cazul, reproducerea în captivitate, repopularea sau reintroducerea speciilor în libertate/natură și;

b. promovarea educației și sensibilizării publicului în legătură cu conservarea biodiversității, în mod particular, prin furnizarea de informație despre speciile expuse și habitatele lor naturale.

18. Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să respecte un cod etic, permanent revizuit, în planificarea și implementarea strategiilor lor de conservare, educație și cercetare. 111.2 Conservarea în cadrul (ex-situ) și în afara (in-situ) grădinii zoologice/ acvariului public

19. Acolo unde sunt menținute specii reprezentative, grădina zoologică/acvariul public trebuie să fie un participant activ la programe de management/conservare ale speciilor. Programele trebuie să contribuie la conservarea speciilor în libertate.

20. Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să demonstreze performanțe măsurabile în privința conservării, educației și cercetării. Domeniile care vor

fi examinate vor include:

a.

politica generală în privința educației și conservării și cum această politică se află în relație cu "Strategia Mondială de Conservare în Grădinile Zoologice";

b.

tipul și nivelul de implicare în programe de conservare, naționale, regionale și internaționale și/sau în alte activități cu rol în conservare;

c.

prezența unui plan scris în privința educației și a cercetării și modul în care este aplicat în practică.

21. În baza art. l din Legea 191/2002, în scopul protejării faunei sălbatice și biodiversității și pentru ca grădinile zoologice/acvariile publice să-și îndeplinească rolul în conservarea biodiversității, animalele din colecțiile acestor instituții, care participă la programe de conservare naționale, regionale, internaționale, de reproduecere

în captivitate, sunt date în custodie, la schimb, sunt destinate reintroducerii în natură, confiscate, ca și altor activități care vizează conservarea, reabilitarea, își păstrează numai valoarea biologică. Valoarea financiar contabilă, în aceste cazuri, își pierde relevanța, fiind considerată zero.

22. Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să achiziționeze numai animale născute și crescute în captivitate, care provin din alte grădini zoologice sau instituții asemănătoare, evitând, pe cât posibil capturarea animalelor sălbatice din natură. Doar în situații bine documentate, se pot captura animale sălbatice din natură, în scopul conservării «ex situ» a speciilor de animale amenințate cu dispariția, cu avizul Academiei Române, Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii și a autorității centrale de protecție a mediului, cu respectarea legislatiei în domeniu. 111.3 Educatia '

23. O grădină zoologică/acvariu public trebuie să aibă o strategie (scrisă) în privința educației și un program educațional activ.

24. Trebuie puse la dispoziție facilități corespunzătoare în scopuri educative.

25. Trebuie afișate informații corecte despre speciile expuse. Ele trebuie să includă, minim, denumirea speciei (atât științifică cât și pe cea comună, atunci când există), distribuția, habitatul său natural, câteva caracteristici biologice și detalii ale statutului său în privința conservării. III.4 Cercetarea

26. Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să demonstreze ca mcurajează cercetarea prin implicarea în activități de cercetare proprii și în comun cu alte instituții de profil. Cercetarea poate fi dezvoltată în colaborare cu instituții de învățământ superior, institute de cercetare, muzee, alte grădini zoologice/acvarii publice din țară și străinătate etc. Detalii amănunțite ale unor astfel de proiecte trebuie puse la dispoziție, la cerere.

27. Trebuie avut în vedere, în orice cercetare desfășurată, ca aceasta să fie în acord cu întrega legislație în vigoare și să fie subiect al prevederilor etice. Protocoale, autorizații și publicații asociate trebuie să fie disponibile cu ocazia verificărilor.

IV. PERSONALUL ȘI INSTRUIREA

28. Numărul membrilor personalului, experiența și instruirea lor trebuie să fie corespunzătoare pentru a fi permanent în acord cu standardele, luîndu-se în calcul, timpul de lucru, conform legislației muncii.

29. Pentru a se alinia standardelor acestui ordin, nivelul minim de studii trebuie să fie cel mediu, de absolvent al învățământului liceal, pentru funcția de îngrijitor de animale sălbatice.

30. Trebuie ținută la zi o listă cu toți membrii autorizați să lucreze cu animalele, împreună cu sarcinile și/sau responsabilitățile, nivelul de cunoștiințe, instruire și calificare.

31. Tot personalul care se ocupă de animale trebuie să fie competent pentru a face față responsabilităților individuale și trebuie să i se dea posibilitatea să urmeze un curs de istruire și/sau perfecționare pentru a dobândi calificările corespunzătoare activității pe care o desfășoară.

32. Instruirea continuă a personalului la locul de muncă trebuie să reprezinte un aspect permanent al activității unei grădini zoologice.

33. Administratorul/deținătorul grădinii zoologice/acvariului public trebuie să depună toate eforturile pentru a se asigura că personalul instituției are un comportament deontologic corespunzător (să nu aibă

antecedente

privind rele tratamente

aplicate

animalelor

care pot intra

sub

incidența oricărei legislații referitoare la bunăstarea animalelor sau consevarea lor).

34. Toate grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să prevadă în schema de personal cel puțin un biolog pentru asigurarea asistenței animalelor sălbatice captive.

35. Toate grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să asigure asistență vetrinară calificată colecției de animale pe care o are în întreținere. Pentru asigurarea asistenței veterinare, grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să prevadă în schema de personal cel puțin un post de medic veterinar și/sau să realizeze un contract de colaborare cu un cabinet, spital, policlinică, facultate veterinară sau medic veterinar din afara instituției, după caz.

36. În

scopul

asigurarn

bunăstării

animalelor,

conducerea

grădinii zoologice/acvariului public

trebuie

să asigure

stabilitatea

și

continuitatea personalului

pentru

îngrijirea

animalelor din colecție,

atât a specialiștilor cu experiență în domeniu, cât și a îngrijitorilor de animale.

V. SIGURANTA PUBLICULUI ÎN GRĂDINILE ZOOLOGICE/ '

ACVARIILE PUBLICE

V.I Principii

37. Aspectele legate de posesia animalelor cu risc sau potențial periculuoase sunt deosebit de importante pentru bunăstarea

animalelor,

deoarece

acțiunile care urmează consecutiv evadării acestora pot avea ca rezultat rănirea sau chiar moartea animalelor pentru a proteja siguranța persoanelor.

38. Trebuie să fie efectuată evaluarea riscului, acolo unde este cazul, și trebuie trase concluzii semnificative pentru ca acestea să fie examinate de către persoanele desemnate pentru efectuarea verificării.

V.2 Amplasamente/împrejmuiri

39. Animalele din grădina zoologică trebuie menținute tot timpul în amplasmente sau, în cazul în care sunt lăsate libere, să nu părăsească incinta grădinii zoologice.

40. Toate animalele trebuie ținute în amplasamente astfel construite încât să nu permită evdarea animalelor din ele. Porțile și ușile amplasamentelor trebuie închise într-un mod sigur pentru a nu permite deschiderea lor de către persoane neautorizate.

41. Barierele,

gardurile și orice alte modalități de separare a animalelor de vizitatori, personal, sau de alte animale, trebuie concepute, construite și menținute astfel încât să nu le permită animalelor contactul cu cei menționați. Amplasamentele nu trebuie să conțină vegetație sau alte materiale, astfel poziționate, încât să poată folosi animalelor pentru a evada.

42. Porțile și ușile amplasamentelor trebuie să fie la fel de solide și eficiente ca și restul împrejmuirilor amplasamentului. În particular, porțile și ușile trebuie să fie

proiectate și menținute astfel încât să nu poată fi scoase din balamale sau descuiate de către animale.

43. Porțile și ușile spre amplasamentele animalelor, acolo unde publicul este admis, ca și orice alt amplasament sau împrejmuire trebuie concepută, construită și menținută astfel încât să nu producă vreo rănire vizitatorilor, în particular copiilor sau persoanelor cu disabilități.

44. Animalele care se cațără sau sar trebuie ținute în amplasamente suficient de sigure pentru a preveni evadarea lor. Animalele periculoase care sapă trebuie ținute în amplasamente astfel construite încât să se evite evadarea pe sub împrejmuirea amplasamentului.

45. Acolo unde se folosesc garduri /î mprejmuiri pentru a înconjura amplasamentele animalelor, stâlpii lor de susținere trebuie să fie bine fixați în sol. Materialul din care este construit gardul sau împrejmuirea trebuie să fie suficient de solid pentru a putea susține greutatea animalelor închise și să reziste la eventuale deteriorări produse de animale.

V.3 Întreținerea clădirilor și altor zone

46. Clădirile, structurile și zonele în care publicul are acces trebuie menținute în condiții sigure. 47 Publicului vizitator nu îi este permis să intre în nici o clădire, anexă sau zonă din cadrul grădinii zoologice / acvariu public care ar putea prezenta riscuri pentru sănătatea sau siguranța lor.

48. Zonele în care este permis accesul vizitatorilor nu trebuie să prezinte suprafețe alunecoase pentru a se evita căderea prin alunecare a acestora. Pentru a nu deveni greu accesibile pantele trebuie să fie concepute în trepte sau folosite alte modalități care să nu prezinte riscul de cădere pentru vizitatori sau personal.

49. Acolo unde sunt construite trepte, acestea trebuie însoțite de "mână curentă" / balustrade. Trebuie avut în vedere accesul persoanelor cu handicap motor, prin crearea de pante speciale pentru acestea.

50. Acolo unde există treceri suspendate peste amplasamentul unui animal acestea trebuie să fie proiectate, construite și menținute astfel încât să asigure siguranța celor care le folosesc. Trecerile suspendate nu trebuie să permită animalelor contactul cu vizitatorii sau personalul.

V.4 Protecția publicului

51. Fiecare persoană autorizată pentru a folosi o armă de foc, din cadrul personalului grădinii zoologice, trebuie să se antreneze periodic în acest scop. Acest antrenament trebuie înregistrat printr-un document și trebuie pus la dispoziție pentru verificare.

52. Armele de foc, muniția și echipamentul de tranchilizare, acolo unde există trebuie:

a. să fie disponibil pentru folosirea imediată;

b. să fie folosite doar de operatori autorizați și antrenați;

c. să fie curățate și menținute conform recomandărilor de utilizare;

d. să fie ținute în siguranță, conform legislației în vigoare.

53. Personal corespunzător trebuie instruit pentru: manevrarea medicamentelor tranchilizante, riscuri, efecte adverse, riscurile asupra oamenilor, dacă aceste medicamente sunt folosite greșit / accidental și trebuie formulate protocoale de urgență pentru aceste cazuri.

54. Trebuie furnizate personalului instrucțiuni scrise în pnvmța măsurilor de urgență și procedurilor care trebuie efectuate în cazul unui incident care implică interacțiunea între animale veninoase și vizitatori sau alți membrii ai personalului. Aceste instrucțiuni trebuie să includă acțiuni imediate care trebuie efectuate, ca și informația cerută de spitalul local, care vor include:

a. natura mușcăturii sau înțepăturii și specia de animal care a produs-o;

b. numărul de telefon al celor mai apropriate centre care fac terapie anti-venin;

c. numărul de telefon al grădinii zoologice și al unui membru superior al personalului grădinii zoologice;

d. numărul de telefon al unui specialist în această problemă care trebuie contactat;

e. unde se poate, fișe medicale ale personalului;

f. detalii ale medicului veterinar și/sau biologului care manevrează spec11 venmoase.

V.5 Evadări

55. Împrejmuirea/gardul care delimitează perimetrul grădinii zoologice/acvariului public, inclusiv punctele de acces în aceasta, trebuie să fie proiectate, construite și menținute astfel încât să descurajeze orice pătrundere neautorizată a persoanelor ca și menținerea tuturor animalelor în acest perimetru, în Iimite rezonabile.

56. Grădinile zoologice/acvariilor publice trebuie să dispună de un sistem de reducere a riscurilor de sustragere, distrugerilor intenționate sau eliberării animalelor, cu rea intenție, de către persoane neautorizate, intrate prin efracție etc., care au pătruns în perimetrul grădinii zoologice în timpul sau în afara programului de vizitare.

57. Conducerea grădinii zoologice trebuie să evalueze posibilitatea oricărui pericol care poate apărea ca urmare a evadării unui animal din amplasamentul său și să ia în considerare posibilele. căi de ieșire din perimetrul acesteia.

58. Trebuie făcute toate eforturile pentru capturarea oricărui animal evadat, viu, în măsura în care acest lucru este rezonabil.

59. Procedurile care trebuie adoptate în situația evadării animalelor, în incinta sau în afara perimetrului grădinii zoologice, fie în situația scăpării accidentale a unui animal, sau a eliberării neautorizate a unui animal, trebuie aduse în atenția, și să fie la dispoziția tuturor membrilor personalului printr-un document scris.

60. Procedurile care trebuie urmate în situația evadării animalelor trebuie stabilite în prealabil și includ următoarele:

a.

anunțarea, prin metode cât mai rapide, a unui membru superior al personalului referitor la fiecare evadare;

b.

un răspuns prompt la o evadare, în toate situțiile; de exemplu, atât în timpu zilei, când personalul este de serviciu, când sunt vizitatori în instituție, sau când au evadat mai multe animale o dată, etc.

c.

ce măsuri trebuie întreprinse în situația unei evadări; incluzând recapturarea animalului, protecția vizitatorilor, alertarea poliției, etc.

d.

controlul vizitatorilor, incluzând calmarea lor, adăpostirea lor în clădiri, închiderea ușilor, ferestrelor, evacuarea lor din incinta grădinii zoologice;

e.

asigurarea securității perimetrului grădinii zoologice, ceea ce implică închiderea porților, a tuturor punctelor de acces;

f.

asigurarea armelor de foc sau a echipamentului de tranchilizare, detalii precise de utilizare a acestora, stabilite în prealabil de conducerea grădinii zoologice și poliția locală;

g.

asigurarea unui echipament de recapturare a animalelor, care să poată fi utilizat în aceste situații inclusiv, dacă este necesar, folosirea unor vehicule în scopul protecției personalului de intervenție.

61. Conducătorul grădinii zoologice sau un membru desemnat de acesta, trebuie să fie permanent disponibil pentru a lua decizia referitore la eutanasierea animalelor evadate, dacă este cazul.

62. Conducerea grădinii zoologice trebuie să stabilească o ierarhie a responsabilităților, în aceste situații, care trebuie consemnată în scris și ținută la zi. Aceasta trebuie adusă la cunoștiință întregului personal și afișată în loc vizibil pentru membrii personalului.

63. Conducerea grădinii zoologice trebuie să se asigure că toți membrii personalului sunt familiarizați cu procedurile de urgență care trebuie întreprinse în cazul evadării animalelor.

64. Toate evadările trebuie să fie înregistrate și tăcute raportări detaliate asupra lor. În situația unei evadări urmată de imposibilitatea capturării respectivului anin1al nedomestic, cu atât mai mult a unui exemplar dintr·-o specie exotică, trebuie anunțată autoritatea locală pentru protecția mediului despre eveniment, în maxim 24 de ore. În situația unui animal periculos trebuie luate măsuri de urgență, anunțând imediat poliția locală sau orice altă, instituție care poate ajuta la capturarea respectivului animal și asigurarea siguranței persoanelor din zonă.

65. Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să aibă în vedere potențialul risc pe care îl implică răspândirea paraziților, agenților patogeni sau plantelor și animalelor non-native prin intermediul apelor reziduale sau altor surse asemănătoare și să ia măsuri pentru prevenirea unor astfel de situații. Apele reziduale trebuie tratate în mod corespunzător la părăsirea perimetrului grădinii zoologice pentru a prevern aceste situații.

66. Atunci când sunt folosite șanțuri uscate sau cu apă cu rol de bariere fizice pentru delimitarea perimetrului unui amplasament pentru animale, acestea trebuie să fie astfel construite încât să prevină căderea vizitatorilor în ele, prin marcarea, delimitarea lor, pe partea de vizitare.

