CODUL DE BUNE PRACTICI ÎN FERMĂ nr. 0/2006
CODUL DE BUNE PRACTICI ÎN FERMĂ din 14 noiembrie 2006
___________
Notă
*) Aprobata de Ordinul nr. 1.234 din 14 noiembrie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 15 din 10 ianuarie 2007, Partea I.
ANEXĂ*)
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
2.4
Alterare: ansamblu al schimbărilor fizice, chimice și biochimice produse în roci la/sau aproape de suprafața scoarței terestre sub acțiunea agenților atmosferici, plantelor și microorganismelor. 2.5 Ameliorare a solului:
ansamblu de procedee tehnice, hidroameliorative, pedoameliorative și agroameliorative, care sunt folosite pentru îmbunătă rea radicală și durabilă a unui sol neproductiv sau slab productiv prin eliminarea factorilor care limitează fertilitatea acestuia. 2.6 Amendament: substanță încorporată în sol pentru corectarea unor însușiri fizice și chimice nefavorabile, în vederea îmbunătățirii mediului de viață pentru plantele cultivate. 2.7 Amonificare: proces biochimic de eliberare a azotului amoniacal din compuși organici cu azot. 2.8
Apă
brută: apă captată din surse de suprafață sau subterane, care are calitatea sursei în momentul prelevării, necesitând proces de tratare conform cerințelor calitative. 2.9 Apă freatică: apă din stratul acvifer freatic. 2.10 Apă de percolare: apă care se
infiltrează
în sol și este dirijată în profunzimea
lui.
2. 11 Apă poluată:
apă cu un conținut de nitrați mai mare de 50 mg/I.
2. 12
Apă a solului: apă aflată în sol, ocupând spațiul poros, sau parte din acesta. 2.13
Ape interioare: toate apele a11ate în interiorul liniei de bază, de la care se măsoară extinderea apelor teritoriale. 2.14
Ape de suprafață: ape interioare și respectiv marine, stătătoare și curgătoare ale căror suprafețe sunt în contact cu atmosfera. 2.15
Ape suhterane: ape aflate sub suprafața terenului în zona de saturație și în contact direct cu solul sau cu subsolul. 2.16 Bazin hidrografic:
unitate fizico-geografică cc înglobează rețeaua hidrografică până la cumpăna apelor. 2.17
Biodegradare: descompunere a unei substanțe organice complexe în molecule mai simple sau i oni sub acțiunea microorganismelor. 2.18 Stare a solului: ansamblu al tuturor proprietăților fizice, chimice și biologice, care definesc fertilitatea, productivitatea și funcțiuniile solului la un moment dat. 2.19 Coeficient de repartiție: raport dintre concentrațiile unei substanțe în două compartimente de mediu. 2.20 Coeficient de repartiție sol - apă: raport dintre concentrațiile unei substanțe în fază solidă și în fază lichidă a solului. 2.21
Concentrație critică: estimare calitativă și cantitatăvă a conținutului unuia sau a mai multor poluanți, sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaștere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale solului. 2.22 Condiționare: conținut și ambalaj hidrosolubil protector, folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final, de către circuitele de distribuție. 2.23
Compost: îngrășământ organic rezultat în urma compostării diferitelor materiale vegetale și reziduuri organice de diferite proveniențe după o prealabilă amestecare și umezire, și posibil adaos de îngrășăminte minerale. 2.24 Compostare: tehnică
de obținere a compostului din amestecuri de diferite materiale organice și minerale. 2.25 Decontaminare: operație complexă prin care se distrug microorganismele patogene de pc o suprafață, dintr-un spațiu sau dintr-un produs. 2.26
Degradare (deteriorare)
a
solului: expresie generală care definește oricare proces ce conduce la
scăderea fertilității solului. Degradarea solului este determinată de exploatarea nerațională a terenului, adesea conducând la scoaterea sa din circuitul agricol. 2.27
Denitrificare: proces de reducere biochimică a nitraților sau nitriților sub formă de azot gazos, fie ca oxizi de azot, fie ca azot molecular. 2.28
Descompunere: desfacere a unei substanțe organice complexe în molecule mai simple sau ioni prin procese fizice, chimice și/sau biologice. 2.29
Efluenți de silozuri: lichide care se scurg, din furajele conservate prin procese de însilozare, în instalații speciale numite silozuri. 2.30
Eutrofizare: proces de îmbogățire excesivă în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitrați și fosfor, a apelor subterane și a apelor stătătoare, adesea, ca urmare a folosirii intensive a îngrășămintelor. 2.31
Eroziune: proces prin care paiticulele de sol sau rocă neconsolidată sunt desprinse și îndepărtate din loc prin acțiunea apei de scurgere sau prin acțiunea vântului. 2.32 Factor limitativ:
oricare condiție cc limitează funcțiile și/sau folosirea solului. 2.33
Fertilitate a solului: însușire complexă sau atribut al solului prin care sunt puse la dispoziția plantelor substanțele nutritive, apa și aerul de care au nevoie penttu creșterea și dezvoltarea lor în ansamblul satisfacerii și a celorlalți factori de vegetație; fiind pusă în valoare de munca omului
în vederea obținerii recoltelor ridicate. 2.34 Fertilizant: a
se vedea
îngrășământ. 2.35
Fertilizare: acțiunea de aplicare a îngrășămintelor în scopul sponm fertilității solului sau a unui substrat de cultură și a creșterii producției vegetale. 2.36 Fond național de date privind gospodărirea apelor:
totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice și hidrogcologicc, de gospodărire cantitativă și calitativă a apelor, organizate astfel încât să asigure un dialog eficient cu folosințele de apă. 2.37
Gospodărire (management)
a
apelor: activități care, printr-un ansamblu de mijloace tehnice
și măsuri legislative, economice și administt·ative, conduc, atât la cunoașterea, utilizarea, valorificarea rațională,
îmbunătățirea
și păstt·area calității resurselor de apă pentru satisfacerea tuturor nevoilor sociale și economice, cât și la protecția împotriva epuizării, poluării acestor resurse, și la prevenirea și combaterea acțiunilor distructive. 2.38
Humificare: descompunere a organismelor sau a unei părți de organisme urmată de sinteza substanțelor humice. 2.39
Imobilizare: trecere sau conversie a substanțelor sau a diferitelor particule din sol spre o formă (temporar) imobilă.
2. 40 Influență antropică: modificări ale proprietăților și proceselor din sol produse de activități umane, cu deosebire tehnologii te cultivare, exploatații miniere. 2.41
Încărcare
critică: estimare a aportului unuia sau mai multor poluanți sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaștere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale mediului (ale solului). 2.42
Îngrășământ: substanță simplă sau compusă de natură minerală sau organică care contribuie direct sau indirect la menținerea și/sau îmbunătățirea nutriției plantelor. 2.43
Îngrășământ mineral sau îngrășământ
chimic: îngrășământ de origine minerală sau obținut industrial prin procese fizice și/sau chimice. 2.44
Îngrășământ organic: îngrășământ obținut din diferite materiale naturale de origine organică printr-o pregătire simplă sau prin compostare. 2.45 Îngrășământ organo - mineral: îngrășământ rezullat prin amestecare mecanică sau prelucrare chimică a unor
îngrășăminte
minerale cu îngrășăminte organice. 2.46
Îngrășământ azotos:
îngrășământe cu azot, care se găsesc sub formă nitrică, amoniacală, amidică sau în combinație nitrică - an1oniacală, nitrică - an1onicală-amidică. Îngrășământ care conține azot ca element ferlilizanl exclusiv sau în principal. 2.47
Îngrășământ fosfatic: îngrășăminte în care fosforul se găsește sub formă de fosfat primar, secundar sau terțiar de calciu. 2.48
Îngrășământ complex: care conține azot și fosfor sau azot, fosfor și potasiu. 2.49
Lac: masă de apa stătătoare care ocupă o concavitate a scoarței pământului. 2.50
Levigare: fenomen de îndepărtare cu apa de percolare din profilul de sol sau din partea superioară a acestuia a unora dintre componentele lui solubile sau fin dispersate. 2.51
Mobilizare: trecere sau conversie a diferitelor substanțe din sol sub
formă mobilă. 2.52
Nitrificare: proces de oxidare biologică a amoniului până la nitrați de către bacteriile nitrificatoare din sol. 2.53
Plan
de Gospodărire a Apelor
pe
Bazin
Hidrografic: instrument de planificare și aplicare a măsurilor de asigurare a protecției și utilizării durabile a apei în cadrul unui bazin hidrografic. 2.54
Productivitate
a solului: însușire complexă, sau atribut al unui teren (a sistemului sol-plantă-atmosferă) de a produce recolte. 2.55 Productivitate potențială a solului: capacitate
a
unui sol de a produce recolte în condiții optime, prin folosire de: îngrășăminte, pesticide, irigare,
lucrări. 2.56
Produse petroliere: combustibili și lubrifianți obținuți din țiței. 2.57
Râu: masă de apă care curge în cea mai mare parte la suprafață în lungul unei albii. 2.58
Resurse
de
apă: ape de suprafață alcătuite din cursuri de apă cu deltele lor, lacuri, hăiți, ape maritime interioare și marca teritorială, și apele subterane în totalitatea lor. 2.59
Salinitate: ansamblu de probleme ridicate de prezența unui conținut de săruri solubile sau sodiu schimbabil mai marc decât
în solurile obișnuite. 2.60
Salinizare: acumulare de sărnri hidrosolubile în sol. 2.61
Schemă
cadru de amenajare
și
gospodărire a apelor: documentație complexă, cuprinzând: rețeaua hidrografică, lucrările de gospodărire a apelor și prelevările - evacuările aferente folosințelor, analizate
în
diferite scenarii și etape privind dezvoltarea economico-socială a spațiului hidrografic respectiv, precum și modul de protecție, îmbunătățire și păstrare a calității apelor. 2.62
Serviciu de asigurare a apei
brute
la
sursă: totalitatea activităților de gospodărire a apelor, care sunt desfășurate pentru crearea de noi surse de apă și de regularizare a debilelor de apă ale surselor existente, în vederea satisfacerii cerințelor, și corelate cu prevederile actelor de reglementare emise pentru folosirea resurselor de apă. 2.63
Serviciu de
asigurare
a nisipurilor
și a
pietrișurilor: totalitatea activităților de gospodărire a apelor desfășurate pentru asigurarea unei scurgeri normale a apelor de suprafață, pentru regularizarea debitelor solide și crearea depozitelor de nisipuri și pietrișuri în condițiile menținerii stabilității albiilor și malurilor cursurilor de apă. 2.64
Serviciu
de
cădere medie asigurată prin baraje:
totalitatea activităților de gospodărire a apelor desfășurate pentru regularizarea debitelor cursului de apa într-o anumită secțiune în vederea asigurării folosinței energetice. 2.65
Serviciu specific de gospodărire a apelor pentru ameliorarea și monitorizarea cantitativă și calitativă a poluanților din apele uzate evacuate și de protecție a calității acestora: totalitatea activități lor desfășurate pentru cunoașterea stării și evoluției cantitative și calitative a apelor. 2.66
Sistem
de
agricultură: tehnologie deosebit de complexă de producere a producției agricole caracterizată prin specificul intensiv sau extensiv al agriculturii, prin modul de folosință a terenurilor, îmbinarea
ramurilor de producție prin metodele aplicate, pentru menținerea și sporirea fertilității solului, prin modul de folosire a forței de muncă, prin relațiile de producție. 2.67
Sistem
Național
de
Gospodărire a Apelor: ansamblul tuturor activităților și lucrărilor care asigură administrarea domeniului public de interes național al apelor și gestiunea durabilă, cantitativă și calitativă a resurselor de apă. 2.68
Sol: partea superioară a scoarței terestre compusă din particule minerale, materie organică, apă, aer și organisme. 2.69
Stare bună a
apelor: calitate pe care o ating corpurile de apă de suprafață atunci când parametrii ecologici și chimici de caracterizare, au valori numerice corespunzătoare regimului natural de scurgere cu impact antropic nesemnificativ. 2.70
Structură a solului:
caracteristică deosebit de complexă a solului care reflectă capacitarea de unire a particulelor elementare minerale și organice în microagregate, și acestea
la rândul
lor
reunite în
macroagregate (elemente structurale, formațiuni structurale), având grade diferite de formare și dezvollare, forme și dimensiuni diferite. 2.71 Substanțe periculoase pentru sol: substanțe, care datorită proprietăților, cantității sau concentrației
lor,
au un efect nefavorabil asupra funcților și utilizării solului. 2.72
Tulbureală:
îngrășământ organic natural care provine de la animale și constă dintr un amestec de reziduuri: dejecții lichide și solide cu apa de ploaie sau de canal, iar în unele cazuri și cu o cantitate mică de paie tocate, praf de turbă, rumeguș și nutrețul care rămâne de la hrana animalelor.
III. BIODIVERSITATE,
SISTEME ECOLOGICE ȘI PEISAJ 3.1 Termeni și definiții
Biodiversitate:
multitudine a plantelor și organismelor vii ce trăiesc la suprafață, în sol și în apă. Este inclusă, atât diversitatea în cadrnl speciei, cât și între specii.
Biocenoză: ansamblu de populații (specii) care trăiesc pe un anumit teritoriu sau habitat fizic bine delimitat și care depind de anumite condiții ale mediului abiotic.
Ecosistem:
unitate fundamentală funcțională a biosferei, cu un tip determinat al interacțiunilor componentelor anorganice și organice și configurație energetică proprie, care asigură desfășurarea ciclurilor biogeochimice și transformările de energie în fragmentul dat al scoarței terestre. Se constituie în ecosisteme lacurile, pădurile, pajiștile, culturile etc. cu fauna și flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită din patru componente. Prima este componenta abiotică reprezentată de resursele energetice și trofice ale mediului, a doua este componenta producătoare de materie organică, biomasă vegetală, a treia este componenta consumatoare de materie organică, reprezentată de organismele ierbivore și carnivore și a patra este componenta descompunătorilor, reprezentată prin microorganismele care descompun și mineralizează resturile organice.
Habitat (sau biotop): mediul de viață care adăpostește biocenoza, având condiții în general unitare.
Diversitatea biologică crește stabilitatea și producția totală a oricărui ecosistem și de aceea, este o precondiție importantă și necesară în
dezvoltarea agriculturii durabile. Ecosistemul natural trebuie protejat pentru conservarea biodiversității. Între speciile de plante, de animale și diferitele ecosisteme există relații de reciprocitate,
de interdependență, piederea unei specii provocă schimbări ireversibile în tot ecosistemul.
3. intensificarea activității
economice constituie
o amenințare
continuă pentru ecosistemele naturale, care poate provoca numeroase efecte negative.
Dintre cele mai importante efecte negative pe care la poate determina activitatea antropică evidențiem următoarele:
1. contaminarea diferitelor resurse ale mediului înconjurător;
2. degradarea și / sau distrugerea habitatului speciilor salbatice;
3. degradarea și/sau distrugerea căilor de migrare a animalelor;
4. distrugerea și/sau deteriorarea vestigiilor istorice și culturale;
5. distrugerea și/sau degradarea esteticii ambientale.
4. În politica agrară, așa cum prevăd de altfel și directivele UE, este foarte important și necesar ca utilizarea terenurilor și activitățile În fiecare exploatație agricolă, să se desfășoare Într-o manieră compatibilă cu protejarea și conservarea ecosistemelor naturale și implicit a biodiversității. De aceea, în elaborarea strategiilor pentru promovarea agriculturii durabile, trebuie să se înceapă de la nivelul producătorului agricol și al gospodăriei rurale individuale. 3.2 Asigurarea biodiversității și protecția ecosistemelor
5. Pentru asigurarea biodiversității și protecției ecosistemelor trebuie re.-.pectate de
fiecare fermier și producător agricol o multitudine de condiții. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fermierul, crescătorul de animale, se referă
la um1ătoarele: • Folosință diversificată a terenurilor agricole. Principiul ecologic, conform căruia " solul are drepul la vegetație" trebuie permanent avut în vedere. Aceasta înseamnă că, în condiții naturale de climat, este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetație diferită care-i asigură regenerarea și refacerea și îl protejează de acțiunea distructivă a unor factori naturali agresivi, cum este eroziunea hidrică, mai ales pe terenurile situate în pantă. Acest principiu nu este respectat în unele sisteme agricole, solul fiind periodic lipsit de vegetație și supus astfel acțiunii agresive a factorilor naturali care determină degradarea solului, mai ales, în orizontul de suprafață. Așa se explică intensificarea degradării solului prin destructurare (reducerea chiar pierderea stabilitătății hidrice a macro și microagregatelor structurale) și apariția proceselor de crustificare, compactare de suprafață, eroziune eoliană cu efecte grave asupra germinației și răsăririi culturilor agricole și a dezvoltării lor, mai ales, în primele stagii de vegetație. Aceste efecte negative pol fi
reduse
prin introducerea
îngrășămintelor verzi,
a
mulciului
vegetal,
a
culturilor
ascunse,
a unei rotați i
adecvate
a culturilor corelată cu specificul local. • Protejare și conservare a habitatului sau mediului de viață al speciilor sălbatice
În
zonele agricole, speciilor de animale și plante sălbatice trebuie să li se rezerve spații suficiente de habitat natural, care nu vor fi cultivate. Marginile de drum, canalele de drenaj și de irigații, haturile, zonele umede, pajiștile și fânețele, pășunile, curțile din jurul caselor, malurile și îndiguirile apelor curgătoare și ale lacurilor, vâlcelele și crângurile, pot contribui la îmbunătățirea și păstrarea habitatului natural al diverselor fom1e de viață. • Protecția tuturor speciilor trebuie garantată. Protecția speciilor sălbatice, precum și a celor domestice sau a plantelor cultivate reprezintă condiția fundamentală pentru asigurarea biodiversității. Măsurile de protecție a speciilor și a mediului sunt valabile și se aplică începând cu gospodăriile individuale până la marile exploatații agricole. • Protecția și conservarea bogățiilor naturale, culturale, istorice
Ca și alte țări, Rom ân ia arc o îndelungată istoric în ceea cc privește evoluția socio economică și demografică. Schimbările permanente, uneori dramatice, au avut impact puternic asupra ecosistemelor naturale și med iului înconjurător. Păduri l e au fost exp l oatate nerațional, fără a ma i fi regenerate corespunzător; pajiștile, fâne țel e și pășunile naturale nu au fost supuse programelor de protecție și conservare. De asemenea, trebuie conservate corespunzător ecosistemele natura l e î n care sunt păstrate vestigii istorice și culturale, mărturii vii ale is torici milenare a poporu l ui român. 3.3 Principii și recomandări ale codului de bune practici agricole
În agricultură, este necesar să fie cunoscute și respectate acele mijloace și practici care asigură conservarea biodivers ității
indiferent de aria desfășurării activităților. Aceste m ijloace și practici sunt, î n marc parte, accesibile tuturor fermierilor și agricultorilor.
3.3.1 Curtea și livada gospodăriei individua le
6. Gospodăria individuală, curtea și livada constituie un sistem unitar
care la rândul
său face parte dintr-un sistem natural mai extins și mai
complex.
Se pot rea liza condiții corespunzătoare pentru viața micilor mamifere, a reptilelor, păsărilor și insectelor în prezența activității umane, cu ajutorul unor măsuri și mijloace simp l e, pe care oricare fermier și producător agr icol le poate ap l ica, astfe l: • se va evita asfaltarea aleilor și potecilor, ca și folosirea altor materiale impermeabi l e. Se recomandă
acoperirea cu pietriș sau pietruirea ale i lor și potecilor pentru a oferi un cadru ambiental plăcut și în același timp uscat și propice din punct de vedere ecologic. • se va efectua acoperirea pereților exteriori ai casei și clădirilor auxiliare cu plante urcătoare și crearea gardurilor vii din specii loca le adecvate; • se vor amenaja adăposhffi pentru păsări,
pr oteja arborii bătrâni și scorburoși; • se vor
rea liza
platforme de compostare pentru
reziduur ile
organice din gospodărie; compostu l este un îngrășămân t valoros și în ace l ași timp un excelent mediu de viață pentru o mulțime de animale mici și insecte folositoare; • se vor cultiva pomi fructiferi, varietăți de legume și plante decorative tradiționale specifice zonei și evitarea introducerii î n cultură a unor specii și soiuri străine, neavizate sau chiar interzise (de ex. soiuri, hibrizi modificați genetic); • se va îmbunătăți și conserva flora spontană a pajiștilor, evitând cosirea repeta tă. 3.3.2 Câmpurile
7. Terenurile agricole cultivate constituie un mediu specific unde speciile de plante dominante sunt Înlocuite cu regularitate. Numărul speciilor cultivate este limitat. De aceea, din punct de vedere al biodiversității, se consideră că au o marc importanță așa numitele practici agricole " prietenoase "; fermierii și producătorii agricoli trebuie să aplice și să respecte următoare l e reguli: • evitarea efec t uării ară t urilor timpurii (iarnă -pr imăvară) pe solul prea umed, care conduce la compactare, afectând modul de viață al organismelor care trăiesc în sol; • folosirea cât mai redusă a mașinilor agrico l e agresive (freze, grape, cult i vatoare) pentru afânarea și mărunțirea solului, care pot afecta și ucide organismele din so l; • aprovizionarea solului cu materiale organice reziduale, stimulând ac t ivita t ea benefică a diferitelor organisme care trăiesc în sol, mai ales a râmelor; • efectuarea lucrărilor solului cât mai devreme posibil pentru a permite animalelor sălbatice să revină în habitatul l or natural; • cositul și seceratul să se efectueze de la mijlocul câmpului spre margini; aceste operatii lrebuie să fie efecluale câl mai lârLiu posibil pentru a evita uciderea puilor și animalelor tinere; mașinile de recoltat să fie dotate cu dispozitive de alarmă pentru îndepărtarea animalelor; • păstrarea de spații necultivate între cele cultivate (haturi). 3.3.3 Pajiști, fânețe și pășuni
8. Pajiștile, pășunile și fânețele sunt considerate ecosisteme naturale și se constituie ca
elemente dominante ale mediului rural cu o mai mare diversitate biologică decât zonele cultivate, mai ales dacă sunt în regim natural.
ln Romania, aceste ecosisteme au o marc pondere, avand în vedere că numai în zona montană există 3,2 milioane ha terenuri agricole, din care aproximativ 2,5 milioane ha sunt pajiști naturale.
9. Este necesar să se cunoască faptul, că în special, în zona montană și de deal aceste ecosisteme sunt deosebit de sensibile și fragile. Solurile prezintă aciditate naturală, care influențează considerabil compoziția florei naturale furajere. 1
O. O bună practică agricolă, cu rațiuni economice si de mediu, o reprezintă dezvoltarea pașunatului cu animalele la munte, în timpul verii, la
stâni și văcării, și de asigurare a iernatului în cadrul fermelor proprii, având ca
hrană
de hază fănurilc naturale, multi-florale.
Ovinele ca si caprinele, asigură
împrăștierea
uniformă a dejecțiilor eliminând transportul la distantă. Forma de capsulă a halcgarului provenit de la aceste specii asigură fermentarea anaerobă, putrezirea și trecerea în termen scurt spre mediu alcalin, atenuându - se, în acest mod aciditatea naturală a solului, simultan cu aportul, în doze echilibrate, de substanțe organice. ln acest mod se intervine și în
procesul de concurență interspecifică dintre plante prin realizarea condițiilor de creștere naturală a plantelor valoroase, furajere, multiflorale.
11. În scopul protejării acestor ecositeme naturale și a biodiversității, fermierul, crescătorul de animale trebuie să mai aplice următoarele măsuri: •
să nu efe. ctueze fertilizari sau alte lucrări de întreținere în pajiști și fânețe naturale, în perioada înfloririi
plantelor; • să nu efectueze lucrări când solul este prea umed pentru a nu dete1111ina apanția degradării solului prin compactare excesivă., cu numcroa<;c consecințe negative și asupra organismelor care trăiesc în sol; • să salveze și să protejeze arborii mari solitari și arbuștii existenți, deoarece pot asigura hrană și adăpost viețuitoarelor sălbatice; • să protejeze pajiștile și făncțcle naturale, care se vor cosi doar dacă este necesar și în nici un caz nu se vor ara; pășunile și fânețele degradate se vor însămânța în solul nearat utilizând semănători dotate cu brazdare adecvate; • să lăse, prin rotație, suprafețe necosite pe pajiști și fânețe; este indicat să se facă parcelari, și la 3-4 ani o parcelă sa fie lasată necosită, penlru reînsămânțare nalurală; • să aplice cosire manuală unde terenul este prea umed și, mai ales în luncile inundabile, unde este practic imposibilă utilizarea mașinilor agricole; • să elimine pășunatul, atât pe pășunile îmbătrânite și degradate, cât și pe cele proaspăt însămânțate în scopul regenerării; • să nu admită pășunatul în păduri, pe coastele dealurilor acoperite cu arbuști sau altă vegelatie specifică, în zone protejate din jurul lacurilor și râurilor, chiar dacă acesl lucru nu esle economic; • să practice pășunatul cu număr redus de animale, în special oi și capre, pe coastele dealurilor, pe pantele malurilor lacurilor și râurilor, pe nisipuri, pe soluri calcaroase; • să nu admită suprapășunatul; este necesar să se asigure un raport optim între numărul de animale, suprafață și calitatea pașunii; •
trebuie ca vara,
la stâne, locul amenajat pentru muls și înoptare, să fie schimbat la 3-4 zile pentru evitarea supraîngrășării terenului și asigurarea îngrășării uniforme (târlire); • este necesar, ca pe fâneață, primavara, imediat după topirea zapezii, balegarul bine putrezit să se împrăștie cât mai uniform; odată cu această operație se poate realiza și supraînsămanțarea cu semințe din specii de leguminoase sau graminee valoroase, cum este trifoiul alb, încorporate în masa fertilizantului natural; • să efectueze, anual, fertilizarea pășunilor și fânețelor cu îngrășăminte organice naturale; pentru a evita acidificrca solului și sălbatici re florei (fenomen prezent numai în zona de munte) este ncccsatr ca ciclul vărat - iernat să nu fie întrerupt, și să practice o încărcătură echilibrată de animale la unitatea de suprafață; • trebuie să evite fertilizarea cu bălegar care conține rumeguș utilizat ca așternut pentru animale datorită acidității pe care acesta o determină; •
atunci când folosește cositul mecanizat, să evite rănirea animalelor și păsărilor, care adesea, se ascund în zonele necosite, prin începerea cositului de la mijiocul câmpului spre margini și prin dotarea utilajelor cu dispozitive de alarmă.
12. Având În vedere deficitul de vegetație forestieră, mai ales, În zona de câmpie și deal din
arealele de pajiști și terenuri arabile, fermierul va aplica măsurile: • reintroducerea arborilor și arbuștilor forestieri prin elaborarea amenajamentelor silvo pastorale, pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu, pășunat și odihnă a animalelor; • reglementarea încărcării cu animale în funcție de productivitatea pășunilor, pentru a evita transferul pășunatului în pădure și interzicerea pășunatului pe ploaie; • îmbinarea intereselor
agro-silvoculturale prin crearea de culturi silvice ca rezervă nutritivă pentru animale (frunzare) în
situații extreme de criză (secete catastrofale); • folosirea alternativă a pajiștilor: · 1- 2 ani pășune și 1-2 ani fincață, iar
în perioada utilizării ca fineață se va realiza și plantarea speciilor forestiere; • să salveze și să protejeze arborii mari solitari și arbuștii existenți pc terenurile arabile, deoarece pot asigura hrană și adăpost viețuitoarelor sălbatice; 3.3.4 Păduri
13. Conservarea biodiversității pădurilor reprezintă condiție esențială pentru protejarea.florei și faunei sălbatice, a unui mediu ambiental plăcut și sănătos. În țara noastră, conservarea mediului forestier este absolut necesară, această acțiune fiind determinată de un anumite particularități, care se referă la: • România arc o suprafață redusă acoperită cu păduri (aproximativ 27%) și neuniform distribuită în raport cu principalele forme de relief (munte, deal, cîmpic); • numărul speciilor vegetale și animale din pădure este la un nivel redus, comparativ cu numărul total de specii vegetale și animale existente în țara noastră, doar cca. 200 de specii lemnoase și I OOO de specii ierboase, față de 3500 de specii vegetale superioare; • speciile lemnoase sălbatice există aproape în exclusivitate doar în ecosistemele forestiere; de asemenea, în proporție dominantă (peste 60 %) din speciile ierboase se găsesc doar în arboretele forestiere; • unele specii arborescente și ierboase sunt amenințate cu dispariția, cum ar fi: tisa, liliacul sălbatic etc.; • în zona de cîmpie există pericolul izolării genetice a unor spec11 ca urmare a fragmentării masivelor forestiere.
14. Protecția ecosistemelor forestiere este practic obligatorie și impune Luarea și respectarea cu strictețe a numeroase măsuri. Cele mai importante măsuri de protecție se referă la: • limitarea promovării unor specii de plopi negri hibrizi în zonele inundabile ale Luncii Dunării și luncile rîurilor interioare și extinderea speciilor de plopi și sălcii autohtone, care nu necesită fertilizare și irigare; • respectarea zonării funcționale a pădurilor în concordanță cu conceptul dezvoltării durab il e, indiferent de natura proprietății asupra pădurilor; • implementarea măsurilor silviculturale care să aibă ca efect diminuarea și chiar stoparea declinului pădurilor ( de ex. uscarea arborilor); • extinderea ariilor forestiere protejate;
15. Codul bunelor practici silvice se adresează În special proprietarilor particulari de pădure care trebuie să contribuie la protecția și conservarea fondului forestier. Cele mai importante măsuri care se impun acestora se referă la: • cunoașterea legislației silvice în vigoare, în primul rînd a Codului Silvic; • crearea unor centre de perfecționare continuă a cunoștințelor legate de pădure și rolul ci în economie, protecția mediului și viața socială; • asocierea micilor proprietari de pădure în forme adecvate care să asigure gestionarea durabilă a pădurilor; • crearea de către primării (în cazul în care nu există asociații ale proprietarilor de păduri) de pepiniere comunale proprii gospodărite cu ajutorul populației rurale, beneficiară a materialului vegetal lemnos. 3.3.5 Zone rutiere, șanțuri și canale
16. Fermerii și producătorii agricoli trebuie să protejeze fauna din preajma zonelor rutiere, a șanțurilor și canalelor. Pentru aceste zone se recomandă să aplice următoarele măsuri: • de-a lungul căilor rutiere trebuie să existe garduri vii, copaci, arbuști, alei care să asigure habitat și hrană pentru fauna sălbatică; • de-a lungul căilor rutiere, unde plantarea nu este posibilă, trebuie să existe măcar un șir de arbori naturali, arbuști sau vegetație înaltă suculentă; • trebuie să evite cosirea șanțurilor și canalelor din zonele rutiere înainte de creșterea puilor și animalelor tinere, de exemplu până la sfârșitul lunii iulie; • este interzisă arderea ierburilor uscate. 3.3.6 E. cosisteme acvatice
17. Ecosistemele acvatice sunt formate din ape curgătoare și stătătoare: bălți, iazuri, Lacuri, canale, șanțuri de scurgere, râuri etc., care contribuie la înji·umusețarea ambientală și La asigurarea habitatului multor specii ale florei și faunei specifice. Pentru ocrotirea și conservarea biodiversității acestor ecosisteme fermierul trebuie să: • creeze mici lacuri artificiale cu maluri înierbate, și să planteze arbori și arbuști; • sa l veze, ocrotească și îmbunătățească vegetația naturală de pe maluri l e apelor; •
regularizeze albia râuri l or, în fapt, a tuturor apelor curgătoare în regim autorizat.
