REGULAMENT nr. 0/2005

REGULAMENT din 19 octombrie 2005 de organizare și funcționare a Secretariatului pentru compuși desemnați

Articolul 1

(1) Secretariatul pentru compuși desemnați, denumit în continuare secretariat, funcționează în componența enunțată în art. 2 din ordin.

(2) Membrii secretariatului vor fi nominalizați prin act administrativ al conducătorului instituției unde aceștia își desfășoară activitatea.

(3) Activitatea secretariatului va fi organizată și condusă de către reprezentantul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

(4) Reprezentanții au obligația executării tuturor atribuțiilor și responsabilităților prevăzute de prezentul regulament, de Hotărârea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 291/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 aprilie 2005.

Articolul 2

Secretariatul îndeplinește următoarele atribuții și responsabilități:

a) centralizează datele furnizate de autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului;

b) elaborează și reactualizează anual inventarul național al echipamentelor ce conțin compuși desemnați;

c) publică anual inventarul național al echipamentelor și materialelor ce conțin compuși desemnați, reactualizat;

d) urmărește executarea activităților din planurile de eliminare întocmite de operatorii economici și aprobate de autoritățile teritoriale de protecție a mediului și ia toate măsurile care se impun pentru încadrarea în termenele prevăzute în aceste planuri;

e) pune la dispoziția publicului, pentru consultare, informațiile și datele cuprinse în inventarul național.

Articolul 3

(1) Secretariatul se întrunește în ședință anual sau ori de câte ori situația o impune.

(2) Deciziile se vor putea lua dacă întrunesc votul a cel puțin două treimi din numărul total al membrilor.

Articolul 4

Anual, Secretariatul va întocmi un raport care va cuprinde:

a) stadiul îndeplinirii atribuțiilor;

b) cauzele ce au condus la neîndeplinirea unor atribuții;

c) dificultăți întâmpinate în activitate;

d) modalități de îmbunătățire a activității.

Articolul 5

Secretariatul poate, în cazuri deosebite, să constituie și să convoace un comitet tehnic consultativ format din specialiști recunoscuți ca experți în domeniul compușilor desemnați.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 noiembrie 2005