67. Gardurile electrificate destinate delimitării amplasamentelor pentru animale trebuie poziționate astfel încăt să nu poată fi atinse de către vizitatori.

68. Un număr suficient de semne de avertizare care folosesc simboluri grafice, cuvinte sau o combinație de simboluri grafice și cuvinte trebuie plasate în dreptul fiecărui amplasament care conține animale cu potențial periculos, specificând și în ce constă pericolul (de ex. animal care zgârie, mușcă, etc.).

V.6 Ieșiri

69. Ieșirile trebuie să fie adecvat localizate și vizibil indicate/ inscripționate.

70. Fiecare ieșire trebuie menținută liberă, ușor accesibilă în scopul deschiderii, dinspre interior, pentru a permite vizitatorilor ieșirea din incinta grădinii zoologice/acvariului public. Toate aceste porți de acces trebuie să se poată închide în mod sigur pentru a putea preveni evadarea animalelor.

V.7 Semne

71. Acolo unde vizitatorii pot veni în contact cu animalele, semne și informații de avertizare, unde este cazul în mai multe limbi străine de circulație, trebuie expuse vizibil.

72. Un număr adecvat de semne de avertizare, anunțând potențialul pericol, fie prin simboluri grafice, fie o combinație de simboluri grafice și cuvinte, trebuie expuse în zonele unde există garduri electificate sau alte surse de potențială electrocutare.

73. Avertismente trebuie expuse în toate locurile unde există pericolul ca o persoană să cadă (șanțuri, etc). Asemenea șanțuri trebuie asigurate cu o barieră capabilă să oprească, mai ales, căderea copiilor.

74. Orice clădire unde există un pericol trebuie ținută închisă. Plăcuțe de avertizare trebuie expuse pentru a indica faptul că accesul este nesigur sau este interzis.

75. Alte zone trebuie clar definite, de exemplu prin intermediul barierelor și plăcuțelor de avertizate sau, acolo unde este permis accesul autovehiculelor care aparțin instituției, trebuie puse semne indicatoare de circulație sau plăcuțe care să avertizeze publicul.

76. Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să aibă în vedere și folosirea de plăcuțe indicatoare pe bază de simboluri pentru a veni în ajutorul vizitatorilor străini și al copiilor (care nu știu să citească, dar pot înțelege simbolurile grafice).

V.8 Facilități pentru public

V.8 a. Primul ajutor

77. Echipamentul de prim-ajutor trebuie să fie ușor accesibil, situat într-o clădire/cameră anexă.

78. Punctele de prim-ajutor trebuie să fie în mod adecvat semnalizate/indicate.

79. Un număr adecvat de membrii ai personalului, instruiți în acordarea primului­ ajutor trebuie să fie disponibili în timpul programului normal de vizitare.

80. Trebuie furnizate personalului instrucțiuni scrise în privința măsurilor de urgență și procedurilor care trebuie efectuate în cazul unui incident care implică interacțiunea între animale veninoase și vizitatori sau alți membrii ai personalului.

V.8.b. Toalete

81. Trebuie puse la dispoziție toalete corespunzător echipate ș1 menținute, inclusiv pentru persoane cu disabilități/handicap.

82. Apă curentă, curată, pentru spălat trebuie pusă la dispoziție, împreună cu săpun și modalități de uscare a mâinilor.

V.8.c. Parcarea

83. Grădina zoologică/acvariul public trebuie să se asigure, împreună cu autoritatea locală și poliția, acolo unde este necesar, că facilitățile de parcare sunt suficiente pentru a asigura necesitățile vizitatorilor.

V.8.d. Asigurarea unor nevoi particulare

84. Trebuie puse la dispoziție locuri amenajate de ședere și odihnă, în mod particular, pentru persoanele în vârstă și pentru părinții cu copii mici.

85. Trebuie făcute amenajări pentru a preîntâmpina, în limite rezonabile, necesitățile vizitatorilor cu nevoi speciale, inclusiv a celor cu handicap.

VI. CONDIȚII PRIVIND BUNĂSTAREA ANIMALELOR

VI.1 Asigurarea unui ambient corespunzător

86. Temperatura, ventilația, iluminarea și nivele de zgomot ale amplasainentelor, trebuie să fie, în permanență, corespunzătare pentru realizarea confortului și a bunăstării unei specii particulare de animal. În paiiicular:

a. trebuie avute în vedere nevoile speciale ale animalelor gestante și nou-născute/ eclozate;

b. anin1alelor importate, nou sosite, trebuie să li se permită să devină complet aclimatizate în noul lor mediu ambiant. În unele cazuri, acesta poate fi un proces gradual;

c. amplasamentele pentru animale acvatice trebuie să fie areate adecvat, în conformitate cu numărul de indivizi aflați în fiecare amplasrunent/acvariu și trebuie menținute la o temperatură adecvată cerințelor speciei/speciilor, iar parametrii ambientului (ex. salinitatea, calitatea apei) trebuie să fie corespunzători speciei;

d. adăposturile interioare trebuie să asigure o umiditate corespunzătore și protecție împotriva condițiilor extreme, ale radiațiilor solare, căldurii, uscăciunii, frigului;

87. Animalelor menținute în amplasamente exterioare trebuie să li se asigure adăpost suficient pentru confortul și bunăstarea lor. Trebuie asigurate arii de refugiu pentru animalele nervoase, sensibile pentru a se putea retrage din câmpul vizual al publicului. Amplasamentele trebuie concepute astfel încât să permită animalelor să-și manifeste reacțiile normale de apărare și să respecte distanțele de "fugă" coresunzătoare.

88. Amplasamentele și barierele/împrejmuirile acestora trebuie menținute într-o stare în care să nu permită nici o posibilitate de rănire animalelor. În particular:

a.

orice defect observat la împrejmuirile unui amplasament sau în orice dispozitiv sau echipament din amplasamentele animalelor, care este posibil să- 1 rănească, trebuie reparat sau înlocuit sau animalul trebuie retocat imediat, iar defecțiunea înregistrată în registrul zilnic de observații al îngrijitorului;

b. orice defect care prezintă posibilitatea de a-i face rău animalului trebuie rectificat imediat. Dacă aceasta nu este posibil, animalul trebuie mutat din apropierea sursei de pericol potențial până când acest pericol este îndepărtat (reparat, rectificat, etc.);

c. orice tip de plantă capabilă să-i facă rău animalului trebuie îndepărtată;

d. șanțurile uscate sau cu apă folosite ca bariere fizice pentru delimitarea amplasanemtelor trebuie să asigure posibilitatea de revenire în amplasament dacă animalul cade în ele;

e.

orice materiale naturale (ex. plante și produsele lor, precum semințe sau fructe) sau orice materiale nenaturale (ex. vopsele, substanțe chimice, substrate tratate, apă tratată, etc.) trebuie evaluate din punct de vedere al toxicității pentru specia de animale la care dorim să le introducem, înainte de a le folosi.

89. Toate plantele și echipamentele fixate, inclusiv instalațiile electrice trebuie montate și menținute astfel încât să nu prezinte pericol pentru animale, iar operarea lor să nu fie disturbată de acestea.

90. Acolo unde calitatea mediului ambiant este dependentă de utilități externe, facilități adecvate de reglare/autoreglare trebuie să existe în cazul deteriorării acestor utilități;

91. Uneltele și alte echipamente portabile nu trebuie lăsate nesupravegheate în locuri unde ele pot cauza răniri animalelor, pot facilita evadările sau pot servi drept proiectile;

92. Deșeurile/resturile din amplasamentele animalelor, care pot produce răniri, trebuie îndepărtate, curățate cât mai curând posibil;

93. Trebuie menținute standarde corespunzătoare de igienă, atât privind igiena personală a membrilor personalului ca și cea din amplasamente și din camerele destinate tratamentului animalelor. În particular:

a. trebuie acordată în mod special atenție administrării și curățării corespunzătoare a amplasamentelor și echipamentelor din interiorul acestora, pentru a reduce riscul îmbolnăvirilor. În cazul animalelor acvatice, calitatea apei trebuie monitorizată în mod regulat;

b. trebuie să fie disponibile substanțe corespunzătoare pentru curățare ca și cantități suficiente de apă, iar mijloacele pentru aplicarea lor să fie sigure, trebuie obținute și urmate indicațiile specialiștilor privind cerințele de curățenie și igienizare ale amplasamentelor sau altor arii.

c. trebuie avută grijă specială dacă o boală infecțioasă este identificată la vreun animal.

94. Drenarea tuturor amplasamentelor trebuie să fie eficientă, îndepărtând toată apa în exces.

95. Orice jgheab, canal, scurgere deschise, în afară de cele care transportă apa de suprafață, trebuie situate în afara amplasamentelor.

VI.2 Asigurarea hranei și apei

96. Hrana oferită trebuie să fie prezentată în mod corespunzător și trebuie să aibă valoare nutritivă, cantitate, calitate și varietate corespunzătoare speciei respective ca și condiției în care este animalul - dimensiune, vârstă, stare fiziologică, reproductivă și de sănătate.

97. Trebuie să fie permanent la dispoziția animalelor apă pentru băut proaspătă, limpede, în cantitate suficientă.

98. Stocurile de hrană și lichide trebuie păstrate în condiții igienice. În particular:

a. hrana și lichidele trebuie protejate împotriva umezelii, deteriorării, mucegaiurilor sau contaminării de către insecte, păsări, paraziți, sau alți dăunători;

b. stocurile de hrană și lichide perisabile trebuie păstrate în refrigeratoare;

c.

prepararea hranei solide și lichide trebuie efectuată în locuri special concepute și corespunzător echipate și folosite doar în acest scop;

d. personalul trebuie instruit în vederea respectării unor standarde stricte de igienă personală și trebuie să se conformeze regulilor de menținere a igienei pe parcursul preparării și transportului hranei, atrăgându-se atenția asupra riscurilor de contaminare prin intermediul echipamentului, ustensilelor și suprafețelor, iar containerele pentru hrană și apă nu trebuie folosite în alte scopun.

99. Trebuie avut în vedere, atunci când este oferită hrana și lichidele, comportamentul natural al animalelor, în mod particular aspectele sociale. Vasele pentru hrană si lichide, atunci când sunt folosite, trebuie să aibă un model potrivit și să fie plasate astfel încât să fie accesibile tuturor animalelor ținute în amplasament.

I 00. Modalitățile de hrănire ale animalelor trebuie să fie sigure atât pentru acestea cât și pentru personal. 1 O 1. Hrănirea animalelor cu pradă vie trebuie evitată. Administrarea prăzii vii se va face doar în circumstanțe excepționale și doar la indicația biologului, medicului veterinar sau altui specialist. Când trebuie folosită prada vie, trebuie avută în vedere atât bunăstarea acesteia, cât și orice potențială rănire care ar putea fi cauzată prădătorului. 1 02. Hrana și lichidele, ca și vasele pentru hrană și lichide, atunci când sunt folosite, trebuie așezate în locuri în care să fie minim riscul de a se contamina cu dejecțiile animalelor, păsărilor sălbatice, rozătoarelor sau altor dăunători. I 03. Vasele pentru hrană și lichide, când se folosesc, trebuie curățate în mod regulat. I 04. Hrănitorile automate, atunci când sunt folosite, trebuie inspectate de două ori pe zi pentru a se asigura că funcționează eficient. Adăpătorile automate sau alte sisteme de adăpat trebuie și ele inspectate de două ori pe zi. I 05. Nu trebuie permisă hrănirea necontrolată a animalelor de către vizitatori. Atunci când hrănirea animalelor de către vizitatori este permisă, trebuie făcută doar cu hrană specială, controlată, aprobată de instituție, procurată din cadrul respectivei instituții. Cantitatea oferită pe zi și pe animal trebuie să se încadreze în necesarul zilnic specific speciei pentru a se evita hrănirea în exces. 106. Hrana neconsumată trebuie îndepărtată din amplasamente în scopul menținerii igienei. l 07. Indicațiile veterinare, ale biologului sau ale altui specialist, privind toate aspectele legate de nutriție trebuie obținute și urmate. 108. Trebuie ment, inut un dosar cu toate dietele animalelor din colect, ie.

VI.3 Asigurarea îngrijirii generale și asistenței veterinare a animalelor

VI.3.a. Observații de rutină

109. Condiția/starea, sănătatea și comportamentul tuturor animalelor trebuie verificate de cel puțin două ori pe zi de către persoana sau persoanele care răspund de îngrijirea lor;

11O. Orice animale care provoacă cauze de îngrijorare trebuie evaluate atent, dacă ele sunt în mod nejustificat bolnave, rănite sau au un comportament schimbat nejustificat. Atunci când este necesar, trebuie să li se asigure imediat atenție și tratan1ent.

111. Trebuie ținut un registru/jurnal de către persoana sau persoanele răspunzătoare de animale/îngrijitori, în care să se indice schimbările prescrise în dietă, verificările stării de sănătate efectuate, orice comportament, activitate sau altă problemă neobișnuită survenită ca și acțiunile de remediere întreprinse. VT. 3.b. Amplasamente

112. Amplasamentele trebuie să fie de astfel proiectate, construite, de dimensiuni; iar animalele trebuie să fie cazate în ele, astfel încât:

a. să se evite dominarea nejustificată a animalelor din cadrul grupurilor de către un membru dominant;

b. să se evite riscul creării conflictelor permanente și persistente între membrii unui grup, sau între membrii diferitelor specii sau grupuri de vârstă în expozițiile mixte;

c. să se asigure ca amplasamentul să nu fie suprapopulat;

d. să se prevină apariția și răspândirea paraziților sau altor agenți patogeni;

e. să se permită îndepărtarea tuturor dejecțiilor, resturilor solide și lichide.

113. Arborii din apropierea și din amplasamentele animalelor trebuie să fie în mod regulat inspectați și ajustați de câte ori este necesar pentru a se evita rănirea animalelor sau ingerarea plantelor toxice. Trebuie efectuată toaletarea arborilor și plantelor cățărătoare pentru a se preveni evadările animalelor.

114. Distanțele sau barierele dintre animale și dintre amplasamente și vizitatori trebuie să fie suficiente pentru a minimiza transmiterea bolilor sau potențialilor agenți patogeni.

VI.3.c. Asistența veterinară

115. Un program cuprinzător/complet de asistență veterinară trebuie să fie stabilit și desfășurat sub supravegherea unui medic veterinar care este familiarizat cu practica curentă a îngrijirii animalelor din grădini zoologice, în particular, a speciilor mentinute în colectie. ' '

116. Medicul veterinar trebuie să răspundă de, sau să fie activ implicat m următoarele:

a. inspecții de rutină ale colecției de animale;

b. îndrumarea în efectuarea sau aplicarea tratamentelor tuturor animalelor bolnave;

c. realizarea vaccinărilor, deparazitărilor, vitaminizărilor și altor aspecte ale medicinei preventive;

d. monitorizarea sănătății animalelor inclusiv recoltarea de sânge și de alte mostre pentru examene de laborator;

e. recoltarea, prepararea și expedierea corectă și sigură a probelor. Atunci când aceste mostre trebuie transportate în afara instituției de altcineva decât medicul veterinar, persoana trebuie să fie un membru al grădinii zoologice calificat sau instruit corespunzător, de ex. tehnician de laborator sau asistent medical, etc.;

f. instruirea personalului grădinii zoologice în probleme de sănătate și igienă;

g. asigurarea că se efectuează examinări post-mortem, atunci când este necesar;

h. supravegherea perioadelor de carantină și altor asemenea cerințe impuse de lege sau ca parte a unei bune practici veterinare în zoo;

1. programul de nutriție și conceperea dietelor, în colaborare cu biologul și / sau cu alți specialiști;

J. stabilirea unor proceduri scrise care trebuie urmate în cazul accidentalor produse de folosirea unor medicamente periculoase.