18. Trebuie să păstreze, pe cât posibil, cursul natural al râurilor și al altor ape curgătoare, așa cum a evoluat de-a lungul timpului, În echilibru cu mediul.
19. Este necesar să efectueze refacerea canalelor naturale distruse și să refacă biodiversitatea acestor ecosisteme. 3.3.7 Protejarea și ameliorarea peisajului
20. Pentru amenajarea și ameliorarea peisaju l ui în scopul menținerii și îmbunătățirii echilibrului ecologic al peisajului se vor avea în vedere măsurile următoare: •
Utilizarea vegetației forestiere pc terenuri agrico l e din zona montană, deal și podiș. • Aplicarea în zona montană a măsurilor preventive și curative de îmbunătățire terenului și vegetatiei.
21. Măsurile preventive se aplică pe terenurile cu folosință agricolă din microzone cu risc ridicat la eroziune (pîraie, versanti cu pantă mai mare de 35 °, soluri superficiale, scheletice etc.), pe rețeaua cadastrală etc., și au în vedere, în primul rînd, instalarea vegetației forestiere.
22. Vegetația lemnoasă va fi instalată sub formă de: cordoane de arbuști sau arbori, cordoane comp l exe de arbori și arbuști, perdele forestiere,
șiruri de arbori.
23. Metodele curative se ap l ică pe terenurile degradate prin eroziune, alunecări de teren, înmlăștinare, reactivarea unor grohotișuri despădurite accidental (doborîturi de vînt, incendii, defrișări etc.). O atenție deosebită se va acorda terenurilor despădurite din zona jnepenișuri l or unde pot apare fenomene grave ale deteriorării condițiilor staționale.
24. ln zona de podiș și deal utilizarea vegetației forestiere se va face, ca și În zona montană, prin metode preventive În scopul prevenirii și evitării degradării și curative, pentru reconstrucția ecologică a suprafețelor deteriorate. Acțiunea preventivă de uti l izare a vegetației forestiere trebuie să țină cont, atât de existența proprietății private asupra pămîntului, cât și de riscu l
potențial ridicat al unor terenuri la acțiunea distructivă a proceselor de eroziune, alunecări etcă
25. Rețeaua cadastrală trebuie să rămÎnă scheletul de bază pe care să se dezvolte formațiunile vegetale lemnoase. Formaținunile vegetale lemnoase trebuie să fie formate din: • cordoane de arbuști; • șiruri de arbori; • perdele forestiere.
26. Microrelieful trebuie utilizat ca și rețeaua cadastrală; este vorba în primul rând de porțiunile de teren cu pantă foarte mare, de peste Jr/ - 3.5°, precum si șanțuri și ogașe.
27. In wna de cîmpie, pentru refacerea și conservarea biodiversității și a condițiilor de mediu fermierii și proprietarii de teren trebuie să ia în considerare și să respecte o serie de măsuri de bază. Aceste măsuri se referă
la: • cultivarea și întreținerea arbuștilor și arborilor; • vegetație lemnoasă nu va fi lipsită din nici o linie cadastrală; • întreprinderea unor acțiuni de supraveghere și urmărire a evoluției, a stării vegetației
lemnoase din zona de câmpie, la intervale de 2-3 ani cu ajutorul imaginilor aeriene;
IV. MĂSURI ȘI LUCRĂRI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE ȘI CONSERVARE A CALITĂTII SOLULUI '
Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea sa practic ireversibilă sau ușor reversibilă. În acca<;tă secțiune sunt prezentate procedee privind reducerea ori prevenirea degradării fizice a solului. Nu sunt prezentate detaliat în acest Cod lucrările de drenaj și de menținere a acestora. Totuși, pc multe soluri, este important a ne asigura că aceste sisteme funqionează eficient și controlează apa din
sol.
4.1 Scurgeri de suprafață și
eroziune a solului
28. Unii factori, deosebit de activi în poluarea apelor, sunt legați de extinderea îngrijorătoare a degradării solului, mai ales a eroziunii și compactării.
Eroziunea este un proces geologic complex prin care particulele de sol sunt dislocate și îndepărtate sub acțiunea apei și a vântului ajungând în mare parte în resursele de apă de suprafață. I.a aceste cauze se adaugă și activitățile umane, prin practicarea agriculturii intensive și prin gestionarea defectoasă a terenurilor agricole.
Este foarte important de reținut că pe măsură ce crește nivelul degradării terenului agricol, fe1tilitatea solului se micșorează în aceeași măsură, influențând negativ nivelul recoltelor. Intensitatea eroziunii de suprafață (spălarea particulelor de sol prin șiroire difuză), este în funcție de viteza de scurgere, care la rândul ei depinde de mărimea și lungimea pantei. Pe terenurile agricole situate în pantă procesul este accelerat prin efectuarea lucrărilor agricole pc direcția pantei.
4.2 Tasarea și
distrugerea structurii solului
29. Definitie: '
Tasarea (compactarea) solului este un proces fizic prin care are loc creșterea exagerată a masei de sol pe unitatea de volum.
30. Clasificare: Compactarea solului este clasificată din două punct de vedere: a originii și a localizării sau adâncimii la care se manifestă.
În raport cu originea compactarea sau tasarea solului este naturală (primară) și antropică (artificială, secundară).
31. Compactarea naturală este datorată factorilor și proceselor care au condus la fonnarea solului, fiind specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile respective se formează straturi sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale.
32. Compactarea artificială, antropică sau secundară este datorată, de regulă, greșelilor tehnologice din sistemul agricol: trafic exagerat și nerațional efectuat pe teren pentru lucrări agricole, hidroameliorative, transport, în special în condiții inadecvate de umiditate a solului. Compactarea secundară sau antropică este specifică agriculturii intensive, puternic mecanizată, având tendința de a se accentua odată cu creșterea gradului de mecanizare, adică a masei mașinilor agricole, a presiunii din pneuri și a intensității și ji·ecvenței de lucrare a solului, fiind deosebit de importantă pentru fiecare fermier.
33. O importanță deosebilă în favorizarea acestui proces negativ o au unele elemente tehnologice ale sistemului de agricultură și agrotehnica aplicată.
34. În funcție de adâncimea la
care se produce și se manifestă, se distinge compactarea de suprafață și de adâncime, aceasta din urmă, în cele mai multe cazuri este de origine primară, fiind localilzată la adâncime, relativ mare, peste 40cm, ajungând la 50-60 cm.
introducerea în agricultură a mașinilor grele cu masă mai mare de 10-20 tlaxă, a condus la apariția compactării secundare pe cele mai fertile dintre soluri. Compactarea secundară de suprafață, se produce la adâncime mai redusă, fiind corelată cu adâncimea de lucrare a mașinilor agicole. Cauze ale compactării
35. În fermă, compactarea antropică este favorizată de următoarele cauze: • folosirea rotațiilor de scurtă durată: monocultura și rotația de doi ani grâu - porumb; • absența culturilor an1elioratoare, cum sunt: legun1inoasele perene (trifoi și lucernă), ierburi perene (T,olium Multiflorim), etc.; •
bilanțul negativ al hun1Usului și altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizării reduse, a absenței fertilizării organice; • efectuarea lucrărilor solului în condiții improprii de umiditate; • intensitatea, frecvența, lucrarea anuală la aceeași adîndcime; • aplicarea necorespunzătoare a udărilor.
Intensitatea compactării secundare sau antropice depinde de susceptibilitatea sau vulnerabilitatea solului de a
se
compacta, care este determinată de: compoziția
granulometrică neechilibrată, de structura nestabilă, de conținutul redus de humus.
Starea de compactitate a solului, ca și cerință de atănare, poate fi determinată pe baza cunoașterii gradului de tasare al solului, care pennite și stabilirea cerinței față de afânare.
Efecte ale compactării
36. Tasarea, sau compactarea solului, indiferent de origine, are o multitudine de efecte negative, atât asupra solului, altor resurse de mediu, cât și a productivității fermei. Printre care cele mai importante și cunoscute efocte negative sunt următoarele: scăderea permeabilității solului la apă și aer, și creșterea riscului de exces de apă;
reducerea capacității de reținere a apei, și a conținutului de apă accesibilă;
înrăutățirea regimului aerohidrie; creșterea rezistenței la penetrare și inhibarea dezvoltării sistemului radicular; creșterea rezistenței la arat și în consecință creșterea consumurilor, degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii și stabilității lor; calitate necorespunzătoare a arăturilor și a pregătirii patului germinativ.
Fertilitatea și capacitatea de producție a solului, ca urmare a efectelor negative, scad considerabil, uneori până la 50% comparativ cu solurile necompactate.
37. Prevenirea compactării antropice a solului se realizează de fermier prin adaptarea sistemului
de agricultură, a agrotehnicii și a lucrărilor mecanice astfel încât să fie reduse la minim efectele și procesele negative. Fermierul, pentru reducerea și chiar eliminarea cauzelor compactării secundare, trebuie să respecte și să aplice următoarele măsuri: • efectuarea lucrărilor solului la starea de umiditate optimă; • eliminarea traficului în condiții necorespunzătoare de umiditate; •
folosirea unei sisteme de mașini care să permită limitarea presiunii exercitate pe sol, prin: utilizarea pneurilor cu presiune scăzută, a șenilelor, a roților duble, creșterea vitezei de
lucru, reducerea presiunii de pneuri; • rotații de lungă durată care să includă și plante amelioratoare; •
măsuri de creștere a bilanțului humusului din sol prin fertilizare corespunzătoare, în special prin aplicare de îngrașăminte organice; • evitare a pășunatului excesiv.
38. În raport cu starea de compactitate a solului, se pun două probleme principale: •
pe solurile necompactate se impun măsurile, prezentate mai sus, tocmai În scopul prevenirii apariției compactării secundare, •
În timp ce pe solurile deja compactate, indiferent de cauze, se impune reducerea compactării excesive.
39. Reducerea compactării excesive se poate realiza pe cale mecanică, prin lucrări efectuate la adâncimea stratului compactat: scormonire, subsolaj pentru adâncimea de 30-40cm, și scarificare (afânare adâncă) La adâncimi mai mari, care pot ajunge chiar La 60-70 cm pe solurile compactate În adâncime. Trebuie să reținem, faptul că astfel de metode mecanice de refacere a solurilor compactate au doar caracter temporar, fiind un remediu de scurtă durată, Întrucât solurile astfel afânate se vor recompacta destul de rapid, fâcâml necesară revenirea periodică cu astfel de lucrări, și ridicarea substanțială a costurilor. De aceea, cele mai bune și eficiente rămân măsurile preventive.
Definiție: Structura solului este o caracteristică intrinsecă, distinctă, specifică solului, extrem de complexă, de care depinde fertilitarea solului.
40. Structura solului poate fi definită din punct de vedere pedologic și agronomic: •
pedologic prin modul de asociere a particulelor elementare în clemente (agregate) structurale, care au formă, mărime și grad de dezvoltare diferite; •
agronomic prin ansamblul însușirilor fizice ce caracterizează capacitatea de reținere și cedare a apei, pătrunderea și mișcarea apei în profilul de sol, starea de așezare a solului, stabilitatea hidrică și mecanică a agregatelor structurale ale solului, și de regimurile fizice aferente (hidric, de aerație, termic).
Formarea structurii solului include un ansamblu de procese fizice, chimice și biologice de o deosebită complexitate, rol activ avându-l argila, materia organică, hidroxizii de fier și de aluminiu, și carbonatul de calciu.
41. Cauzele degradării structurii solului sunt grupate in două categorii majore: modificarea chimismului și acțiunile mecanice.
Aceste două categorii de cauze constau în următoarele: •
modificarea chimismului solului prin scăderea conținutului de humus și, în unele situații, prin alcalizare sau acidificrc, ca urmare a fertilizării neechilibrate sau a irigării cu apă necorespunzătoare; • acțiunile mecanice directe ale lucrării excesive, ale lucrării la o stare de umiditate necorespunzătoare a solului, impactul direct cu picăturile de ploaie din precipitații și apă de irigație, pășunatul excesiv.
Destructurarea reprezintă reducerea sau pierderea stabilității agregatelor structurale de sol la acțiunea apei și a mașinilor agricole, fiind unul dintre cele mai importante procese fizice ale degradării solului. La
rândul său, destructurarea este în fapt cauza care generează numeroase alte procese negative sau a intensificării celor existente. Astfel, deteriorarea calității agregatelor structurale, adică: a formei, a porozității lor, a stabilității hidrice, în special pc solurile cu folosință arabilă, este de cca mai marc importanță deoarece, influențează crucial caracteristicile hidrologice, permeabilitatea solului pentru apă și aer, stabilitatea și configurația spațiului macroporos. Dintre procesele negative generate deosebit de importante sunt: crustificarca, băltirea apei la suprafață, prăfuirea și colmatarea spațiului poros, eroziunea, compactarea, etc.
42. Pentru prevenirea degradării structurii solului fermierul trebuie. ă aplice și. ă
respecte o multitudine de reguli și măsuri.
Regulile și măsurile pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:
efectuarea lucrărilor solului și a traficului pe teren în condiții de lim it are la strictul necesar a numărului de lucrări și a masei utilajului și numai la umiditate corespunzătoare a solului;
utilizarea plugurilor specializate: pluguri cu lățime de lucru variabilă, pluguri oscilante, pluguri cu brazdă în trepte;
utilizarea semănatorilor specializate, pentru însămânțare ș1 aplicare a îngrășămintelor direct în miriște;
repararea drumurilor de acces de suprafața cultivată;
reducerea combaterii mecanice a buruienilor, pe cât este posibil;
menținerea în limite optime a reacției solului și a compoziției cationilor schimbabili;
folosirea la irigație de apă convențional curată, de calitate;
structură de culturi variată, cu rotații de lungă durată, în care să fie incluse și plante amelioratoare;
favorizarea activității mczofaunci (râmelor);
evitarea irigației prin aspersiune cu aspersoare gigant, cu intensitate excesivă și înlocuirea acesteia cu irigația localizată;
4.3 Eroziunea
Eroziunea solului constă în pierderea particulelor de sol prin acțiunea apei și vântului. Riscul erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de înrădăcinare și cantitatea de apă accesibilă pentru plante se reduce. Aceste procese sunt și mai intense pe solurile subțiri unde roca este mai aproape de suprafață.
Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol, a particulelor fine de sol bogate în nutrienți și la reducerea fertilității solului.
Eroziunea conlribuie la creșlerea riscului față de inundații prin inlensificarea scurgerilor, blocarea drenurilor și canalelor de drenaj.
46. Protecția solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole și prin tehnologii agriculturale specțfice.
Tehnologiile impun cunoașterea de fermier a următoarelor aspecte:
plantele cultivate
P l ante l e cultivate în funcție de rolul pe care-l au în protecția solului sunt clasificate în unnatoarele categorii: •
foarte bune protectoare - graminee (specii de Lolium și Dactylis) și leguminoase perene (lucernă, trifoi, ghizdei); •
bune protectoare - cereale păioase (grâu, orz, ovaz, mei, iarba de Sudan etc.); • mediu protectoare - leguminoase anuale (mazare, măzăriche, soia, lupin, fasole); • slah protectoare - culturi prășitoare (porumb, floarea soarelui, cartofi, sfeclă de zahăr, dovlecei, viță de vie etc.); sistemele de culturi în funcție de pantă
Pe terenurile cu pante de peste 1 O % se aplică sistemul de culturi în fâșii cu benzi înierbate, a căror lățime variază în funcție de pantă:
a) pantă de 5% - 10% - lățimea fâșiei de 60-150 m;
b) pantă de 10% - 15% - lățimea
fășiei de 30-60 m;
c) pantă de 15% - 20% - lățimea fâșiei de 20-30 m;
d) pantă de peste 25% - lățimea fășiei de 20 m.
Pe terenurile situale în pantă, alunei când nu este posibilă înierbarea permanenlă, se poate practica cullura în 1ășii altemale de planle bune și foarle bune prolectoare cu benzi înierbate, pe lungimea curbelor de nivel. Terenul va fi prolejal prin valuri de pămânl, agrolerase, banchele netede sau garduri de nuiele. • a lucrărilor speciale de protecție pe terenuri cu pantă mare În zone seceloase, cu panle de pesle 15%, lungi și unifom1e și cu soluri având textură medie se realizează valuri de pământ la diferite dislanțe, iar pe pante de pesle 20 % se construiesc agroterase. • a aportului de Îngrășăminte organice și resturi vegetale Penlru an1eliorarea solului și refacerea slralului de humus, se va aduce un aport de îngrășăminle organice, resluri vegelale, îngrășăminte verzi. Și în acest caz, praclicarea culturilor ascunse este foarte utilă. • a eviării unor lucrări superficiale agresive Pe solurile supuse eroziunii și pe cele vulnerabile se va evita dezmiriștirea cu grape cu discuri și cu mașini de frezat solul. • a practicării sistemelor speciale de protecție
Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere și garduri vii, în scopul limitării transportului particulelor de sol și a depunerii acestora ca sedimente în ape. • a interzicerii tăierilor și defrișărilor O practică extrem de dăunătoare o constituie tăierea pădurilor și defrișările precun1 și ararea pășunilor permanente și a fânețelor. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde azotul din sol și se vor degrada rapid.
47. Fermierul, În scopul prevenirii si combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile Înclinate trebuie să respecte cu strictețe o serie de măsuri. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fiecare fermier se referă la: • executarea lucrărilor și semănatul culturilor prășitoare pe curbele de nivel; • folosirea gunoiului de grajd bine fermentat și a îngrășămintelor verzi; • practicarea pe curbele de nivel de culturi în fâșii cu lățimi în funcție de pantă; •
practicarea culturilor în fâșii, intercalate cu benzi permanent înierbate, orientate pe curbele de nivel sau cu o abatere de 3 - 5 %; • practicare de asolamente speciale cu plante protectoare; •
inființarea plantațiilor antierozionale sub formă de perdele de 1O - 15 m lățime, orientate pe curbele de nivel, la pante de 20 - 25%; • efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătățiri funciare.
48. În plantațiile viticole, în scopul prevenirii și combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la: • orientarea rândurilor de viță de vie pc curbele de nivel și executarea lucrări l o r agrotehnice de întreținere în același sens; • executarea de biloane pentru reținerea apei pe versanții cu pantă lină și uniformă; • executarea de biloane înclinate pentru dispersarea și evacuarea apei; • realizarea benzilor înierbate pe versanții cu pante uniforme; •
realizarea de canale de coastă de nivel sau înclinate, cu debușee naturale sau artificiale de evacuare a apelor, în funcție de pantă și tipul solului; • înființarea unor benzi de arbuști fructiferi pc panta din amonte a drumurilor orientate pc curbele de nivel; • relizarca, prin desfundare a terenului, pc pante de peste 25%, a tcra<;clor cu platforma orizontală, consolidate prin înierbare sau cu brazde de iarbă; •
relizarca de terase cu platforma orizontală sau înclinată, cu taluzc consolidate în ziduri din piatră.
49. În plantațiile pomicole, În scopul prevenirii și combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună În aplicare mai multe măsuri. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la: • orientarea rândurilor de pomi pc curbele de nivel și executarea arăturilor pc această direcție; • în planlații tinere, în zonele umede și acolo unde există soluri mai fertile, se vor intercala între rândurile
de pomi culturi de plante bune și foarte bune prolecloare; •
realizarea de benzi înierbate pe versanții cu panle uniforme, la dislanțe diferite, în funcție de pantă; • înierbarea întregii suprafețe, cu realizarea lucrărilor
solului doar în jurul pomilor; •
realizarea canalelor de coastă pentru evacuarea apelor, de la pante de peste 1 O %, în regiunile umede; • executarea manual sau mecanic de terase continue cu platforma orizontală; • în cazul terenurilor framântatc cu soluri grele și pante de peste 15%, precum și cele usoare sau mijlocii și inclinate, se vor realiza terase individuale orizontale. 4.4 Solurile fermei
Solul este bunul cel mai de preț al fermierului. Cunoașterea solului din cadrul fermei, alături de aplicarea bunelor practici de pregătire și cultivare a terenurilor agricole, conduce, atât l a creșterea cantitativă și calitativă a producției agricole, cât și la reducerea riscurilor degradării solului prin diferile procese.
50. Oricare tip
de sol este vulnerabil la degradare, mai ales atunci când este luat în cultură., i I psa unei planificări a activităților sau lucrările excesive pot conduce la degradare prin destmcturare, crustificare, compactare a solului. Aceste procese împiedică
răsărirea rapidă și uniformă a plantelor, prin degradarea spațiului poros, a condițiilor de aerație și aprovizionare cu apă, limitează dezvoltarea
masei radiculare, și în conscciță a plantelor cultivate. Apoi, compactarea solurilor favorizează procesele de scurgere de suprafață, prin reducerea permeabilității solului la apă, a infiltrării apei în sol. Intensificarea scurgerilor de suprafață provoacă eroziunea solului, poluarea cursurilor de apă, reducerea biomasei. Riscul spălării de suprafață și a eroziunii solului este amplificat în cazul solurilor sărace în materie organică, în absența culturilor protectoare, și pc tcrcnri cu pante lungi, abrupte.
51. De aceea, ameliorarea și conservarea stării structurale a solului aduc o serie de
beneficii directe și indirecte în folosul fermierului, în protecția
resurselor
de mediu, cum sunt: • lucrări mai ușoare ale solului; •
favorizarea răsăririi și înrădăcinării
plantelor
pnn îmbunătățirea regimului aerohidric, și a capacității de reținere a apei; •
reducerea riscurilor de eroziune a solului și a scurgerilor de suprafață; • reducerea băltirii apei la suprafață; • creșterea producției, a calitații și productivității culturilor agricole.
52. Pentru realizarea aceslor beneficii fermierul trebuie: • să cunoască bine solul din cadrul fermei, și mai ales factorii limitativi ai acestuia; • să evite pierderea structurii solului printr-o reală și optimă planificare a: lucrărilor solului, a înființării cullurilor și înlreținerea
aceslora, modului de recollare; •
să aplice numai acele practici care evită perpetuarea problemelor și care
duc la eliminarea acestora; • să inspecteze cu regularitate terenurile agricole, să se monitorizeze prin indicatori specifici starea actuală a solurilor. 4.4.1 Identificarea și cunoașterea tipurilor de sol: cartarea pedologică
53. Pentru o fermă perfonnantă cartarea pedologică este absolut necesară. Dacă un astfel de studiu nu se poate efectua, atunci, cel puțin, trebuie apelat la instituții de specialitate, pentru a folosi posibilele materiale infonnative existente.
Azi nu se mai poate practica nicio formă de agricultură performantă (convențională, conservativă, organică, ecologică, de precizie) fără cunoașterea resurselor edafice. Mai mult decât atât, trebuie cunoscuți factorii limitativi care impun alegerea și practicarea anumitor tehnologii de cultivare a plantelor, a plantațiilor viti-pomicole.
54. Pentru a obține cele mai bune performanțe de la un sol este necesar și important să fie cunoscute și înțelese, cel puțin caracteristicile fundamentale ale acestuia, care determină alegerea sistemului sau a componentei tehnologice corespunzătoare.
Unele dintre proprietățile solului, cum sunt: grosimea activă a profilului de sol, volumul edafic util și textura pot fi variabile în cuprinsul fermei și în profilele pedologice. ln același timp, aceste caracateristici au un grad ridicat de stabilitate,fiind extrem de dificil de modificat, astfel că sunt considerate ca factori limitativi sau restrictivi ai producției agricole, și toate tehnologiile trebuie să li se adapteze.
Alte proprietăți, cum sunt: stabilitatea hidrică a agregatelor structurale de sol, reacția, starea de așezare, conținutul în macronutrienți, etc., au caracter dinamic înregistrând modificări însemnate prin aplicarea sistemelor tehnologice de cultivare a solului, dar în același timp pot fi și mai ușor dirijați, modificați, ameliorați.
55. Minimum de proprietăți ale solului pc care trebuie se le cunoască fermierul se referă la: • textura sau compoziția granulometrică a solului; Aceasta reprezintă distribuția procentuală a particulelor minerale: de nisip, praf și argilă.Fermierul, de ex., trebuie să știe că solurile nisipoase sunt mult mai predispuse la compactare și eroziune decât cele argiloase sau lutoase, pc când solurile argiloase sunt mai vulnerabile la excesul de apă. •
starea de așezare sau de compactitate, adică așezarea mai laxă sau mai
compactă
a particulelor primare, a micro ș1 macro formațiunilior stucturalc în masa solului; Fermierul trebuie să cunoască starea de compactitate a solurilor răspândite în fermă întrucât aceasta îi permite să aplice măsurile mecanice necesare pentru ameliorarea rapidă. • capacitatea de friabilitate sau de mărunțire a solului; Această caracteristică arată măsura în care solul, prin acțiunea mașinilor agricole se sfărâmă, se desface în
formațiuni stmcturale din ce în ce mai mici; cu cât un sol este mai friabi 1 cu atât se lucrează mai ușor. • sistemul radicular al plantelor;
Masa radiculară poate indica dacă un sol arc, în ansamblul său, caracteristici favorabile: astfel dacă acesta penetrează în profunzime și se ramifică bine, atunci solul este de calitate; dacă se dezvoltă încet și pc orizontală, atunci predomină anumiți factori sau procese limitative, de ex., compactarea secundară de suprafață. • conținutul de materie organică din sol,·
Materia organică din sol influențează productivitatea, structura solului și capacitatea acestuia de reținere a apei, etc., culoarea solului în stratul superficial poate fi un indicator aproximativ, dar sunt necesare determinări de laborator pentru aprcicrca precisă. • culoarea solului,· Culoarea solului constituie un indicator pentru capacitatea naturală de drenaj si aerare a solului. Un profil cenușiu, galben si pestriț indică faptul că solul este favorabil fenomenului de băltire și este lipsit de oxigen, pc când un sol brun este drenat
liber. • flora și fauna din sol.
Flora și fauna din sol reprezintă un indicator biologic deosebit de important. De ex. prezența râmelor, care contribuie la formarea unor agregate structurale zoogcnc specifice (coprolite), îmbunătățind prin activitatea lor mecanică de deplasare, ingerare și eliminare a solului, procesele de aerație și infiltrare a apei, reprezintă un indicator practic al unm sol care oferă un mediu prielnic de creștere și dezvoltare a vegetației.
56. Starea solului la un moment dat se poate constata și evalua, într-o primă fază, prin respectarea unor reguli, relativ ușor de urmat de către fermier și cfecturca unor observații și determinări foarte simple. Astfel fermierul trebuie să întreprindă acțiunile următoare: •
verificarea periodică a solului în diferite puncte staționare ale fermei; •
identificarea degradării solului și a capacității de drenaj a acestuia se va putea realiza într-un profil de sol; se va verifica dacă solul se desface în formațiuni structurale de diferite forme și mărimi, se va determina starea de înrădăcinare a culturii și respectiv culoarea solului; •
va verifica starea de compactitate pe adâncimea profilului de sol cu ajutorul unui cutit. Exislă așa numitele, penelrometre de buzunar, inslrumenle deosebit de simple, ce pol oferi o infomrntie suficient de exactă, prin simpla inlroducere a lor în peretii profilului de sol, la diferite adâncimi. lnlr-un sol compacl, se simte durilatea acestuia, pe când înlr-un sol friabil, bine structurat cuțilul pătrunde cu ușurință, penetrometrul oferă și posibilitatea aprecierii gradului de compactitate; •
va aprecia principalele clase texturate ale solului, cu oarecare precizie, această operatie, se poate efectua direct pe teren, prin examinarea atentă a solului. Metoda cuprinde examinarea organoleptică a solului cu ochiul liber sau cu lupa și prin pipăit a solului uscat și a celui umezit până la consistenta plastică. Operatia pricipală conslă în modelarea solului, framântarea în palmă și între degete a solului umezit. Se încearcă succesiv să se fom1eze mici sfere, printr-o mișcare circulară în palmă, suluri prin mișcare în sus și în jos, între palme, inele prin
rularea peste deget a sulurilor, sau panglici prin presarea și netezirea între degetul marc și arătător a sulului. De ex., la cele două extremități sunt situate solurile nisipoase care sunt aspre, nu au plasticitate, nu se modelează, și respectiv solurile argilosc, care sunt alunccosc, foarte plastice, se modelează cu ușurință și formează bile sau sfere, suluri, inele și panglici luciasc; solurile cu textură mijlocie ocupă o poziție intermediară între aceste două extreme. •
va înregistra adâncimea la care se descoperă stratul compactat și se va măsura grosimea acestuia; •
va identifica dacă sunt prezente râmele, fiind un foarte bun indicator al stării de sănătate, de fertilitate a solului; cu cât acestea sunt în cantitate mai marc cu atât solul prezintă, în ansamblu, o stare structurală și aprovizionare cu materie organică mai bună; • va observa cu atenție suprafața solului pentru a identifica posibile ncuniformități; • se verifică dacă culturile sunt bine înrădăcinate. 4.4.2 Prevenirea degradării structurii solului
57. Anumite lucrări agricole desfășurate pc un sol nepotrivit pot conduce la destructurare, aducând daune mediului înconjurător, necesitând cheltuieli sporite pentru ameliorare, pentru refacere.