117. Trebuie ținute dosare cuprinzătoare - acolo unde este posibil pe suport electronic (PC/computer) - și puse la dispoziția persoanelor desemnate cu verificarea de catre autoritățile teritoriale de protecție a mediului, acoperind următoarele aspecte:

a. medicină preventivă;

b. medicină clinică și chirurgie;

c. rezultate patologice după testări ante-mortem, rezultate ale examinărilor și testelor post-mortem.

118. Conducerea grădinii zoologice/acvariului public trebuie să se asigure că există în cadrul instituției sau a spitalului veterinar local sau a cabinetului veterinar al medicului care deservește grădina zoologică / acvaiul public, antidoturi accesibile pentru produsele cu potențial toxic care se folosesc în zoo.

119. Conducătorul instituției sau înlocuitorul acestuia trebuie să fie permanent disponibil pentru a lua decizii privind eutanasia animalelor bolnave, la indicația medicului veterinar și în urma consultării comitetului etic și a celorlalți specialiști din cadrul instituției.

120. Trebuie să existe facilități adecvate pentru examinările post-mortem ale tuturor speciilor de animale, fie în cadrul grădinii zoologice/acvariului public, fie la alte unități specializate.

121 Cadavrele animalelor trebuie manevrate cu echipament specific de protecție ș1 într-un mod în care riscurile de transmitere a infecțiilor, contaminare, să fie m1mn1e.

122. Toate animalele care mor la gradina zoologica/acvariu public trebuie să fie examinate post-mortem. Acolo unde este cazul, trebuie recoltate probe pentru

diagnostic sau pentru monitorizarea stării de sănătate ș1 duse la laborator pentru exammare.

VI.3.d. Izolarea animalelor

123. Spații/amplasamente speciale, în afara cadrului expozițional, neaccesibil publicului, trebuie puse la dispoziție pentru izolarea și examinarea animalelor nou sosite în colecție, ca și pentru carantinarea și îngrijirea cazurilor neașteptate de îmbolnăvire, rănire, dispoziție schimbată a animalelor.

124. Trebuie create facilități (spații, echipamente, etc.) pentru îngnJirea animalelor crescute artificial/"la mână" și a mamelor cu pui.

125. Animalele nou sosite trebuie ținute izolate atâta timp cât este necesar pentru a se asigura o examinare corespunzătoare, aclimatizare și carantină înaintea introducerii împreună cu animalele din colecție.

126. Trebuie acordată atenție specială igienei din spațiile unde sunt izolate sau carantinate animalele.

127. Echipamentul de protecție și ustensilele folosite de personal m zona de izolare trebuie folosite, curățate și depozitate doar în acea zonă.

VI.3.e. Menținerea igienei și controlul bolilor

128. Materialele sanitatre folosite, ca și materiile biologice, trebuie îndepărtate conform legii, într-o modalitate aprobată de autoritatea sanitară.

129. Un program eficient și care să nu implice riscuri pentru sănătatea și/sau integritatea animalelor din colecție, în vederea controlului/ combaterii dăunătorilor, paraziților și, dacă este necesar, a prădătorilor, trebuie stabilit și menținut în grădina zoologică.

130. Personalul trebuie instruit să raporteze în mod confidențial orice problemă medicală sau incapacitate care poate afecta capacitatea de a lucra cu animalele într-o manieră sigură și competentă. VI.4. Asigurarea posibilității de exprimare a celor mai normale comportamente

131. Trebuie încurajată reproducerea în captivitate, acolo unde este potrivită, și trebuie formulată o politică coerentă referitoare la speciile de animale menținute, care să fie actualizată continu. Măsuri de control corespunzătoare trebuie avute în vedere pentru prevenirea suprapopulării.

132. Grădinile zoologice/acvariile publice sunt obligate să fie la curent cu informațiile complete și la zi despre biologia și menținerea în captivitate, mai ales atunci când se are în vedere aducerea în colecție a unor specii care nu au mai fost găzduite anterior, sau când se fac planuri pentru noi amplasamente pentru speciile deja existente.

133. La amenajarea amplasamentelor trebuie să se aibă în vedere habitatul natural al speciei și să se caute îndeplinirea necesităților fiziologice și psihologice ale anin1alului.

134. Amplasamentele trebuie echipate în conformitate cu necesitățile animalului și anume: substrat corespunzător cerințelor ecologice ale animalului, crăci, vizuini, cuiburi pentru naștere / depunerea ouălor, bazine, vegetație, ca și alte materiale necesare manifestării diferitelor comportamente naturale și care să participe la diminuarea oricărui comportament anormal. Facilitățile trebuie să prevadă / anticipeze creșterea în dimensiuni a animalelor și trebuie să fie capabile să satisfacă în moci corespunzător necesitățile animalului în toate etapele sale ele creștere și dezvoltare.

135. Anin1alele aparținând speciilor sociale, trebuie menținute în grupuri sociale compatibile și corespunzătoare ca număr. Indivizi solitari vor fi menținuți izolați doar în beneficiul conservării speciei, dacă aceasta o cere, și necesităților de bunăstare ale grupului, și doar atunci când izolarea nu este în detrimentul exemplarului individual. Altfel, trebuie luate măsuri pentru remedierea situației, de ex: relocarea animalului la altă grădină zoologică/acvariu public, sanctuar, parc zoologic etc., unde există un grup, aducerea unor exemplare pentru formarea grupului, după caz.

136. Este interzisă împerecherea animalelor din taxoni diferiți.

137. Dacă un animal hibrid este transferat altei colecții, instituția pnm1toare trebuie să fie informată că animalul este hibrid. În această situație, este obligatoriu ca animalul să fie sterilizat definitiv, înaintea transferului. Vl.5. Asigurarea protecției față de teamă și stres

138. Animalele trebuie să fie manevrate, îngrijite și antrenate numai de către, sau sub coordonarea unui membru din personal calificat corespunzător în domeniu. Manevrarea animalelor trebuie realizată cu grijă, ținându-se cont de bunăstarea lor, evitând disconfortul inutil, stresul sau producerea unui rău fizic.

139. Orice contact fizic direct între animale și vizitatori trebuie să fie făcut numai în prezența personalului calificat de îngrijire a animalelor, doar pe scurte perioade de timp și în condiții care să corespundă bunăstării animalelor, și nu în condiții care să conducă la discomfortul acestora.

140. Anin1alele nu trebuie provocate, iritate, sau stimulate pentru a satisface curiozitatea, plăcerea publicului.

141. Animalele care pot interacționa în mod excesiv, stresant între ele nu trebuie ținute în amplasamente alăturate sau în imediată apropiere (ex. pradă - prădător, specii concurente etc.).

142. Spații special amenajate, corespunzătoare pentru separarea animalelor gestante sau cu pui trebuie să fie disponibile pentru a micșora stresul inutil.

143. Animalele cazate, temporar, separat de restul grupului trebuie ținute în această situație doar atâta timp cât este strict necesar pentru a nu apare dificultăți de reacomodare la reintroducerea animalului în grupul respectiv.

144. Anin1alele destinate reabilitării (ex. animale accidentate, epuizate fizic etc. aduse la grădina zoologică/acvariu public) nu trebuie expuse publicului, acest fapt cauzând stres și chiar compromite eventuala eli bereare în natură.

145. Este interzis fumatul în incinta grădinilor zoologice, atât al personalului, cât și al vizitatorilor, cu excepția locurilor special amenajate în acest sens.

146. Vizitatorii pot consuma alimente doar în locurile special amenajate în acest sens, din incinta grădinii zoologice. Vl.6. Transportul și mutarea animalelor vii

147. Surplusul stocului colecției de animale a grădinii zoologice/acvariului public trebuie transferat (vândut, donat, schimbat etc.) doar către instituții de profil responsabile care au facilități corespunzătoare, posibilități și experiență pentru a asigura bunăstarea animalelor.

148. Trebuie să fie disponibile facilități corespunzătoare pentru ridicarea, închiderea în cuști și transportul tuturor tipurilor de animale din colecție, atât în interiorul grădinii zoologice/acvariului public, cât și în afară.

149. Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să se asigure că sunt îndeplinite cerințele Convenției privind comerțul internațional cu specii sălbatice de floră și faună pe cale de dispariție (CITES), care reglementează importul, exportul, vânzarea și alte beneficii comerciale - inclusiv expunerea - de specii listate în anexele convenței.

l 50. Alte considerații care trebuie avute în vedere când animalele sunt mutate în altă grădină zoologică include faptul că transportul trebuie realizat în conformitate și cu alte reglementări în vigoare.

151. Tehnicile de capturare și de transport trebuie să aibă în vedere temperamentul animalului și comportamentul de evadare pentru a minimiza rănirile, stricăciunile și disconfortul.

152. Orice animal transportat în afara grădinii zoologice / acvariu public trebuie să fie în grija unei persoane competente desemnată de instituție și trebuie luate măsuri adecvate pentru protecția și bunăstarea atât a publicului cât și a animalului.

153. Atunci când sunt scoase animalele din cadrul grădinii zoologice / acvariu public, trebuie întodeauna luate toate măsurile de securitate. Animalele trebuie ținute în afara contactului direct cu alte persoane, cu excepția persoanei competente desemnate de instituție.

ANEXA

Nr. 2

Înregistrată cu nr

...

AGENȚIA DE PROTECȚIE A MEDIULUI

......

CERERE PENTRU OBȚINEREA AUTORIZĂRII GRĂDINILOR ZOOLOGICE ȘI ACVARIILOR

Persoana fizică(juridică

.

cu sediul în

înregistrat

la

..cu nr

din

cod fiscal nr.

..

având ca activitate în statutul de funcționare

..

.

reprezentat

prin

.....

..

..

în calitate

de..

......

..

..

Solicită prin pre z enta eliberarea AUTORIZAȚIEI DE MEDIU pentru funcționarea grădinii z oologice.

La prezenta cere anexăm:

formularul tip de înregistrare a instituției, însoțit de celelalte documente anexate.

Semnătura solicitantului

Data

.

A NEXA

Nr. 3

FORMULAR TIP DE ÎNREGISTRARE A INSTITUTIEI

Detalii despre instituție

Numele și adresa instituției -- Numere de telefon --

Fax -- E-mail --

Website -- Data înființării --

Suprafața totală a instituției, din care amplasamentele pentru animale reprezintă

-- Scurt istoric --

Proprietate publică și / sau privată -- Proprietarul instituției sau al terenului --

Autorizație de mediu, numărul -- Este instituția dv. membră a Federației Grădinilor Zoologice și Acvariilor din România și/sau a Asociației Europene a Grădinilor Zoologice și Acvariilor?

Dacă da, dați detalii. -- Numele directorului (administrator I

manager). Date profesionale: nivel de pregătire, experiență, titluri științifice,

alte date relevante. -- Lista membrilor personalului, calificările, titluri științifice, etc.(pentru personalul de specialitate). (Mențiunea normei: întregă, ½) • Sunt cerute documente anexate

Planul parcului/grădinii zoologice /acvariului. • Copie după plan

anexată

Orele ele funcționare • Vara • Iama

Tariful de intrare pe categorii. Numărul de vizitatori în ultimii trei ani -- Lista de inventar a animalelor din colecție •

Anexați lista conform modelului

Anexa I, pct. 15

Dosare/înregistrări

Dosare / lnregistrări • Care este modul de ținere a evidenței colecției? • Sunt păstrate copii ale dosarelor? • Dacă da, unde sunt ele depozitate? • Cum sunt vechile dosare arhivate? • Sunt ele ușor accesibile la cerere, dacă este cazul? • Ce metode de identificare a animalelor folosiți? - Chip-uri - Inele - Tatuaje - Crotalii -- La cerere, trebuie puse la dispoziția inspectorilor.

- Altele

Există jurnale zilnice/registre pentru înregistrarea condiției și sănătății animalelor ? • Vă rugăm exemplificați structura raportului. -- Care este planul de austeritate pentru animale în cazul în care s-ar putea închide grădina zoologică sau ar fi întrerupte subvențiile? --

Operațiuni de rutină în cadrul grădinii zoologice

In ce circumstanțe hrăniți animalele cu pradă vertebrată vie? -- Este permisă hrănirea animalelor de către vizitatori? Cum este controlată această acțiune? --

Care este programul de nutriție aplicat ? -- La cerere trebuie pus la di s poziția inspectorilor.

Ingrijirea animalelor și asistența veterinară •

Are instituția medic veterinar angajat permanent ?

Dacă nu, ce formă de colaborare are cu un medic veterinar? Dacă da, specificați numărul. •

Mai sunt și alți specialiști implicați în activități s au consultanță privind sănătatea animalelor clin colecție? •

Descrieți pe scurt programul veterinar, inclusiv frecvența controalelor ele rutină,

tipul de activități de rutină desfășurate. • Descrieți pe scurt facilitățile veterinare de care

dispuneți. -- Dați detalii.

Este implicat vreunul dintre special iști în programe ele perfecționare profesională? Dacă da, dați detalii. -- Efectuează instituția dumneavoastră examinări de rutină ale animalelor, incluzând, între altele, examene parazitologice,

vaccinări, vitaminizări periodice, etc.? (Vă rugăm atașați documente relevante în acest sens. ) • Sunt cerute documente anexate.

Dați detalii despre echipamentul și medicamentele pe care le folosiți pentru contenția chimică a animalelor. -- Ce facilități există pentru exam marea po s t-mortem a animalelor? --

Ce sisteme operaționale aveți pentru înregistrarea și ținerea la

z i a dosarelor / fișelor / altor tipuri ele întregi s trări medicale pentru animale? -- Mențineți la zi fișe de dietă/nutriție pentru animale? Aveți un sistem informatizat de operare pentru nutriție? Dacă da, dați informații. --

Cum colaborați cu alte grădini zoologice și/sau cu alte organizații pentru schimbarea informațiilor privind îngrijirea în captivitete a speciilor pe care le aveți în colecție. Dacă, da,

dați detalii. -- Securitatea și siguranța Direcții în care ați făcut evaluări ale riscurilor:

Proceduri de hrănire? -- Interacțiuni personal-animale? --

Situații ale contactului cu animalele? -- Evadări / eliberări ale animalelor? --

Arii destinate accesului vizitatorilor (trepte, pante, etc.) -- Altele --

Are instituția un dosar al înregistrării accidentelor? • Vă rugăm puneți o copie după planul scris al procedurilor de urgență la dispoziție. (Anexați) • Cum se realizează instruirea personalului privind

procedurile de urgență? • Sunt cerute documente anexate

Este personalul instruit pentru inervenții în alte situații care constituie urgențe? -- Cum este informat personalul despre riscurile expunerii la zoonoze? --

Exiată o procedură scrisă privind evadările animalelor pusă la dispoziția tuturor membrilor personalului? -- Dați detalii despre programul de ținere sub control a dăunătorilor și paraziților. --

Cât de des sunt amplasamentele, împrejmuirile, gardurile verificate și reparate/întreținute? -- Menținerea siguranței și securității

Cum este protejată colecția pe parcursul celor 24 de ore? -- Dați detalii despre armele se foc, cu tranchilizante, sau alte echipamente de contenție și despre accesul la ele. --

Conservarea

Sunteți membru al IUCN (World Conservation Union - Uniunii Mondiale de Conservare a Speciilor). -- Aveți o copie a World Zoo Conservation Strategy (Strategiei Mondiale privind Conservarea în Grădinile Zoologice)? Dacă da, cum vă influențează aceasta planurile propn1 în privința conservării. --

Folosiți o "listă roșie" a animalelor pe cale de dispariție? Care versiune? -- Conservarea ex-situ Grupurile de Management al Speciilor

Sunteți reprezentat în sau aveți legături cu vreunul dintre grupurile de mamagement al speciilor? Dați detalii și perioda de timp despre implicarea dv. într- unul dintre aceste grupuri. De exemplu: European Endangered Species Programmes (EEPs) - Programele Europene pentru Specii Amenințate - Dați lista și detalii despre programele la care participă instituția dv. • Programe comune de management ale Speciilor - Dați lista și detalii despre programele la care participă instituția dv • Contribuiți la alte programe de management ale

speciilor? Dacă da, dați detalii. -- Cărți de înregistrare a pedigree-ului animalelor Mențineți astfel de cărți? Dacă da, dați detalii despre speciile implicate • La nivel internațional • La nivel regional; --

Aveți în colecție specii înregistrate în aceste cărți? Dacă da: -- • Cât de des raportați datele coordonatorului cărții? • Lista speciilor implicate.

Aveți un Plan al Colecției de Animale ? - Dacă da, vă rugăm să-l anexați. •

Dacă nu, sunteți în proces de a pregăti unul, când estimați că va fi disponibil? • Dacă nu aveți un plan în privința colecției, cum decideți ce specii mențineți în colecție ? • Dați detalii. •

Este cerută anexă.

Conservarea in-situ

Ce resurse alocă instituția dv. în conservarea în-situ?

a. de personal

b. financiare

C. altele -- Ati colectat fonduri sau ati susținut financiar vreun proiect de conservare in-situ în ultimii trei ani? Dacă da, dati detalii, lista proiectelor și natura suportului. --

Sunteți sau ați fost direct implicat în vreun proiect in-situ, fie prin finanțări sau prin moduri de participare mai directă în ultimii trei ani? Dacă da, dați detalii. -- Alte activități de conservare •

Contribuiți la conservare în alte moduri? Dacă da, dați

detalii. -- Educație

Faceți lista și subliniați pe scurt elementele importante ale programului educațional al grădinii zoologice. Dacă e x istă unul, atașați o copie a acestuia. -- Câți membrii ai personalului sunt implicați în educație? • Plătiți • Colaboratori, sau cu program parțial de lucru (sezonieri, 1/2

normă, etc.) • Voluntari -- Facilități • Clase de curs (numărul) • Săli de conferință, amfiteatre, etc. (numărul) • Bibliotecă • Altele --

Nivele de educație pentru care este conceput programul - bifați ceea ce se potrivește • Nivel preșcolar • Primar • Liceal • Universiatr • Destinat aciuiților • Altele

Este instituția dv. membră a unei rețele educaționale pentru grădini zoologice?

Dacă da, dați detalii. -- Cum evaluați eficiența programului dv. educațional (prin chestionare, întrebarea directă a publicului, altele)? --

Metode ajutătoare în predare (inclusiv publicații) - dați detalii și furnizați exemple -- Dați detalii despre apartenența sau legăturile cu grupuri preocupate de educație în privința mediului. --

Dați detalii despre metodele de educație neformală folosite - ex. panouri informative, echipamente audio și video de informare, demonstrații publice, conferințe, spectacole intercactive, etc. -- Instruirea personalului

Care sunt cerințele de studii pentru personalul implicat în activitatea de întreținere a animalelor? -- Organizați propriile dv. cursuri de instruire a personalului? Dacă da, menționați pe scurt cum sunt acestea realizate. --

Asigurați

instruirea

personalului

Șl

pentru

alte instituții/oarganizații? Dacă da, dați detalii. -- Ce calificări are personalul implicat în educație? • Dați lista personalului --

Cercetarea

Dați lista și subliniați pe scurt elementele importante din programul de cercetare al grădinii zoologice. -- Cu ce resurse se implică instituția dv. în cercetare?

a. de personal

b. financiare

C. altele -- Sunt programele de cercetare care au ca subiect animalele aprobate și monitorizate din punct de vedere etic? --

Menționați pe scurt care este procesul dv. de evaluare etică. --

Anexați detalii despre cercetările întreprinse de instituția dv. sau în parteneriat, în ultimii trei ani

a. de personalul grădinii zoologice

b. cu alte organizații -- A primit instituția dv. vreun premiu/subvenție ca urmare a unui proiect de cercetare în domeniu, sau pentru derularea unui astfel de proiect? Dacă da, dați detalii. --

Listați lucrările comunicate sau publicate în ultimii trei ani de către:

a. membrii personalului

b. alte persoane care au folosit colecția -- Aveți legături cu instituții de învățământ superior, muzee, alte asemenea instituții? Dacă da, dați detalii --

Alte aspecte

Numărul anual al vizitatorilor, plătitori, gratuități, cop 11, adulți, alte categorii. -- Dați detalii după criteriile enumerate.

Costul biletelor de intrare, pe categorii. -- Sursa(ele) de finanțare (ex. vizitatori, autoritatea locală,sponsorizări, etc.)

Se completează de către conducerea grădinii zoologice/acvariului și se depune la autoritatea teritorială de protecția mediului, împreună cu cererea pentru obținerea autorizării grădinii zoologice/acvariului.

A NEXA

Nr. 4

Rezultatele verificării

Da

Nu

Observații

1. Asigurarea hranei și apei

1. Este hrana corespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ pentru specia respectivă?

2. Este asigurată libertatea unui comportament de hrănire corespunzător speciei ?

3. Sunt modalitățile de hrănire sigure pentru animal și personal?

4. Hrana și apa sunt:

Ținute în mod igienic? Preparate în mod igienic?

Administrate animalelor în mod igienic?

5. Este permisă hrănirea de către vi z itatori și corespunzător controlată? 2.Asigurarea unui mediu ambiant corespunzător

l. Sunt temperatura, ventilația, iluminarea și nivelul zgomotului corespunzătoare ?

2. Au amplasamentele pentru animale adăposturi corespunzătoare, suficiente?

3. Au amplasamnetele animalelor spații minime suficiente?

4. Sunt adecvate facilitățile și sistemele pentru păstrarea microclimatului și întreținerea vieții animalelor?

5. Este satisfăcătoare curățenia în amplasamente?

6. Este îndeplinit standardul de întreținere a clădirilor și împrejmuirilor, gardurilor, etc.?

7. Este sistemul de drenare, canalizare eficient

și sigur? 3. Asigurarea îngrijirii sănătății animalelor

l. Sunt făcute și înregistrate în scris observațiile referitoare la starea și sănătatea animalelor?

2. Primesc prompt animalele atenția necesară atunci când se remarcă faptul că acestea au probleme?

3. Sunt amplasamentele astfel concepute încât problemele interacțiunilor sociale să poată fi evitate?

Facilități în cadrul instituției

4. Există facilități pentru prindere și contenție adecvate?

5. Există facilități veterinare adecvate în

instituție?

FORMULAR-TIP DE VERIFICARE A CRITERIILOR NECESARE A UTORJZĂRII

6. Este echipamentul de tranchilizare corespunzător?

7. Folosirea medicamentelor de tranchilizare este sub control și este înregistrată corespunzător? Îngrijirea veterinară

8. Este satisfăcător stabilit și menținut programul de medicină veterinară?

9. Sunt corespunzător ținute fișele/ dosarele /întregistrările medicale? 1 O.

Sunt medicamentele corect depozitate?

l l. Sunt disponibile antidoturi corespunzătoare în caz de accidente medicamentoase, otrăviri, intoxicații, etc.?

12. Sunt realizate facilități post-mortem satisfăcătoare? Carantina

13. Există spații special amenajate, corespunzătoare pentru izolarea, tratementele, carantinrea, refacerea animalelor? Igiena

14. Este curățenia, igiena și controlul dăunătorilor și paraziților eficientă? 4.Asigurarea oportunității manifestării comportamentului normal

1. Îndeplinesc amplasamentele în mod adecvat necesitățile biologice și comportamentale ale animalelor?

2. Sunt fâcute eforturi eficiente pentru îmbogățirea și diversificarea mediului ambiant din amp]asamentele animalelor?

3. Sunt eficiente barierele fizice pentru menținerea animalelor în interiorul amplasamentului?

4. Împiedică împrejmuirea/ gardurile pătrunderea neautorizată și asigură siguranța colecției de animale?

5. Este reproducerea în captivitate în mod

corespunzător realizată? 5.Asigurarea protecției față de teamă și stres I.Sunt animalele manevrate doar sub supravegherea personalului corespunzător calificat? 2.Este realizat contactul fizic între animale și public astfel încât să se țină cont de bunăstarea animalelor ? 3.Se respectă condiția ca interacțiunile dintre animale să nu fie excesiv de stresante pentru acestea? 6.Conservarea, Educația și Cercetarea I.Sunt facilitățile pentru educație

corespunzătoare cu scopurile propuse și cu

structura colecției? 2.Sunt adecvate eforturile în privința conservării? 3.Sunt adecvate eforturile în privința cercetării? 7.Siguranța publicului I.Sunt corespunzătoare măsurile de siguranță luate pentru menținerea animalelor periculoase în amplasamente?

2. Barierele pentru public sunt corespunzătoare pentru a împiedica contactul cu animalele?

3. Sunt corespunzătoare semnele de avertizare?

4. Este corespunzătoare starea de menținere a clădirilor?

5. Sunt ieșirile clar marcate și ușor accesibile?

6. Sunt sigure aleile și zonele destinate publicului?

8. Inregistrări/dosare

I. Sunt ținute jurnale/registre zilnice?

2. Sunt înregistrăriel/dosarele animalelor clare și ținute la zi?

3. Sunt listele de inventariere anuale ale animalelor corect menținute și comunicate autorității locale competente?

4. Sunt păstrate dosarele animalelor care să ateste sursa de proveniență sau destinația, în cazul tranzacțiilor de animale?

5. Arhiva dosarelor privind animalele este ținută

într-un loc sigur? 9.Alte aspecte

I.Pare corespunzător numărul personalului de îngrijire a animalelor? 2.Este corespunzătoare structura organigramei și nivelul de pregătire al angajaților? 3.Este realizată o evaluare a riscurilor corespunzătoare, acolo unde este cazul?

4. Sunt corespunzătoare facilitățile pentru toalete și menținerea acestora?

5. Sunt în mod rezonabil întâmpinate nevoile persoanelor cu disabilități?

6. Sunt zonele unde este interzis accesul vizitatorilor corespunzător semnalizate?

7. Există un sistem de raportare și înregistrare a accidentelor?

8. Există un protocol și facilități pentru acordarea primului ajutor?

9. Este autorizația antei oară expusă la intrarea instituției?

10. Au fost înregistrate evadări în ultimul an sau de la obținerea ultimei autorizații?

11. Au avut loc accidente semnificative în ultimul

an sau de la obținerea ultimei autorizații? 1O.Legislație asociată

l.Este echipamentul electric în mod curent

verificat?

2. Sunt îndeplinite normele de funcționare și menținere a echipamentelor electrice?

3. Sunt îndeplinite cerințele legislative pentru prevenirea incendiilor?

4. Sunt îndeplinite cerințele privind apele uzate?

5. Sunt îndeplinite cerințele în vederea depozitării și eliminării deșeurilor?

6. Sunt îndeplinite cerințele privind depozitarea și eliminarea materialelor sanitare folosite, materiilor biologice, cadavre, alte resturi

organice?

ALTE OBSERVȚII GENERALE PE CARE AUTORITATEA COMPETENTĂ DOREȘTE SĂ LE MENȚIONEZE/RECOMANDE.

RAPORTUL AUTORITĂȚII COMPETENTE

Secțiunea

Evaluare

Alte observații

Detalii despre instituție

Dosare/înregistrări

Operațiuni ele rutină în cadrul grădinii zoologice

Ingrijirea veterinară

Sănătatea și siguranța

Evaluarea riscurilor

Conservarea

Educația

Cercetarea

Instruirea personalului

RECOMANDĂRILE AUTORITĂȚII COMPETENTE

În urma verificării efectuate la

.. (Denumirea instituției),

Adresa

.

..

.

.., autoritatea competentă

face următoarele recomandări:

l. se recomandă închiderea instituției (grădină zoologidt, acvariu) în întregime și nu se acordă autorizație;

2. se recomandă închiderea unui/unor amplasamente și eliberarea unei autorizații doar pentru amplasamentele care corespund. Pentru amplasamentul/amplasamentele necorespunzătoare se acordă un termen de maxim 2 ani pentru conformare la standardele prezentului ordin sau pentru înstrăinarea animalelor conținute în respectivele amplasamente, de la data emiterii reconarndărilor de către echipa de verificare. În această perioadă, pe amplasamentele necorespunzătoare, conducerea grădinii zoologice trebuie să

inscripționeze:,,Amplasamente

neautorizate. în curs ele desființare "

sau

ă Amplasamente neautorizate, în curs de amenajare", după caz. Dacă, după expirarea celor 2 ani, grădina zoologică nu s-a conformat, (nu a înstrăinat animalele sau nu a luat măsuri de remediere a situației) se aplică măsurile menționate în Legea 191/2002. •

3. se recomandă autorizarea grădinii zoologice, în conformitate cu prezentul ordin, cu următoarele condiții adiționale:

a. restrângerea numărului de animale;

b. modernizarea anumitor amplasamente;

c. extinderea suprafeței existente;

d. mutarea pe un nou amplasament;

e. fără alte mențiuni.

Se bifează ceea ce se recomandă.

Termenul de conformare este de maxim 2 ani de la data emiterii reconamdărilor de către echipa de verificare.

Din partea

conducerii Agenției

de Protecție a Mediului.......

Din

partea instituției (grădină zoologică, acvariu)

......

..

....

.

Data completării formularului

ANEXA

Nr. 5

Conținutul-cadru al autorizației de mediu Antet

AUTORIZA ȚIE DE MEDIU Nr.

din

..

Ca urmare a cererii adresate de

..

..

, cu sediul în județul,

municipiul, orașul, comuna, satul

.., sectorul

.

, str

nr.

.. etc

, înregistrată la numărul

...

din,

în urma analizării documentelor transmise și a verificării,

în baza Hotărârii Guvernului nr. 408/2004

privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, a Legii protecției mediului nr. 137/1995,

republicată, cu modificările si completările și a Legii grădinilor zoologice și acvariilor publice nr. 191/2002,

se emite:

AUTORIZAȚIA DE MEDIU

pentru

..

.. din municipiul, orașul, comuna, satul

.

.., sectorul,

str.

....

.. nr.

etc,

care prevede:

..

în scopul: desfășurării următoarelor activități (conform cod CAEN )

.

..

Documentația conține: (formular tip de înregistrare a instituției, cererea de autorizare, formular tip de verificre a criteriilor necesare autorizării,

raportul autorității competente, recomandările autorității

competente,

fișă de prezentare

și

declarație, bilanț de mediu

etc.)

.

elaborată de:

și următoarele acte de reglementare emise de alte autorități:

Prezenta autorizație se emite cu următoarele condiții impuse:

Pre z enta autorizație este valabilă

..

.. de la

..

..

, data eliberării, până la

., cu condiția vizării

anuale.

Nerespectarea prevederilor autorizației atrage după sine suspendarea și/sau anularea acesteia, după caz.

I. Activitatea autorizată:

1. Dotări (instalații, utilaje, mijloace de transport utilizate în activitate)

.

2. Materiile prime, auxiliare, combustibilii și ambalajele folosite - mod de ambalare, de depozitare, cantități:*

3. Utilități - apă, canalizare, energie (surse, cantități, volume):

4. Descrierea principalelor faze ale procesului tehnologic sau ale activității: 5.Produsele și subprodusele obținute - cantități, destinație: *

6. Datele referitoare la centrala termică proprie - dotare, combustibili utilizați (compo z iție,

cantități), producți e:

7. Alte date specifice activității: (cod-uri CAEN care se de s fasoară pe amplasament, dar nu intră pe procedura de autorizare)

...