58. Degradarea structurii solului se produce datorită compactării, lucrărilor în exces și a sărăturării. Aceasta poate determina scăderea productivității și creșterea riscului de producere a eroziunii solului.
59. Modul de lucru și desfășurarea la momentul optim a lucrărilor agricole ale solului sunt hotărâtoare pentru conservarea stării structurale a oricărui sol cultivat.
60. Sunt necesare câteva clemente esențiale, ca: abi l itate, răbdare dar și utilaje agricole corespunzătoare pentru: • a asigura conservarea friabilității solului (capacitatea de a se desface î n formațiuni structurale de diferite mărimi) și ușurința de fi lucrat; • a asigura apa, aerul, nutrienții necesari și o activitate biologică optimă, toate î n sprijinul dezvoltării armonioa<;c a vegetației; •
prevenirea și evitarea pierderilor de sol, de semințe, de îngrășăminte și de pesticide; • evitarea lucrărilor repetate și în exces; • reducerea chiar eliminarea scurgerilor de suprafa ț ă, a eroziunii care pot provoca inundarea căilor de acces, a proprietăților învecinate, dar și poluarea și colmatarea apelor de suprafață.
61. În scopul prevenirii și evitării degradării solului este necesar să se respecte, cel puțin, câteva reguli deosebit de imp01tante, care se referă la: •
evitarea efectuării lucrărilor agricole pc solurile prea umede chiar dacă acestea sunt bine structurate; • evitarea traficului pe terenurile umede; •
evitarea formării șanțurilor, urme adânci produse de roțile mașinilor agricole, prin reducerea trecerilor repetate; "Lucrarea conservativă" a solului este o expresie generică, care se referă la o multitudine de metode de lucrare, de la semănat direct, până la afânarea și mobilizarea întregului profil de sol, excluzând întoarcerea brazdei și arderea miriștii, permițând menținerea resturilor vegetale pe suprafața solului sau aproape de suprafața solului și/sau păstrarea afânată și granuloasă a suprafeței solului, în scopul reducerii eroziunii și a îmbunătățirii relațiilor solului cu apa". • practicarea lucrărilor conservative
î n acord cu
indicatorii
de pretabilitate a solului și terenului. • cultivarea ierburilor perene frecvent î n cadru l rotației culturilor; •
realizarea unui pat germinativ mai grosier pentru a reduce scurgerile de suprafată;
70. În zonele de risc pentru prevenirea eroziunii sunt necesare măsuri speciale elaborate și planificate la nivel local, de fermă, de parcelă, punctând zonele de risc ridicat la scurgere.
Zonele cu relief neuniform, deluroase, muntoase, abrupte sau cu pante lungi sunt în mod special vulnerabile la procese erozionale, scurgerile acumulându-se în văi. În zonele cu nivel ridicat de neuniformitate care sunt străbătute de văi înguste scurgerile se acumulează în cantități apreciabile.
71. Controlul apei drenate din zonele cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj. Trebuie acordată atenție specială eliminării sedimentelor care se acumulează în canale și drenuri. Riscul erozional poate fi redus semnificativ printr-un bun management agricol.
72. Evitarea Lucrărilor sau reducerea numărului Lor, Lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de cea mai mare importanță.
Pc solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafață
reduce abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariția băltirii și intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de semănat.
73. Evitarea pregătirii unui pat germinativ fin care determină apariția proceselor degradării fizice La suprafață: colmatare a !}pațiului poros și crustificarea. Este necesar în aceste condiții creșterea conținutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de suprafață.
74. Pentru protecția solului La suprafață, acoperirea cu vegetație este crucială. Acolo unde riscul erozional este ridicat semănatul culturilor de iarnă și reînsămânțarea culturilor ierboase este de mare importanță. Cel puțin 25% din suprafața arabilă ar trebui acoperită cu astfel de culturi. În astfel de situații, prășitoarele trebuie evitate.
75. Spațiile destinate trecerii mașinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar în cazul neprășitoarelor, se deschid numai după răsărirea plantelor.
Dacă acest lucru nu este posibil, datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în spatele roților mașinilor agricole se recomandă un sistem de afânare superficială, care să contribuie la reducerea compactării zonei respective și astfel a riscului erozional.
76. Semănatul și cultivarea plantelor, ca și toate celelalte operații agricole pe terenurile care sunt situ/ale în pantă, să se efectueze doar pe curbele de nivel. Pentru agricultura mecanizată este de preferat ca la arabil să se utilezeze doar acele terenuri care au pantă rezonabilă.
77. Pentru zonele care au terenuri în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente.
În aceste zone, lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele mașinilor agricole. Pe terenurile cu pantă mare acest risc este deosebit de mare.
78. Culturile prășitoare, cu deosebire rădăcinoasele și legumele nu sunt potrivite pentru terenurile situate în pantă și afectate de eroziune.
79. Atunci când se folosește plugul reversibil și se efectuează arătura perpendicular pe pantă se recomandă ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea și deplasarea (alunecarea) lentă a solului.
80. După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafață, este necesar ca resturile vegetale tocate să rămână pe teren.
81. Solul nu va fi păstrat "ca ogor negru sau curat de resturi vegetale". Această măsură este recomandabilă pentru toate solurile care sunt în folosință la arabil. Pentru aceasta, lucrarea de arătură cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficială de discuit sau o altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelu l (cunoscută ca lucrare de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul că, de-a lungu l anilor, conduc la creșterea conținutului de materie organică în stratul superficial.
82. Un pat germinativ mai grosier este mai puțin vulnerabil la procesele erozionale decât unul fin.
83. După culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile față de erozione, și În condiții de umiditate ceva mai ridicată, nu este recomandată tăvălugirea.
84. În anumite condiții sunt recomandate plante protectoare semănate În cultură ascunsă sau plante cum sunt: secara, muștarul, lupinul semănate toamna timpuriu. Astfel de plante sunt încorporate în sol primăvara înainte de semănat printr-o arătură superficială, și oferă un foarte bun control pentru eroziunea eoliană și prin apă pe solurile susceptibile la astfel de procese. Acceastă metodă poate reduce și spălarea nitraților.
85. În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetație (să rămână nelucrat), deci ca miriște, porumbiște, sau acoperit cu mulei vegetal. Porumbiștea nu oferă suficientă protecție împotriva eroziunii și din acest motiv, nu numai porumbul, dar și alte prășitoare sunt evitate.
86. Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general patul germinativ pregătit pentru cultura legumelor prezintă risc ridicat față de erozione.
87. În condițiile cultivării Legumelor abilitatea solului de a rezista proceselor degradării fizice, mai ales erozionale poate fi îmbunătățită prin anumite căi.
Una dintre căi o reprezintă biloanele realizate perpendicular pe direcția pantei, și săpând mici gropițe între biloane de-a lungu l brazdelor penttu a îmbunătăți absorbția apei și reducerea scurgerilor și deci de a preveni procesele eroziona l e, metodele fiind eficiente, mai a l es, la culturile irigate.
88. Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie astfel realizată Încât procesele de scurgere și erozionale să fie evitate. Este necesar ca apa de irigație să se aplice în acord cu cerințele culturilor, să nu se aplice în exces,
să nu se aplice nom1e de udare mari, iar dacă este aplicată prin aspersiune, atunci mărimea picăturii este de preferat să fie cât mai redusă.
89. Picăturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor negative la suprafața solului cauzând mai ales: înnămolirea, colmatarea spațiului macroporos, crustțficarea datorită destructurării agregatelor structurale.
90. Dacă procesele de scurgere Încep.<iă apară se va renunța la irigație sau se va trece La irigare Localizată.
91. Scurgerile prin conducte trebuie evitate și apa trebuie drenată cu mare grijă de la echipamentul deconectat.
92. Dacă eroziunea prin apă este o problemă foarte severă, atunci este necesar să se aplice in prima urgență următoarele măsuri: • crearea de benzi permanent înierbate, ca zone tampon pe terenurile situate în pantă pentru reducerea scurgerilor și colmatarea văilor și apelor de suprafață; •
modificarea structurii culturilor în rotație,
introducerea ierburilor perene, păstrarea acoperită cu resturi vegetale a suprafeței solului; •
îmbunătățirea hidrostabilității
agregatelor
structurale ale solului
la
suprafață prin aplicare de materiale organice (îngrășăminte organice, nămoluri compostate,
resturi vegetale, etc.), stabilizatori chimici (PAM, VAMA, POLINILIT ) acolo unde este posibil; • construirea de mici digulcțe, gărdu l ețe de-a lungu l curbelor de nive l.
Fig. 2. Micile obstacole in calea apei realizate pc curbele de nivel reduc scurgerea (preluată după Codul de Bune Practici Agricole - Protecția Solului realizat de Marea Britanie)
93. Benzile tampon sunt permanent înierbate cu ierburi cultivate sau cu vegetație naturală. Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere și astfel în pătrunderea și depunerea sedimentelor în apele de suprafață. Totuși, acestea, adesea nu reprezintă o soluție de l ungă durată pentru reducerea poluării apelor cu sedimente ori penttu reducerea levigării nutt·ienților și altor agrochimicale. Acolo unde există un proces erozional sever, sau scurgeri excesive,
acestea pot fi diminuate pe a l ocuri prin realizarea unor cana l e preferențiale de scurgere.
94. Benzile tampon sunt cele mai potrivite și eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de apă pe terenurile situate în pantă dacă interceptează aceste canale de scurgere; rezultate sunt obținute dacă se plantează benzi tampon cu arbuști (gard viu).
95. Benzile Înierbate sunt deosebit de eficiente în mișcarea (5pălarea) nitraților și atunci când pânza de apă freatică este situată la mică adâncime. Acesta nu este însă un caz frecvent, dar condițiile de anaerobioză din terenurile saturate (cu exces de apă) pot fi îmbunătățite prin benzi l e înierbate care pot contribui l a reducerea concentrației de nitrați prin procese de denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lățimea lor optimă depinde de tipul de sol, climat, topografie și aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 și 50 m.
96. Lățimea benzilor tampon este variabilă de la un loc la altul depinzând de condițiile locale. În cele mai multe cazuri această lățime este de 20 m minimum.
În Uniunea Europeană s-a pledat pentru reducerea acesteia, astfel că o lățime de 2 până la 6 m poate fi considerată ca acceptabilă.
112. Perdelele de protecție, de asemenea, au rol pozitiv important în menținerea și dezvoltarea unui mediu sănătos pentru animalele sălbatice și astfel de încurajare a biodiversității.
Fig. 3. Perdelele de protectie reduc eroziunea eoliana (preluata dupa Codul de Bune Practici Agricole - Protectia Solului realizat de Marea Britanie)
113. Culturile cerealiere de toamnă, cum sunt: grâul, secara, orzul, sau dintre plantele tehnice muștarul, pot fi folosite ca plante protectoare pentru perioada de iarnă.
114. Cultivarea de material săditor (pepinieră) intercalat cu plante de primăvară contribuie, atât la protecția solului, cât și a culturilor de primăvară.
115. Unele culturi de toamnă, numite și culturi de protecție, pot fi încorporate primăvara în sol printr-o Lucrare superficială sau uneori tratate chimic înainte de semănatul culturii de primăvară. Sistemu l este benefic în special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru ace l e soluri cu textură prăfoasă, sărace în materie organică și care au un grad ridicat de vulnerabi li tate la destructura r e, mai a l es când sunt intens lucrate pentru pregătirea patu l ui germinativ.
116. Procesele erozionale eoliene, acele ''furtuni de praf' au consecințe negative directe nu numai asupra solului, dar și altor componenete ale mediului ambient, afectând vegetația și apele de suprafață prin depunerea particulelor de praf, și nu În ultimă instanță viața oamenilor și altor viețuitoare.
117. Pe solurile turboase, și acestea adesea afectate de eroziunea eoliană, semănatul mecanizat al păioaselor în benzi poate constitui o măsură fezabilă de protecție pentru culturile leguminoa. e care sunt semănate primăvara timpuriu.
118. Amendarea cu material argilos, ca măsură ameliorativă pentru creșterea conținutului de argilă a solurilor turboase nisipoase, constituie adesea o măsură posibilă și de lungă durată pentru protecția solului împotriva eroziunii eoliene, deși este destul de greoaie și costisitoare. Această tehnică devine practică și economică dacă materialul necesar pentru amendare este cât mai aproape de zona solurilor ce urmează a fi amendate. Sunt necesare de la 300 la I OOO t/ha de material argilos pentru stabilizarea suprafeței unor astfel de soluri.
Fig.4. Intercalarea materialului săditor cu plantele de primavară contribuie la diminuarea efectului eroziunii eoliene (preluata dupa Codul de Bune Practici Agricole - Protectia Solului realizat de Marea Britanie)
119. Conținutul de argilă al solurilor nisipoase în stratul superior trebuie să ajungă la 8-10 % pentru a.fi eficient. Materialul argilos se lasă la suprafață o perioadă relativ îndelungată pentru a fi expus acțiunii factorilor și proceselor naturale, mai ales, acțiunii proceselor naturale de îngheț dezgheț, umezire-uscăre,
înainte de a fi pregătit pentru semănăt. Dacă după aplicarea materialului argilos solul este imediat prelucrat efectele benefice sunt reduse, practic sunt pierdute, în special dacă este arat adânc.
120. O măsură destul de eficientă pentru controlul eroziunii eoliene o constituie aplicarea mulciului vegetal, la suprafața patului germinativ imediat după semănat, în cantitate de 5-15 tlha.
Gunoiul de grajd, resturile vegetale de la fabricile de zahăr, nămolurile de canalizare compostate sau parțial compostate sunt materiale corespunzătoare, care pot fi utilizate ca mulei. De asemenea, produsele reziduale compostate care provin de la fabricile de celuloză și hârtie pot fi utilizate ca muici.
121. Atunci când se folosește nămolul de canalizare, dar și alte reziduuri, este absolut necesar să fie respectate prevederile legislației naționale și internaționale în vigoare și restricțiile privind protecția apelor subterane.
122. Dacă mulciul aplicat la suprafață este deranjat prin aplicarea ulerioară a Lucrărilor agricole atunci efectul benefic este redus foarte mult sau chiar pierdut.
123. Stabilizatorii sintetici, cum sunt emulsiile comerciale VAMA, PAM, etc., pulverizați pe suprafața solurilor nisipoase după semănat, determină un efect pozitiv temporar de protecție pentru culturile valoroase. În folosirea acestor condiționatori sau stabilizatori chimici este necesară asistență tehnică din partea specialiștilor în domeniu.
124. Alegerea cât mai atentă a practicilor agricole constituie o metodă efkientă pentru controlul eroziunii pe solurile nisipoase.
Prin utilizarea sistemelor de lucrare convențională, adică de afânare a solului prin arătură cu întoarcerea brazdei, un control eficient asupra eroziunii de suprafață se poate obține numai dacă în stratul superficial este suficient de multă argilă și praf.
125. Odată cu semănatul este recomandată și tăvălugirea, într-o singură trecere, pe direcția curbelor de nivel și până la răsărire. ă nu se mai aplice nici o altă lucrare. Pentru a avea o suprafață suficient de stabilă la
tăvălugire este necesar ca solul să corespundă din punct de vedere a stării de umiditate.
126. Păstrarea miriștii până la semănatul culturii următoare, ca și practicarea sistemului conservativ, fără lucrare sau semănat direct, mai ales, în cazul culturilor de primăvară, contribuie la protecția solului împotriva eroziunii eoliene. Această tehnică a fost elaborată în SUA încă din anii '60, în special penttu conservarea apei din solurile situate în pantă, apoi a fost extinsă și la îmbunătățirea și conservarea stării de calitate a solului. Rezultatele obținute și în țara noastră au confinnat efectele benefice ale unei astfel de tehnologii, care se poate aplica în condiții specifice.
127. Este absolut necesar să se urmărească cu atenție, mai ales pe terenurile în pantă, dacă solul devine prea compact la suprafață, conducând la creșterea scurgerilor și intensificarea eroziunii hidrice.
128. Pentru asigurararea creșterii și dezvoltării normale a unui covor vegetal bine încheiat, acolo unde este cazul, compactarea de suprafață va fi ameliorată prin efectuarea lucrărilor
de
afânare prin subsolaj. 4.7 Compactarea solului
Redarea însusirilor normale ale solului compactat presupune dislocarea straturilor compactate și crearea de spații largi între agregatele de sol, care să permită circulația apei, schimbul de gaze și dezvoltarea sistemului radicular al plantelor.
129. Atunci când se stabilește structura de culturi, trebuie luată În considerare abilitatea sau pretabilitatea terenului la diferite sisteme de lucrare, pentru aplicarea tuturor operațiilor de câmp necesare În funcție de. pecijicul local fără a determina, sau provoca degradarea solului prin compactare.
Până recent, se considera că din punct de fizic, eroziunea este cel mai grav proces al degradării solului. Azi se recunoaște, practic, nu numai de catre comunitatea științifică, dar și de către fermieri, mecanizatori, agrotehnicieni, că aceasta s-a datorat faptului că eroziunea este un proces vizibil, petrecându-se imediat suh ochii noștri
în
timp cc compactarea nu este un proces vizibil, având loc undeva în adâncimea profilului de sol, și de aceea, în timp poate deveni mult mai grav.
130. Întotdeauna sistemele tehnologice agricole trebuie să acorde atenție sporită solurilor argiloase și prăfoase. Lucrările realizate în câmp pentru culturile de toamnă în comparație cu cele din primăvară au întotdeauna efecte mai reduse în provocarea compactării.
131. Lucrărilor specifice culturilor de rădăcinoase și legume, atât pentru semănat, întreținere, recoltat trebuie să li se acorde atenție deosebită. Trebuie acordată atenție operațiilor din perioada de recoltare, care pot provoca degradarea solului, în special pentru rădăcinoase și legume. De regulă, se recomandă să se ceară consultanță de la instituțiile abilitate pentru a cunoaște perioadele optime de lucrabilitate și traficabilitate a solului.
132. Compactarea solului în stratul superior, dar mai ales în straturile adânci, poate afecta sever solurile și poate.fi doar parțial înlăturată, iar costurile sunt semnificative. Compactarea este un factor restrictiv deosebit de important a l creșterii și dezvoltării sis t emu l u i radicular, reducând infiltrația apei în sol și crescând riscul excesu l u i de umiditate la suprafață, dar și pc profilul de sol. Pot crește procesele de scurgere, care măresc riscul inundațiilor, cresc astfel și procesele eroz i ona l e și transferu l poten ți ali l or poluanți (inclusiv nutricnți și pesticide) în apele de suprafață potabile.
133. Pătrunderea aerului în sol este restricționată, astfel că activitatea biologică și creșterea rădăcinilor sunt direct și indirect afectate. Aceasta reduce fertilitatea so l u l u i, dar în special accesibilitatea nutricnților către plante. De aceea, este extrem de important de a reduce orice forme ale compactării so l u l u i, mai ales acolo unde procesele naturale de refacere nu au intensitate ridicată, sau solurile respective au o capacitate de rcsilicnță redusă.
134. Solurile care au condiții bune de drenaj și care nu sunt permanent cultivate au stare structurală favorabilă care permite dezvoltarea normală a sistemului radicular, ca și infiltrația și drenajul apei.
/35. Folosirea mașinilor agricole sau a oricăror mașini pe terenuri prea umede conduce la compactarea severă a solului și la reducerea.<iemnijicativă a sistemului radicular. De asemenea, pășunatul, mai ales pe terenurile umede, poate conduce la degradarea structurii solului determinând probleme similare.
136. Întotdeauna când sunt utilizate mașinile agricole, pentru orice fel de lucrare, este absolut necesar să se cunoască starea de umiditate ( conținutul de apă din sol). Mai mult decât atât, sistema de mașini agricole, ca și momentul de "intrare" în teren trebuie să fie în acord cu specificul solului. Echipamentele de mare putere ca și lucrările numeroase efectuate la suprafață pentru pregătirea patului germinativ "fin" provoacă
formarea unui strat superficial, fin și compact (cunoscut sub numele de crustă) mai ales pc solurile prăfoase, pc cele degradate la suprafață, cu un conținut redus de materie organică, în special după ploi intense cc au loc imediat după lucrările mecanice. Acesta reduce, chiar stopează germinația semințelor și răsărirea plantelor și stimulează procesele de scurgere și eroziune.
137. Mașinile agricole de mare capacitate nu constituie neapărat un risc mai ridicat pentru solurile "nelucrate", dacă acționează în condiții optime de umiditate. De asemenea, presiunea redusă din pneuri, roțile duble, ori vehiculele tractate pot fi. extrem de utile în prevenirea proceselor degradării fi.zice a solului.
138. Sarcina pe osie este un alt factor deo. ebit de important, și de aceea e. te nevoie de comultanță de specialitate pentru a fi în acord cu specificul.mlului, În mod deosebit pentru solurile lutoase, prăjoa. e și argiloase. Totuși, atunci când condițiile sunt improprii, mașinile agricole de mare putere pot provoca compactare de adâncime, (sub 25-30 cm chiar până la 40-60 cm) fiind foarte dificil de ameliorat și de asemenea, foarte costisitor.
139. În zone cu soluri lutoase ori prăfoase în stratul arat și argiloase în adâncime, talpa plugului și plasticitatea adesea sunt prezente, mai ales în condiții de umiditate. Atunci când aceste probleme sunt identificate corect, de obicei pot fi co r ectate, pentru o perioadă de timp, prin lucrări de subsolaj.
140. Atenție deosebită trebuie acordată compactării secundare provocată de efectuarea lucrărilor solului, an de an, la aceeași adâncime, sau de către trecerile repetate efectuate pe aceleași urme, ori de cele efectuate în timpul operațiilor de recoltare. În țara noastră î nsă, atenție sporită trebuie acordată compactării p ri mare, care afectează, în special, solurile a r gi l oiluvialc în adâncime și care sunt extrem de dificil de drenat. În aceste condiții sunt necesare lucrări de drenaj și apoi de afânare adâncă.
141. În oricare fermă, înainte de a fi cultivate, trebuie evaluate solurile predi:,puse la compactare pentru a se stabili măsurile corective necesare. De asemenea, dacă se constată că starea stmcturală a solurilor intens cultivate este sever degradată, și aceasta este corelată și cu un conținut redus de materie organică, este necesar, o perioadă de câțiva ani, să se cultive plante perene graminee și leguminoase, în diferite amestecuri, această soluție conducând la regenerarea formațiunilor structurale și îmbunătățirea ansamblului de caracteristici fizice, chimice și biologice.
Fig 5. Subsolajul ameliorează straturile de sol compacte
142. Uneori, este posibil ca degradarea solului, să aibă loc chiar în cursul procesului de ameliorare prin lucrări mecanice. Aceasta se produce dacă în timpu l efectuării diferitelor lucrări de afânare adâncă nu s-a luat în considerare starea de lucrabi l itate care este determinată de conținutul momentan de apă și capacitatea de reținere și cedare pentru apă, subso l u l devenind și mai puternic afectat de compactare. Un astfel de strat puternic compactat, de obicei situat și la o adâncime de peste 40-50 cm, practic este foarte greu de ameliorat dacă nu chiar imposibi l. Oricând se dorește ameliorarea so l u l ui afectat de compactare prin aplicarea lucrări l or de afânare adâncă trebuie să se țină cont de condiția iniț i a l ă a so l u l u i și numai după aceea se va trece
l a realizarea ci.
143. Afânarea adâncă poate face solul și mai vulnerabil la compactare in raport cu Lucrările care se vor efectua in viitor, existând in acest sens un cerc vicios din care practic nu se poate ieși.
4.8. Lucrările de arat, grapat
și semănat
Marea majoritate a agricultori l o r consideră că arătura cu întoarcerea brazdei este principala lucrare a solului. Această operație tehnologică este aplicată, practic î n sistemele tehno l ogice convenționale. În același timp, după această lucrare principa l ă a solului sunt aplicate și combinate multe alte l ucrări secundare,
în scopul obținerii unui pat germinativ cât mai uniform, fin și afânat, pentru realizarea condițiilor optime de germinație, răsărire și dezvoltare a diferitelor culturi. Adesea, astfel de practici agricole sunt înlocuite parțial sau în tota l itate prin introducerea crbicidarii totale pentru contro l u l eficient al buruienilor, fiind, de regu l ă, specifice sistemelor tehnologice conservative.
· 144.
Este bine cunoscut, că pc solurile nisiposc și prafoasc în timpul ploilor există riscul ca patul germinativ fin să î nregistreze procese negative de compactare, crustificarc, favorizând pc terenurile situate în pantă scurgerile de suprafață, ca urmare a reducerii capacității solului de a absorbi apa din precipitații. De asemenea, traficul repetat pc solul umed determină compactarea în adâncime care este dificil și costisitor de remediat.
Pentru ca astfel de fenomene să fie evitate fermierul trebuie se implementeze măsurile:
•
lucrările
trebuie
efectuate
doar la starea optimă de umiditate, în special pe solurile cu
textură
argiloasă, cu un conținut ridicat de argilă. De aceea, înainte de intrarea în teren trebuie efe - ctuată verificarea conținutului de apă din sol, care poate fi apreciat direct în câmp prin modelarea manuală a solului, dar cel mai precis prin determinări gravimetrice ale conținutului de apă; •
patul
germinativ trebuie
să fie mai
grosier pe solurile nisipoase și prăfoase unde există riscul crustificării; paturile germinative umede nu se vor tasa prin tăvălugire, după semănat, pc terenurile care prezintă risc de crustificarc; •
conținutul de
materie organică
din
sol trebuie sporit, pentru a î mbunătăți caracteristicile tehnologice și a facilita modul de lucrare. Creșterea conținutului de materie organică din sol este un proces lent, care se desfășoară pe termen relativ lung, dar care poate fi realizat
în timp prin utilizarea constantă a îngrașămintelor organice naturale și printr-o o rotație corespunzatoare a culturilor în care să fie incluse și plante care să fie utilizate ca îngrașământ verde. •
unde
se
constată
apariția
compactării
secundare, este
recomandată arătura de
toamnă, pentru a favoriza drenajul intern al solului; mai ales, după culturi lărzii (porumb, rădăcinoase) se va verifica slarea de compaclare a solului și adâncimea de apariție. Acolo unde esle necesar lrebuie sa se efeclueze subsolajul sau
scarificarea
la adancimea
si lațimea
coreclă,
în
timpul perioadelor corespunzaloare condițiilor de umidilate ceva mai redusă a solului; •
să efectueze semănatul de toamnă
cât
mai
devreme pentru asigurarea unei bune acoperiri a lerenului înainlea începerii iernii. Dacă este necesar lrebuie avut în vedere și aplical un plan suplimenlar de rezervă care prevede combalerea buruienilor, bolilor și dăunatorilor care pol apărea în perioada de toamnă.
4.8.1 Lucrările conservative ale solului
145. Sistemul de lucrări conservative este recunoscut ca fiind baza agriculturii conservative. La nivel mondial agricultura conservativă este practicată pc o suprafață de peste 70 mi l ioane ha, cca mai marc parte fiind răspândită în America Latină, Statele Unite
ale Americii și Australia, și doar o mică parte, î n celelalte zone ale lumi i. · 146. Cca mai importantă componentă
a sistemelor conservat i ve, ca ș i în
cele convenționale este lucrarea solului, adică modul de afânare, de prelucrare și introducere a seminței. Definiție Lucrarea conservativă este
o expresie generală care definește diferite modaltăți, practici, În managementul agricol de afânare și prelucrare a solului În vederea semănatului, În condițiile excluderii Întoarcerii brazdei și menținerii acoperite cu muici vegetal a cel puțin 30 % din suprafață, după semănat. Sistemele tehnologice conservative au cvolut rapid după perioada 1950-1960, a t ât pc plan internațional, cât și în țara noastră, în funcție de posibilitățile de mecanizare odată cu creșterea capacității tractoarelor și a mașinilor agricole, și a diversificării echipamentelo r
de afânare, prelucrare a solului și semănat. Astfel, acum expresia " lucrare conservativă ", cuprinde procedee extrem de variate, de la semănatul direct în sol neprelucrat până la afânare adâncă fără întoarcerea brazdei, între aceste două extreme
regăsindu-se numeroase variane ca: lucrăr i reduse, lucrări parțiale sau în b enzi,
lucrări
rotaționale, lucrări raționale, lucrări în muici vegetal,
lucrăr i în trafic controlat, lucrăr i în biloane.
147. Condiții de aplicare a lucrării conservative la nivelul fermei
Aplicarea lucrări l or conservative, la nivelul ferme i se poate face numai după o foarte bună cunoaștere a solului și a terenului,
pen t ru evaluarea corectă a condițiilor de pretabilitate în cadrul specificului climatic.
Lucrările conservative nu pot fi aplicate oriunde și oricând, evaluarea pretahilității solului și a terenului trebuie realizată doar de unități specializate, cu experiență în domeniu. În acest sens sunt necesare studii pedologice la nivelul fermei care pe baza criteriilor de pretabilitate (compoziție granulometrică, stare de compactitate, pantă, relief, adâncime a apei freatice - caracteristici de drenare) și a domeniului de variație a valorilor lor numerice stabilesc unde și ce fel de soluții conservative trebuie aplicate.
148. De asemenea, este necesară o dotare cu o anumi t ă sistemă de mașini agricole care să permită, atât afânarea și
lucrarea
solului
fără întoarcerea
brazdei (cultivatoare, combinatoare, cize l e, freze, sape rota t ive etc. ), cât și semănatul, în condiții d i ferite decât cele d i n sistemele convenționale.
149. La aceste două condiții, se mai adaugă și o a treia, care se referă la foarte buna cunoaștere a spectrului populații l or de buruieni, a gradului anterior de infestare, mai ales cu așa numitele buruieni problemă, și în același timp a celor mai eficiente erbicide, care trebuie aplicate pre și post emergent, la diferite plante cultivate.
150. Acestei trei condiții sunt absolut necesare pentru aplicarea cu succes a lucrărilor conservative, considerate ca bază a promovării agriculturii durabile și în același timp cea mai importanță verigă tehnologică ce poate contribui substanțial, la protecția solului și altor resurse de mediu împotriva degradării.