. •..

.

8. Programul de funcționare - ore/zi, zile /să ptămână, z il e/a n.

II. Instalațiile, măsurile și condițiile de protecție a mediului

1. St aț iile și instalațiile pentru reținerea, evacuarea și dispersia poluanților în mediu, din dotare (pe factori de mediu): *

2. Alte amenajări

s peciale, dotări și măsuri pentru protecția mediului:

3. Concentrațiile

și debitele ma s ice de poluanți, nivelul d e zg omot, d e

radiații, admi se la evacuarea în mediu, depășiri permise și în ce condiții:':'

III. Monitorizarea mediului I.Indicatorii fizico-chimici, bacteriologici și biologici emiși, imisiile poluanților,

frecvența, modul de valorificare a rezultatelor: 2. Datele ce vor fi raportate autorității teritori a l e pentru prot e cția mediului și periodicitatea:

IV. Modul de gospodărire a deșeurilor și a ambalajelor I.Deșeurile produse (tipuri, compoziție, cantități):

2. Deșeurile colectate (tipuri, compoziție, cantități, frecvență):

3. D eșe urile stocate temporar (tipuri, compo z iție, cantități, mod de stocare): 4.De șe urile valorificate (tipuri, compoziție, cantități, destinație):

5. Modul de transport al deșeurilor și măsurile pentru protecția mediului:

6. Mod de eliminare (depozitar e definitiva, incinerare):

.

7. Monitorizarea gestiunii deșeurilor:

.

.

8. Ambalajele folosite și rezult a te - tipuri și cantități: *....

.

..

..

..

9. Modul de gospodărire a amb a lajelor (valorificate): *

..

.

..

..

.

V. Modul de gospodărire a substanțelor si preparatelor periculoase

1. Substanțele și preparatele periculoase produ se

sau folosite ori comercializate / tran s portate (categorii, cantități):

..

..:

.........

.

..

...

..

..

...

..

2. Modul de go s podărire: - ambalare: - transport: - depozitare: - folosire / comercializare:

3. Modul de gospodărire a ambalajelor folosite sau rezultate de la substanțele și preparatele periculoase:

4. Instalațiile, amenajările, dotările și măsurile pentru protecțiit factorilor de mediu și pentru intervenție în caz de accident:

5. Monitorizarea gospodăririi substanțelor si preparatelor periculoase*: MENȚIUNI:

Director, lntocmit:

Șeful compartimentului protecția naturii și arii protejate

Aviz compartimentul avize, acorduri, autori zaț ii

Rubricile marcate cu asterisc (*) se completea ză dup ă

caz.

ANEXA

Nr. 6

PROCESUL DE ANALIZĂ ETICĂ

1. Toate grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să aibă o formă de analiză etică a acțiunilor și activităților pe care le întreprind și care implică vizitatorii, personalul, animalele; în mod particular în situații în care folosirea animalelor poate fi în conflict cu condițiile de bunăstare ale animalelor implicate ( de ex. achiziția, managementul sau înstrăinarea în scopuri de conservare, educația, cercetarea). Alte puncte de dezbatere pot fi reprezentate de:

a. în ce circumstanțe un animal poate fi eutanasiat;

b. dacă păsărilor de apă din amplasamente trebuie sau nu să le fie făcute intervenții chirurgicale la aripi;

c. dacă anumite proceduri veterinare sunt adecvate;

d. politica grădinilor

zoo logice/acvariilor publice în privința tran sfe rurilor animalelor;

e. proiectele de cercetare;

f. conformarea în privința politicilor de conservare și de educație.

2. Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să ia în considerare constituirea propriului comitet etic, având în vedere următoarele aspecte:

a.

comitetul etic trebuie să aibă independență, el dând consultanță administratorului / managerului grădinii zoologice / acvariului public;

b.

comitetul nu trebuie să fie format numai din specialiști / oameni ele știință, deoarece nu întodeauna pot fi obiectivi în evaluarea etică, putându-se apela și la persoane din afara instituției cu activități relevante în aspectele etice (profesori, avocați, psihologi etc.)

CONSERVARE,

EDUCAȚIE ȘI CERCETARE

I. Conservarea

1. Conform Strategiei Mondiale a Conservării în Grădinile Zoologice și Directivei 22/1999 a Uniunii Europene, grădinile zoologice/acvariile publice au responsabilitatea de a acționa astfel încât

să folosească în mod durabil resursele natural e. Aceasta se poate reali za

prin punerea accentului pe problemele de conservare, biodiversitate și dezvoltare durabilă.

2. Pe lângă activități de strângeri de fonduri în scopul sus ținerii unor proiecte de conservare,

exist ă mai multe moduri de a contribui la conservare:

a.

asigurarea unor facilități pentru speciile de anim a l e indigene în perimetrul gădinii

zoo logice ( de ex. cuiburi și lu ·ă nitori pentru păsări,

vegetație densă pentru h erpe tofaună sau mamifere mici,

etc.)

b.

prin restricționarea folosirii substanțelor de fertilizare, pesticidelor altor substanțe chimice asemănătoare;

c.

cooperarea cu alte organisme pentru stabilirea unor rezervații,

arii protej ate, managementului unor habitate (de ex. menținerea unor zone umede pentru protecția avifaunei, herpetofaunei,

ihtiofaunei), și în vederea reintroducerii în natură și protecției speciilor de animale și plante amenințate;

d.

încurajarea unui comportament protectiv și responsabil la vizitatorii grădinii

zo ologice /acva riului public.

e.

căutarea de parteneriate cu grădini zoologice/acvarii publice din țară, din străinătate, cu alte organisme care sunt active în domenii relevante pentru conservare a vieții sălbatice indigene, precum: universități, organizații guvernamentale și nonguvernamentale de protecția naturii etc.

f. acordarea de asistență prin: finanțări, consultanță, donații de materiale, ajutor acordat în instruirea personalului.

g.

gradul de implicare va varia în funcție de mărimea grădinii zoologice/acvariului public, dar oricât de mică ar fi, minimum de cerințe s unt ca toate aceste instituții să aibă în vedere participarea la programele de management al speciilor de animale.

3. Pentru a contribui la aplicarea în practică a legi s lației privind protecția și conservarea speciilor de animale sălbatice grădinile zoologice/acvariile publice pot îndeplini și funcție de centre de reabilitare și carantină pentru s peciile de animale sălbatice donate, abandonate

sa u confiscate,

cu încunoștințarea autorității teritoriale de mediu. În acest sens trebuie:

a.

să anunțe în termen de maxim 5 z ile autoritatea teritorială de mediu, printr-o adresă scrisă, preluarea unui animal donat,

abandonat sau confiscat;

b.

să anali zeze

situația împreună cu specialiștii și comitetul etic și să decidă:

eutanasierea, eliberarea în natură, carantinarea, păstrarea în colecția instituției, găzduirea pe o perioadă limitată în vederea reabilitării și eliberării în natură, donarea /tra nsferarea către o altă instituție similară;

c.

să anunțe în scris autoritatea teritori a lă de mediu d e decizia luată.

II. Educația

1. O

g rădină zoologică/acvariu public trebuie să contribuie în cât mai multe moduri po s ibile la educarea vizitatorilor. Instituțiile trebuie să folosească materiale grafice sau de altă natură pentru a furniza informații în vederea sensibilizării publicului asupra problemelor naturii și mediului.

2. Persoanele desemnate care autori zează grădina zoologică/acvariu public trebuie să fie familiarizate cu standardele care se așteaptă, conform indicațiilor Asociației Europene a Grădinilor Zoologice și Acvariilor și Directivei Uniunii Europene. Următoarele aspecte trebuie avute în vedere:

a.

că educația în zoo este mai cuprinzătoare și mai flexibilă decât în instituțiile școlare și trebuie să se adreseze tuturor catgoriilor de vizitatori.

b. metodele de adresare către vizitatori trebuie să includă semne de avertizare, matreiale grafice, activități, expuneri interactive și demonstrații.

c. grădinile zoo logice/acvariile publice trebuie sf1 încurajeze participarea la rețeaua educativă a grădinilor zoologice (pe plan intern și internațional).

III. Cercetare

1. Grădinile

zoo logice /a cvariile publice trebuie

să participe la programe de cercetare. Participarea la cercetări din care să reiasă beneficii în privința conservării este unul din modurile prin care grădinile zoologice/acvariile publice demonstrează implementarea măsurilor de conservare cerute de Directiva Grădinilor Zoologice a Uniunii Europene.

2. Cercetarea trebuie să fie unu] din scopurile oricărei colecții de animale din grădinile zoologice/acvarii publice. Tinerea dosarelor biologice trebuie să fie cuprinzătoare și realizată în mod sistematic. Acolo unde este posibil, grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să folosească protocoale standard pentru colectarea de date pentru a se facilita analiza lor. Colectarea datelor trebuie realizată de personalul instituției, dar pot fi implic ate și alte categorii: voluntari, cercetători sau studenți. Datele despre exemplare trebuie să fie disponibile și pentru proiecte din afara instituției.

3. Cele mai multe proiecte de cercetare derulate în grădinile

zoo logice /acvar iile publice nu produc nici un r ă u / inconvenient animalelor implicate,

făcând parte din managementul ele rutină și nu necesită intervenții asupra animalelor pentru a colecta date.

Chiar și cercetarea aparent inofensivă (ex. modificările asupra dietei, probe de sânge, etc.) necesită o analiză și planificare atentă și trebuie supusă acordului comitetului etic al grădinii zoologice sau a unui consilier etic.

4. Orice alt gen de cercetare care implică stresul, durerea, suferința, experimente sau alte proceduri științifice trebuie efectuate doar în urma consultări comitetului etic și autorizate de către autoritatea centrală de mediu și o autoritate sau instituție științifică, la fel și persoana care conduce aceste proiecte de cercetare.

5. Rezultatele cercetărilor, mai ales ale celor care ajută la influențarea bună stăr ii, sănatății sau conservării animalelor, trebuie să fie disponibile la cerere. Es te preferabil ca ele să fie publicate, cel puțin comunicate în cadrul diferitelor manifestări științifice (simpozioane, conferințe, etc.).

OPERAȚIUNI ÎN CARE SUNT IMPLICATE ANlMALELE DIN GRĂDINILE ZOOLOGICE ȘI ACVARIILE PUBLICE

I. Transportul animalelor vii

1. Transportul an imalelor vii trebuie efectuat conform legislației în vigoare (naționale ș1 internaționale) și a prezentului ordin.

II. Achiziția animalelor

1. În general, achiziția și capturarea animalelor sălbatice din natură trebuie descurajată. Aceasta se va face numai în cazul în care există motive justificate pentru a proceda astfel. Dacă această opțiune este nece sară, trebuie avută în vedere o politică în privința conservării și măsurilor etice:

a. legalitatea achiziției;

b.

metodele de colectare, inclusiv asigurarea că ele sunt acceptabile din punct de vedere al protecției mediului și au loc ținându-se cont de legi s lația în vigoare și bunăstarea animalelor implicate.

2. Înaintea primirii animalelor, grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să dovedeasdt cft sunt capabile să asigure îngrijire la standarde ridicate, bazate pe cele cinci principii de bunăstare ale animalelor:

a. asigurarea unui ambient corespunzător,

b. asigurarea hranei și apei,

c. asigurarea îngrijirii generale și asistenței veterinare a animalelor,

el. asigurarea po si bilității de exprimare a celor mai normale comportamente, e. asigurarea protecției față de teamă și st res.

III. Înstrăinarea animaleor vii 1. Suplusul

stocu lui reprezintă orice exemplar care nu se mai dorește să se rnenținft în colecție, din oricare motiv. Când un astfel de exemplar se înstrăine ază, administratorul trebuie să se asigure că grădina zoologică/acvariul public primitoare/primitor, sau altă instituție similară (centru de reabilitare, sanctuar, etc.) dispune de facilități,

resurse, personal și experiență corespunzătoare, care să se conformeze celor cinci principii ale bunăstării animalelor. Trebuie ca instituția primitoare să respecte aceleași principii la eventualele tranzacții care vor implica animalul în cauză.

IV. Animalele la care se are în vedere eliberarea în natură

1. Animalele care vor fi eliberate în natură vor avea de întâmpinat cu totul alt mod de viață decât în captivitate. De aceea este neces a r ca aceste a nimale să fie supuse unui program de reabilitare/readaptare la condițiile din natur ă, derulat de către grădina zoologică/acvariul public implicată/implicat în astfel de activități.

2. Înaintea eliberăii/reeliberării în natură se

va cere și obține acordul autorității de mediu și al autorit ăț ii științifice și aviz sanitar-veterinar, conform legislației în vigoare.

3. Eliberarea se va face în zone protejate, conform ariei de distribuție a speciei, la indicația autorității de mediu și cu colaborarea administratorului ariei protejate respective, iar animalele vor fi, în prealabil, individualizate prin inelare, montare de chip-uri, etc.

A NEXA

Nr. 9

CONDIȚIILE DE MENȚINERE ÎN CAPTIVITATE PENTRU SPECIILE DE REPTILE ȘI AMFIBIENI Datorită condițiilor climatice din România, cele mai multe specii de reptile și amfibieni nenative necesită menținerea într-un mediu controlat, pentru a supraviețui în captivitate. Animalele trebuie menținute în vivarii închise, total controlate. Unele specii necesită amplasamente exterioare unde vor fi menținute în perioadele în care condițiile climatice sunt favorabile. Mediul ambiant controlat trebuie să asigure toate cerințele de căldură, umiditate, calitate a luminii și fotoperioadă, calitate a aerului și apei specifice speciei. Datorită temperaturilor ridicate din mediu, trebuie acordată o atenție deosebită igienei și controlului bolilor.

I. Temperatura

1. Vivariul trebuie să asigure un gradient termic în limitele cerințelor species specifice. Trebuie asigurate variațiile de temperatură pe parcursul celor 24 de ore, ca și variațiile sezoniere. Sursele de căldură trebuie concepute și astfel plasate încât să prevină rănirea, accidentarea, arderea animalelor. Este indicat ca aceste surse sa fie plasate pe plafon, sau astfel încât animalele să nu poată ajunge la ele. Sursele trebuie controlate termostatic sau în mod permanent ajustate în raport cu un sistem ele monitorizare vizibil (termometre, termocupluri, etc.). În medie, în privința temperaturii mediului cerințele celor mai multe reptile nenative se situează între 20-35°C.

2. Bazinele trebuie și ele încălzite individual. Cele mai multe specii de țestoase acvatice

ș1

crocodilieni au nevoie de temperaturi ale apei cuprinse între 26-32°C.

II. Umiditatea

1. Umiditatea relativă rezultă din combinația temperaturii, cantității de umiditate atmosferică și ventilației. Din moment ce temperatura și umiditatea din amplasament sunt, de obicei, parametrii stabili, controlul umidității prin modificarea ventilației este preferabilă și trebuie să poată fi practicabilă.

2. Structuri în care animalul să se poată retrage pot fi folosite ca zone umede locale.

3. Măsurarea umidității relative trebuie realizată continu, minim cel puțin o dată pe zi.

4. Valorile umidității relative pentru cele mai multe reptile variază de la 50-80%, în funcție de habitatul natural al speciei.

5. Mc joritatea amfibienilor necesită un domeniu mai crescut al umidității relative, tipic fiind între 65-95%.

6. Multe caracteristici ale amplasamentului pot influența umiditatea, inclusiv prezența bazinelor, stropirea și prezența plantelor naturale.

III. Asigurarea luminii

1. Asigurarea luminii trebuie să fie corespunzătoare ca intensitate, fotoperioadă și tip, în funcție de cerințele speciei.