· 15 1. Mai mult decât atât, toate cclelale componente ale sistemului tehnologic de cultivare a plantelor: fertilizarea minerală și organică, ca și lucrările de amendare, protecția plantelor, irigare, trebuie adaptate la specificul lucrărilor conservative,
i ar aces t ea
la
rândul lor trebuie selecționate în așa fel încât să răspundă cât mai bine condițiilor locale pentru a conduce,
în cel mai scurt timp la
rezultate cât mai bune.
Apariția și dezvoltarea sistemelor tehnologice de lucrare conservativă a solului a fost generată, pc de o parte de intensificarea și extinderea proceselor degradării solului și altor resurse de mediu ca urmare a practicării sistemului de agicultură convențional, bazat pc lucrarea intensivă a solului cu întoarcerea brazdei, urmată de numeroase lucrări secundare în vederea efectuării semănatului și apoi pentru întreținerea culturilor agricole în perioada de vegetație, iar pe de alta de reducerea recoltelor obținute, creșterea consumurilor energetice și scăderea beneficiilor.
Avantaje ale lucrării conservative a solului
152. Aplicarea în fermă a sistemele tehnologice de lucrare conservativă a solului conduce nemijlocit la o serie de avantaje, care nu pot fi neglijate de nici un fermier. Dintre diferitele sisteme conservative de lucrare a solului, semănatul direct este considerat ca fiind cel mai conservativ, întrucât se apropie în cea mai mare măsură de starea naturală a solului necultivat, aflat sub vegetație ierboasă perenă.
Trebuie să precizăm că prin aceste sisteme tehnologice obiectivele majore nu sunt legate de creștere imediată a recoltei la unitatea de suprafață, ci de ameliorarea și îmbunătățirea stării de fertilitate și productivitate a solului, de conservarea și de protecția stării de calitate a solului și a altor resurse de mediu împotriva degradării prin diferite procese.
153. Cele mai importante avantaje la aplicarea semănatului direct în miriște se referă la: •
scăderea semnificativă a riscului erozional și creșterea rezervei de apă, ca urmare a prelucrării mecanice foarte reduse și prezenței mulciului vegetal de la suprafață, care practic o acoperă în totalitate, fiind cel mai util pc solurile pretabile situate pc pante. Reducerea proceselor erozionale contribuie la scăderea riscului de poluare a apelor de suprafață din aval, care sunt afectate de procesele de transport ale particulelor de sol încărcate cu diferiți compuși chimici; • creșterea rezervei de apă din sol, datorită reducerii cvaporațci de la suprafață și creșterii spațiului microporos, reduce, în zonele cu un climat mai uscat, cerințele pentru apă de irigație; •
îmbunătățirea regimului mișcam ape, ș, aerului în sol, ca urmare a modificării configurației macroporilor; • sporirea conținutului de materie orgamca m stratul de la suprafața solului, care îmbunătățesc
astfel caracteristicile struclurale și de lucrabilitate
ale
solului, contribuind la sechestrarea carbonului și altor gaze în sol, și la reducerea emisiilor, (așa numitele gaze cu efect de seră) precum si la reducerea mineralizării azotului organic; odata cu scăderea mineralizarii materiei organice se reduce și pierderea în atmosferă a bioxidului de carbon; • stimularea activității biologice, mai ales pe cea a macro și mezofaunei; • stimularea biodiversității prin noi condiții de habitat și hrană pentru diferite spcci de viețuitoare și plante; •
reducerea sensibilă a temperaturii și mai ales a variațiilor termice în primii I O cm de sol; •
îmbunătățirea, în timp, a caracteristicilor de traficabilitate și lucrabilitate ale solului din perioadele de semănat și recoltat, astfel că, acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate, comparativ cu sistemul convențional, facilitând, de asemenea, recollatul în climatele mai umede; • creșterea, pe termen lung, cu cel puțin o clasă a gradului de fertilitate a solului, datorită ameliorării și îmbunătățirii condițiilor sale fizice, chimice și biologice și a reducerii riscului degradării solului prin destructurare, compactare, eroziune; •
reducerea timpilor de lucru și a necesarului de forță de muncă cu aproximativ 50 %, datorită numărului extrem de redus de lucrări mecanice. Acest avantaj devine foarte util în perioadele critice, alunei când, de exemplu, semănatul trebuie să se efectueze într-o perioadă de timp foarte scurtă; de asemenea, reducerea timpului de lucru face acest sistem să fie mai 11exibil, în unele condiții se pol ob ț ine chiar două recolte pe an; • recolta care se obține, frecvent este aproape egală sau mai redusă cu 5-1O % fa ț ă de cea realizată î n sistemul convențional, dar în anii secetoși poate fi chiar mai mare; •
sistema de mașini agricole necesară pentru efectuarea diferitelor lucrări și operații, de la semănat la recoltat, nu este atât de complexă ca în sisteme l e convenționale, astfe l
încât, pentru fermier este mai ușor de întreținut și reparat, •
sistema de mașini agricole utilizată are și o sarcină pe osie mai redusă, astfe l î ncât și presiunea exercită pc sol este mai redusă; •
reducerea destul de serioasă a consumu l ui de carburanți, adesea, cu 40 până la 50 %,
datorită număru l ui extrem de redus de lucrări efectuate, nu poate fi neglijată de nici un fermier; în cultivarea porumbului și a soiei prin acest sistem reducerile de combustibil pot atinge chiar și 50-70 %;
154. În acest caz, fermierii isi asigura potenția l e beneficii: • reducerea sau eliminarea unor costuri diverse; •
încadrarea în timpul optim de semănare și în perioade l e optime de încolțire si creștere a culturii; • protecția solului cu resturi vegetale; • depunerea pe sol a unui strat de materie orgamca care in timp va duce
l a imbunatațirca structurii solului si a capacitații de drenaj a acestuia; • mineralizarea scazută a azotului organic si reducerea spalării nitraților; • odată cu scăderea mineralizării materiei organice se reduce si pierderea m atmosferă a bioxidului de carbon; • se favorizează în sol dezvo lta rea faunei benefice,
cum ar fi râmele; • cresc condițiile de habitat si hrană pentru păsări. 4.8.2 Semănatul direct
155. Acestă tehnologie a semănatului direct în miriște presupune introducerea directă a semințelor în sol fără pregatirea prealabilă a patului germinativ. Mașinile de semănat sunt astfel construite încât permit pe direcția de semănat deschiderea unor șănțulețe în care sunt introduse semințele. De aceea, pentru succesul diferitelor practici conservative, dar mai ales al semănatului direct, fem1ierul
trebuie să ia în considerare modul de gospodărire la suprafață a miriștii, a resturilor vegetale culturii premergătoare, printr-o bună
l ucrare de mărunțire și împrăștiere uniformă la suprafață în perioada de vară - începutul toamnei. Eliminarea resturilor vegetale prin ardere este exclusă. · 156. Pentru acca<;ta, fermierul arc câteva opțiuni în funcție de specificul loca l și va alege pc cca care se pretează cel mai bine, și anume: •
mobilizarea superficială a miriștii până la adâncimea de maxim 1 O cm, prin aplicarea unei lucrări, de regulă cu discul, pe toată suprafața solului, imediat după recoltarea culturii premergătoare; • tocarea resturilor vegetale și lucrarea superficială doar în benzi, dacă se aplica tehnologia de semănat în benzi;
•
tocarea resturilor vegetale simultan cu recoltatul, dacă dispune de o semănătoare dotată și cu echipament suplimentar pentru o astfel de operație; •
în fermele mixte este recomandată practicarea pășunatului controlat.
157. Pe lângă aceasta, mai ales în cazul semănatului direct, sunt necesare alte câteva reguli care trebuie respectate: • nu se aplică pc soluri umede sau grele, ci numai în acord cu toate condițiile de pretabilitate, stabilite în acord cu specialiștii; este de regulă, pretabil pentru solurile care au textură grosieră și medie, afânate și bine drenate, pe cele care sunt deja degradate prin destructurare, eroziune, compactare secundară; • nu se practică pe terenuri puternic înierbate sau îmburuienate; • adesea este necesară o lucrare de tăvălugire a solului pentru asigurarea unui contact mai bun între sol și semințe; această lucrare nu se va aplica atunci cînd solul este prea umed; • este necesar sa se lase un timp suficient care să permită samulastrei și burnienilor să încolțească, după care se trece la combaterea acestora prin erbicidare. Precizăm că există o foarte puternică dependență față de erbicide, întrucât nu se aplică și combaterea mecanică. Sortimentul, dozele de erbicide, momentul de aplicare trebuie respectate în acord cu planta cultivată. De exemplu, controlul buruienilor numai prin erbiciderare nu este suficient de eficient în roația grâu-porumb,
întrucât înainte de semănat nu se aplică erbicide pentru combaterea buruienilor graminee, situația se schimbă dacă penttu acestea există erbicide selective postemergente; de aceea, pentru ca un astfel de sistem să reușească fermierul trebuie să-și stabilească o rotație de culturi care să cuprindă specii cât mai diferite, asolamentul cu plante contrastante reprezintă un factor foarte important; • este benefic doar dacă suprafața solului rămâne acoperită cu resturi vegetale, cel puțin 30 %, imediat după semănat. Fermierul trebuie să aibă însă în vedere faptul că resturile vegetale
î ncetinesc sau reduc ritmul de î ncălzire a solului, fiind deosebit de important în perioada de primăvară, întrucât determină întârzierea semănatului, în specia l î n zonclclc nordice; de asemenea, în astfel de zone germinația semințelor ca și răsărirea lor poate fi încetinită și neuniformă, astfel încât în primăverile reci acest sistem nu este recomandat; • fertilizarea organică, ca și aplicarea amendamentelor, nu este posibilă, de aceea se vor folosi doar îngrășăminte minerale cu un grad ridicat de solubilitate, alături de îngrășăminte foliarc; • contro l ul bolilor și dăunătorilor trebuie monitorizat cu mare atenție,
întrucât substanțele chimice nu se pot î ncorpora în so l, semințele trebuie tratate înainte de semănat. Mai mult decât atât, resturile vegetale pot încuraja apariția și înmulțirea bolilor și dăunătorilor, astfel că monitorizarea atentă este deosebit de necesară. 4.9 Afânarea adâncă și omogenizarea solului
158. În anumite condiții, amestecarea stratului superior de sol cu cele inferioare poate contribui la î mbunătățirea caracteristicilor solului mai ales a celor fizice. Se va evita "diluția" exagerată a stratului superficial cu materia l adus din adâncime la suprafață, deoarece acesta contribuie la reducerea ferti l ității, provocând degradarea fizică.
159. u se va ara mai adânc de 20-25 cm pc solurile nisipoase fine și pc solurile prăfoase, care au conținut redus de materie organică, mai ales dacă subsolul este și mai sărac în material organic. Dacă în aceste condiții subso l u l este arat, atunci nivelul de stabilitate al suprafeței devine chiar mai redus. În consecință, degradarea prin eroziune eoliană și hidrică poate fi intensificată.
160. Afânarea adâncă, prin omogenizarea diferitelor straturi de sol, contribuie la scăderea conținutului de nutrienți accesibili pentru plante, la realizarea unui pat germinativ mai grosier și la încălzirea mai lentă a solului în primăvară.
161. Creșterea volumului de sol explorat de către masa radiculară poate fi obținută nu neapărat prin arătură cu întoarcerea brazdei, ci prin lucrări de afânare adâncă efectuate prin scormonire, subsolaj, scarificare.
162. Arătura adâncă nu se aplică pe soluri subțiri, formate pe materiale afânate, supuse proceselor de alterare, cum este de exemplu, calcarul sedimentar. În contrast, lucrarea superficială, incluzând și lucrările de conservare a solului, poate contribui la îmbunătățirea stării structurale, la conservarea nutricnților în straturile din partea superioară a profilului de sol, l a creșterea gradului lor de accesibilitate.
Fig. 6. Lucrarea superficială
a solului
163. Pajiștile care sunt situate pe soluri cu textură fină, cu drenaj intern defectuos, au o structură bine dezvoltată, cu microagregate, doar în stratul superficial cu o grosime de numai câțiva centimetri.
164. Aceste pajiști trebuie reînsămânțate doar în condiții speciale. Aplicarea arăturii pe astfol de soluri nu face decât să contribuie la reducerea conținutului de materie organică, la distrugerea drenajului natural și astfel la creșterea riscului de degradare antropică de către mașinile agricole și animale. În acest mod, managementul unor astfel de soluri va fi și mai dificil de realizat în anii următori.
165. Dacă, totuși, este necesară o reînsămânțare a acestor terenuri, atunci aceasta se va aplica la suprafață sau se vor utiliza tehnici de lucrare care să afecteze doar un strat superficial de sol.
166. Solul trebuie deranjat cât mai puțin posibil atunci când sunt scoși din livezile pe rod unii pomi fructiferi, atunci când puietul este recoltat din pepiniere, atunci când terenul agricol este curățat de arbori, arbuști.
167. Toate lucrările mecanizate trebuie aplicate atunci când nu există riscul de compactare a solului, adică atunci când conținutul de apă din sol este redus, fiind în zona valorilor de traficabilitate.
168. Mobilizarea solului în apropierea sistemului radicular trebuie să fie minimă.
169. În anumite cazuri materialele lemnoase mai subțiri: rădăcini, cioate, arbuști, pot fi tocate de ma..5ini speciale cu discuri puternice și lăsate pc sol pentru a fi supuse proceselor de descompunere, de degradare.
170. I'enfru a aplica cele mai bune soluJii fehnice în confextul condiJiilor locale este necesară asisfențâ tehnică de specialitale.
Mare parte din zestrea arheologică este protejată de către sol. Acestă bogăție poate fi însâ deranjată, chiar degradatâ sau distrusă prin lucrări de qfânare adâncă, de. funadare, drenaj, lucrâri de plantare și scoaLere a pomilor, arbuștilor, gardurilor
vii. Aceste zone trebuie protejate prin legi speciale. Înainte de a începe o nouă lucrare este necesar să se întocmească un studiu documentar. Informații suplimentare pol.fi culese și din publicaJiile instituJiilor abilitate în domeniul arheolor;iei, istoriei etc.
Nu toate vestigiile arhelogice suni protejafe prin lege, de.yi pot avea o mare importanJă istoricâ. Dacă ar.fi posibil, foale siturile arheologice ar trebui protejafe și conservate. Dacâ pe terenurile noasfre agricole se l!flă asțfel de vestigii este necesar să.fie confactate autoritățile și institutele de. pecialitate.
4.10 Pierderea turbăriilor si a zonelor umede.
În unele parți ale țării există zone de turbării, care s-au format din terenurile înmlăștinite. Astfol de zone joase, nedrenate, turbării cu vegetație naturală, sunt habitate, practic din ce în ce mai puțin răspândite, care trebuie considerate ca medii de o mare importanță ecologică și științifică. Astfol de zone umede conservă bogății naturale de un interes deosebit pentru cunoașterea mediului înconjurător. În scopul protecției și conservării unor astfel de ecosisteme naturale sunt necesare subvenții de la diferite organisme naționale și internaționale.
171. Dacă pe teritoriul fermei sunt prezente astfel de zone, practic nedegradate sau aflate
în condiții naturale sau aproape naturale, trebuie protejate, conservate în
această stare mai ales
în scopul dezvoltării biodiversității și al promovării unui mediu ambiental cât mai sănătos și atrăgător penttu om și diferitele viețuitoare.
În trecut, în diferite țări, inclusiv în țara noastră, suprafețe considerabile din zonele umede și de turbării originale au fost desecate pentru a fi transformate în terenuri agricole. Trebuie să precizăm că, într-o primă fază, pc o durată relativ scurtă de timp, de câțiva ani, aceste terenuri devin foarte productive, dacă au fost bine drenate și fertilizate, cu deosebire pentru culturile leguminoase și rădăcinoase obținându-se producții foarte mari, după care devin practic neproductive, sau sunt menținute în circuitul agricol cu investiții foarte mari, astfel încât beneficiile obținute scad continuu.
172. Pentru ca drenajul să devină eficient este necesar ca pânza de apă freatică să fie coborâtă. Acest fapt nu este benefic și de aceea, pentru modificarea destinației unor astfel de zone, au fost modificate condițiile naturale și regimul apelor freatice cu efecte nefavorabile neprevăzute.
173. Scăderea nivelului freatic conduce la apariția și intensificarea unor procese, cum sunt cele de contracție, ca urmare a intensificării uscării care, împreună cu lucrările de cultivare repetată, stimulează procesele de crăpare, ca și pc cele de oxidare care determină reducerea grosimii stratului de turbă. Aceste soluri au resurse naturale pentru o perioadă limitată. Grosimea stratului organic este în scurt timp sever afectată de toate lucrările antropice.
174. Pentru reducerea pierderii materiei organice trebuie ca adâncimea apei freatice să fie păstrată cât mai aproape de suprafață o perioadă de timp cât mai îndelungată.
175. În unele zone o atenție specială este necesară dacă sub stratul de turbă se află acizi sulfatici. Degradarea unor astfel de zone poate fi redusă doar dacă se trece din nou la reinstalarea condițiilor naturale. Această acțiune conduce însă la reducerea drastică a productivității în raport cu plantele cultivate.
176. Viteza și intensitatea proceselor degradării unor astfel soluri poate fi redusă doar dacă terenurile sunt necultivate măcar un an la diferite perioade și dacă adâncimea apei freatice a zonelor adiacente este menținută cât mai aproape de suprafață. 4.11 Acoperirea permanentă a solului cu plante cultivate
Păstrarea suprafeței solurilor permanent
acoperită cu
vegetație este una
dintre
cele mai importante și practice măsuri, fiind la îndemâna oricărui fermier, în lupta împotriva unor procese ale degradării solului prin destructurare, crustificare, eroziune, pierdere a stratului fertil, a nutrientilor și a materiei organice.
177. Solul este cel mai sensibil la destructurare și la producerea eroziunii în perioada de toamnă - iarnă, dacă este neacoperit sau este slab acoperit cu vegetație sau muici, mai ales în cazul căderilor de precipitații sub formă de ploi.
178. Astfel, solul rapid saturat cu apă este incapabil de a mai drena apa în exces, fiind supus inevitabil riscului spălării rapide a stratului fertil ca urmare a scurgerilor de suprafață prin șanturi și făgașe. Pe lângă consecințele negative asupra viitoarelor culturi agricole provoacă depunerea sedimentelor în canale, pe drumuri și în apele de suprafață.
· 179. Plantele prașitoarc, ca: porumbul, cartofii, legumele, etc., cultivate pc soluri vulnerabile reprezintă un risc suplimentar care conduce la creșterea vulnerabilității solurilor la degradare prin destructurare și eroziune.
180. Practica a demonstrat că valoarea unui teren agricol poate fi mentinută prin utilizarea culturilor agricole de acoperire. Acestea vor utiliza mult mai eficient nitrații din sol care altfel vor fi spalați și transportați în masele de apa în timpul iernii.
181. Cele mai importante avantaje ale păstrării acoperite a suprafeței solului se referă la: • creșlerea nivelului de protecție a solului și indirect a allor resurse de mediu și implicit a beneficiilor; • îmbunătățirea stării solului în ansamblul său; • evitarea diferitelor costuri asociate cu lucrările privind decolmatarea și drenarea șanțurilor și a drumurilor; • protecția și îmbunătățirea altor resurse
de mediu, cum sunt apele de suprafață; • asigură un habitat important pentru dezvoltarea și conservarea biodiversității.
182. Masurile strict necesare care trebuie aplicate se referă la: • stabilirea corectă, în asolament, în limp și spațiu, în funcție de condițiile specifice locale, a culturilor acoperitoare sau protectoare; •
identificarea terenurilor vulnerabile la destructurare și procese erozionale, mm ales a celor situate pc pante și păstrarea lor acoperită; • includerea culturilor protectoare pe întregul ciclu de rotație a culturilor; 4.12 Culturi agricole protectoare
183. De-a lungul unui ciclu de rotație a culturilor, buna acoperire a terenului asigură o protecție importantă împotriva proceselor erozionale ale solului.
184. Terenurile arabile cu suprafetele neacoperite sau parțial acoperite prezintă vizibil efecte ale degradării solului la suprafață prin destructurare, crustificare și eroziune, mai ales pe terenurile situate în pantă.
185. Apele de suprafată în care ajung particulele de sol încărcate cu diferiti nutrienti prezintă valori ale indicatorilor respectivi, care depășesc cu mult limita admisibilă (ex. la compușii de azot și fosfor).
186. Fiecare fermier are obligatia, dar, În același timp și interesul de a efectua, În teren, diferite observații și măsurători pentru aprecierea stării solului, a apelor de suprafață, a gradului de colmatare, etc., și să ia masurile care se impun pentru ameliorarea și evitarea intensificării și extinderii degradării solului prin destructurare și eroziune mai ales pe solurile cu un grad ridicat de vulnerabilitate situate pe pante, aflate În folosință la arabil.
187. Fermierul trebuie să facă observații În teren pentru evaluarea: • stării de tasare a solului; • gradului de colmatare a apelor din vecinatatca terenurilor agricole, a șanțurilor și a canalelor de drenare; • prezența șanțurilor și făgașelor formate la suprafața terenurilor agricole. · 188. Aceste observații permit fiecărui fermier să aprecieze dacă apar procese negative, care pot avea consecințe foarte nefavorabile, atât asupra veniturilor sale, cât și pentru calitatea mediului ambiant, prin: • reducerea calității solului și implicit a capacității sale productive; •
pierderi de semințe, material săditor, fertilizanți, pesticide; • scăderea veniturilor prin obligativitatea și/sau necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare de prelucrare a solului; •
apariția altor efecte nedorite în fermă cum ar fi: inundarea ș1 colmatarea drumurilor de acces și afectarea proprietății; • poluarea apelor de suprafață și subterane.
189. Inspectarea terenurilor agricole, în timpul și după ploile puternice sau de lungă durată, pentru a observa starea solului reprezintă o regulă de bază, care trebuie să intre în activitatea curentă a fiecarui fermier. 1n acest fel se pol identifica,
în timp scurt procesele negative ale degradării solului și lua măsurile corespunzătoare.
· 190_ Atunci când fermierul constată că degradarea solului prin diferite procese s-a intensificat și extins, tinzând să afecteze extrem de grav starea sa de fertilitate și productivitate, trebuie să apeleze la instituții abilitate pentru evaluarea riguroasă a fenomelor și proceselor respective și elaborarea împreună a pachetelor de soluții și măsuri necesare.
191. Pentru protejarea solurilor împotriva eroziunii fiecare fermier va avea în vedere realizarea și dezvoltarea unui plan pentru identificarea și reducerea riscurilor de spălare a solurilor.Ca parte a acestui plan se va utiliza o succesiune și o rotație optimă a culturilor pentru a asigura pe toată perioada anului o acoperire cât mai eficientă a suprafeței solului agricol.
192. Condiții pentru folosirea culturilor protectoare pe soluri susceptibile la eroziune: • pe solurile cu risc ridicat, care au fost semănate cu cereale de toamnă, după recoltare, se va efectua reînsămanțarea destul de timpuriu cu ierburi (nu mai tarziu de mijlocul /sfarsitul lui septembrie) pentru a asigura o acoperire de minimum 25% a suprafeței solului înainte de sosirea posibilei ierni timpurii; • după recoltarea tărzie a culturilor de rădăcinoase sunt preferate culturile de primavara în locul cerealelor de toamnă, dacă se poate realiza în timp optim o lucrare aratură pentru a îndeparta făgașele și compactarea suprafeței și pentru a crește capacitatea de absorbție și drenare a solului; • după recoltarea cerealelor, terenul nearat rămas miriște peste iarnă poate asigura un anumit grad de protecție a solului și în același timp o sursă de hrană de mare ajutor pentru diferite viețuitoare. Dacă se sean1ănă rapița pentru ulei după cultura de cereale solul poate fi de asemenea prelucrat primăvara; • diferite plante perene, ca specii de trifoi și loliun1 pot fi cultivate după culturi de primavară, împreună cu alte culturi de toamnă, de ex., sub grâu, așa numitele culturi ascunse; • în general, după recoltarea oricărei culturi se va avea în vedere instalarea altor culturi timpurii de acoperire, cum ar fi: secara sau alte plante furajere, acolo unde solurile prezintă risc ridicat la
degradare, și ar rămâne descoperite în perioada de iernă; •
pe soluri cu textură grosieră, atunci când se înființează cultura sfeclei de zahăr după cereale sau după o cultură de acoperire, care a fost în prealabil tocată și împrăștiată uniform la suprafața solului (de ex. secara), se poate avea în vedere semănatul într-un pat germinativ pregătit doar prin lucrări reduse. Patul germinativ mai grosier poate contribui la prevenirea eroziunii solului cultivat cu sfeclă de zahar în pcrioda aprilie-iunie, atunci când cultura de acoperire nu este bine dezvoltată; • dacă se vor cultiva cartofi și diferite legume, suprafața solului trebu ie protejată prin culturi protectoare până la pregătirea solului pentru plantare; • la înființarea culturii de porumb se poate avea în vedere cultura ascunsa de lolium. Diferite specii de lolium sunt rezistente la atrazin, utilizat ca erbicid în combaterea buruienilor. Alternativ se poate înființa și o cultură de acoperire pentru perioada de iarn ă, dupa recoltarea plantei premergătoare; • în zonele vulnerabile este necesară introducerea unei culturi de ierburi perene în cadrul ciclului de rotație a culturilor. O altă măsură de protecție se referă evitarea lucrării intense a solului, mai ales când solul este prea umed pentru a fi prelucrat. Adesea este necesară stabilirea unui sistem conservativ de prelucra re
redusă a solului pentru a păstra la suprafata solului resturi le vegetale ale culturilor; • de asemenea, se va avea în vedere plantarea gardurilor vii și înființarea zonelor tampon înierbate pentru limit area scurgerilor de suprafață; • reducerea impactului scurgerilor de suprafață asupra canalelor de drenaj; •
unde eroziunea este severă, pe terenuri în pantă, se va avea în vedere scoaterea solului de la arabi l, chiar de la agricol și trecerea sa la o nouă destinație.
4.13 Iarbă, garduri vii, arbori
și arbuști · 193. Agricultura beneficiază de tehnologii moderne de cultivare a plantelo r și de mașini și utilaje agricole performante, ceea cc face posibil ca o gamă foarte largă de terenuri situate pc pante cu grad marc de încl inare să fie utilizate ca terenuri agricole și cultivate rentabil.Inevitabil, o data cu creșterea suprafetclor exploatațiilor agricole se produce și pierderea unor valoroase habitate naturale care includ și vegetația specifică terenurilor în pantă. · 194. lnlăturarca vcgctatici, prin defrișarea terenurilor situate pc pante lungi și mai înclinate, pentru a Ic transforma î n terenuri agricole, conduce la creșterea riscului apariției eroziunii, a scurgerilor de suprafață și a poluării apelor de suprafață. ln această situație efectuarea lucrarilor agricole pc curbele de nivel nu mai este suficientă pentru a stopa fenomenele atât de nefavorabile, dacă nu se iau și alte masuri, care privesc instalarea benzilor înierbate, a gardurilor vii, a arborilor și arbuștilor, trecerea la lucrări de împădurire.
195. Ierburile și alte tipuri de vegetație permanentă, reprezintă în același timp filtre naturale pentru reducerea sau chiar stoparea îmbogățirii ape l or de suprafață cu nutrienți și pesticide datorită scurgerilor de suprafață.
Experiența
practică a demonstrat că plantarea vegetației permanente pe terenurile fermelor cu probleme serioase și frecvente de eroziune,
nu numai ca protejează eficient terenurile vulnerabile precum luncile, văile lungi sau abrupte sau vai l e naturale de drenare, dar aduc și alte beneficii. Prin îmbinarea corectă a acoperirii terenuri l or cu plante agricole, ierburi perene și alte tipuri de vegetație, procesele erozionale sunt păstrate sub control și productia obținută poate fi menținută rentabilă. · 196. Principalele beneficii care pot fi obținute de fermier se referă
l a următoarele: • conservarea stării de fertilitate a solului și a potențialului său productiv ș, î n același timp reducerea deprecierii culturilor agricole; • păstrarea calității apelor de suprafață; •
reducerea costurile suplimentare cc apar din lucrări necesare pentru înlăturarea efctelor negative ale inundarii și colmatării șanțurilor, cana l elor, drenurilor și a drumurilor de acces; • sporirea biodiversității, protecția faunei și florei salbatice; • crește valoarea naturală și peisagistică a zonei contribuind la creerea unui mediu ambiental prietenos. 4.14 Vegetația permanentă
197. Utilizarea vegetatiei naturale poate fi mult mai economica m anumite zone ale fermei, în scopul reducerii scurgeri l or de suprafață, dar și pentru ameliorarea și îmbunatățirea peisajului, ca o alternativă viabilă la culturi l e agricole.
198. Această so l uție este benefică în următoarele situații: •
pe pante>
I I O care sunt dificil de lucrat cu mașinile agricole obișnuite; •
pe soluri foarte gre l e și umede, cu risc ridicat al degradării prin diferite procese, datorită aplicării intense a lucrări l or agricole și chiar improprii pentru acestea, fiind necesare cheltuieli suplimentare care duc la ineficiență economică; • pc pante lungi și foarte lungi; • pe văi și căi naturale de drenaj care sunt supuse eroziunii de adâncime; • pe mari suprafețe de teren destinate folosinței agricole numai prin aplicarea de benzi înierbate permanent sau garduri vii.
199. De aceea, este deosebit de utilă o hartă a întregii ferme pentru a stabilii zonele pe care vegetația naturală, neagricolă, poate fi introdusă pentru protejarea solulului.
200. Schimbarea utilizării terenurilor agricole în special la terenurile supuse puternic eroziunii face obiectul sistemelor și schemelor de plăți compensatorii, care sunt aplicate și în Uniunea Europeana. 4.14.1 Ierburi permanente
201. Inființarea zonelor pemrnnent înierbate pe terase, limite ale terenurilor agricole, sau pe terenurile agricole vulnerabile supuse conversiei, oferă fermierilor posibilitatea obținerii unor importante compensa ț ii la care se adaugă și alte avantaje economice care decurg din îmbunătățirea valorii peisagistice și a diversificării și reabilitării florei și faunei sălbatice,
împreună cu îmbunătățirea generală a condițiilor ambientale.
202. Acțiunile pc care le poate desfășura un bun fermier, care este interesat de reabilitarea condițiilor de mediu din zona î n care se afla ferma sa, dar și de beneficiile evidente de care le va avea, se referă la următoarele: • Schimbarea destinației terenurilor situate pc pante abrupte precum și a celor puternic afectate de eroziune, în terenuri permanent înierbate (pajiști, făncțc). • înființarea benzilor pennanent înierbate cu plante perene, situate la marginea terenurilor agricole și pc haturi, permite î ncetinirea și filtrarea scurgerilor; • înfi ințarca de pajiști permanente, care reduc scurgerile de suprafață și captează sedimentele, în zonele care constituie căi naturale de drenare, unde scurgerile se colectează pe vai. ln aceste zone după înființarea pajiștilor este necesară verificarea periodică a fixării ierburilor perene, dacă se refac înainte de inundările ce apar în zonele de drenaj natural; • înființarea de benzi permanent înierbate sau plantate cu arbori și arbuști, care vor acționa ca filtre naturale, de-a lungul terenurilor agricole adiacente cursurilor de apă, pe o lațime de cel putin 2 metri. 4.14.2 Carduri vii
203. Restabilirea sau inființarea gardurilor v11 m combinație cu zonele permanent înierbate și împădurite în scopul delimitării zonelor vulnerabile ale terenurilor arabile și reducerii lungimii pantelor, constituie o acțiune necesară și obligatorie pentru oricare fermier care se confruntă cu problemele apărute în unna eroziunii și degradarii solului.
Gardurile vii vor fi aliniate de-alungul contururilor și asociale șanlurilor, canalelor sau digurilor pentru o eficiență maximă în lupta cu scurgerile de suprafată și eroziunea.
204. Acțiunile cele mai importante se referă la: • protejarea gardurilor vii naturale în zonele prestabilite ca fiind vulnerabile la degradare, iar acolo unde acestea au fost desființate sau au fost afectate, vor fi luate măsurile de reînființare și reabilitare a vegetației permanente. • plantarea de garduri vii transversale, în special pe pantele lungi, în scopul reducerii forței și intensității scurgerilor de suprafață; • în cazul replantărilor este ncccar să fie utilizate specii naturale specifice zonei. 4.14.3 Împăduriri
205. Pe pantele lungi, unde solul este puternic vulnerabil la eroziune și scurgeri de suprafață, restabilirea sau înființarea benzilor tampon împădurite se va face, de asemenea, in completare cu zonele înierbate permanent și gardurile
vii. Și în acesl caz fermierii pol beneficia de plăți compensatorii și asistență tehnică. Aceste zone împădurite, bine inlreținule pol deveni imporlanle surse de venituri.
206. Acțiunile pc care trebuie să Ic desfășoare fermierul în această situație se referă la: • plantarea zonelor
împădurite de protecție pc marginea terenurilor
arabile vulnerabile și intreținerea acestora; • planificarea plantării arbori l or pc pantele lungi, pentru a reduce lungimea lor; • materialul săditor se va constitui din specii corespunzătoare de arbori și arbuști, cum ar fi: salcâmul, răchita, mai ales în coridoarele constituite ca benzi tampon de alungul râurilor și pe terasele construite în scopul protectiei împotriva eroziunii; • pășunatul și accesul șeptelului va fi restricționat și, în acest scop, se impune îngradirea zonelor împădurite precum și a celor nou înființate. • fermierii trebuie să solicite sprijinul altor spccialisti și să apeleze la schemele de plăți compensatorii în cazul în care înființează sau reabilitează benzi tampon, pajiști, garduri vii și zone împădurite.
V. ASPECTE PRIVIND MANAGEMENTUL FERMEI 5.1 Managementul folosințelor și cerințelor de apă
207. La implementarea strategiilor de gestiune a folosințelor și cerințelor de apă,
standardele
tehnice, metodologiile
și
instrucțiunile
vor fi considerate
ca
instrumente folositoare la toate nivelurile.
Se vor avea în vedere următoarele: • efectuarea de analize detaliate, inclusiv metode pentru rezerve temporale ș1 cerințe în sub-bazine; •
investigații asupra proceselor de scurgere, strategii pentru irigații, studii privind cerințele de apă și rezervele disponibile; • promovarea profesionalismului prin afiliere la insliluții și asociații profesionale; • dispozitive pentru regularizarea și măsurarea consumurilor de apă; • metode, tehnici de irigare moderne pentru creșterea randamentului utilizării apei; • metodologii modeme penlru aprecierea cerințelor de apă necesare agricullurii; • utilizarea manualelor (instrncțiunilor) de proiectare și întreținere a lucrărilor de irigații și construcții.
Ge. tiunea informației este una din cele mai importante probleme ale folosinței și cerinței de apă pentru planificarea integrată a resurselor de apă. Un sistem bun de management al informației este un instrument valoros întrucât "a
măsura
Înseamnă a
cunoaște".
208. Cele mai importante eforturi privind gospodărirea apei se depun în situații de criză, de ex., în
perioadele de secetă.
209. Câteva din instrumentele disponibile ale managementului
informației care includ baze de date, modele computerizate cunoscute și strategii generale se referă la: • cunoașterea resurselor de apă disponibile - în special a celor subterane - nivelul de folosire a resurselor este de obicei necunoscut; • haze de date pentru susținerea strategici privind gospodărirea apei; • efectele demografice, rata exodului rural; • capacitatea de a plăti penau consumurile din ce în ce mai mari de apă;
• estimarea folosinței de apă sectoriale prezentă și viitoare, și apoi folosirea estimărilor pentru realocarea apei acolo unde este o insuficiență prognozată; • evaluarea calității apei folosite la irigații (ex. salinitatea) în diferite anotimpuri și efectele acesteia asupra recoltei; • date privind cantitățile de apă actuale extrase de fennieri din râuri pentru lucrările și necesitățile proprii de stocare; • documentații ale studiilor de caz privind cerința de apă; • date asupra prognozei cerinței de apă; •
sisteme informaționale referitoare la schemele de aprovizionare cu apă ș1 canalizare;
Asigurarea necesarului de nutrienți pentru culturile agricole și pentru pajiști este o problemă care trebuie tratată și rezolvată cu marc atenție.
Cantitățile de nutrienți care sunt aplicate trebuie să fie în acord cu cerințele plantelor. Utilizarea
îngrășămintelor organice naturale și chimice în cantități care depășesc cerințele înseamnă risipă,
cheltuieli suplimentare, chiar poluare a apelor de
suprafață
și subterane.
5.2 Managementul îngrășămintelor organice naturale 21O. Cu toate că ingrașămintele organice naturale, în special gunoiul de grajd, corect utilizate, pot contribui la sporirea și conservarea fertilității solului, de-a lungul timpului acestea au fost înlocuite, adesea total, cu îngrășămintele minerale.
211. Astăzi, din ce în ce mai mulți fennieri au început să înțeleagă că aplicarea îngră. șăminte lor
organice pe terenurile agricole, în cantități corespunzătoare și la momentul potrivit, pot reduce cheltuielile și conduce la beneficii importante. lată câteva consecințe pozitive: • reducerea cheltuielilor alocate fertilizării minerale; •
îmbunătăirea stării structurale a solului, reducerea riscului degradării prin diferite procese,
îmbunătățirea și conservarea în ansamblu a stării de fertilitate a solului și creșterea productivității acestuia; •
reducerea costurilor pentru gospodărirea deșeurilor organice provenite de la creșterea păsărilor și animalelor; • creșterea biomasei vegetale; • reducerea riscului de poluare a apelor.
212. Sunt necesare eforturi, reconsiderări și acțiuni privind: •
utilizarea îngrășămintelor organice naturale și în special a gunoiului de grajd având în vedere că acestea nu sunt deșeuri ci surse de ferlilizanți și materie organică deosebit de valoroase pentru sol; •
dotarea cu utilaje și echipamente adecvate pentru administrarea acestora pe teren în condiții optime; • întocmirea planurilor de gospodărire a tuturor materialelor organice din fermă și a schemelor de fertilizare pentru a evita poluarea solului și apelor.
Reducerea cheltuielilor și respectiv creșterea beneficiilor pol li obținute dacă, în mod regulat, se analizează cerința de nutrienți a culturilor, rezerva de nutrienți din sol, reacția solului și corectarea normelor de aplicare a îngrășămtelor organice naturale, singure sau alături de îngrășămintele chimice. Astfel, se evită acumularea în exces a nutricnților solubili, precum și pierderea acestora prin spălare și scurgere către apele de suprafață și freatice. 5.2.1 Rezervele de nutrienți din sol
213. Fiecare fermier trebuie să întreprindă următoarclcr ați uni: • să realizeze și să aplice programul necesar de analize ale solului, care depinde de opțiunea fie. căruia. Pentru acei fermieri care nu au experiența necesară, dar și pentru cei care nu obțin rezultatele dorite, este necesară solicitarea sprijinului specialiștilor din cadrul oficiilor județene de studii pedologice și agrochimice care întocmesc programele de analiză, efectuea7ă analizele și studiile pedologice necesare și acordă asistență tehnică de specialitate; •
să asigure utilizarea eficientă a fertilizanților pe bază de azot, fosfor, potasiu și a altor clemente necesare nutriției plantelor. Aceasta trebuie să se bazeze numai pc rezultatele analizelor de sol, care trebuie efectuate periodic și pc cunoașterea cerinței fiecărei culturi față de diferiții nutricnți; •
să elaboreze, pc baza datelor respective, planuri de fertilizare la nivelul fermei, pc o durată de 2-4 ani; •
acolo unde distribuie anual îngrășăminte organice naturale, trebuie să efectueze analize chimice ale solului, periodic, fie toamna târziu, fie primăvara, în scopul cunoașterii rezervelor de nutrienți ce pot fi puse la dispoziția plantelor. 5.2.2 Distribuirea Îngrășămintelor organice naturale pe sol
Îngrășămintele organice de diferite proveninențe și cu o consistență variată (gunoi de grajd, urină, must de gunoi de grajd și alte dejecții lichide, semifluide-păstoase, îngrășăminte organice lichide, nămoluri de canalizare, etc.,) sunt considerate ca surse valoroase de materie organică, azot, fosfor, potasiu și alte minerale, care sunt indispensabile culturilor agricole. Luând în considerare conținutul de nutrienți din astfel de materiale organice se poate reduce consumul de îngrășăminte minerale.
214. Cantitatea de azot accesibil pentru plantă din îngrășământul organic natural utilizat depinde de diferite condiții: de originea acestuia, de condițiile hidrometeorologice din perioada când acesta este administrat, de sol, de modul de administrare, etcă
215. Fiecare fermier trebuie să ia în considerare urmatoarele recomandări: •
să efectueze analize chimice asupra conținutului de nutrienți din probe reprezentative ale materialelor organice respective, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci cel puțin să utilizeze informațiile existente care oferă date asupra conținutului de nutrienți disponibili pentru diferite tipuri de îngrășăminte organice naturale, date care pot fi găsite la diferite instituții de specialitate; • aplicarea îngrășămintelor organice naturale primăvara devreme să fie efectuată numai în perioade optime, utilizând utilaje și echipamente care nu afectează solul; • este esențial planul de management al tuturor materialelor organice din fermă, bazat pe recomandările " Codului de bune practici agricole pentru protectia
apelor
Împotriva poluării ", care indică zonele cu restricții de aplicare, zonele cu mare risc de poluare unde nu se poate face distribuirea îngrașămintelor în timpul iernii și terenurile cu risc pe care îngrășămintele se aplică doar cu precauție; • echipamentele de distribure ale utilajelor de administrare trebuie reglate la fiecare aplicare la normele stabilite în prealabil; •
cele mai indicate și eficiente metode de aplicare a îngrășămintelor organice naturale sunt: încorporarea în sol imediat după administrare, injectarea în sol și împrăștierea în benzi. Nu este recomanandată împrăștierea la suprafața solului întrucât determină pierderi importante de azot sub formă de an1oniu conducând la poluarea atmosferei; •
administrarea se
va
face doar după identificarea perioadelor
optime
de aplicare.
Îngrășămintele
organice
de
consistență lichidă și
semilichidă,
de exemplu: urină, must de gunoi de grajd, dejeqii semi11uide-păstoase de la păsări, nămol de canalizare, etc., care au conținuturi ridicate de azot accesibil plantelor, vor fi. aplicate primăvara. Dacă aceste îngrășăminte sunt aplicate toamna, în special pe solurile subțiri, pe solurile nisipoase, pierd rapid azotul prin spălare. Gunoiul de grajd, precum și gunoiul provenit de la așternuturi din grajduri, dar și alte îngrășăminte provenite din diferite materiale și resturi organice, de consistență solidă, pol fi aplicate toanma și chiar iarna, întrucît acestea disponibilizează azotul în timp, astfel că riscul de pierdere prin spălare este redus; •
îngră. șăminte le
care conțin azot imediat accesibil se vor administra doar în cantități reduse care să acopere strict necesarul culturilor și luând în considerare rezerva din sol. Oe regulă, nu se aplică pe percursul unui an cantități mai mari de 170
kg de azot total la hectar; • nu se vor aplica îngrașăminle dacă: solul este crăpat (fisurat) în adâncime, dacă terenul este pregătit în vederea instalării drenurilor; lucrările de drenaj au fost efectuate în ultimele 12 luni; au fost efectuate lucrări de afănare prin subsolaj în ultimele 12 luni; solul a fost inundat și/sau are exces de apă;
solul a fost înghețat 12 ore sau mai mult în decurs de 24 ore; solul este acoperit cu zapadă. •
îngră. șămintele
organice naturale, de cele mai multe
ori,
nu furnizeză fosforul si potasiul în canități suficiente creșterii și dezvoltării culturilor. De aceea, trebuie să se aibă
în
vedere acest aspect, iar atunci când este necesar, să se suplimenteze prin fertil izararc 111 incrală; • în zonele vulnerabile la poluarea cu nitrați se vor respecta obligatoriu prevederile privind modul de distribuție și cantitățile de îngrășăminte organice naturale. 5.2.3 Compostarea
216. Metoda cca mai bună de valorificare a reziduurilor organice o reprezintă compostarea.
Îngrășămintele organice naturale de diferite proveniențe sunt amestecate cu diferite materiale vegetale și sunt depozitate, după o anumită procedură,
în grămezi, fiind supuse descompunerii. Acest proces se dcsfașoară în prezența acrului și apei aplicată într-o anumită proprtic; acești factori favorizează descompunerea.
217. Beneficiile compostării: • se reduce volumul diferitelor materiale supuse compostării, fiind ușurată manipularea acestora la transport și aplicarea lor
pe teren; • compostul este un valoros ameliator și recondiționator al solului; • compostul este curat de semințe de buruieni și diferiți agenți patogeni; • compostul este un bun furnizor de hrană pentru culturi datorită eliberării treptate a nutrienților ușor de absorbit și asimilat de către plante; •
în comparație cu gunoiul proaspăt, se poate administra pc teren în perioade mai lungi de timp; • reduce capacitatea de stocare și aplicare de îngrașăminte, în special a
celor minerale.
218. La prepararea compostului trebuie avute în vedere următoarele măsuri: • prepararea composlului se va face cât mai aproape de locurile în care esle prezent materialul brut, în scopul reducerii costurilor, în special al transportului; • grămezile stocate în spații neacoperite vor avea înalțimea maximă de 2,5 m pentru a putea elimina rapid excesul de apă provenit din ploi; •
grămezile trebuie să fie întoarse cel puțin o dată folosind un tractor cu lamă frontală. Mai multe intoarccri contribuie la
îmbunătățirea
procesului de compostare dar conduce la creșterea costurilor; •
în grămada de compostare, temperatura crește la valori
între 50 ° C - 60°C (cu scurte perioade cu temperaturi mai ridicate pentru distrugerea semințelor de buruieni și a agenților patogeni); dacă temperatura coboară se face remanierea grămezii pentru a-i asigura aerarea și umiditatea necesară; dacă umiditatea a scăzut se aplică apă pentru a se atinge un conținut de apă de 45-60 %. Este necesar ca temperatura să se verifice periodic; •
în timpul procesului de compostare au loc importante degajări de dioxid de carbon, vapori de apă și amoniac. Pierderea de amoniac poate fi redusă prin creșterea conținutului de materiale celulozice sau paic în masa materialelor oganicc depozitate în grămezi pentru compostare; •
lichidul, care este filtrat de gramada de compost trebuie să fie colectat și apoi folosit la umezirea grămezii. 5.2.4 Depozitarea ingrașămintclor organice naturale
219. La dcpozitatca îmgrășămintelor organice, de cca mai marc importanță sunt spațiile de depozitare, care trebuie să permită stocarea acestora până la distribuirea lor pc teren în perioadele optime de aplicare. Este dorit ca acca<;ta să se realizeze printr-o bună organizare a spațiilor existente.
220. În pcriada depozitării trebuie să se verifice dacă: •
toate apele provenite din fermă, convențional curate, cum ar fi scurgerile din apele de ploaie de pc acoperișuri sau de pc suprafețele și platformele curate, nu ajung în apele uzate sau spațiul depozitării gunoiului de grajd, și sunt drenate separat; • dacă se poate reduce producerea materialelor organice și
îngrășămintelor de origine animală printr-o gospodărire mai bine organizată; • incintele, curțile, spațiile pentru depozitarea materialelor respective și depozitele pot fi acoperite eficient alocând costuri relativ mici.
221. Trebuie să se urmărească atent cantitatea materialelor organice produse în fermă și modul în care ploile afectează cantitatea finală care trebuie stocată. În acest sens, fermierul va lua următoarele măsuri: • se va calcula cantitatea dejecțiilor provenite de la animale; • se va calcula volumul apelor uzate generate; • se va calcula capacitatea de stocare necesară pentru perioada în care nu se face administrarea îngrășămintelor, capacitate suficientă care să nu conducă la poluare; • trebuie ca precipitațiile de pe acoperisuri, platforme și incinte deschise, drumuri și lerenuri să nu ajungă în spațiile deslinate depozilării; în acest mod se poale păstra nediluată concenlrația de nulrienți din îngrășăminlele organice naturale; • costurile finale de realizare a acoperirii zonelor de stocare se pot considera beneficii prin minimalizarea producerii de ape uzale; • acoperirea spațiilor de stocare reduce și pierderile de nutrienți. 5.2.5 Aplicarea îngrășămintelor chimice
Atât recomandarile privind fertilizarea cu îngrășaminte chimice cuprinse în prezentul cod, cât și cele din "Codul de
bune practici
agricole
pentru protectia apelor Împotriva poluarii"
vor fi aplicate cu rigurozitate în scopul asigurării nutriției optime a culturilor agricole, fără a conduce la efecte negative asupra diferitelor resurse de mediu.
222. Utilajele și echipametele modeme de fertilizare sunt de mare precizie, astfel încât permit efectuarea reglajelor necesare pentru asigurarea aplicarii uniforme a dozelor calculate.
223. Sunt necesare totuși câteva măsuri care trebuie luate de fiecare fermier: • verificarea îngrașământului chimic ce urmează a fi aplicat; •
verificarea uniformitații și
a
cantității administrate prin
dispozitivul
de împrăștiere. Neuniformitățile trebuie să fie mai mici de 15%; •
respectarea benzilor de protecție din apropierea cursurilor de apă în care nu se face administrarea îngrășăminlelor chimice. • nu se vor administra îngrașăminte chimice prin împrăștiere pe timp de vânt; • nu se vor aplica
îngrășăminte minerale dacă: solul este crăpat în adâncime sau pregătit în vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură; sau câmpul a fost prevăzut cu drenuri sau a suportat lucrări de subsolaj în ultimele · 12
luni;
solul a fost inundat și/sau are exces de umiditate; solul a fosl înghetal 12 ore sau mai mull în decurs de 24 ore; solul este acoperit cu zapadă. •
dacă pe un teren se aplică și îngrășăminte organice naturale, atunci administrarea îngrășămintelor chimice se va face întotdeauna în completare numai până la acoperirea necesarul optim de nutrienti al cullurii respective; •
lrebuie efectuală monitorizarea atenlă a conditiilor de nutriție a culturii ca o masură stricl necesară de aplicare cu acuratete a fertilizantilor în perioadele de creștere și fruclificare a cullurilor; •
alternarea
normelor de forilizare aplicate pe leren este necesară penlru armonizarea rezervei variabile a diferiților nutrienți din sol. 5.3. Gospodărirea șeptelului
224. Accesul la păscul al turmelor de animale în timpul perioadelor umede delermină degradarea pășunii și solului. In acesle perioade, pășunile nu vor fi exploatate, penlru a pem1ite refacerea vegelației, penlru a reduce
riscul degradării solului
prin compactalre, prin scurgeri de suprafață, prin eroziune.
225. Gospodărirea coreclă a pășunilor și fânetelor, pe înlreaga fermă aduce beneficii mai mari fermierului și, în același timp, îl scutește de diferile inconvenienle care apar din degradarea pășunilor și a solului. Fem1ierul poale alege
între pășunatul extensiv și cel inlensiv, sau asigurarea unor surse suplimenatare de hrană, bazându-se pe buna cunoaștere a capacității de producție a fermei. Aceasta înseamnă și reduce r ea nivelului de stocare și utilizare alternativă a unor locații mobile pentru hrănire.
226. Este necesar ca drumurile de acces a l e turmelor de animale către pașuni să fie bine stabilite, delimitate și corespunzatoare din punct de vedere al traficabilității. Căile de acces vor fi utilizate și pentru traficul utilajelor și al vehiculelor, la care sistemele de rulare trebuie să fie dotate cu pneuri de mare balonaj, pentru a avea o cât mai mică sarcină pe osie, și astfel o cât mai redusă presiune asupra solului.
227. Drumurile de acces trebuie sa ofere fermierului siguranță în ceea cc privește traficul animalelor, pentru ca acestea sa nu sufere vătămări, degradăr i
a le copitelor, etc., ceea cc ar însemna reduce r ea veniturilor și costuri suplimentare.
228. Respectarea regulilor de pășunat și asigurarea căilor de acces pentru animale în mod corespunzător asigură: •
o mai bună stare de sănătate a șeptelului și creșterea productivității; • îmbunătățirea producției de masă verde și a valorii nutriționale a furajelor pentru
animale; • reducerea costurilor de reabilitare șt intreținere a pășunilor ș1 creșterea producției de fânuri; • reducerea degradării solului prin compactare și eroziune; • calitatea apelor de suprafață; • protejarea și divers i ficarea florei și faunei sălbatice; • creșterea valorii de capital a fermei.
229. Masurile necesare ce trebuie aplicate de fermier se referă la: • controlul pășunatului, al rețetelor de hrană, a zonelor de hrănire; • controlul căilor de acces pentru animale
în scopul evitării accidenlelor și rănirii animalelor; • planificarea rotației zonelor de păscut, precum și a locațiilor mobile de hrănire suplimentară și de adăpare, corelată cu
in t ensitatea
pășunatului
pentru minimalizarea efectelor suprapășunatului și a distrugerii; • controlul accesului și a densitătii animalelor în vederea reducerii degradării solului prin traficul animalelor și vehiculelor, prin compactare; • protejarea stării de calitate a solului; • protcctia habitatelor vieții salbatice. 5.3.1 Pășunatul intensiv
230. Pentru mulți crescători de animale menținerea în stabulație liberă, în afara grajdurilor, a animalelor, chiar și pe timpul iernii, cel puțin o perioadă redusă de timp, este o necesitate.
Din păcate, o serie de soluri, în special cele cu textură fină, nu pot fi utilizate în scopul de mai sus în perioada iernii, principala cauza de res tr ict i onare fiind umiditatea acestora. Solurile cu umiditate naturală sunt vulnerabile și supuse riscului degradării dacă traficul animalelor este intens. Astfel de soluri sunt predispuse la compactare și la degradarea vegetației permanente care se reface greu sau, mai grav, poate fi î n l ocuită de vegetație inferioară și buruieni.
231. În aceste condiții, aplicarea unui management corespunzător și a unui control corect al pășunatului sunt esențiale. Numai astfel se pot reduce costurile în vederea refacerii pășunilor, precum și a prevenirii și tratării bolilor animalelor.
232. O gospdărirc corcspunzatoarc poate, de asemenea, menține starea de sănătate a animalelor, de calitate a apelor de suprafață și a solului, evitând degradarea solului și poluarea apelor de suprafață cu nutricnți.
233. În zonele deluroase și de munte, solul este în mod natural predispus la degradare prin eroziune, în special datorită prezenței pantelor abrupte și a căderilor de precipitații abundente, dar și pentru că sunt subțiri și straturile fertile sunt foarte sărace în materie organică și nutrienți.
234. Pașunalul animalelor poate dislruge vegelația acoperiloare prolecloare și amplifică eroziunea solului. Suprapășunatul esle dăunalor, de asemenea, habilatelor naturale din zonele umede, precum și din cele împădurile.
235. De aceea, fem1ierii, crescălorii de animale trebuie să respecte regulile următoare: • asigurarea pentru animale a drumurilor de acces corespunzătoare; • folosirea hrăniloarelor
și a
adăpătoarelor corespunzătoare și schimbarea locului acestora evita călcarea și distrugerea vegetatiei de pe sol;
mobile
suplimentare cât mai des, pentru a •
localizarea zonelor de hrănire pe terenuri mai
înalte, situate cât mai departe de cursurile de ape și canale; • când sunt utilizate locațiile de hrănire și adăpare suplimentare, va fi prevăzut numărul corcspunzator de hrănitoare și adăpatori, care vor fi mutate și alimentate cu regularitate folosind numai utilaje ușoare de transport, echipate cu roti cu pneuri de mare balonaj; •
în perioada de iarnă în care pășunatul este practicat, în special, pc terenurile umede sau grele, se va evita suprapașunatul și traficul excesiv al efectivelor de animale printr-o planificare și reducere a pășunatului, controlul acestuia și chiar evitarea pășunatului prin împr jmuirca zonei; • atunci când se constată afectarea pășunilor, prin apariția semnelor care indică degradarea acestora (urme de copite care depășesc adâncimea de 50 mm, sau scurgeri la suprafață a apelor care transportă paiticulele de sol), se va proceda la mutarea imediată a turmelor pe alte terenuri, sau trecerea acestora în grajduri; •
marginile șanturilor, canalelor, precum și drumurile de acces, vor fi protejate cu garduri electrice, menținindu-se o distanță corespunzatoare între acestea și limita
pășunii; •
în
zonele deluroase și
de
munte, pășunile supuse degradării prin compactare și eroziune vor fi. împrejmuile și ulilizate prin rolație penlru a permile regenerarea optimă a vegelației ierboase, bună prolecloare a stralului subțire de sol. 5.3.2 Terenuri localizate în fermă și destinate creșterii animalelor.
Unii fermieri și crescători de animale consideră că stabulația liberă pc timpul 1crn11 nu este posibilă fară dcgradrca solului în zona respectivă.
Acest lucru este adcvarat, chiar dacă se face tot posibilul pentru a reduce
densitatea animalelor pc suprafața alocată, mai ales dacă solurile sunt umede și cu textură
fină.
Aceasta înseamnă că administrarea resurselor, forța de muncă și timpul alocat sunt foarte dificil de dirijat. Atunci când nu sunt disponibile adăposturi sau alte amcnajari care pot fi adaptate ca adăposturi, fermierul este nevoit să alocc pentru stabulația liberă anumite terenuri. Acestea pot fi considerate ca sacrificate, știind ca vor fi puternic degradate dacă nu vor fi aplicate reguli severe de limitare a efectelor pc termen lung asupra solului, mediului si chiar a resurselor.
236. Regulile de bază pentru stabilirea și utilizarea terenurilor destinate stabulației libere pe care crescătorii de animale și fermierii trebuie să le respecte se referă la: • alegerea terenurilor uscate, netede, bine drenate, departe de cursurile de apă; •
utilizarea pășunilor permanente acoperite cu ierburi perene, dense și rezistente; • observarea periodică a terenurilor respective, fiind alese cele care nu prezintă scurgeri de suprafață în cursurile de apă și canale; •
dacă, după exploatarea terenurilor în scopul stabulației libere de iarnă, încep să se manifesle procese ale degradării terenului, alunei deslinația aceslora se va schimba prin înființarea unor culturi prolectoare de ierburi perene rezislente penlru fixarea sedimenlelor și reducerea transporlului lor spre apele de suprafață; •
ulilizarea locațiilor mulliple de hrănire și adăpare așez.ale în zone bine drenate, largi și care au bază neledă și dură; • elaborarea unui plan de restaurare a slării de calilate a lerenurilor care vor fi.
redate
circuitului agricol, având
în
vedere: reînsămânțarea
directă,
aplicarea arăturilor și lucrărilor de afânare prin subsolaj, rotațiile adecvate de lungă durată cu plante amelioratoare; • îngrădirea zonelor împădurite sau
acoperite cu vegetație de protecție și prolejarea arborilor și arbușlilor exislenți; •
porcii lrebuie ținuti pe pajiști bine slabilile, cu lufișuri, cu vegetație ierboasă bine dezvoltată și fixată care protejează solul și reduce pierderea de nutrienți.
237. Pe termen lung trebuie aplicate următoarele măsuri: • șanlurile și canalele vor fi îngrijite și vor fi amenajale cu perdele de vegelație care captează și limitează sedimentele să ajungă în cursurile de apă și în canale; • trebuie luată în considerare înființarea
amenajărilor și adăposturilor pc timpul iernii sau a posibilității extinderii unor construcții existente în vederea adăpostirii animalelor pe timpul iernii; • trebuie plantate perdele și garduri de protecție pentru protejarea turmelor, dar care, lolodată,
le vor limila și accesul călre alte zone; • trebuie luate măsuri de protecție sanitară în zonele umede și de-a lungul cursurilor de apă pentru reducerea posibilităților de infestare cu dăunatori și germeni patogeni care pol produce îmbolnavirea animalelor.
240. Drumurile care prezintă urme adânci uscate sau noroioase conduc
la: • creșterea accidentelor; • avarierea mașinilor agricole, echipamentelor și altor vehicule; • întârzierea diferitelor
lucrări, prin creșterea timpului pentru deplasare; • degradarea prin procese erozionale de suprafață; • poluarea cursurilor de apă.