2. Radiația ultravioletă provenită de la o sursă cu spectru total este esențială pentru toate speciile de reptile și amfibieni atunci când nu există posibilitatea unei iluminări naturale directe.

3. În general, fotoperiodicitatea locală trebuie urmată, doar dacă nu sunt cerințe spec1es specifice speciale, de ex. în perioada de reproducere.

IV. Calitatea aerului

1. Ventilația trebuie să fie suficientă pentru a menține calitatea aerului și umiditatea relativă în parametrii calitativi corespunzători, fără a compromite controlul temperaturii. Acest lucru este facilitat de menținerea vivariului în camere încălzite și ventilate corespunzător.

V. Calitatea apei

1. Trebuie realizate bazine suficient de spțioase pentru imersia intergrală a reptilelor și amfibienilor ca și pentru reproducerea multor specii de amfibieni, în funcție de cerințele speciilor.

2. Calitatea apei trebuie să se mențină prin schimbarea permanentă a apei din bazin, curățarea și dezinfectarea periodică a bazinelor.

3. Trebuie evitate schimbările bruște de temperatură și contactul cu resturile de dezinfectanți toxici introduși în urma procedurii de dezinfecție.

4. În cazul bazinelor mari pentru speciile acvatice și semiacvatice trebuie avute în vedere facilități pentru tratarea apei, iar calitatea acesteia trebuie monitorizată, la fel ca pentru acvarii. Speciile acvatice trebuie să aibă la dispoziție suficient spațiu pentru a înota confortabil și pentru a li se permite suficient exercițiu fizic. Acolo unde este necesar, trebuie asigurate zone de plajă.

5. Transmiterea agenților patogenilor de la un amplasament la altul prin sistemul comun de alimentare cu apă și prin instrumentarul folosit reprezintă un risc major care trebuie evitat.

VI. Amenajări interioare și substrat

l. În scopul expunerii normale a animalelor, trebuie realizate expoziții cu aspect cât mai natural, folosind substrate corespunzătoare habitatului natural al speciei.

2. Substratul trebuie schimbat periodic pentru a se evita contaminarea acestuia. Deșeurile și hrana neconsumată trebuie îndepărtată zilnic.

3. Trebuie asigurate locuri pentru însorire și odihnă ca și suprafețe abrazive/rugoase pentru facilitarea îndepărtării exuviilor. Pentru speciile arboricole trebuie realizate facilități pentru cățărat.

4. Amplasamentele exterioare ale reptilelor trebuie astfel realizate încât să se evite inundarea lor, săparea în substrat sau cățăraea, care ar contribui la evadarea animalelor respective.

5. Prădătorii și dăunăorii trebuie ținuți în mod particular sub control.

Vil. Cerințe de spațiu

1. Comentariile generale despre cerințele de spațiu ale animalelor se aplică și reptilelor și amfibienilor. Deoarece creșterea reptilelor are o rată relativ crescută, în primele stadii ale vieții, și adesea, se desfâșoară pe întreaga viață, aceste aspecte trebuie avute în vedere în momentul proiectării unui terariu. Trebuie avut un plan clar pentru viitor, în vederea găzduirii reptilelor, care tind să depășască capaciatatea de menținere în terariile proprii. Trebuie asigurat suficient spațiu, atât în plan orizontal cât și vertical, pentru a permite reptilelor să-și manifeste comportamentul normal propriu speciei și pentru a se putea evita conflictele generate de dominanța unor indivizi asupra altora.

VIII. Zonele de serviciu

l. Spațiile,

pasajele, coridoarele de servici, destinate folosirii de către îngrijitori trebuie să fie suficient de spațioase pentru a lucra sau manevra animalele. Accesul în amplasamente trebuie astfel realizat încât să permită vizibilitatea integrală a amplasamentului, să permită intrarea cu ușurință în amplasament și să împiedice evadarea animalelor.

2. Echipamentul de manevrare și contenție trebuie să fie așezat în apropierea amplasamentului și permanent la dispoziție.

3. Trebuie asigurate facilități pentru spălarea pe mâini a îngrijitorilor de fiecare dată, înaintea și după manevrea animalelor.

IX. Hrănirea

1. Trebuie descurajată hrănirea reptilelor cu animale vertebrate vii. Acolo unde este necesar ca acest lucru să se realizeze, trebuie ca hrănirea să fie supravegheată pe tot parcursul ei până la consumarea prăzii,

iar prada vie, neconsumată, nu trebuie lăsată în amplasament, pentru a evita ca aceasta să rănească reptila.

2. Dietele echilibrate, care întrunesc toate necesitățile nutritive, s unt esențiale pentru toate speciile, iar suplimentele vitamino-minerale sunt necesare.

3. Apa trebuie administrată conform necesităților species specifice.

Declorinarca apei din rețelele publice de apă potabilă este necesară pentru administrarea apei destinate reptilelor.

X. Dosare/Înregistrări

1. Trebuie ținute dosare / înregistrări pentru toate animalele individuale. În plus față de informațiile generale pentru toate celelalte animale, trebuie menționați și parametrii mediului, hrănirea, năpârlirea/îndepărtarea exuviilor și depunerea ouălor sau nașterea puilor.

ANEXA

Nr. 10

A NEXA

Nr. 11

SPAȚIUL MINIM NECESAR PENTRU UNELE SPECII DE ANIMALE MENȚINUTE ÎN CAPTIVITATE

l.

Spațiile menționate reprezintă minimum necesar pentru expunerea animalelor.

Grădinile zoologice/acvariile publice trebuie să tindă spre standarde ridicate în privința spațiului ele expunere pentru animale.

2. Amplasamentele vor fi amenajate în funcție de biologia, ecologia și etologia speciilor pentru care au fost concepute. Trebuie să fie realizate pe substrat natural, cu plante naturale, cu amenajări interioare realizate clin trunchiuri, buturugi, scorburi, stânci, relief diversificat, cascade, căderi ele apă etc.

3. Toate amplasamentele trebuie să aibă o sursă permanentă de apă curată, sub forma unor bazine, pârâuri, cu apă curgătoare, nu numai la speciile la care a fost menționat în mod obligatoriu prezența bazinului, deoarece aceasta era o cerință obligatorie a speciei.

4. Amplasarnentele trebuie să satisfacă cerințele fizice, comportamentale, ele zoo-igienă, estetice și de siguranță.

5. Pentru amplasamentele în care sunt menținute mai multe specii, se ia în calcLLI suprafața cea mai mare la care se adaugă ½ din suprafața minimă a fiecărei specii care se dorește s [t fie introdusă în acel amplasament.

6. Grădina zoologică / acvariul public care, în momentul intrării în vigoare a prezentului ordin, deține exemplare clin specii ele animale care nu se regăsesc în prezenta anexă trebuie să înainteze un dosar complet autorității publice locale de protecție a mediului. În cazul în care dosarul nu este satisfăcător, se aplica recomandările anexei 4, aliniatul 2.

7. Grădina zoologică / acvariul public care vrea sa dețină o specie de animal ce nu aparține 111c1 uneia din grupurile vizate în prezenta anexă trebuie

s ă prezinte autorității publice locale de protecție a mediului un dosar prin care să demonstreze că este bine documentată asupra necesităților biologice, ecologice și etologice ale respectivei specu. Autorizația poate fi eliberată sau refuzată, după caz.

8. Deținerea și expunerea animalelor într-un număr inferior numărului minim înscris în anexă nu sunt autorizate decât dacă:

a. există motivații sanitar-veterinare: tratament, boală, carantină etc.;

b. instituția este implicată în formarea unui grup de animale core s punzător ca număr (perioada maximă de realizare a grupului fiind de 2 ani);

c.

grădina zoologică/acvariul public este pe punctul ele a renunța la respectiva speciede animal, oferindu-se ca timp necesar de înstrăinare a animalelor existente la alte instițutii similare, o perioadă cuprinsă între 1-2 ani, în funcție de numărul de animale existent.

TABEL CU SPATIUL MINIM NECESAR PENTRU UNELE SPECII DE MAMIFERE MENTINUTE ÎN CAPTIVITATE

45

' '

Denumirea

Nr. exempla- re pentru suprafața indicam

Supra- fața exterioară minimă (111')

Supra- fața adăugată pentru fiecare exemplar în plus în exterior (m")

Supra- fața interioară. individuală minimă/ vizuină (m')

Supra- Cața adăugată pentru fiecare exemplar în plus în interior/vizuina (m")

Organi-zarea socială

Hiene (Hyaenidae) 2-5 1000 m 50111- 30 m- 2nr Vizuini/boxe individuale

Grup

Dingo ( Canis familiaris dingo) 2-4 400 111 30 m- 4 m- 2 111 2

Vizuini/boxe individuale

Pereche/grup

Lup (Canis lupus) 3 1000 m- bazin 50 m- 10111- 2 111 2

Vizuini/boxe individuale

Pereche/haiă

Șacal auriu (Canis aureus) 2-3 400111 20111- 8 111- I lff

Vizuini/boxe individuale

Pereche/familie

Câine sălbatic din Noua Guinee (Canis fmniliaris hallstromi) 2-4 300111- 20111- 2 111- 2 111 2

Vizuini/boxe individuale

Pereche/grup

Vulpea roșie (Vulpes vulpes) 1-2 200111- 10 111- 2 111- Im' Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Vulpe polară (Alopex lagopus) 1-2 200111 10 m- 2 m- 2 111- Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Fenec (Vuples zedra) 1-2 100 111 5 111- 10111- 2 \1l2

Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Raton (Procyon lotor) 1-2 100 111 bazin 3 lff - !nr Vizuini/boxe individuale

Solitar/grup

Enot (Nyctereutes procynoides) 1-2 100111 bazin 2 111- - I nr Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Ghepard (Acinonyx jubatus) 1-2 1000111 100 nr 20 111- 6m' Vizuini/boxe individuale

Solitar/ grup

Caracal (Felis caracal) 1-2 500111 80 111 20111- 4m 2

Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Pisica de junglă (Felis chaus) 1-2 100 m- 10111- 10 nl' 3 nr

Vizuini/boxe individuale

Solitare/pereche

Pisică sălbatică (Felis silvestris) 1-2 60111- 10 111- - 1,5 m"

Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Ocelot (Felis pardalis) 1-2 300 m 50 nr 20111- 4 nr Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Serval (Felis serva!) 1-2 500111 50111- 20111- 5 m'

Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Râs (Felis lynx), Bobcat (Felis rufits) 1-2 500111- 50 nr - 2 111 2

Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Pumă (Felis concolor) 1-2 500111- 80nr 20111- 4 nr Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Leopardul norilor (Neofelis nebulosa) 1-2 700 m"

lOOni 20 nl 6 m'

Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Tigru (Panthera tigris) 1-2 2000 m bazin 300 m- )Om- 10 nr Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche/grup

Leu (Panthera leo) 2-4 3000 111 bazin 2oonl 100111- 10 111'

Vizuini/boxe individuale

Pereche/grup

Jaguar (Panthera orzea) 1-2 800111- 100111- 30111- 8 111'

Vizuini 1 boxc indi,·iclualc

Solitar/pereche

Leopard (Panthera pardus) 1-2 800 m 100111" 30 nr 8 111'

Vizuini,boxe individuale

Solitar/pereche

Leopardul zăpezilor (Panthera uncia) 1-2 800 111 100111- 30 nl'

Vizuini/boxe individuale

Solitar/pereche

Mangustă (Mungos 1nungo) 2-6 100111 5 nr 20111- 1 nr

Pereche/grup

Suricată (Suricata suricatta) 2-6 100 111- 5 111- 20 nl' !nr

Pereche/grup

Vidră (Lutra lutra) 1-2 100 n/din care 1/2 bazin cu adâncimea 50-150cm 8111- - I 111'

Vizuini/boxe indi,·iduale

Solitar/pereche

Vidră de mare (Enhydra lutris) 1-2 100 m-din care 1/2 10 111- 20 nl din care bazin ', 1 111'

Boxe individuale

Solitar/pereche

46

ba z in cu

adâncime 50-150cm ½ cu

adâncimea de 50- 150cm

Bursuc (Meles 111,eles) 1-2 100111 - 15 111- - 2 nr

Vizuini/boxe individuale

Pereche

pui

Jderi (Martes

spp) 1-2 20 ni 2 111 - 0,5 m - Boxe individuale

Solitar / pereche

Dihori (Mustela

sp.) 1-2 20111- 2111 2 - 0,5 m - Boxe indi v iduale

Solitar / pereche

Foci (Phocidae)

și ( Otariidae) 2-4 1000 ni din care 600 nl ba z in cu adâncimi variabile, până la 511120%; 3,511180% 20111 din care 15nl bazin

l0nl podea/indi vid, bazin pt. separare 25111 2 cu adâncim e

max d e 3111.. 10 nr

Gmp

Delfini (Fani. Delphinidae; Phocoenidae) 2-6 100011/,

bazine c u adâncimi variabile,

Sm 20% și 3,511180% adâncime; bazine pt. separare 50111- Ba z in 1001112,

aâncime 3111. - Grup

Coati (Nasua

spp.) 2-5

SO m- sm- 10 m- 4

lff

V i z uini / boxe indi viduale

Pereche / grup

Panda roșu (Ailurus

fulgens) 1-2 100 m- 30111 2 20111· 5

lff V izuini/bo xe individuale

Per ec he / grup

Urs malaiezian (Helarctos

malayanus) 1-2

soo nl

bazin 50111" 10111 - 5nr Vizuini/boxe individuale

Solitar /pe rech e

Ursul leneș (Melursus

ursinus) 1-2 500111- 50111- 10111- 5m- Vizuini / boxe

Solitar / pereche

47

bazin

indi v idual e

Urs negru american (Ursus americanus) 1-2 600 ni2

bazin 60nl 12 n/ 6m- V i z uini/bo xe individuale

Solitar / pereche

Urs brun ( Ursus arc tos) 1-2 800 m- ba z in 80111- 12 111- 8 nr

Vi z uin i/ boxe indi v idu a l e

Solitar / pereche

Urs polar ( Ursus mari timus) 1-2 1000 n/

ba z in min. 30% din

suprafața

totală 100111- 5 0111- 1 O 111- V i z uini /boxe indi v i dua l e

Solitar / pereche

Urs negru asiatic (Selenarctos

thibetanus) 1-2 600111 2

ba z in 60 m - 10 m- 5 lff

Viz uin i/ bo xe

indi vi dual e

Solitar / pereche

Arici european (Erinaceus europaeus) 1-2

lOnY 1 m - - 0,5 Vi z uini 1 boxe indi v idu a le

Solitar / grup

Tenrec (Tenrec ecaudatus) 1-4 10 m- 1 111- 6111- 0,5 111- Solitar / g rup

Lemur cu coadă vărgată (Leniur catta) 2-3 40111- 1 5 111- 30 111 2 3 nr

Pereche,

unități famili a le înrudite

Lemur cu guler (Varecia variegata) 2-3 40111- 15111- 30111 ' 3 nr

Grupuri de 5-30 ex., masculii se mișcă între grupuri, femelele dominante

Lorisul lent (Nycticebus coucang) 2-3 30 m - 10 m- 20111 ' 1 nr

P e r e che / grup

Marmosete și tamarini (Callithrix spp.) 2 3 0111- 10111- 20 111 2 1 nr

Pereche monoga-mă dominantă

puii, până la 15 membrii, inclu s ive adulții care rămân să ajut e la creșterea puilor

Maimuța păianjen {Ateles

geoffroyi) 2 50 m- 20111- 30111 2 2 111 - Grupuri poligame, 5-30 ex. Cu subgrupuri variabile

Maimuțe capuchin (Cebus spp.) 2 30111- 10 m - 3 0 111 ' 2 111 2

Grupuri tip harem cu 1-3 femele sau grupuri mai mari cu până l a 30 ex.