241. De aceea, fermierul trebuie să: • revizuiască și să utilizeze drnmurile în funcție de problemele constatate; • utilizeze trasee care evită scurgerile de suprafată către cursurile de apă; • să utilizeze vehicule de transport cu sarcină mai redusă pc osie; • acorde prioritate întreținerii drumurilor în pantă și zonelor lor de acces; • asigure măsurile și lucrările necesare pentru drenarea apei de pc drumuri; • dirijeze scurgerile de suprafață de pe drumuri către benzi înierbate care fixează particulele solide transportate; • asigure condițiile necesare pentru ca scurgerile de suprafață de pe drumuri și din jurul clădirilor și amenajărilor fermei să nu ajungă în zone unde este depozitat gunoiului de grajd sau alte deșeuri organice din fermă; • amenajeze noi căi de acces în fermă dacă cele existente sunt degradate. 5.4.2 Drumurile destinate accesului animalelor
Atunci când animalele se deplasează pe drumuri, pot exista diferite cauze care le pot provoca probleme: mersul ca și staționarea în noroi sau dejecții, drumuri alunecoase, prezența corpurilor dure sau tăioase care pot provoaca rănirea copitelor. Aceste probleme sunt și mai numeroase când animalele sunt în stabulație liberă pe timpul iernii, mai ales in cazul vacilor care trebuie să parcurgă distanțe mari pentru a fi mulse.
242. Fermierul trebuie să analizeze frecvența problemelor apărute la picioarele, la copitele animalelor și cauzele care le-au produs, și dacă acestea sunt datorate stării drumurilor, spațiilor de hrănire și adăpare ori vitezei cu care acestea se deplasează.
243. În acest scop, fermierii sau crescătorii de animale trebuie să efectueze observații asupra: •
zonelor de odihnă și de hrănire, prezenței corpurilor dure contondene, sau ascuțite, sau
dacă au asperități și/sau dacă sunt încărcate cu dejectii; •
drumurilor de trecere și circulație, prea abrupte și acoperite cu pietriș, pe care de altfel și animalele ezită să calce, sau care le încetinesc mult deplasarea; • drumurilor de acces care au o stare avansată de degradare.
244. Pentru a evita diferitele dificultăți, fermierii trebuie să aplice câteva reguli: • să identifice zonele principale unde se amcnajcză zonele de trecere ale animalelor; • să amenajeze drumuri hinc drenate și acoperite cu piatră de carieră hinc macinată, material lemnos sau betonate; • să întreținută căile de acces curate de buruieni și vegetație ierboasă înaltă; • zonele de acces vor fi prevazute la capete, cu zone largi de intrare; • drumurile vor fi amenajate în zone care sunt bine drenate sau care nu expun cursurile de apă la scurgerile de suprafață; • scurgerile de suprafată vor fi deversate pe suprafețe cu ierburi permanente sau în canale special amenajate. 5.4.3 Traversarea cursurilor de apă
Traversarea de către vehicule sau animale a unui curs de apa spre pășuni sau zone suplimentare de hrănire este uneori necesară. De ex., vacile de lapte trebuie să se deplaseze de la pășune către zona de muls, de doua ori pe zi. In acest caz, traversarea prin vaduri sau chiar prin curentul apei, poate prezenta anumite pericole datorită adâncimii apei și calilățiii albiei, sau curenților prea puternici. Un alt neajuns, care se poale ivi este al poluării directe a apelor de suprafață prin descarcarea dejecțiilor de către animale, care pot, contamina apa și cu germeni patogeni, cum ar fi cryptw,poridium, ce provoacă boli.
245. În cazul traversarii cursurilor de ape, pentru o și mai bună siguranță trebuie ca fermierul sau crescătorul de animale să ia următoarele măsuri: • construirea de podețe, care în cazul unor cursuri de apa înguste pot fi amenajate cu chelueli destul de reduse; • dacă nu pol fi construite poduri sau podețe, alunei va fi an1enajat un vad bine drenat cu materiale accesibile și se vor stabiliza ambele maluri; •
accesul turmelor de animale va fi limitat pc malul apelor cu ajutorul unor garduri electrice sau din lemn, pentru a evita accesul acestora în cursul de apă, și contaminarea apei cu dejecții; •
văile și terenurile care au un bun drenaj natural, șanturile, canalele, ca și zonele un1ede, se vor îngrădi pentru minimizarea contăminarii cu germeni patogeni care pot provoca infecții cu galbează,
leptospiroză sau infestări cu viermi; •
la amenajarea podețelor sau podurilor trebuie contactate institute de specialitate pentru proiectare și să se ia avizele necesare. 5.5 Gospodărirea șanturilor și canalelor
Pentru asigurarea celor mai bune condiții, atât pentru creșterea recoltelor și efectuarea la timp și în timp optim a recoltatului, cât și pentru prevenirea efectelor compactării prin traficul exercitat de către animale, trebuie ca terenurile agricole să fie bine drenate. De aceea, șanturile și canalele cu rol de drenaj trebuie bine îngrijite și protejate față de impactul transportului și depunerii sedimentelor, nutrienților și substanțelor chimice transportate prin scurgerile de suprafață de pe terenuri.
246. Curățirea anuală a șanțurilor și canalelor, favorizează evacuarea sedimentelor și preluarea nulrienților de către plante, evită dezvoltarea, proliferarea exagerata a vegetației specifice: stu1 trestie, papură.
247. Prin îngrădirea acestora se asigură controlul accesului animalelor în vederea reducerii riscurilor de poluare și contan1inare; programul de curățire a acestora de vegetație,
permite menținerea armonioasă a habitatelor pentru o ganrn largă de vietuițoare, inclusiv a acelora care sunt folositoare omului și în general mediului ambient.
248. Fermierul va efectua controale de rutină temeinice pentru a observa din timp dacă se constată apariția unor probleme cum ar fi: scurgerile de suprafață, eroziunea sau degradarea terenului prin compactare de catre animale și care îi vor permite să stabilească imediat măsurile necesare pentru a se evita mai târziu cheltuieli suplimentare.
249. În acest scop, fermierul va desfășura urmatoarele acțiuni: •
va ține sub control accesul animalelor și va efectua curățirea anuală a șanțurilor și canalelor cel puțin pe porțiunile afectate; • va restrictiona
total accesul animalelor în șanturi și canale; •
vegetația specifică șanțurilor și canalelor va fi comlet înlăturată pentru a nu stanjeni captarea sedimentelor din scurgerile de suprafață; •
va face observații periodice asupra apei prezente în șanțuri și canale pentru a semnala apariția unor probleme cum ar fi eroziunea (care este indicată de culoarea maronie a apei); • va proteja habitatele pe timpul curățării periodice;
250. Prin asigurarea acestor măsuri de control și întreținere a șanturilor și canalelor de drenare a terenurilor agricole, precum și a zonelor naturale de drenaj, se vor obține anumite efecte benefice. Efecte benefice ale măsurilor aplicate: • vor fi create condiții mai bune de cultivare a plantelor, recoltare a producției; • se vor reduce costurile de întreținere
ale acestora; • se protejează mai bine starea de sănătatea a animalelor; • se protejează mai bine terenurile agricole în raport cu riscul degadării prin diferite procese: compactare, scurgeri, pierdere a stratului fertil, pierdere de nutricnți, contaminare a apelor de suprafață; • se asigură o mai bună protecție și diversitate a florei și faunei salbatice. 5.5.1 Șan turile și canalele existente
Șanturile și canalele pentru drenare sunt cele mai importante căi de reducere a scurgerilor de suprafață, permițând și reducerea acumulării în exces a apei în sol, și uscarea mai rapidă a solului în primavară. Practica a demonstrat că șanțurile și canalele sunt și indicatori utili ai scurgerilor de suprafată, ai eroziunii distructive, pentru a se putea lua din timp măsurile necesare pentru atenuarea consecințelor negative și evitarea costurilor ridicate de remediere.
251. Fermierul trebuie să inspecteze șanțurile și canalele existente și să oberve dacă: • apele stocate în aceste locații nu sunt limpezi, ci prezintă culoare brună ca urmare a prezenței sedimentelor provenite din scurgeri de suprafață; • există scurgeri provenite de l a dejecții și alte materiale organice; •
malurile șanțurilor și canalelor sunt afectate de către animale prin călcare sau chiar distruse de către acestea; • este prezentă vegetație specifică: stu1: trestie, papură.
252. Atunci când fermierul constată că aceste probleme deja există, dacă nu ia imediat măsuri, se pot produce următoarele efecte negative: • rănirea și infestarea animalelor; • reducerea sau pierderea stratului fertil al solului și odată cu acesta și a nutrienților prin scurgeri de suprafață; • poluarea apelor de suprafață; • degradarea vegetației, a faunei salbatice, a biodiversității.
253. ln cele mai multe cazuri, scurgerile de suprafață și eroziunea pot fi abordate l a sursă. De aceea, este important să se aplice măsuri pentru a reduce impactul oricaror efecte
negative care pot rezulta. Es t e, de asemenea, posibil să fie păstrată o diversitate mai marc de habitate, dacă sunt respectate de fermier urmatoarclc reguli: • excluderea pa.5unatului și a accesului an i malelor în șanțuri, canale, guri de descarcare ale acestora, zone naturale de drenaj, zone umede și cursuri de apă; • verificarea malurilor pentru a observa dacă sunt acoperite cu vegetație specifică care permite filtrarea apei drenate și stabilizează solul; în caz contrar sunt necesare măsuri de remediere prin încurajarea proliferării plantelor specifice zonelor umede; • întreținerea anuală a acestora prin curățire, lăsând o parte din suprafață (30-50%) acoperită cu vegetație; • materialul colectat din șanțuri și canale, dacă este posibil, va fi împrăștiat pe suprafața terenurilor adiacente; •
se va verifica periodic, și în special, în timpul ploilor sau imediat dupa acestea, dacă apar prob l eme deosebite; • se vor întreține cu regularitate gurile de descarcare ale șanțurilor si canalelor.
Fermierii pot avea neplăceri serioase, a t ât în privința degradării solului și culturilor agricole, cât și a apelor de suprafață dacă nu sunt luate măsurile corepunzătoare.
Mai mult decât atât, scurgerile de pe terenurile agrico l e și din spațiile și zonele curate ale fermei și de pe căile de acces, se pot usor amesteca cu ape murdare provenite din zonele în care staționează animalele, sau pot ajunge în zonele de stocare a gunoiului de grajd și a dejecțiilor lichide, sau în cursurile de apă.
In alte cazuri, scurgerile de suprafață produse pe soluri productive, dar vulnerabile, po t
provoca eroziune intensă, dacă acestea nu sunt tratate într-o maniera care sa reducă sau chiar să stopeze producerea acestora înainte ca să se constituie în acumulări și inundări distructive. 5.5.2 Șanturi și canale noi
254. Fiecare fermier trebuie sa identifice la timp: • dacă s-a produs amestecul de ape curate cu ape murdare; •
dacă există scurgeri de suprafață de pe terenurile dispuse de-alungul zone l or vulnerabile.
255. Prezența acestora indică risc crescut pentru: • creșterea costurilor pentru stocarea apelor murdare ȘI
a facilităților de evacuare a acestora; •
producerea croz1un11 pc terenurile vulnerabile ș1 căile de trafic s1 circulație; • poluarea cursurilor de apă.
Astfel, rezultă că este necesară realizarea unor noi șanturi și canale de drenaj, care devin utile în jurul sau de-a lungul zonelor în care s-a produs degradarea solului și a culturilor.
256. Fiecare fermier trebuie să întreprindă acțiunile următoare: • trebuie să verifice, în timpul ploilor sau imediat după acestea, dacă se produc scurgeri de suprafață în jurul clădirilor, amenajărilor fermei, pc drumurile mari de acces, și care pot ajunge în zonele de stocare, pe solurile vulnerabile sau pe culturi; • lrebuie să canalizaze apele încărcale cu parlicule de sol de pe lerenurile arabile sau drumurile de acces către benzile de vegetație pe1111anentă bine încheiată; • trebuie, pe noile canale, să se stimuleze dezvoltarea rapidă a vegetației specifice zonelor umede care să permită acumularea scurgerilor intermitente de suprafață de pc solurile vulnerabile; • fermierul trebuie să consulte specialiștii atunci când constată că arc nevoie să înființeze șanțuri și canale noi.
Precizăm că în cadrul oricărei ferme conservarea și protejarea zonelor umede scminaturale și nedrenate au importanță pentru menținerea și dezvoltarea habitatelor naturale, și contribuie la creșterea valoarii de capital a fermei, și permit fermierului accesul la fonduri și compensații care sunt disponibile în acest scop.
5.6 Întreținerea malurilor erodate
Fermierii și proprietarii de terenuri au obligația, dar și interesul, de a proteja malurile apelor care traverseaza proprietațile acestora, având în vedere, faptul că eroziunea datorată apei dar și utilizarea în scopul pășunatului le pot aduce serioase prejudicii prin pierderi de teren agricol și costuri ridicate pentru refacere.
257. Împrejmuirea cursurilor de apă, acolo unde este necesar, permite fermierilor să evite o serie de probleme în ceea ce privește: sănătatea animalelor, pierderea de teren prin eroziune, riscurile poluarii, distrugerea habitatelor în care viețuiesc păsări, animale mici salbatice și pește, reducerea pierderilor de timp cu deplasarea și mutarea turmelor, evitarea prejudiciile aduse vecinătaților.
258. Un coridor imprejmuit de-alungul apei reprezintă o soluție care poate contribui la creșterea potențialului de conservare dar și al valorii zonei, permițând fermierului sau proprietarului de teren să diversifice acest potential, să obțină și alte venituri cum ar fi: spații de recreere, odihnă și pescuit.
259. Grija pe care fermierii și proprietarii de terenuri trebuie să o acorde malurilor apei se va concretiza prin următoarele acțiuni: • controlul accesului pe aceste zone; • eliminarea totală a accesului animalelor și a pășunatului; •
menținerea la distanță de cursurile de apă a turmelor de animale și a depozitelor de îngrășăminte; • împrejmuirea, acolo unde este necesar, a marginilor terenurilor la o distantă mai mare de malul apei, pentru a creearea unui coridor de protecție.
260. Prin aceste acțiuni, se creează conditii favorabile pentru diferite efecte benefice: • asigurarea sanălății animalelor și creșterea producției; • reducerea pierderilor de sol fertil datorat apei și animalelor; • reducerea riscului poluării apelor cu sedimente și dejecții de la animale; • refacerea habitatelor și a viații sălbatice; • sporirea capitalului valoric al fermei. 5.6.1 Accesul și traficul animalelor
Desființarea totală a pășunatului animalelor în zonele vulnerabile: pe marginile șanțurilor, canalelor cu apă și văilor de drenaj natural, în areale umede, de-a lungul cursurilor de apă, limitează degradarea și extinderea sa prin compactare, eroziune, etc. Chiar și așa, astfel de zone rămân vulnerabile proceselor de degradare prin eroziune hidrică, în special în perioade de creștere a apelor, a inundațiilor, rezultand pierderi însemnate de teren acoperit cu sol fertil.
261. Călcatul de către animale și accesul acestora de-a lungul malurilor, provoacă poluarea locală datorată sedimentelor și dejecțiilor animalelor care afectează alimetările cu apă și habitatele florei și faunei salbatice.
262. Apariția și evoluția unor procese negative este apreciată prin simple ob servații,
astfel: • prezența pe margini de teren și maluri a urmelor animalelor, în special unde locurile respective sunt umbrite de către copaci; • prezența arealelor degradate unde animalele staționează pentru a se adăpa; • prezența unor areale pe mal unde vegetația a fost complet îndepărtată.
263. Daca sunt identificate astfel de probleme înseamnă se vor produce efecte negative: • creștere a riscurilor de îmbolnavire și rănire a animalelor; • pierderi de producție; • poluare a apelor de suprafață; • degradarea habitatelor naturale.
264. Reducerea impactului se poate realiza de fermier prin măsurile următoare: •
îngrădirea cursurilor de apă, șanțurilor, canalelor și zonelor umede, permițând optimizarea operațiunilor în fermă, și în același timp tasând suficient teren de protecție a malurilor, a apelor împotriva poluarii atunci cand se fac tratamente cu pesticide, când se administrează îngrășăminte chimice sau organice naturale; • realizarea unui astfel de coridor de protecție mai larg în zonele care sunt utilizate la alimentarea cu apă; • instalare garduri electrice pe marginea pășunilor din apropierea cursurilor de apă; •
în zonele cu procese erozionale puternice ale malurilor se va solicita asistență tehnică de
la instituțiile abilitate, pentru finanțarea, proiectarea și executarea lucrărilor specifice, inclusiv a plantării perdelelor de protecție; •
nu este recomandat ca aceste maluri erodate să fie întărite prin bascularea unor materiale cum ar fi diferite tipuri de moloz sau alte deșeuri solide care pot..
provoca neaJunsun ȘI mat grave. 5.6.2 lntreținerea și menținerea vegetației naturale de-alungul malurilor
265. Vegetația naturală a malurilor joacă un rol important în fixarea și protecția malurilor, vulnerabile la eroziune. Actiunea animalelor asupra malurilor este dăunatoare și pentru terenul agricol de pe marginile apelor dar și pentru apele ce traversează aceste terenuri.
266. De aceea, este necesară identificarea malurilor: • care au pierdut vegetația naturală; • care au fost afectate de pășunat; • care sunt în curs de erodare și cele care s-au surpat, alunecat în cursul de apă.
267. Creearea coridoarelor de-alungul cursurilor de apă, este un valoros capital al fermei. Aceste coridoare protejează pajiștile și terenurile arabile, asigurând o zonă de conservare, de odihnă, de pescuit dar și de cultivare a unor arbuști.
268. ln scopul protejării si evitării unor costuri suplimentare trebuie să se: efectueze planificarea modului de utilizare și protecție a malurilor diferitelor cursuri de apă; • elimine accesul turmelor de animale pe maluri prin îngrădirea acestora; • realizeze reacoperirea naturală a malurilor cu vegetatie naturală; • trebuie să se combată buruienile și vegetația care este dăunătoare, toxică aninrnlelor; • solicite sprijin și asistență tehnică
în
vederea obținerii de
fonduri nerambursabile și material săditor adecvat, inclusiv a puieților de arbuști. 5.6.3 Adăpatul animalelor
Prin alocarea unor fonduri financiare în vederea amenajării de zone speciale pentru alimentare cu apă și adăpare din râuri, sau prin alte metode (an1enajarea unor zone speciale dotate cu adăpătoare și sisteme de adăpătoare alimentate cu pompe) se elimină multe probleme și se obțin beneficii în ceea ce privesște producția și sănătatea animalelor, și se protejează cursurile naturale de apă și habitatele.
269. Trebuie ca fiecare fermier să revizuiască, ș1 acolo unde este necesar, să reamenajeze zonele de adăpare la pașune, prin: • adăparea animalelor și alimentarea cu apă în afara cursurilor de apă; • folosirea de adapătoare mobile pentru
înlăturarea pericolului degradării solului din spațiile amenajate pentru adăpare, în special prin călcat de către animale; • excluderea totală a accesului turmelor de animale la apele curgatoare; •
îngrădirea cu garduri din lemn sau electrice a malurilor.
6.1 Varietatea și rotația culturilor, metode de cultură și dezvoltare a condițiilor de viață pentru prădătorii și paraziții biologici
Prin aplicarea diferitelor scheme de rotație a culturilor agricole, ciclurile de viață ale dăunatorilor, bolilor și buruienilor se rup, reducând astfel impactul acestora.
274. Rotația culturilor agricole permite folosirea diferențiată a categoriilor de terenuri dintr-o exploatație agricolă, asigurând menținerea și sporirea fertilită i naturale a solurilor.
275. Rolația culturilor are și o imporlanlă componelă economică întrucâl favorizează planificarea anticipală a celor mai bune praclici agricole: sistemul de lucrare a solului, aplicarea îngrășăminlelor, amelioralorilor de sol, prolecția planlelor împolriva agenților agresivi (inclusiv a buruienilor), recoltarea și depozitarea producției (inclusiv prolecția culturii depozilate).
276. Practicarea unui ciclu de patru ani de aplicare a unei scheme de rotație a culturilor esle consideral a fi insuficienl penlru reducerea eficienlă a diverselor probleme create de boli, dăunători, buruieni, etc., înlrucât supraviețuirea aceslora în sol în cazul unor culturi, cum sunl cele de rapiță, carlofi și sfoclă de zahăr, a fosl observată chiar și după o perioadă îndelungată de limp.
277. Rotația culturilor influențează direct prolecția plantelor. Diforitele praclici agricole asociate rolației cullurilor agricole influențează rezerva diferiților agenți dăunălori, de ex. la cereale arălura de toamnă influențează direct nivelul atacului de ploșnițe, afide și cărăbuși sau al filopalogenilor care se instalează pe organele verzi.
Dalorilă interacțiunilor benefice dinlre măsurile agrofitotehnice aplicale și succesiunea culturilor, rotația este considerată condiție esențială de sporire a producției și menținere a fertilității solului. ln perspectivă, rotația va constitui una din măsurile agrotehnice
de bază care va contribui și la reducerea consumului de energie pe unitatea de suprafață și produs. De aceea, nici un fermier nu ar trebui să o neglijeze, cu atât mai mult cu cât se poate realiza fără investiții deosebite.
278. Rolația culturilor, ca măsură eficienlă de protecție a plantelor și aslfel a mediului, are un rol deosebit de important. Rolația cullurilor agricole rămâne și penlru etapa următoare una dinlre cele mai imporlante componente ale sistemului tehnologic agricol care conlribuie la raționalizarea consumului de combustibil, apă de irigal, îngrășăminte și alte agrochimicale ulilizale în protectia planlelor (pesticide si biopreparate).
279. Fermierii sunt încurajați și motivați să cultive acele soiuri ș, varietăți de plante agricole care au marc rezistență la boli și dăunatori,
280. De asemenea, fermierii trebuie încurajați, să practice și metode biologice de combatere a dăunătorilor, prin stimularea creșterii prădătorilor, cca cc reduce necesitatea efectuării tratamentelor fitosanitare.
Managementul amenajarii teritoriului reprezintă o formă de favorizare a protectiei biologice a culturilor, fiind o abordare pe baze ecologice cu scopul de a stimula activilatea prădălorilor și paraziților nalurali.
281. Scopul principal al activilății de amenajare a leritoriului penlru creșterea rolului prădătorilor este de a crea o anumită infrastructură ecologică în acord cu peisajul agricol care să furnizeze pentru adulții de entomofagi, resursele necesare de hrană (pradă alternativă sau gazde) și adăposturi față de condițiile neprielnice. Aceste resurse trebuie să fie integrate în
teritoriu astfel
încât să fie accesibile în timp și spațiu pentru prădătorii naturali și în același timp, practice pentru a fi implementate de către producătorii agricoli.
282. Creșlerea heterogenilății vegelației în jurul
zonelor cullivate favorizează creșlerea în ansamblu a abundenței și diversității organismelor prădătoare și parazite.
283. Fermierul poale aplica câleva melode, deslul de simple, pentru slimularea activității artropodelor parazite și prădătoare, pornind de la creșlerea biodiversilății. Metode pentru stimulare a biodiversității aplicabile În fermă: • culturi intercalate sau culturi în benzi:
două sau mai multe specii de plante sunt cullivale împreună pe același leren în benzi paralele sau în
parce l e alălurale; •
cultura
ascunsă: a doua cultură este însămânțată în prima cultură, în același timp sau mai târ.âu, rezullând două recolle anual; •
insule
sau
fâșii de conservare: o fășie Ială de aproximativ 5 - 6 m în afara parcelelor primește doar stropiri cu pesticide selective având spectru restrâns de acțiune; •
benzi îmburuienate
În
interiorul culturilor:
Însămânțarea câtorva benzi cu ierburi floricole neinvazive, la anumite intervale, transversal zonei cultivate. Acest sistem conduce la sporirea numărului insectelor prădătoare pentru afide; •
cordoane
mărginașe sau
zone tampon: au impottanță pc suprafețe mari de cultură. Un astfel de sistem sporește numărul de habitate disponibile pentru prădători și paraziți în vederea iernării și a reproducerii în timpul primăverii și hrănirii în timpu l verii, întensificându-se astfel potențialul protecției biologice a culturilor agricole. Invazia buruienilor din astfel de sisteme este foarte redusă, iar uneori se crează situații de creștere a densității dăunătorilor. Pe aceaste coridoare se pot cultiva cu succes specii de lolium, oferind astfel spații protejate pentru cuibăritul păsărilor, pentru viespii solitare, albine și bondari. Cele care conțin flori sălbatice furnizează polen și nectar pentru un mare număr de nevertebrate, incluzând speciile de bondari. Interesul botanic pc care îl prezintă acest sistem este determinat de faptul că acționează ca benzi tampon între diferitele practici agricole și habitatele sensibile, cum sunt gardurile vii și cursurile de apă. •
plante insectar:
pot fi cultivate sub formă de benzi intercalate, plante individuale, culturi acoperitoare între sau printre rândurile de plante.
Un spectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru prădătorii și paraziții naturali poate fi asigurat prin cultivarea în benzi a speciile din fam. Apiaceae ( pătrunjel ),
Crucijerae (muștar),
Lamiaceae (menta), Compositae (coada șoricelului).
284. Lucră r ile târzii ale solului pot fi practicate cu succes în
reducerea
proliferării buruienilor și a afidelor. Se vor practica acele lucrări care nu produc degradarea calității solului, în special, în toamnele umede, precum și cele care nu favorizează procesele erozionale.
285. Fiecare fennier trebuie sa ia
în considerare și factorii naturali pentru a regla densita t ea populațiilor de organisme dăunătoare. ractorii eco l og i ci abiotici climatici (temperatura, umiditatea, lumina, ploaia) alături cei edafici, chimici și biotici pot influența considerabil evoluția populațiilor respect i ve. Piecare factor abiotic are un prag inferior și un prag superior de
temperatură, umiditate etc. care, odată d epă. ș i t, oprește multiplicarea diferitelor organisme.
286. De asemenea, factorii abiotici antropici, ca fertilizarea cu îng r ă. șăminte organice naturale și completarea nevoilor de creștere a culturilor cu îngrășăminte chimice oferă
plantelor de cultură o dezvoltare viguroasă ș1 mărește rezistenta acestora la boli ș1 dăunatori.
287. Prin păstrarea prin fertilizare a nivelului optim al elementelor nutritive în sol se poate
limita atacul unor agenți fitopatogeni sau altor organisme dăunătoare. Influența benefică a fertilizării se datorează: • acțiunii direcle a îngrășămintelor asupra organismelor dăunătoare; • acțiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme; • influenței indirecte prin modificări biochimice ale sucului celular la planta gazdă; • dezvollării mai puternice a sistemului de apărare din planlă; • creșterii ritmului dezvollării elementelor slructurale ale tesulurilor; • schimbării epocii de maturare; • schimbării proceselor de diferențiere, etc..
288. Uncie
aspecte privind starea culturilor, a recoltelor, pot fi
i dentifica te de fermier pc
teren.
289. Degradarea calitații recoltei, adesea foaite gravă, poate fi observată de fermier pe teren, fiind foarte relevantă. Astfel, unul dintre cele mai evidente exemple este atacul diferiților dăunatori ai fructelor (din timpul vegetației și din depozit), cum sunt: rapănul la mere, viermele cireșelor, putregaiul albastru la citrice. Un alt exemplu, îl reprezntă atacul ploșniței cerealelor, care determină reducerea conținutului de gluten și, implicit, reducerea calității cerută de industria de panificație.
290. Un aspect mai putin cunoscut este cel al contaminanților alimentari de origine biologică, formați în timpul vegetației de către agenți fitopatogeni. Contaminarea recoltei
de porumb cu aflatoxinc, considerate cei mai periculoși contaminanți alimentari de origine biologică, în timpul vegetației, ca urmare a infecției boabelor în curs de formare cu ciuperci toxigene din grupul A.
pergillus flavus parasiticus.
Identificarea acestora, de către fermier, în cultura de porumb devenind deosebit de importantă.
291. Din astfel de motive combaterea dăunatorilor este foarte necesară pentru cultura plantelor. Procedurile de protecție a plantelor împotriva organismelor dăunatoarc devenind o componentă majoră a tuturor ghidurilor de bună practică agricolă.
292. Combaterea dăunatorilor culturilor agricole prin diferite metode: chimice (utilizare
de pesticide), biologice (crearea organismelor antagoniste și a produselor naturale), genetice (ameliorarea
rczistcnțici
plantelor la diferiți agenți dăunători), agrotehnice (lucrări ale solului, inclusiv prășit, asolamente de lungă durată) și fizico-mecanice (dezinfectări termice ale semințelor, chirurgie vegetală, dcscuscutarc a seminței etc.)
293. Pesticidele pot fi mobile sau
foarte puternic absorbite de către materia organică
din sol, pot fi volatile, persistente sau rapid degradabile. 6.2 Pesticidele
Definiție: •
pesticide:
mijloace chimice de protecția plantelor, obținute prin fornmlarea și condiționarea unuia sau a mai mullor ingredienle biologic active.
294. Cu foarte puține excepții (ca de ex., regulatorii de creștere vegetală, folosiți pentru controlul creșterii plantelor, sau produsele care acționează prin activarea rezistenței manisfestale sislemic în planle, și care sunl un fel de "vaccinuri" pentru plante) ingredientele active biologic sunt toxice. Tocmai această toxicitate impune existenta in cod a unor bune practici privind distribuția și utilizarea pesticidelor.
295. In categoria pesticidelor sunt incluse și urmatoarele categorii de substanțe: regulatorii de creștere, defolianții, desicanții, activatorii rezistentei manifestate sistemic, substanțele de curățire ale legumelor și fructelor, substanțele aplicate pentru prevenirea căderii fructelor, ca și substanțele aplicate înainte sau după recoltare pentru combaterea dăunătorilor care acționează în timpul depozitării și transportării recoltei.
296. Pentru diferitele tipuri de substanțe este impotantă: •
forma sub care un pesticid este comercializat, al cărei scop final este de a face produsul utilizabil, eficient, reprezintă, în ralitate, o combinație de diver'-i compu'-i (solventi surfactanti cosurfactanti muianti adezivi "1' 'ț ' ' ' ' '', ' '
agenți de suspensie, amelioratori de penetrare cuticulară etc. ); • împachetarea și modul de prezentare, sau condiționarea, care se referă, atât la conținutul, cât și la ambalajul protector folosit pentru distribuirea pesticidelor la utilizator, la fermier.
297. Materialele folosite la condiționarea pesticide l or sunt la rândul lor poluanți chimici importanți (solvenții organici, surfactanții care sunt similari detergenților în privința poluării apelor etc. )
reprezentând alt motiv întemeiat pentru prezentarea diferitelor măsuri de utilizare și d i stribuț i e a lor în codul de bune practici.
298. De aceea, fiecare fermier trebuie să aibă în vedere: •
tehnologia de aplicare: reprezintă procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse în contact cu organismul țintă sau sunt aduse acolo unde organsimul țintă va intra în contact cu acestea. Aplicarea pesticidelor se poate face prin tratamente
în
perioada de vegetație (stropiri cu diferite volume de lich i d și cu mijloace terestre sau ae r iene) sau prin tra t amente l a sămânță (sămânță în sens generic, oricare organ al plantei utilizat pentru înființarea unei culturi, inclusiv
tubercu li i); • căile de utilizare a produselor omologate (cu drept de punere de piață) oficial recomandate
sau autorizate de autoritățile naționale competente în scopul unei combateri eficiente și fiabile a organismelor dăunătoare, trebuie să includă mai mulle niveluri de utilizare a pesticidelor, care nu trebuie să depășească dozele cele mai ridicate autorizate sau care trebuie să fie aplicate în așa fel încât să lase un reziduu cât mai mic cu puțintă; •
limita maximă de reziduuri: concentratia maximă de
rez i duuri de pesticide legal autorizate sau considerate ca acceptabile în unul sau mai multe produse alimentare, produs agricol sau produs d estinat folosirii în furajarea animalelor.
6. 3 Produse utilizate pentru protecția plantelor
Io protectia plantelor sunt folosite diferite produse chimice (pesticide) și produse biologice,(biopreparate). În funcție de organismul țintă acestea sunt: erbicide, insecticide, fungicide, acaricide, nematocide, moluscocide, raticide și compuși cu acțiune mixtă.
299. Biop r eparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme utile plantelor de cultura sau pe baza unor compuși naturali denumite sugestiv "botanicale".
300. Biopreparatele au o acț i une complexă asupra plantelor de cultură, da t o r ită caracterului l or biologic. Termenul cel mai corect nu este de biopreparat folosit în protecția plantelor, ci cel de biopreparate de uz aț;ricol. Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru aceasta acțiune complexa, este cel al biopreparatelor pc bază de ciuperci antagoniste din genul Trichoderma.
Unele
biopreparate, omo l ogate ca biofungicidc, s-au dovedit și ca stimulatoare în
creșterea vegetală datorată intervenției în nutriția plantelor.
30 I. Folosirea biopreparatelor constituie o orientare importantă
în agricultura actuala datorită avantajelor pc care
Ic prezintă.
Avantaje ale folosirii de către fermier ale biopreparatelor:
• r educerea poluării
mediului și alimentelor; • evitarea apariției populațiilor de dăunători cu rezistență la diferitele tratamente de combatere; • posibilitatea utilizării de personal necalificat în condiții de totală securitate, atât pentru culturile de plante, cât și pentru utilizator; • utilizare durabila a unei resurse utile din sistemele agricole neexploatate.
6.4 Regimul de utilizare a produselor în protecția plantelor
Utilizarea produselor în protecția plantelor este reglementată în România prin lege. lnlroducerea lor pe piață se face numai după omlogare de Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz
Fitosanitar (înființată prin OG 4/1995).
Potrivil Regulamenlului de funcționare a Comisiei Interminisleriale de Omologare a Produselor de uz Filosanitar, aprobal prin OM MAA 8343 / 1995,
OM MS 718/95 și OM MPAMI 444/95, penlru fiecare produs filosanilar nou trebuie să se obțină: • Avizul de pilotare, • Avizul de fabricație, • Avizul de mediu, • Avizul sanitar, • Raporlul biologic asupra eficacilății, • Buletinul de analiză fizico-chimică.
302. Pentru o substanță activă nouă, neînregistrată în România, este obligatorie efectuarea a cel puțin 2 ani de teste de eficacitate biologică. Procedura de omologare a produselor de uz
fitosanitar (pesticide,
biopreparate)
este în
acord cu
documentele europene corespunzătoare (Directiva Consiliului 91 / 4. 14 EEC și Directiva Comisiei 93/7 1 EEC).
303. Obținerea avizelor menționate mai sus ce1tifică eficacitatea produsului și eva l uează riscurile pentru mediu și pentru sănătatea omului, stabilind în același timp și condițiile de utilizare necesare pentru un control cficint al riscurilor de mediu și de sănătate.
304. După introducerea pe piață, cadrul leg i slativ clasifică produsele utilizate în protecția plantelor în două categorii: •
produse din
grupa de
toxicitate
TTT
și
TV (slab toxice), care sunt comercializate și utilizate
în
mod
liber; •
produse din grupa T și TT de toxicitate cu grad ridicat și foarte ridicat de toxicitate),
care
sunt
utilizate
numai de
către
personal
specializat,
autorizat de către Autoritățile competente (inclusiv de Serviciul Arme, Muniții și Substanțe toxice d i n cadrul Inspectoratului General al Poliției).
305. Utilizarea pestic i delor se face în cadrul tehnologiilor agricole de cultură, la recomandarea și sub controlul organismelor de specialitate.
306. Fermierul nu trebuie să elimine nici un fel de resturi, deșeuri de pesticide în șanțuri, canale, în ape de suprafață sau pe terenurile agricole.
Aceste deșeuri, resturi pot proveni din numeroase surse, cum ar fi: • excedentu l de lichide de pulverizare; • spălarea utilajelor; •
pierderile de lichide de pulverizare în t impul alimentării acestora sau în timpul operațiilor tehnologice; • pierderile prin neuniformitatea de distribuție; •
ambalaje și rccipienți care mai con țin pestic i de ș1 ca re
sunt aruncate sau depozitate necorespunzator; • lichide reziduale de la băi de imersare sau de la îmbăierea oilor; • ape care au servit la spălarea produ se lor agricole; • scurgeri din ambalaje sau recipienti spart i sau crăpati; • pesticide eliminate datorită expirarii termenului de valabilitate.
307. O sursă deosebit de importantă de poluare locală complexă, cu pesticide și îngrășăminte o reprezintă cultura legumelor și plantelor ornamentale în sere și solarii. Substanțele poluante ajung în apele de suprafață prin parcurgerea altor circuite decât în cazul culturilor agricole și anume: • deversări de streșină (apă de condensare sau de ploaie artificială) ce antrenează fertilizanți și pesticide depuse pe vitrajele din interior; •
irigații care sunt utilizate concomitent cu fertilizarea și pentru administrarea pesticidelor; • apele de spălare a vitrajelor pe ambele fețe; • ape reziduale provenite din tratamente speciale ale florilor.
308. Este necesar ca toate aceste
ape
să fie recu perate în bazine etanșe de beton și să urmeze un circuit închis prin rec ircula re, fără a mai fi evacuate în exterior. 6.5 Depozitarea
Depozitarea pesticidelor se realizează doar în locuri special amenajate care sunt prevăzute cu dispozitive pentru: • prevenire și stingerea incendiilor; • pro tec ția muncii/tehnica securității muncii; • măsurare avizată metrologic (cântar e, mensuri).
309. Prevederile legale impun ca depozitele de pesticide să fie corespunzator delimitate
și
marcate, pentru asigurarea unei protecții
fizice corespunzătoare.
310. Subslantele din grupa I-a și a II-a de toxicitate se depozitează în încăperi separate și condiții speciale,
cu pază specializată și registru de evidență conform legii.
311. Depozitele de pesticide nu vor fi amplasate în apropierea apelor de suprafață și nici în zone în care apa freatică este prezentă la mică adâncime. Amplasarea se va face la cel puțin 200 m față de oricare fel de așezări urbane sau rurale, surse de apă, furaje, câmpuri și te r enuri agricole, ferme și spații pentru animale.
312. Depozitele vor fi construite numai din materiale durabile, neinflamabile, și trebuie să aibă capacitate de stocare corespunzătoare.
313. Depozitul de pesticide trebuie să poată păstra produsele în condiții de securitate, în eventualitatea producerii unor scurgeri sau împrăștieri.
Podeaua
trebuie să fie impermeabilă și situată mai jos decât suprafața solului pentru a forma un bazin de retenție sau trebuie s ă existe pragu r i la uși și pereț i care să nu perm it ă trecerea
lich i delor prin ei și care să rețină materialul împrăștiat.
314. Pentru protecția mediului în cazul incendiilor, este important ca depozitul să fie înconjurat cu un șanț betonat.
315. Depozite l e de pesticide se autorizează în conformitate cu prevederile legislatieie in vigoare. Autorizarea depozi t elor de pesticide se face numai după realizarea unor studii de impact asupra mediului, cu evidențierea riscurilor asupra componentelor de mediu și a managementului aces t o r
riscuri, și după completarea bi l anțurilor de mediu.
316. ln organizarea depozitelor de pesticide trebuie respectate, atât regulile
de
igienă și sănătate publică, cât și prevederile
specifice
de
protecția
muncii. Depozitul de pesticide trebuie să fie prevăzut cu flux de persona l separat fizic de fluxul de pesticide, cu facilități corespunzătoare: dușu r i și spălătoare cu apă caldă, WC-uri cu evacua r e în canalizare separată, vestiare încălzite
penttu schimbarea hainelor, zonă separată fizic pentru consumul alimentelor.
317. Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de
protecție
și cu echipamentul de protecție spedicat p r in normele de tehnica securității muncii, de ex., mască în cazul produselor de gazare.
318. Pesticidele depozitate în condiții necorespunzatoare sunt periculoase pentru
toate componetele de mediu, și mai ales, pentru sănătatea oamenilor.
Depozitele
de pesticide se organizează exclusiv
de către utilizatorii
de dimensiuni
medii
sau
mari (exploatații agricole de peste 120 ha la șes și 90 ha în zonele de deal și munte, prestatorii d e servicii de protecția plantelor). umai acestor utilizatori de pestic i de li se permite existența unor stocuri mari pc o durată mai
lungă.
Micii utilizatori nu au dreptul să-și constituie rezerve scmficativc de pesticide, care să depășească consumul pc perioada ciclului de vegetație.
319. Chiar și în cazul
m i cilor utilizatori, pesticidele trebuie stocate în condiții corespunzătoare (ferite de căldură, lumină și umiditate excesive), separat de alte materiale (și mai ales de furaje sau de alimente). Produsele lichide se depozitează în încăperi cu temperaturi de minim 1 °C și maxim 25°C.
320. Nu este permisă încălzirea cu surse deschise (sobe, reșouri electr i ce) a depozitelor de pesticide. Insta l ații l e de curent electt·ic din depozite l e de pesticide tt·ebuie să îndeplinească normativele pentru medii cu solvenți organici și pulberi și să permită spălarea cu _jet de apă sub presiune.
321. ln toate cazurile,
pesticidele
v or fi păstrate
exclusiv în ambalajele lor originale, pc rafturi sau pc paleți. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate exclusiv cu d i spozitive mecanice: cărucioare hidraulice, motostivuitoarc etc..
322. Toți
utilizatorii
de pesticide
care dețin stocuri,
indiferent
de dimensiunile
lor,
trebuie să țină și să completeze un
registru
de evidență. În registrul de evidență al pesticidelor vor fi incluse toa t e operațiile impl i cate de utilizarea pesticidelor, inclusiv informații despre data achiziționării, data fabricației produsului, furnizorul de pesticide și prețul de achiziționare. ln cazul depozitelor de pes t ic i de,
descărcarea de gestiune a stocurilor de pes t ic i de d i n grupa 1-a și a li-a de toxicitate se va face numai pc baza procesului verbal semnat de operatorii autorizați.
Stocurile de pesticide expirate se înregistrează fa Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor și la Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltarii Rurale și se distrng, pe cheltuiala celui care le deține, prin incinerare in instalații speciale, autorizate de Ministerul Mediulu si Gospodaririi Apelor.
323. Descărcarea
din gestiune se face pe baza procesului verbal de primire a pesticidelor expirate la unitatea care deține incineratorul autorizat și a facturii de prestare de servicii de incinerare. E l iminarea stocurilor de produși chimici periculoși este necesar să se realizeze cu ajutorul tuturor celor implicați și/sau afectați, inclusiv a comunităților locale. 6.6 Aplicarea produselor utilizate în protecția plantelor și măsuri de protejare a apelor și solului
324. Măsurile de reducere a impaclului asupra mediului a pesticidelor utilizale, au
în vedere, în primul rând pe cele prevenlive: •
reducerea
la mimim a protecției culturilor
prin
mijloace chimice,
prin
utilizarea altor
praclici și melode care reduc îmbolnărilea culturilor: rotație judicioasă a culturilor, folosire de soiuri rez i stenle la boli și dăunători, folosire a semințelor, răsadu r ilor, puieț i lor,
butașilor liberi de boli și dăunător i, măsuri de i g i enă corespunzătoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli și dăunători; • alegerea cu atenție doar a pesticidelor autorizate care nu aduc pr judic ii mediului; • utilizarea personalului instruit, atestat și autorizat; • supravegherea strictă a regimului și a utilizării pesticidelor; • eliminarea tratamentelor din aer, atunci când terenurile agricole se află în apropierea surselor de apă de la suprfață; • limitarea administrării îngrășămintelor deoarece în anumite situații uncie boli ș1
dăunători pol fi favorizați de creșlerea randamentului și a productivității culturilor; •
reducerea utilizarii în scop preventiv a pesticidelor ținând cont de faptu l
că prezența organismelor parazitare constituie o situație normală;
problema acestora fiind
reconsiderată
când există pericol sau se depășeșle un anumil grad de nocivitale; • înlocuirea în parte a ulilizarii pesticidelor prin mijloace și melode curale ecologic, diferite de cele chimice (metode biologice, metode preventive, capcane, îndepărtarea manuală a cuiburilor de dăunători, etc.).
325. Fermierul trebuie să ia în considerare și următoarele măsuri complementare penlru reducerea canlilății de pesticide dispersale în mediu: • echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limilează împrăștierea pesticidelor în afara zone l or strict vizate; •
pulverizatoarele
și în special,
duza,
care este componenta cea mai importantă a acestora, trebuie să fie menținute în cca mai bună stare de funcționare, la parame t ri optimi; în acest scop se vor efectua verificări periodice, și dacă este necesar se va cfcctaua repararea sau înlocuirea imediată a pieselor defecte, uzate sau necorespunzătoare; de asemenea, se va controla stricta corelare între capacitatea și randamentul utilajelor de pulverizare și încărcarea cu pesticide suportată de mediu; 2 a 2
b
Fig. 7.
Duzele
trebuie caii brate î nainte de stropire. I. Fermierul va alege duze cu aceeasi capacitate de împrăștiere. 2 Înălțimea de stropire, va fi stabilită astfel încât să fie obținută o distribuție uniformă, omogenă a peslicidelor pe planle. 2a cazul în care există suprapunere între jeturi; 2h cazul în care nu există suprapunere • interdicția înființării
livezilor în imediata apropiere a maselor de ape; • înființarea perdelelor forestiere împotriva vânturilor predominante; •
înființarea de zone libere de pesticide,
pe o
lățime de cel puțin 1 O m în imediata apropiere a surselor de apă.
326. Tratamentele chimice de combatere se aplică curativ sau preventiv, în perioada de vegetație, sau prin tratamente la sămânță, sau prin tratarea solului. Pesticidele se aplică de obicei, prin tratamente umede sub formă de stropiri, pulverizări, aerosoli.
327. Numeroase pesticide larg utilizate (bentazona, atrazinul, simazinul, dinozebul, etc.) sunt cuprinse în categoria substanțelor cu risc ridicat de poluare a apelor de suprafață și a apelor subterane. Atunci când se identifică astfel de pesticide în apele subterane, se poate presupune că se va produce o creștere a concentrației acestora, luând
în considerare faptul că mișcarea pe verticală prin profilul de sol se <lesta. șură într-o perioadă lungă de timp.
328. Stropirile se realizează cu ajutorul unor echipamente portabile sau carosabile. Pulverizările se fac cu utilaje cu acționare penumatică. Aerosolii se obțin cu utilaje speciale (de
pulverizare, de stropire foarte fină). Diferențierea între tratamentele umede este determinată de dimensiunea picăturilor, care descresc de la stropiri la aerosoli.
329. Tratamentele gazoase de fac
în spații închise, penttu dezinfectarea semințelor sau tratarea spațiilor de depozitare.
330. Momelile toxice sunt folosite pentru combaterea insectelor
la sol (coropișnițe), rozătoarelor (șoareci, șobolani), limacșilor, corvidelor etcă
331. Tratamentul
la sămânță se face pe cale umedă sau uscată (după tipul de produs) folosind mașini speciale de tratat semințe.
332. Cele mai periculoase produse pentru mediu și pentru sănătatea omului sunt pulberile diforitelor substanțe. In România, practic, nu mai există produse astfel aplicate, cu excepția sulfului, care este însă un produs cu tentă ecologică, fiind natural, biodegradabil și cu toxicitate redusă pentru ale organisme decât cele țintă.
333. ln
general, toate pesticidele sunt substanțe biologic active care prezintă efecte secundare asupra mediului și sănătății
omului. Atunci când există posibilitatea de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care arc cel mai mic impact asupra mediului și prezintă riscul cel mai redus pentru sănătatea omului.
334. Forma cea mai convenabilă de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere al mediului este tratamentul la sămânță. Deși este preventivă, această formă de tratament trebuie să fie preferențial utilizată în zonele cu ape de suprafață.
Decizia utilizării pesticidelor
sau a mijloacelor alternative de protecția plantelor aparține în exclusivitate celui care realizează respectiva exploatație agricolă, fermier, proprietar sau
arendaș.
Aceasta decizie trebuie luată în funcție de situația concretă
din
respectiva exploatație agricolă. Fermierii fără pregatire agronomică de specialitate trebuie să ia decizia de aplicare a pesticidelor numai după consultarea unui specialist.
335. Aplicarea pesticidelor
trebuie
realizată
numai la
avertizare.
Avertizarea tratamentelor se face numai atunci când un dăunator are
tendința de
a se dezvolta peste pragul
economic de dăunare. Pragul economic de dăunare reprezintă nivelul populației de dăunători care produce o pagubă superioară costurilor totale (ecologice și economice) ale tratamentului cu mijloace de protecția plantelor (pesticide, biopreparate). Cele mai precise și mai avantajoase sunt sistemele informatizate de prognoză și avertizare,
care sunt utilizate local.
336. Având în vedere rolul deosebit al sistemelor informatizatc
în prognoză și avertizare, în
cadrul bunelor practici agricole de
utilizare
a
pesticidelor, sunt redate câteva detalii. Acestea sunt sisteme expert, care s-au putut realiza datorită dczvoltarii microprocesoarelor, apar i ției unor senzori fiabili și progreselor în telecomunicații. S-au construit, în acest fel, sisteme de prognoză și avertizare complexe, flexibile, a căror funcționare permite utilizarea rațională a metodelor și mijloacelor de protecție a plantelor, cu reducerea corespunzătoare a impactului produs de organismele dăunătoare. Sistemele informatizate de prognoză și avertizare sunt de fapt sisteme expert, care funcționează pc haza unor modele matematice ale proceselor biologice specifice.
337. Obiectivul programelor de prognoză și ave1tizare, respectiv utilizarea eficientă și durab il ă a resurselor agromonicc, este corelat cu obiectivele economice și ecologice ale agriculturii durabile și agriculturii de precizie. Utilizarea sistemelor expert de prognoză și avertizare conduce, nu numai la efecte ecologice (reducerea poluării mediului și a alimentelor), ci arc și consecințe economice directe. Optimizarea tratamentelor determină importante economii de pes t icide, combustibil, forță de muncă, care permit amortizarea rapidă a investiției într-un sistem de prognoză și avertizare. ln țări ale Uniunii Europene, investițiiile în sisteme de prognoză și avertizare sunt considerate ca investiții de mediu și beneficiază de faciliăți fiscale.
338. România se află în acest domeniu în topul rea l izării unor astfel de sisteme. În România există câteva tipuri de sisteme automate de avertizare, care combină cele mai recente realizări din domeniile electronicii, informaticii și, nu în ultimul rând, a l protecției plantelor. Aceste sisteme sunt compuse din: • dintr-o stație centrală de memorare, prelucrare și vizualizare a datelor; • din una sau mai multe stații de măsurare și transmitere a datelor.
339. Se recomandă ulilizarea aceslor sisleme de prognoză și averlizare a lratamentelor cu pesticide, ca una din cele mai convenabile soluții de reducere a efeclelor negative ale pesticidelor asupra mediului.
340. Personalul
care se ocupă cu aplicarea pesticidelor trebuie să fie instruit corespunzător. Pentru produsele din grupa 1-a și a II-a de toxicitate, personalul trebuie să fie calificat și autorizat.
341. Volumul de soluție sau suspensie de produs la o singură preparare, trebuie să fie în d i rectă legătură cu suprafața care urmează a fi tratată.
342. De câte ori este posibil, se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate ridicată pentru organismele
nețintă, utile plantelor de cultură (polenizatori, parazitoizi și prădători, bacterii fixatoare de azot etc.)
343. Tratamentele cu pesticide trebuie anunțate în prealab i l (în
scris) autor i tăților locale,
cu următoarele precizări: - tipul de tratament; - cullurile care urmează să fie prolejate; - parcelele pe care se vor aplica lratamenle; - perioada de aplicare; - tipul(rile) de pesticid(e) utilizat(e);
344. ln cazul particu l ar, al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere, trebuie atenționați, de către primarie,
apicultorii din zona tratată, pentru a se evita pierderile produse stupilor. Această prevedere se aplică și autorităților competente care efectuează tratamente de interes pub l ic.
345. ln zonele cu ape de suprafață, bunele practici agricole impun limitarea folosirii mijloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane utilitare), întrucât aceste mijloace au o împrăștiere prea mare. O situație asemănătoare este și în cazul utilizării mijloacelor mecanice puternic suflante cum ar fi cele utilizate în vii și
livezi.
346. ln zonele cu ape de suprafață se vor evita, pe cât posibil, tratamente cu insecticide loxice penlru pești (de ex. insecticide din clasa pirelroizilor de sinteză). Dacă nu este posibilă renunțarea la acesle pesticide se vor lua măsurile corespunzaloare de reducere a riscurilor (delimitarea precisă a perimetrului de lralament cu respeclarea unei distanțe de minimum 10 m până
l a malul apei, echiparea ulilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea strictă între capacitatea utilajelor de stropit și suprafața de tratat, aplicarea tratamentelor la o viteză a vântului sub 4m/s, interzicerea cu desăvârșire a deversărilor de ape poluate cu pesticide provenite din spălările utilajelor etc.).
347. La efectuarea tratamente l or cu pesticide de o mare importanță este distanța dintre masele de apa adiacente și câmpul tratat. Este cât se poate de clar că tratarea câmpurilor aflate în apropierea unor ape de suprafață cât și întreținerea malurilor abrupte duce la poluarea acestor ape cu mari cantități de pesticide.
Aplicarea pesticidelor se va face în condiții meteorologice optime prevăzute pentru tehnologiile utilizate.
-- 348. Nu se vor efectua tratamente la temperaturi foarte ridicate și î n timpul amiezii, iar
l a produsele cu coeficient invers de temperatură se va respecta
temperatura maximă indicată. Nu se vor face tratamente pc
ploaie (sau
î nainte și după) sau când umiditatea amosfcrică este ridicată. Viteza maximă a vântu l ui pc care se vor face tratamente va fi de 4 m / s. ln caz de vânt puternic tratamentele se vor efe. ctua numai dimineața sau seara. Fig. 8. Nu se fac tratamente cind viteza maxima a vintului este mai mare de 4 m/s
Fig 9. Nu se fac tratamente pe ploaie
349. Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea reguli l or specifice de protecția mediului și de securitatea muncii. Cele mai importante reguli sunt următoarele: • aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care are cunoștiință de caractersiticile produselor și de prevederile regulilor de protecția muncii și de prevenire și stingere a incendii l or; •
personalul care aplică pesticidele trebuie să fie într-o stare bună de sănătate, care este atestată de medicul de medicina muncii; •
în timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igienă ș1 sănătate publică; •
personalul care aplică pesticide trebuie să verifice existența acordului tehnic și certificării utilajelor; în cazul în care utilajul funcționează necorespunzător personalul trebuie să oprească aplicarea tratamentului și să ia măsurile necesare pentru remedierea defecțiunilor; • este interzisă apl icarca pcstic idei or la pomii înfloriți. Pomii înfloriți vor fi tratați
numai
în
mod excepțional ( ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului
bacterian)
cu produse special omologate și după reguli specifice.
Nu este permisă utilizarea altor produse de uz fitosanitar în afara celor care sunt omologate de Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar.
350. In România, însă, uneori sunt folosite pesticide comercializate ilegal; activitatea este sancționată prin legislația în vigoare.
351. Folosirea pesticidelor comercializate ilegal are consecințe extrem de grave, inclusiv asupra utilizatorilor sau a comunităților din care aceștia fac parte.
352. Folosirea pesticidelor achiziționate ilegal este descurajată prin aplicarea fermă a pedepselor prevăzute de lege și prin popularizarea riscurilor multiple la care se expun utilizatorii pesticidelor comercializate ilegal. 6.7 Regimul utilajelor tehnologice
353. Utilajele folosite în tratamente de protecție a plantelor nu pot avea o altă destinație.
354. Folosirea acestor utilaje se face după
recomandările constructorului de utilaje, cerințele producătorului de pesticide și prevederile tehnologiilor de aplicare.
355. ln vederea asigurării unei funcționări corespunzătoare, utilajele de stropit vor fi
regulat
testate și certificate. Fiecare din dispozitivele de distribuire (duze de stropit, aspersoare rotative etc.) vor trebui să descarce cantități similare de soluție / suspensie, într-o manieră constantă
și
reproductibilă. Sistemul de prindere a respectivelor dispozitive de stropit trebuie să permită reglarea strictă a distanței până la plantele tratate. Piesele uzate trebuie imediat înlocuite cu piese noi.
356. Sistemele de stropit
trebuie să asigure o distribuție strict localizată pc
rândul de plante și nu pc întreg câmpul. Trebuie evitată apariția zonelor netratate și / sau a celor dublu tratate. Acest fapt se realizează prin marcarea suprafeței de tratat, iar utilajele de aplicat pesticide trebuie să permită
respectarea marcajelor.
357. Doza de pesticid aplicată la ha trebuie corelată strict cu cantitatea de soluție stabilită de Comisia Interministerială pentru Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar. Cantitatea
de soluție este stabilită în funcție de sol, tipul și de vârsta culturii iar normele sunt cuprinse într-un interval foarte larg: 330 si · 1 · 100 1/ha. Pentru a ușura respectarea dozei de pesticid, de obicei, recomandările de utilizare prevăd atât doza, cât și concentrația recomandată la norma de soluție corespunzătoare.
358. Calitatea tratamentului depinde de tipul utilajului de aplicare a pesticidelor și de pregătirea utilajului pentru lucru, dar și de calificarea operatorului și de preocuparea acestuia pentm prestarea unor tratamente de calitate.
359. I.a mașinile moderne de stropit, precizia dozarii și a distribuției soluțiilor permite reducerea cantității de substanțe chimice care ajung pe sol. Parametrii procesului
de lucru sunt în concordanță cu reglajele
inițiale. Debitul de soluție poate fi controlat, iar la unele mașini el
poate fi corelat automat cu viteza de deplasare a agregatului de stropit. Controlul debitului de soluție este necesar și în cazul mașinilor de aplicat erbicide.
360. Precizia aplicării soluțiilor de stropit cu fungicide și insecticide depinde în mare măsură de calitatea pulverizării și a dirijării picăturilor către plante. Calitatea pulverizării este influențată în foarte mare măsură de parametrii tehnico-funcționali ai duzelor de pulverizare și de starea acestora. ln ultimii ani au fost realizate numeroase tipuri de duze cu precizie foarte bună, pentru diferite condiții de lucru și diferite momente de aplicare a tratamentului. Aceste duze permit dispersarea
în picături fine și uniforme ca mărime.
361. Utilizatorului îi revine obligația de a alege duza potrivită cu specificul lucrării pe care urmează să o efectueze. Utilizatorul trebuie să evite folosirea duzelor uzate, murdare, înfundate, penttu că acestea, chiar dacă inițial au fost foarte bune, provoacă perturbări ale procesului de lucru, duc la formarea de jeturi asimetrice, cu picături mari, distribuție neunifonnă. Astfel, crește și riscul ca pe plantă și pe sol să ajungă, pe anumite zone, concentrații mari de soluție, ceea ce duce la accentuarea gradului de plouare.
362. Mașina de stropit cu rampe pentru aplicarea tratamentelor
la culturi de câmp trebuie să fie verificată, urmărindu-se ca de la toate duzele să rezulte aceeași cantitate de soluție în unitatea de timp.
Codul de
bune practici în fermă are prevederi specifice referitoare la spălarea și/sau decontaminarea utilajelor folosite. Utilajele de pulverizare trebuie să fie prevăzute cu instalații proprii de spălare. Aceste instalații trebuie să permită spălarea, atât a utilajului, cât și a ambalajelor de pesticide. Este recomandat ca utilajul de stropit să aibă și un rezervor cu apă curată, de capacilale corespunzătoare.
363. Apele de la spălarea ambalajelor vor fi transferate în soluția de stropit, cu respectarea normei de soluție aplicată pe unitatea de suprafață. Utilajele vor fi spălate cu jet de presiune, în
zone special amenajate, prevăzute cu baze de inactivare a pesticidelor din apele de spălare. Bazele de inactivare a apelor de spălare vor fi delimitate și marcate corespunzator (Pericol, zona otravită!). Amplasarea bazelor de inactivare va fi facută la distantă corespunzătoare de locuințe, tăntâni, adăposturi de animale, culturi agricole. 6.8 Metode alternative de protecție a plantelor
364. Metodele alternative de protecția plantelor, așa cum s-a aratat deja, sunt cele biologice (prin utilizare de organisme antagoniste și de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistenției plantelor la organismele dăunatoare), agrotehnice (rotație, lucrări ale solului inclusiv prășit) și fizico-mecanice (dezinfectări termice ale semnițelor, chirurgie vegetală, descuscutare a seminței etc.).