Cercopiteci (Cercopithecus

spp.) 3 60111- 20111- 30111 2 3 n r

Grupuri familiale

48

Macaci (Macaca spp.) 2-4 80 lff

bazin 20111- 40 ni2 3 ni2

M. mulata - 8-180 ex. din

ambele

sexe cu 2-4 ori mai multe femele decât masculi, dar și masculi solitari sau în mici grupuri.

M. 11emestrina - 3-15 ex. Până la 30- 45 ex. Mfascicularis - 6-100 ex., de 2-3 ori mai multe femele decât masculi, grupul central cu conducător mascul, femele și pui, grupul periferic cu masculi tineri.

M. arctoides 20-100 ex., de obicei conduse de un mascul adult. M. radiata - 7-80 ex. Cu mai mulți masculi adulți ca femele.

Babuini/ Pavieni (Papio

spp.) 2-4 100111 - 30111- 50111 ' 4 lff

Grupuri sociale complexe, grupuri mai mari de până la 70 ex. Se pot fragmenta în grupuri mai mici, conduse de un mascul

cu mai multe femele / harem.

Mandril (Mandrillus sphinx) 2 150 111- 40 111- 50 n/ 5 m '

De la grupuri sociale complexe și stabile multi-masculi multi- femele,

grupuri poligame, masculi cu ierarhie dominantă schimbătoare; masculii în execs solitari

Languri (Semnopithecus

spp.) 2 80 m- 20111- 30 m' 3 rn 1

Grupuri sociale stabile, 10-30 ex., număr variabil de masculi, în funcție de mediu,

sau grupuri

numai din masculi

Giboni (Hylobates spp.) 2 80 m" 20 m- 30111 ' 3 m- Perechi monogame cu pui,

sau animale solitare

49

Gorila (Gorilla

gorilla) 4 2000 200111- 400111 ' 7 ni' b oxe

individuale

Grup format din mascul matur

adult cu masculii subordonați, femele și pui imaturi, femelele părăsesc grupul la maturitate.

Bonobo (Pan

paniscus) 4 1000 50111- 100 111 2 5 111 2

boxe

indi v idu a le

Grupuri sociale complexe cu până

la 30 ex. Cu ierarhii dominante ale masculilor

Cimpanzeu (Pan

troglodytes) 4 2000 20 111- 50111 2 6 111 2 b ox e individuale

Grupuri sociale complexe de 30- 80 ex., cu ierarhii dominante ale masculilor.

Urangutan (Pongo

pyg1naeus) 1-2 1000 100 111- 100 111 2 6 111 2 b oxe

indiv i dual e

Solitari, femelă cu pui dependent, teritoriile femelelor

s e intersectează, masculii antagoniști unii decât alții, grupun mici, necoezive.

Elefant Asiatic (Elephas maxinzus ), Elefant african (Loxodonta cifricana) 2-3 5000 111- ba z in 600 nr 100111- 30 111 2 boxe indi v iduale

Grup familial

Rinoceri (Rhinocerotidae

spp.) 1-2 3000111- 300111- 300nr 20 m- bo x e individuale

Solita r/ pereche

Măgarul African (Equus afi·icanus ), Zebre (Equus spp.) 1-5 1000 111- 100 lff 15111- Boxe individuale

Grup

Măgarul asiatic (Equus heniionus) 3-5 700 n/ 70 m- 15111- Bo x e indivi d uale

Grup

Tapir malaiezian (Tapirus indicus), Tapir brazilian (Tapirus

terrestris) 1-2 400111- ba z in 50111 8111- Boxe individuale

Solitar / pereche

Babirusa (Babyrousa

babyrussa) 2-4 600111- b az in 60111 10111- Bo xe indi v iduale

Grup

Facocer (Phacochoerus

afi·icanus) 2-4 600111- ba z in 60 111- 10111- Bo x e individuale

Grup

Mistreț (Sus sero/a) 2-4 600111- b a z in 60111-

lOnr

Boxe individuale

Grup

Pecari (Tayassu spp.) 2-4 500 m

b a zi n 50 nr 8111- Bo xe individuale

Grup

Hipopotam (Hippopotamus amphibius) 1-2 1 OOO 111 bazin 100 m- 30111- Boxe individuale

Grup

Cămile (Camelidae) 2-5 2000 ni 100 m" 30111- Bo x e

Grup

50

individuale

Lama (Lama glama),

Guanaco (Lama

guanicoe) Vicuna (Vicugna vicugna) 2-10 700 m- so nl - -

Grup

Girafa ( Giraffa camelopardalis) 2-6 7000 m- 500111- 20 nl 6111 înălțime

Boxe individuale

Grup

Okapi ( Okapia

johnstoni) 2 500 111- 100 nl 10 m- S m-

Pereche / grup

Cerbul comun ( Cervus

elaphus) 2-S 800111 100 nl 10111

S m- Grup

Sika / căprioarajaponeză (Cervus

nippon) 2-S 800 m - 60111- 10111- S m-

Grup

Cerb lopătar (Dama

da,na) 2-S 600 ni 60 m- 6111- 3 ni

Grup

Căprioara lui Pere David (Elaphurus

davidiensis) 2-S 800111 - 60 m- 6111- 3 111- Grup

Căprior european ( Capreolus capreolus) 2-S 500111 60111 5 111 2 m- Grup

Muntiac (Muntiacus

spp.) 2-S 300111- 30111- 5 111- 2 111- Grup

Elan (Alces alces) 2-S 800 111 100 ni 10 lff 5 m- Grup

Pudu (Pudu

puda) 2-S 800111- 100 ni 1 Om - 5 111- Grup

Ren (Rangifer tarandus) 2-S 800111 100 ni 1 o 111- S ni

Grup

Impala (Aepyceros nzelampus) 2-8 600 lff 50111- 8 111-.Jl11 - Grup

Gnu (Connochaetes

spp.) 2-S 2000 111- 100 111 12 m - 6111- Grup

Gazela lui Thomson ( Gazella thomsoni) 2-8 600 m- 80111- 8 m- 4111- Grup

Bizoni/zimbrii (Bison

spp.) 2-6 3000 m- 300 m- 15 111 - 7 m- Grup

Yac (Bos

grunniens) 2-6 1000 m- 80 ni 12 111: -, 111 l

Grup

Gaur (Bos gaurus) 2-6 2000 111- 100 111- l S 111· 6 111-

Grup

Nilgai (Boselaphus tragocamelus) 2-6 3000 nl 100 111- 12 lff 6111 - Grup

Bivoli sălbatici (Bubalus

spp.) 2-6 2000 111- b az in 200111- 15 m- 7 111-

Grup

Anoa de câmpie (Bubalus

depressicornis) 2-3 800111- 100 nl 10 111- 5 111 - )

Grup

Antilopa eland (Taurotragus oryx) 2-S 20QQ lff 100111- 10111- ) 111- Grup

Nyala (Tragelaphus angasi), Sitatunga 2-S 2000 111- 100 nl 10111- 5 111- Grup

51

(Tragelaphus spelcii)

Bongo (Tragelaphus

eiayceros) 2-5 2000 ni2 100111" 10111 - 5111- Grup

Oaia berberă (Anunotragus

lervia) 2-5 600111- 50111- 6111- 2 111- Grup

Ibex ( Capra ibex) 2-5 600111- 50111" 6111- 2nl

Grup

Capra de munte americană ( Oreamnos

a1nericanus) 2-5 600 m- 50111- 6 m- 2111- Grup

Bou moscat ( Ovibos nwschatus) 2-5 1000 nl 100111- 12 m- 5111 - Grup

Oi și rude ale lor ( Ovis spp.) 2-5 500111 - 50 111- 6 m - 2 111- Grup

Câini de preerie (Cynomys

spp.) 2-10 100 m- 5nr 3 111- 0, 5 nr

Colonie mare

Man11ote (Mannota spp.) 2-10 100 111- 5 nr 2 m- 0, 5 nr

Grup / colonie mare

Veverița roșie (Sciurus

vulgaris) 1-2 50 ni 2 111- - Solitare/grup

Castori (Castor

spp.) 2 100 1n- din care ½ bazin de 50-200 cm adâncim e 20111- - - Pereche

pui

Șobolanul moscat ( Ondatra

zibethicus) 1-2 - - 6 m - 1111- Solita r/ pereche

Hamster auriu (Mesocricetus

auratus) 1-2 - - 1 rn - 0,25 m- Solitar' 7 p e reche

Șobolani giganți cu pungă ( Cricetomys

sp.) 1-2 - - 2 tff 0.5 nr

Solitar/pereche

Gerbilul mongolian (Meriones unguiculatus) 1-2 - - 1 m- 0,25 m- Solitar / pereche

Șoarece spinos (Acomys

spp.) 1-2 - - 1 Jff 0, 25 m- Solitar / perech e

Șoarecele de pădure (Apodernus sylvaticus) 1-2 - - 1 Jff 0, 25 111- Solitar / pereche

Șobolani (Rattus spp.) 1-2 - - 2 lff 0, 5 nr

Solita r/ pereche

Porc spinos cu coada pensulă (Atherurus

africanus) 1-2 20 111- 2 nr 8 111- 1111- Solitar / pereche

Porci spinoși (Hystrix

spp.) 1-2 80 111- 6111" 10111- 2 m- Solitar / pereche

Chinchilla (Famă Chinchillidae) 1-2 - - 2 111- 1111- Solitar / per e ch e

52

Mara (Dolichotis patagonwn) 2-4 50 nl 5111- 20111 1 0,5 111- Familie / grup până la 20 exem

Capybara (Hydrochoerus

hydrochaeris) 2-3 80 nY

bazin 7

m- 10 m- 2 lU- grup

Agouti (Fam. Dasyproctidae) 1-2 10111- 1

ni 2 m- 1111- Solitar / pereche

Degu (Octodon degu) 2-6 3111- 1111- 2 111- 0,5 111- Pereche / grup

Nutria (Myocastor

coypus) 2-3 20111-din care 80% bazin 2 rn- 1 m- V i zu ină / boxă individuală

grup

Iepurele European (Lepus europaeus) 1-2 20111- 2

nr 1 11Y 1 nY

Solitar/pereche cu pui

Iepurele de vizuină ( Oryctolagus

cuniculus) 2-10 20111- 2 m- 1 rn- 1111- Grup

sistem de

cuști

adaptate

mărimii

grup ului

Lilieci mici (Microchiroptera) 2-1O 30 111 / 3111 înălțime 1 m - 15111- /3 111 înălțime 0, 2 111 - Grup până la 40 ex.

Lilieci mari (Macrochiroptera) 2-1O 70 111 2 / 3111 înălțime 2

nY 40111-/3111 înălțime 0.5 m- Grup până la 30 ex.

53

54

Denumirea

Număr 1111111111 indicat

Dimensiunile minime pentru numarul de animale indicate

Suprafata suplimentară pe exemplar suplimentar (111 2 )

Amplasament exterior

Amplasament interior

Suprafața (m- ? ) !nălțimea (m) Suprafața (m2)

Înălțimea (m) La exterior

La interior

Struț african (Struthio camelus),..,.) 500 4 1O /exem plar 4 60 10

Nandu (Rhea americana), ( Rhea dan vi nii,..,.) 350,..,.) 6 / exemplar 3 40 6

Casuar (Casuarius

spp.) 1 150 2,5 6/exemplar 2,5 6

Emu (Dromiceius

novaehollandiae) 2 300,..,.) 4 / exemplar,..,.) 100 4

Kiwi (Apterix

spp.) 1 15 2 3 /exe mplar 2 5 2

Gainușe de pampas talie mare ( Tinamida e) 1-3 20 2 3/exemplar 2 4 2

Gainușe de pampas talie mică (Tinamida e) 1-3 10 2 2 / exemplar 2 2 2

Pinguin imperial (Aptenodytes forsteri), penguin regal(A.patagonicus

pinguin Adelie ( Pygos celis

adeliae) 6 300 2 1O / exemplar,..,.) 50 4

Pinguini

mici (Sphenis cidae ), restul pinguinilor,

Alcidae 6 150 2 4 /exem plar 2,5 20 2,4

TABEL CU SPAȚIUI,_MH--JI _PENT"!ZU UNELț SPECII QE t

ĂSĂRJ MțNȚINUTE ÎN CAPTIVITATE

Pelicani (Pelecanus spp.) 4 200,.,.) 4,5 /exemplar,.,.) 20,., 4

Connorani (Phalacrocoracidae și păsări gât de șarpe (Anhingidae) 2-6 60 3,2 - -.),., - Corbi de mare (Sulide) 2-6 60 2,5 - -.) -

Jabiru ex. (Jabiru mycteria ),

tantali exemplu: (Mycteria americana, M. ibis, Ibis leucocephalus) și berzele mari ( Ciconiidae) 2 170 3,5 6/exemplar 3 25 6

Berze de talie mijlocie ( Ciconiidae) 2 85 3,5 6/exemplar,.,.) 25 6

Marabu ex. (Leptoptilus crumeniferus,

Ljavanicus) 2 170 3,5 6/exemplar 3 25 6

Berze mici ( Ciconiidae) 2 85 3 3/exernplar,.,.) 12 2

Stârci mari ex. (Ardea cinerea) 1-6 100 3,5 1O/exemplar,.,.) 8 2

Ibiși și stârci lopătari (Plataleidae), stârci de talie 111 ică (Ardeola spp., Ixoblychu spp..

Nycticorax spp., Botaurus spp., etc) 1-6 50,.,.) 1,5/exemplar,.,.),.,.J 1

Flamingo_ 6-10 200,.,.J 3/exemplar 2,5 7,5,.,.)

55

(Phoenicopteridae)

Lebede (Cygnus

spp.) 2 170 2,5 - - - - Gâște (Anser spp., Branta spp., etc) 2 80 2,5 - - 6 -

Călifari (Tadorna spp, Cassarca

spp.) 2 65 2,5 - - - - Rațe mari de

suprafață ( ex Anas platyrh ynchos. A. acuta, A. strepera, A. clypeat a) 2-4 40 2,5 - - - - Rațe mici de suprafață (ex Anas Penelope, A. Formosa, A.creeat, A querquedula. Aix ga l ericulata, Marmaronetta angustirostris) 2-4 20 2,5 - - - -

Rațe scufund ă - toare, eideri,

ferestrași si

rațe

catifelate( ex

Bucephala clangula, B. islandica, Aythya nyroca, A. mori/a, A.fitligula. A. ferina. Netta rujfian, Clangula hiemalis.

Histrionicu s histrionicus, Melanitta fi1sca, 2-4 - - 30 2,5 2 / exemplar - --· 2 · - • --w-- •• •-••- • ~ 5 - ·· ·• ·- ----- -- 1,5 •• •·••••·•• • · ·•• •• •·•• es-••

56

M.nigra, Somateria mollissima, S.spectabilis, Polysticta stelleri, Mergus serrator, M.merganser, M. albellus. etc)

Pasărea secretar (Sagittarius serpentarius) 2 70 3,5 6/exemplar 3,5 - - Vulturi și acvile de talie mare (ex. Vultur g1yphus, Gyps fillvus, Aegipius monachus,

Aquila chrisaetos, A. clangula, etc) 2 120 6-7 6/exemplar 3,5 - - Vulturi și acvile de talie mică (ex.

Neophron percnopterus, Hieraaetus pennatus) 2 70 5 4,5/exemplar 3,5 - - Caracara (Polyborus cheriway), șoimi (Falea spp.), vânturei (Falea tinnunculus, F. naumanni, etc), găi (Milvus milvus. M. migrans, etc), viespari (Pemis apivarus), găi mici (Elanus caeruleus), 2 -- 40 5 7/exemplar 3,5 - -

57

58

ș orecari (Butea spp.), here ț i (Circus spp.), ulii (Accipiter

spp.)

Șoimi (Fal co spp.)

de talie mic ă 2 8 4 4/exe mplar,,.) - - Răpitoar e d e n oapte de t a lie mare - ge n buha ( B ubo bubo) 2 4 0 5 - - 8 -

R ă pito a r e d e noapte d e t alie mijlocie - gen

str i gă (Tyto alba) 2 20 4 - - 8 - Răpitoare d e n oa pt e de talie mic ă - gen c iuvic ă, cu c u vea ( G l aucidiw n

passeri n u m

At h ene

n octua) 2 6,,.) - - - - G ăinil e de g un o i ( M ega podidae) 2 30,,.) 5 / exe mpl a r 2,5 - -

Păuni (Pava

cristatus),

fazan

Argus ( Argusianus

a rgus) 2 3 5 - 4 0,,.) 5/exern plar 2,5 8 - Păun Congo l ez (Aji-opavo conge ni s) 2 35 2, 5 5 / exe m p l a r 2,5 8 -

Trago p ani - cocosii sa tir ( T ragopan

s atyra s i s p eciile asemanato a r e) și fazani (Lophoph orus

spp.,

Crossoptilon

spp.) 2 30 2,5 3 / exem plar 2,5 6 -...,,. -;

Cocoși Hoco(Famili a

Cracidae) 2 30 2,5 3 / exemplar 2,5 6 - Curcani (Meleagris

spp.) 2-3 30 2,5 3/exemplar 2,5 8

Tetraonide mari ex.

COCOȘI de munte (Tetrao urogallus) 2-3 50 2,5 7,5

Bibilici (Numida

meleagris si

speciile similare) 2 30 2,5 2 / exemplar 2,5 5 - Fazani, ortalide(ex., Ortalis

vetula) 2 25 2,5 2/exemplar 2,5 5 - Tetraonide mici ex.

COCOȘI

de

mesteacăn, (Lyrurus tetrix) potâmichi, (Perdix 5pp alte specii) franco I ini(Francol i nus spp.) 2 15 2,5 1,5/exemplar 2 2,5 - Prepelițe (Coturnix

sp., alte

specii

J similare),

prepelițe

I ex prepelița de 2-5 9.., 2 0,8/exemplar 2 0,7 - California (Lophortyx californica)

Prepelițe ex. prepelițe chinezești (CoturnL,;

chinensis) 2.) 1,5-2 0, 6 / exemplar 1,5-2 1 - Cocori(Gnâda e) 2 200 3,5 7/exemplar 2,5 60 -

Cocor

mIC (Antropoides virgo) 2 - · •·.- -· 150 3,5 7/exemplar - ?, - ) 60 - 59

Dropii de t a li e mare(e

x. O tis

spp.,Chori otis spp.) 2 1 5 0 3, 5 6, 5 / exe mplar 2, 5 60 - Dropii m1c1 (ex. Tetrax t e t rax ) 2 7 0

,.) 4, 5 /ex emplar 2, 5 8 - G a inușa d e b a lt ă

din Ta s m an i a (G allinul a m o rti e ri i) 2 4 0 2, 5 - - 8 - F a mili a

R allida e:

cârstei m ari (ex. găinușa d e b a l tă purpurie) 2 20 2, 5 4 / exe mpl a r 2, 5 8 - Familia Ralli dae:

crâstei, g a i nu se de a pă, li ș ițe mi c i (ge n câ r s tel de b a lt ă) 2 15 2,5 2/exe mplar 2

,.) - Limi co l e (ex. n agâț,

ci o c â ntor s, p asă r ea ogorulu i, cu li c, sitar) 2 - 8 25 3

I / exemp l a r 2 1, 5 - Laridae m a r i (ex.

pescăruș ne g ri c i os). Procellar idae (ex. fmiunar), Ster c o r a r iida e (ex. lup de m are) 2-8 60

,.) - - 4 - Pe scă ru ș i mi c i ( Familia Larida e ex. pesc ă ru ș râzător) 2 - 8 4 0

,.) - - 2 - Chire și chiri g hi țe,

pescărițe (F a mili a

Sternida e) 2-1O - · - 90 4,5 - - 6 - 60

Pteroclidiformes (găinușe de pustiu) 2 25 2,5 2,5/exemplar 2 6 - Porumbei cu coroană (Gaura sp.)

și porumbei de talie mare 2 - - 3,5/exemplar 4 - 18

Porumbei de talie mijlocie ex. porumbel gulerat (Columba palumbus) 2-4 15 2,5 - - 2,5 - Porumbei de talie mică exă Turturică diamant(Geopelia cuneata) 2-4 4 2,5 0,8/exemplar 2 1 -

Papagali Ara, speciile mari, (ex. Ara macao, A.ararauna) cacadu,speciile 1nan, (ex.

Probisciger atterinus. Cacatua moluccensi:,) 2 25 2,5 4,5/exemplar - 4 - Ara,specii mici,

papagali Amazon(Amazona spp.), Papagali de Senegal (Piocephalus spp). Jacko (Psittacus ssp.), papagali gen Pionus 2-6 16 2,5 1,4/exemplar - 2 - PapagaliAratinga - -

. 2-6 16 2,5 1,4/exemplar - 2 - -··· - · -....

61

_,, -..•

sp., Eclectu s

sp.,

Perusi de Patagonia

Papagali

loris(Trich ogloss us sp.; Coriphilu s sp.; Lorius spp. etc) 2-6 8 2,5 1,4 / exemplar - 1,2 - Peruși de

talie

mijlocie

ex. Rosella(Pla tyce rcus exi mius,

Platycercu s

spp.) 2-6 12 2,5 1,4 / exemplar - 2 - Agapornis, peruși ondulați, nimfe, papagali Coryllis 2-6 4 2 1/exemplar - 0,35 -

Turaco (Musophagidae) ȘI CUCII de talie

mare(Centropus spp.) 2 16 2,5 2,5 / exemplar 2,5 5 - Cucii de talie mica ex. (Guira

guira) 2 12 2 2 / exemplar 2 2,5 - Caprimulgii (Caprimulgidae) 2 20 2,2 2 / exemplar - 2 -

Colibri (Trochilidae) 1 2 2 - - Păsări rin oce r terestre ex. pasărea nnocer

unicorn(Bucorvus

abyssinicus) 2 90,..,.) - - 15 - Păsări rinocer de

talie mare ex.pasărea rinocer bicom(Buc er os bicornis) 2 45,..,.) 1O / exemplar,..,.) 15 - 62

Păsări rinocer de talie mi că ex. pasărea rino cer took(Tockus nasutus) 2 20,,.) 4 / exemplar 3 3, 5 - Pescărușii verzi d e

talie mareex.

kuka- bura(D acelo gigas) 2 12 2,5 - - 3,5 -

Pescărușii verzi d e

talie mică ex. pescărușul cu cap

cenușiu(Halc yon

leucocephal a)

ș i cei

de talie mai mică 2-6 - - 8 / g rup 3 - 2

Dumbrăvenei ex.

Coracia s

garrulus) 2 - - 5 /exe mplar 2,5 - 2

Prigorii e x. (Me rop s apiaste 1) 2-6 - - 3 / exem plar 2,5 - 2

Pupeze ex. (Up upa

evops) 2 18 2,5 - - 2 - Pupeze gen

Phoenicullu s sp. 2-5 18 2,5 - - 2 - Păsările cu barb ă (Capitonida e) 2 - - 3/exemplare 2 - 1,3

Tucani de

talie

mare

ex

toco(Ramphastos toco) 2 22 2,5 6/exemplare 2, 5 4 - Tucani de talie

mică (Ramph astidae spp.) 2 14 2,5 6 / exem plare 2,5 2,5,, - Ciocănitori d e talie mare

e

x. ciocănitoare 2 22 2,5 6/exem plare 2,3.) - I

63

1

neagră(Dryocopus martius)

Ciocănitori de talie mică

ex. ciocănitoare de stej ar(Dendrocopus

medius) 2 - - 5/exemplar 2,5 - 1,2

Păsările paradisului (Paradisidae) 2-6 60/grup 3,5 7

Corvidele de talie mare ex. corb(Corvus corax) 2 45 3,5 - 8 - - Corvidele de talie mică ex. stăncuță, gaițe, coțofene, coțofene verzi sfrânciogi 2-4 20.., _) - 5 - -

Ciorile chele (Picatlzartidae) 2 - - IO/pereche.., _) - 5

Grauri (Sturnus

spp.),

sturzi (Turdus

spp.), granguri (Oriolus sp.) ' păsările cardinal (ex. Cardinalul verde (Paroaia coronata), cardinalul roșu (Cardinalis

cardinalis), mierle mandarin(Gracula religiosa si Gracula sp.),

ciocârlii (Alaudidae) 2 7/pereche 2,5 2

64

Florinți (Cardu e lis chloris),

p ăsă ri

țesători(G e nu ril e

Euplecte s,Pil etariu,

P l oc e u s, Bu balorni s etc), si l v ii (Sylviidae), vră b ii ( P asser i dae),

pițig o i (Parida e ) pă s ările

consuma t o arede miere (Meliphagid ae) 2-6 - - 3, 5-4 / g rup 2 - 0, 6

Păsările su gă t oa r e

de nectar, (Nectariniida e) 2 -,., - 2, 5 / pere ch e 2 - 0, 35

C inte ze

I (F r ingi lli da e ) s i

II pre s uri ( Emberi zidae) 2 - 6.) 2 - - 0,3 5 - Păsările cu oche l ar i (Zosteropid ae ), cinteze cu ci oc de ceară (E str i ldida),

scat ii (ex. Cardu e li s

spi n us), piți go i 2-6 - - 3 / g rup 1, 5- 2 - 0,30

co d a ți (Aegit h alida e) - -- - - - -- •-- · - · · · - ---- ·· · ···--- --- ·- -- -· · ·- -- -··· - 65

TABEL CU NORME MINIME PENTRU BAZINE

Denumirea

Numărul

BAZIN

Suprafața

Cerințe particulare

de

Dimensiunile minime pentru

suplimentară

exemplare

numărul de animale indicat

pe animal

indicat

suplimentar

Suprafața* nl

Adâncime**m

nl

Pinguin imperial, 6 25 1,8 1,5

Temperatura apei maxim

pinguin regal, 15° C. Temperatura

pinguin Adelie

aerului maxim 15°C

Pinguini mici și 6 12 1-1,5 1,2

Alcide

Pelicani 4 130 12

Connorani și păsări gât de șarpe Corbi de mare 2-6 2-6 50 15

l 1,8 0,7

Bețe de stat deasupra apei

Flamingo 6-1 O 20 0,4 1,2

Bazin și în interior

Lebede 2 80 30

Păsările cu țepi 2 10 4

Gâște 2 14 5

Nu este necesar bazin pentru gâștele Ne-ne

Rațe fâlfâitoare 2 20 10

Călifari 2 20 5

Nu e necesar bazin pentru speciile Cereopsis

sp. Pentru celelalte specii

bazin și în

amplasamentul interior

Rațe mari de 2-4 12 2

Bazin și în interior

suprafața Rațe mici de 2-4 7 1,5

Bazin și în interior

suprafață Rațe scufundătoare, 2-4 10 1 2

Bazin și în interior

eideri, ferestrași și

rațe catifelate

Limicole 2-8 0,15

Pescăruși (Lariidae), 2-8 10

O,15

furtunari (Procellariidae), lupi

de mare (Sterocorariidae)

toate speciile

Chire (Familia 2-10 10 0,7

Sternidae) toate

speciile Pescăruși verzi mari 2 1,5 0,7

Nu este obligatoriu bazin

pentru Kooka-bura

Pescăruși verzi mici 2-6 1,5 0,5

* Suprafața indicată e cuprinsă în suprafața totală a amplasamentului din Tabelul I.

** Adâncimea indicată trebuie să fie prezentă pe mai puțin de 50% din suprafața bazinului.

P R E fi U R I L E

publicațiilor legislative pentru anul 2005

— pe suport tradițional —

Valoarea

Valoarea

crt.

anual — lei —

Nr.

Denumirea publicației

abonamentului

abonamentului trimestrial

— lei —

Trim. I

Trim. II

Trim. III

Trim. IV

1. Monitorul Oficial, Partea I, în limba română 12.340.000 3.085.000 3.085.000 3.085.000 3.085.000

2. Monitorul Oficial, Partea I, în limba română, numere bis*) 2.135.000 — — — —

3. Monitorul Oficial, Partea I, în limba maghiară 9.480.000 2.370.000 2.370.000 2.370.000 2.370.000

4. Monitorul Oficial, Partea a II-a 15.000.000 3.750.000 3.750.000 3.750.000 3.750.000

5. Monitorul Oficial, Partea a III-a 3.040.000 760.000 760.000 760.000 760.000

6. Monitorul Oficial, Partea a IV-a 12.820.000 3.205.000 3.205.000 3.205.000 3.205.000

7. Monitorul Oficial, Partea a VI-a 11.820.000 2.955.000 2.955.000 2.955.000 2.955.000

8. Colecția Legislația României 3.130.000 782.500 782.500 782.500 782.500

9. Colecția de hotărâri ale Guvernului și alte acte normative 5.190.000 1.297.500 1.297.500 1.297.500 1.297.500

10. Repertoriul actelor normative 800.000 — — — —

11. Decizii ale Curții Constituționale 565.000 — — — —

12. Ediții trilingve 3.000.000 — — — —

*) Cu excepția numerelor bis în care se publică acte cu un volum extins și care interesează doar un număr restrâns de utilizatori.

Toate publicațiile Regiei Autonome îMonitorul Oficial“ sunt purtătoare de T.V.A. în cotă de 9%, aceasta fiind inclusă în prețul de abonament.

Pentru siguranța clienților, abonamentele la publicațiile Regiei Autonome îMonitorul Oficial“ se pot efectua prin următorii difuzori:

u COMPANIA NAfiIONALĂ îPOȘTA ROMÂNĂ“ — S.A. — prin oficiile sale poștale

u RODIPET — S.A. — prin toate filialele

u INTERPRESS SPORT — S.R.L. — București, str. Hristo Botev nr. 6 (telefon/fax: 313.85.07; 313.85.08; 313.85.09)

u PRESS EXPRES — S.R.L. — Otopeni, str. Flori de Câmp nr. 9 (telefon/fax: 221.05.37; 0745.133.712)

u M.T. PRESS IMPEX — S.R.L. — București, bd. Basarabia nr. 256 (telefon/fax: 255.48.15; 255.48.16)

u INFO EUROTRADING — S.A. — București, Splaiul Independenței nr. 202A (telefon/fax: 212.73.54)

u ACTA LEGIS — S.R.L. — București, str. Banul Udrea nr. 10, (telefon/fax: 411.91.79)

u CURIER PRESS — S.A. — Brașov, str. Traian Grozăvescu nr. 7 (telefon/fax: 0268/47.05.96)

u MIMPEX — S.R.L. — Hunedoara, str. Ion Creangă nr. 2, bl. 2, ap. 1 (telefon/fax: 0254/71.92.43)

u CALLIOPE — S.R.L. — Ploiești, str. Candiano Popescu nr. 36 (telefon/fax: 0244/51.40.52, 0244/51.48.01)

u ASTOR-MED — S.R.L. — Iași, str. Sucidava nr. 2, bl. U2, sc. C, ap. 2 (telefon/fax: 0232/27.91.76, 0232/25.84.27)

u ART ADVERTISING — S.R.L. — Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria nr. 7, bl. C1, sc. C, mezanin II

(tel. 0250/73.54.75, 0744.50.90.99)

u ZIRKON MEDIA — S.R.L. — București, str. Călin Ottoi nr. 29

(tel. 250.52.77, 250.22.94, fax 250.56.30)