Lcgislatia europeană în domeniul agriculturii arc, printre alte scopuri, și pc acela de limitare a folosirii produselor agrochimice (îngrășăminte și pesticide) și de încurajare a dezvoltării și utilizării de produse cu acțiune predominat ecologică pentru atingerea obiectivelor agriculturii
durabile.
365. Metodele alternative de protecția plantelor au grad ridicat de durabilitate. Exemplul cel mai elocvent este cel al "solurilor supresive", respectiv al solurilor tratate cu biopreparate pc baza antagoniștilor fitopatogeni, soluri care nu permit dezvoltarea unor boli ale plantelor pentru că limitează inoculul primar (rezerva de fitopatogen din sol).
366. Plantele devin rezistente la organismele dăunatoare și prin inginerie genetică, ca de ex., cartoful rezistent la gândacul de Colorado datorită înserării unei anumite gene. Plantele modificate genetic nu pot fi introduse în
România decât cu respectarea prevederilor legale și pe baza avizelor Comisiei de Securitate Biologică.
367. O serie întreagă de pesticide, traditional utilizate în protecția plantelor, au un impact redus asupra mediului, folosirea lor fiind permisă chiar și în cadrul riguroaselor sisteme de productie (agro) ecologică (organică). Astfel de produse sunt sulful sau sărurile de potasiu ale acizilor grași.
368. Sulful poate fi utilizat în următoatrele situații:
la combaterea unor boli, cum este
făina rea la vița -de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale păioase;
la combaterea afidelor, tripșilor și acarieni lor la vița-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale.
369. Sărurile de potasiu ale acizilor grași au utilizări similare sulfului (combaterea 1ăinariei la vița -de- vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale păioase; combaterea afidelor, Lripșilor și acarienilo r la vița-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale) și în plus mai pot fi utilizate pentru: combaterea bacteriozelor la cultura fasolei și a soiei; pentru limitarea răspândirii
focu lui bacterian al rozaceelor; combaterea buruienilor în culturi ornamentale, grădini, parcuri.
370. Cele mai răspândite produse biologice de uz fitosanitar
în România sunt bio
insecticidele
pe haza de
Bacillus
thuringiensis.
ln tab elul · 1 este prezentată o listă completă a produselor pe baza de
Bacill us
thuringiensis
care sunt comercializate în România.
Tabel 1 - Biopreparate pc baza de Bacil/us thuringiensis
omologate În România*
Denumire comercială
B"cillus thuringie11sis
var.
Dăunatori combătuți
Bactospeine HP WP
kurstaki
Lohe sia
hotrana
Dipcl 8L
kurstaki
Lymantria dispar
Dipel ES
kurstaki
Tortrix viridana; H yphantria cunea
Dipel WP
kurstaki
Lobesia botrana; Pieri.\ ·
brasicae; Mamestra brasi- cae; Cydia.funebrana; H yphantria cunea; Malacu- soma neustria; Drymonia
spp.
Dipel 2x
WP
kurstaki
Mamestra brasicae; Pieris rapae; ll yphantria cu-nea; Lubesia butrana
Ecotech extra
kurstaki
l,eptinotarsa
decemlineata (!,, -l,2);
l,obesia botrana
Ecotech pro
kurstaki
L ymantria
dispar
roray (Biobit)
kurstaki
Mamestra brasica; Pieri rapae; Anarsia lineatella; Cydia molesta; T'nrtrix viridana; Gemnetridae
Novodo rȘ
tenebrionis
Leptiontarsa decemlineata
Thuringin 6000
kurstaki
Phyllonnrycter hlancardella; Stygmella malella; Eriosoma lanigerum; Cydia funebrana; Eranis defo- liaria; Anarsia lineatella; Operophtera brumata; Hyphant ria
cunea * Date din Codex-ul produselor fitosanitare omologate în
Ro mânia.
371. Este important să se efectueze controlul periodic fitosanitar. Acesta se efectuează, atât la sol, cât și la culturi și produsele agricole și are ca scop evidența, estimarea și răspândirea componenților agrobiocenotici prin inventarierea tuturor speciilor din componența unei agrobiocenoze dintr-o unitate agricolă, zonă de cultură sau depozit de produse agricole. În acest mod se stabilește densitatea componenților agrobiocenotici și intensitatea atacului agenților patogeni. Avantajele acestei metode sunt următoarele: • permite stabilirea perioadelor optime de combatere; • se poate interveni cu eficiență în prevenire și combatere; •
prin cunoașlerea speciilor palogene prezenle și a biologiei aceslora se pol alege mijloacele optime de combatere, inclusiv cele care sunt selective și nu afectează mediul; • pennite emiterea avertizărilor în
timp util.
372. Controlul fitosanitar și avertizarea au o deosebită importanță deoarece transformă administrarea preventivă a pesticidelor dintr-o operație de rutină într-una de excepție prin faptul ca utilizarea acestora se face în cantități limite de stricta necesitate și chiar înlocuirea metodelor chimice de tratament cu metode biologice sau fizice de combatere.
373. Sol iții
practice cc pot înlocui sau reduce utilizarea pesticidelor se referă
la: • măsuri agrofitotchnicc; • metode biologice de combatere a dăunătorilor (ulilizare a enlomofagilor paraziți și prădători, acarofagi prădători, lansarea indivizilor sterili în perioadele de înmulțire); • mijloace fizice: tralarea solului cu vapori supraîncălziți, tralarea semințelor cu apă caldă și aer cald, capcane și momeli cu feromoni, clei sau toxice, omizitul, distmgere manuală a cuiburilor sau a pupelor, chirnrgie și
igienă vegetală, vânturarea semințelor, descuscutarea, scuturarea pomilor, etc.) • metode mecanice și biologice de combatere a
burnienilor.
374. Cunoasterea tipului de sol pentru fiecare teren agricol este importantă, atât pentru stabilirea hibrizilor, soiurilor, varietăților de plante cultivate, dar și a posibililor dăunători care pot ataca aceste culturi și aceasta datorită preferințelor acestora pentru anumite tipuri de sol, de exemplu: viermii sârmă se dezvoltă în solurile cu umiditate marc și usor acide.
375. Rotația _judicioasă a culturilor reduce atacul unor agenți patogeni care sunt specifici fiecărui tip de planta gazdă. Practicarea monoculturii conduce inevitabil la înmulțirea
puternică
a agenților patogeni și a dăunătorilor specifici culturii respective. De aceea, este necesar să se înființeze asolamente în care rotația culturilor să fie astfel organizată încât același tip de plantă să nu revină în cultură pe aceeași soiă mai repede de patru ani, iar altele de șase ani (floarea soarelui, sfecla).
376. Lucrările solului contribuie la distrugerea multor dăunători, atât prin scoaterea lor la suprafață, cât și a larvelor, ouălor și pupelor care sunt apoi mâncate de păsari, sunt distruse de temperaturi scăzute sau ridicate, etc., în plus, favorizează accesul inseclelor prădătoare și totodală dislrugerea buruienilor și a samulaslrei, gazde intermediare și focare pentru boli și dăunălori.
377. Excesul de apă al solului favorizează înmulțirea dăunălorilor și agenților palogeni a căror proliferare esle redusă prin drenarea terenului. De asemenea, amendarea terenurilor acide conduce la reducerea incidenței unor boli și dăunălori.
378. Alegerea epocii de însămânțare și a adâncimii de semănat sunl foarle importante; perioada de răsărire a plantelor să nu coincidă cu momentul de proliferare a unor boli și dăunători: de ex., la dăunătorii mazării - molii și gărgărițe - care nu provoacă daune dacă culturile se însămânțează timpuriu; de asemenea cartofii însămânțați peste I 0-13 cm adâncime sunt feriți de infectarea cu mană.
Fiecare acțiune în parte este reglementată precis, devenind obligatorie pentru toate exploatațiile agro-zootehnice, executându-se în mai multe etape și fiind compusă din mai multe operații care se derulează într-o anumită succesiune. Aplicarea în timp a acestor operațiuni urmărește un anumit ritm, caracteristic, corelat întotdeauna cu paiticularitățile și complexitatea exploatației agro-zootehnice.
Astfel, dezinsecția profilactică vizează distrugerea dăunătorilor (insecte, acarieni) semnalați pe tot parcursul anului. Dezinsecția de necesitate se instituie imediat după apariția suspiciunii de boală și vizează în special dăunătorii care produc disconfort sau pe cei care pot fi incriminați în transmiterea acesteia.
În prima situație, dezinsecția se realizează periodic, precum și la semnalarea reapariției unor insecte dăunătoare, iar în cca de a doua situație, se repetă în funcție de ciclul biologic al dăunătorului. Ambele tipuri de dezinsecție se realizează indiferent de ritmul în care se face decontaminarea, deratizarea, rareori aceste trei acțiuni trebuie să fie corelate.
382. Deratizarea profilactică se impune în scopul reducerii pierderilor economice provocate de rozătoare și în scopul prevenirii apariției unei în1bolnăviri ale animalelor sau omului. Aceasta se aplică în exteriorul construqiilor (în interiorul galeriilor, asupra căilor de circulație a rozătoarelor, în locurile de pătrundere a rozătoarelor în construcții, în jurul surselor de hrană sau de apă la care pot avea acces rozătoarele, etc.) și în interiorul construcțiilor (prin "stații de intoxicare a rozătoarelor").
383. În fermele cu sistem intensiv de creștere a animalelor, acțiunea majoră de combatere
a rozătoarelor se realizează în intervalul dintre depopularea și repopularea adăposturilor, înainte de efectuarea decontaminării.
În adăposturile populate cu animale, deratizarea de întreținere se aplică prin intermediul "stațiilor permanente de intoxicare a rozătoarelor" care se controlează zilnic și la nevoie se completează cu suportul alimentar otrăvit.
384. Deratizarea de necesitate se impune imediat ce apare suspiciunea unei boli contagioase. Ea se realizează după un program bine stabilit de fermier împreună cu o întreprindere specializată și autorizată în acest scop, iar în uncie cazuri de către specialiștii proprii, atestați și autorizați de organismele abilitate.
385. Programul privind deratizarea se referă la distrngerea tuturor rozătoarelor din perimetrul exploatației agrozootehnice, astfel încât să fie evitată împră. știerea acestora în vecinătăți. Penttu realizarea deratizării, dintr-o unitate, tt·ebuie corelată cu campanii de
distrugere a rozătoarelor și de cătt·e unitățile vecine.
386. Aplicarea acțiunilor de disttugere a rozătoarelor din exploatațiile agrozootehnice trebuie să ia în considerare, biologia rozătoarelor și instalarea fenomenului de rezistență. Pentru obținerea unei eficiențe maxime și eliminarea apariției fenomenului de rezistență există posibilitatea utilizării unui singur tip
de raticid (în acest caz intervalul dintre
deratizări va fi minimum de 6 luni), fie folosirea mai multor substanțe, utilizând mai întâi raticide cu acțiune lentă (furfuril hidramida, anticoagulantele) și în ultima parte pe cele cu acțiune rapidă (hidrogen fosforat, fosfură de zinc).
387. Decontaminarea profilactică se realizează primăvara și toamna sau, după caz, după depopularea și apoi înainte de popularea adăposturilor.
388. Decontaminările de necesitate și de întreținere se aplică ori de câte ori este necesar, fie după eliminarea unuia sau mai multor animale dintr-un efectiv, fie cu ocazia ridicării măsurilor de carantină, în cazul unor boli transmisibile. 7.2.1 Dezinsecția
389. Datorită modului lor specific de viață și posibilităților de adaptare la cele mai diverse condiții de microclimat, din diferitele zone geografice, insectele și acarienii se întâlnesc în toate exploatațiile agro-zoolehnice, indiferent de sistemul de întreținere al animalelor, în depozitele agroalimentare, grupuri sociale, încăperi de prelucrare a alimentelor și produselor de origine animală sau origine vegetală.
390. În funcție de scopul urmărit și momentul aplicării, dezinsecțiile pot fi profilactice sau de necesitate, iar în funcție de modul în care se aplică, acestea pol fi încadrate în: dezinsecții generale, dezinsecții totale și dezinsecții parțiale.
391. Pentru limitarea dezvoltării sau pentru distrugerea insectelor și acarienilor se impun următoarele măsuri profilactice: • evacuarea sistematică a tuturor materiilor de origine animală sau vegetală din adăposturi sau alte spații aferente ( dejecții, sânge, resturi vegetale, etc.); •
amenajarea platformelor și depozitelor de gunoi la
o distanță de 300-500 m față de locuințe și la cel puțin 100 m față de adăposturile în care se exploatează animale în unitățile de creștere intensivă și cât mai departe posibil în cazul creșterii extensive; •
vidanjarea periodică a foselor colectoare, desfundarea și spălarea canalelor de scurgere și a rigolelor; • strângerea permanentă și depozitarea controlată a resturilor de furaje din adăposturi, bucătării furajere, cantine; •
amenajarea
corespunzătoare a locului pentru colectarea ș1 distrngerea cadavrelor și confiscatelor de abator; • drenarea apelor stagnante din incinta fermelor și din jurul acestora; •
întreținerea
corespunzătoare a spațiilor verzi
din
incinta
exploatațiilor agro-zootchnicc; •
menținerea umidității relative a adăposturilor cu așternut permanent sau depozitelor de furaje sub 75%; • realizarea și menținerea pemrnnenlă a curățeniei generale; • efectuarea dezinsecțiilor în conformitate cu specificul și destinația construcțiilor, conform legislației în vigoare.
392. Dezinsecția
profilactică a adăposturilor pentru animale trebuie să urmeze următoarele bune practici: •
dezinsecția se efectuează numai după cc animalele au fost scoase în padocuri, curți sau la pășune; • se efectuează curățenie mecanică: se evacuează gunoiul, resturile de furaje, se desfundă și se spală rigolele și canalele, se îndepărtează praful și murdăria de pe pereți, pervaze, tubulatură; •
se scot din adăpost bolovanii de sare, bidoanele și gălețile de muls, uneltele de lucru și alte obiecte de inventar, care nu trebuie să vină în contact cu substanțele insecticide; •
se aplică soluția cu insecticid
prin pulverizare fină pe toate suprafețele, calculând 1 litru soluție dezinfectanlă pentru 20 m 2; • se închid ușile și ferestrele pentru 1-2 ore; •
înainte de introducerea animalelor, substanța toxică se neutralizează prin spălare cu multă apă (12 l/m2), de pc toate suprafețele care vin în contact direct cu animalele și, mai ales, jgheaburi, iesle, hrănitori și adăpători; •
inseclele moarte se strâng și se dislrug pentru a nu fi consumale de către animale.
393. Dezinsecția puncte l or de colectare și prelucrare a produselor de origine animală este obligatorie, ca și menținerea curățeniei prin văruire frecventă a pereților, montare la nivelul ferestrelor a plaselor de insecte, evacuare zilnică a resturilor organice, etc.;
394. Dezinsecția generală a încăperilor se realizează numai după încheierea programului de
lucru
și după evacuarea
produselor,
utilajelor mobile, găleților, bidoanelor. Separatoarele de grăsimi, instalațiile de răcire și diferite alte utilaje care nu pot fi evacuate se vor acoperi cu folii de polietilenă sau cu hârtie de ambalaj.
395. Dintre substanțele insecticide vor fi preferate piretroidele sub formă de soluție sau sub formă de aerosoli. Aplicarea insecticidelor se va face pe pereți,
pe pervazul ușilor și ferestrelor, pardoseli și chiar pe suprafețele exterioare ale utilajelor mari care nu vin în contact cu materia primă.
396. Penlru dezinsecția de înlreținere a încăperilor sau spațiilor închise mai pol fi ulilizale benzile lipicioase pentru muște și momelile toxice pentru gândaci. După
încheierea dezinsecției în spațiile interioare acțiunea se continuă la pereții exteriori ai clădirii și pe rampele de încărcare-descărcare.
397. Dacă este necesară dezinsecția ambalajelor, aceasta se face diferit, în funcție de tipul și malerialele din care sunl confecționate, prin opărire, încălzire la etuvă la lemperatură de 60-70°C, sau prin aspersare cu soluții de insecticide.
398. Dezinsecția de necesitate are aceleași etape ca și dezinsecția profilactică, fiind obligatorie și se efectuează atunci când se intervine pentru combaterea bolilor infecțioase contagioase declarabile, și împreună cu deratizarea și decontaminarea.
399. Dezinsecția adăposturilor pentru animale se face cu următoarele recomandări: se depopulează adăpostul;
fără să fie evacuate dejecțiile, resturile de furaje și apă, se pulverizează toate suprafețele cu soluție de sodă caustică 3%, calculându-se I I soluție/ m 2.
După 1-2 ore se demontează și îndepărtează din adăpost părțile detașabile care se vor depozita, curăța și dezinsectiza pe o platformă betonată sau într-o altă încăpere curată. Se evacuează și resturile de furaje, gunoiul de grajd, dejecțiile și se transp01tă la platforma de gunoi. Se spală cu apă și se îndepă1tează mecanic toate resturile organice aderente de suprafețe. Suprafețele din pământ vor fi curățate de stratul superficial ( pe o adâncime de 3-5cm) care va fi de asemenea transp01tat la platforma de gunoi. Părțile demontate, curățate și spălate sunt reasamblate.
Pe întreaga suprafață decontaminabilă a adăpostului se aplică soluții 3% de sodă caustică (la care, iarna, se adaugă 5% clorură de sodiu), utilizând
I litru
soluție/ni.
După
uscare, pe înlreaga
suprafață
deconlaminabilă se
aplică soluția insecticidă, calculând l litru/30 m 2.
Adăpostul se menține limp de 24 de ore închis, după care se aerisește, iar suprafețele cu care vin în contact animalele (pereți, boxe, grătare, jgheaburi de hrănire, adăpătorile, stâlpii de susținere până la înălțimea de 1,5 m) se spală abundent cu apă.
Repopularea se face numai după 48 de ore de la dezinsecție, spălare și aerisirea adăposturilor.
400. Controlul eficienței dezinsecțiilor se face prin observarea prezenței insectelor moarte în spațiile tratate și prin absența celor vii din atmosfera încăperii sau de pe suprafețele și locurile în care se ascund. 7.2.2 Deratizarea
401. Rozătoarele din cadrul exploatațiilor agro-zootehnice (șobolanul cenușiu, șobolanul negru și șoarecii), pe lângă faptul că reprezintă surse de contaminare a animalelor și a omului cu diferite microorganisme (bacterii,
virusuri) sau cu paraziți, produc și pagube economice importante prin consumul de furaje,
grăunțe și alte produse agroalimentare.O pereche de șobolani distruge annual peste 40 kg produse agroalimentare.
402. Măsurile de combalere a rozăloarelor pot fi grupate în:
măsuri care limitează sau împiedică înmulțirea lor, măsuri prin care se realizează distrugerea lor.
403. Procedeele pentru distrugerea rozătoarelor se clasifică în:
a) chimice,
b) mecanice
c) biologice.
a) Combaterea rozătoarelor prin procedee chimice:
404. Substanțele chimice utilizate
î n combaterea rozătoarelor sunt denumite generic raticide. Raticidele pot fi reprezentate de substanțe anorganice, substanțe organice (în general de natură vegetală) și substanțe chimice de sinteză.
405. După modul cum acționează raticidele toxice pot fi: de ingestie, respiratorii.
406. Raticidele din grupa toxicelor de ingestie se aplică sub formă de momeli toxice alimentare. Suportul alimentar al momelilor poate fi constituit din nutrețuri combinate, tainuri obținute din cereale, bucăți de carne, jumări, salamuri, la care se poate adăuga untură sau ulei comestibil și unele substanțe aromate. O categorie particulară de substanțe toxice de ingestie este reprezentată de pulberile folosite sub formă de prăfuire, pentru care suportul cel mai obișnuit este pudra de talc.
407. Substanțele toxice respiratorii constituie un mijloc eficient pentru distrugerea rozătoarelor, deoarece se pot aplica în galeriile care nu au comunicare cu spații locuite de om sau alte animale sau
în
interiorul unor spații limitate care se pot închide ennetic. h) Deratizarea în fermele de animale
408. Se realizează diferil, în funcpe de Lipul adăposlurilor, sistemul de întretinere al animalelor, specia animală care se exploatează în acel adăpost, posibilitatea contactului animalelor cu raticidul sau cu rozătoarele asupra cărora acționează raticidul, etc. c) Deratizarea în fermele de porci
409. Cel mai indicat este ca deratizarea să se realizeze atunci când adăposturile sunt depopulate. În acest caz, după realizarea curățeniei mecanice, se folosesc momeli toxice și / sau prăfuiri cu pulberi toxice pc locurile circulate de rozătoare, în galeriile accesibile, în locurile de acces din afara adăposturilor. Concomitent se depun în adăposturi și rccipicnți cu apă otrăvită.
41O. În cazurile în care nu pot fi evacuate animalele, momelile toxice se depun în locuri la care animalele nu pot avea acces (grinzile de susținere a acoperișului, podului, camerele pentru depozitarea furajelor etc.). În unele situații pot fi amplasate "stații de intoxicare", atât în interiorul adăposturilor, cât și în afara acestora.
411. În timpul verii, o atenție deosebită trebuie acordată spațiilor verzi dintre adăposturi și din vecinătatea adăposturilor unde șobolanii se retrag și sapă galerii, canalelor de scurgere, conductelor de alimentare cu apă și hrană, precum și canalelor de evacuare a dejecțiilor. Se poate acționa prin gazare asupra galeriilor accesibile.
Deratizarea În adăposturile de taurine și ovine:
412. După depopularea acestora, sau în timpul când animalele sunt scoase la pășune este efectuată curățenia mecanică și evacuarea gunoiului la
platformă, se aplică procedeele de deratizare, folosind metodele menționate în cazul fermelor de porci. Deratizarea În fermele de păsări:
413. Se execută obligatoriu, cu ocazia depopulărilor totale, după cc a fost îndepărtat așternutul și s-a efectuat curățenia generală.
414. Rccomadări generale în deratizare:
să se efectueze simultan la toate obiective l e din exploatația agrozootehnică și la toate unitățile învecinate;
toate operațiile
să se efectueze ritmic (obișnuit, trimestrial) și neîntrerupt. 7.2.3 Decontaminarea (Dezinfecția)
415. În funcție de scopul urmărit, decontaminarea poate fi: decontaminare profilactică și decontaminare de necesitate.
416. În funcție de arealul în care se realizează, decontaminarea poate fi: parțială, cănd se efectuează nunrni în anumite spații ale unui obiectiv; totală, când este realizată în interiorul întregului obiectiv sau generală dacă se efectuează în toate obiectivele din componența unei exploatații agrozootehnice.
417. În funcție de complexitatea exploatației agrozootehnice, decontaminarea poate fi:
curentă și se realizează în
oricare unitate epidemiologică unde se exploatează animale
de fermă sau se procesează produse de origine animală sau de origine vegetală; specială, care se realizează
în unități apicole, sericicole, piscicole, etc..
418. Pentru decontaminarea curentă, fermierul trebuie să efectueaze următoarele acțiuni: să evacueaze animalele din adăpost;
să scoată de sub tensiune rețeaua electrică a adăpostului; să umezească întreaga suprafață decontaminabilă cu apă, sau după caz cu alte soluții (detergente, decapante etc.); să îndepă1teze resturile grosiere (furaje, așternut, dejecții) și se le transporte cu bena etanșă, la platforma
de gunoi sau la treapta mecanică a stației de epurare; să demonteze toate părțile detașabile din adăpost (ușițe, grătare, hrănitoare, adăpătoare, covorașc etc.) și să le depoziteze într-un loc special amenajat (obișnuit o platformă betonată și acoperită, o magazie betonată, un padoc betonat, obligatoriu racordate l a un sistem de colectare a apelor uzate) unde vor fi supuse operațiunilor de curățire și decontaminare; să curățe atent suprafața decontaminabilă de resturile organice aderente, cu ajutorul unui _jet de apă sub presiune (cel puțin I O atm), cu aer comprimat, perii, mături sau unele soluții decapante. În cazul suprafețelor acoperite cu pământ, se va îndepărta stratul superficial pe adâncimea de 15-20 cm, iar după evacuarea acestuia și transportul
la platforma de gunoi va fi înlocuit cu pământ proaspăt provenind de pe un teren neexpus la contaminare cu microorganisme sau paraziți. Acesta va fi în
prealabil amestecat în proporție de 5:1 cu praf de var nestins sau cu clorură de var; să efectueze reparațiile curente necesare reluării procesului de producție în
acord cu tehnologia de creștere și cu prevederile programului sanitar veterinar; să efectueze repetat curățenia mecanică; să remonteze părțile detașabile, care în prealabil au fost curățate și parțial decontaminate la locul de depozitare;
se aplice decontaminantul cel mai eficient, în funcție de tipul adăpostului și specia animală.
419. Tehnica aplicării decontaminantului ce o poate aplica fermierul, cuprinde: alegerea dccontaminantului și stabilirea concentrației și modul de aplicare; calcularea suprafațci totală cc trebuie decontam inată; asigurarea mijloacelor necesare decontaminării și a materialelor de protecție; prepararea soluției decontan1inante, în concentrația și cantitatea stabilită;
pregătirea obiectivului pentru deconlamiare (se îndepărtează apa din adăpători și instalația de alimentare, din excavațiile și infractuozilățile pardoselii, se deschid ușile tablourilor electrice, se completează și închid ferestrele, se închid robinetele etc.), în deplină concordanță cu cerințele decontaminanlului și instrucțiunile de aplicare (preîncălzire, etanșare, umidificare ele);
împărțirea cantității de soluție de lucru, calculată pentru întregul obiectiv, începând de la tavan spre podea și dinspre partea opusă ieșirii. Aplicarea se face prin pulverizare fină, pe întreaga suprafață decontaminabilă, uniform, pentru asigurarea concentrației eficiente a soluției decontaminante pentru toată suprafața; închiderea și sigilarea obiectivului, iar la intrarea în obiectivul decontaminat se montează
o inscripție de ave1tizare cu
următorul
conținut: "ATE TIE, DECONTAM! ARE CHIMICĂ, PERICOL,
ACCESUL INTERZIS". întocmirea actului sanitar-veterinar de decontaminare;
respectarea
timpului de contact indicat
pentru
fiecare
tip
de substanță dccontaminantă utilizată, tip de obiectiv și metodă de decontaminare. 7.3 Regimul produselor utilizate 7.3.1 Produse utilizate pentru realizarea decontaminărilor Clorul și compușii lui
420. Clorul gazos poate fi folosit pentru dezinfecția apei sau pentru decontaminarea unor obiecte din fermele zootehnice. Concentrația activă este ltl 0000, care se obține cu 1,55g clor lichid/ m 3. Pentru obținerea efectului dccontaminant timpul de contact este de minimum 60 de minute, cu condiția ca încăperile
în care se aplică să fie etanșe.
421. Cloramina arc stabilitate mai bună ca a altor compuși ai clorului. Se produce sub formă de comprimate (cloramina B), pulbere (cloramina I). Un comprimat de cloramină B, conține 0,50g de clor activ. Pentru prepararea unui litru de soluție dccontaminantă cu · 1 %
clor activ, sunt necesare 20 comprimate de cloramină B. O eficiență mai bună se obține când cloramina este asociată cu clorura de amoniu, în rapott l/1.
422. Clorura de var. Produsul comercial conține clorură de calciu, hipoclorit de calciu și hidroxid de calciu. Este un dccontaminant puternic, atât datorită clorului gazos încorporat
în ci, cât și capacității de oxidare. Arc dezavantajul că este coroziv și puternic decolorant. Eficacitatea soluției limpezite de clorura de var scade în prezența substanțelor organice. Pentru decontaminare se folosește soluția limpede de clorură de var cc conține clor 3 % sau 5 <Xi, I 1/"I m 2.
423. I lipocloritul de sodiu se comercializează sub formă lichidă, cu un continut de 12 %
clor activ. Se folosește pentru decontaminarea instalațiilor de muls, precum șt a rccipicnților folosiți la păstrarea, prelucrarea și transportul laptelui. Profilactic, în industria laptelui, se folosește soluția care conține 250 mg clor activ la
I
litru apă, la temperatura apei de 75°C. I
lipocloritul de sodiu se poate folosi și pentru dccontaminrca adăposturilor sau a suprafețelor. Pentru decontam inarc de necesitate a suprafețelor se utilizează concentrația de 3 '1/ci clor activ.
Permanganatul de potasiu
424. Se ulilizează penlru decontaminarea corpului animalelor, în concenlratie de 0,2-2%, iar penlru deconlaminarea lânii, a ambalajelor folosile penlru lransportul cărnii, se ulilizează în concenlratie de 2-4% cu timp de conlacl de 3 ore. In combinație cu formolul poale fi folosil la decontaminarea incubatoarelor.
Sulfatul de cupru (piatra vânătă)
425. Sulfatul de cupru arc efect dezodorizant. Se utilizează în concentrație de 5 % pentru decontaminarea frigiderelor și a camerelor frigorifice. Se poate folosi și pentru umezirea așternuturilor vacilor cu afecțiuni de natură infecțioasă.
Sublimatul corosiv
426. Sublimatul corosiv este utilizat pentru decontaminarea mâinilor, în concentrație de · 1 %, iar pentru decontaminarea harnașamentelor și suprafețelor, în concentrație de 2%. Soda caustică (hidroxidul de sodiu)
427. Soda caustică este un dccontaminant cu spectru larg de acțiune. Se folosește pentru distrugerea bacteriilor (fiind activ și față de spori), virusurilor, ciupercilor microscopice, precum și pentru distrugerea paraziților. ln mod obișnuit se utilizează concentrații 3-5%. Când temperatura mediului este foarte scăzută, pentru a evita înghețarea soluției, se amestecă cu 5-15% sare de bucătărie. Pentru decontaminarea suprafețelor se folosește · 1 I itru soluție de sodă caustică 3-5%, pentru fiecare
Acidul sulfuric 2 111.
428. Se poate utiliza în concentrație de 5% pentru decontaminarea picilor provenite de la animalele bănuite de antrax și a gunoiului de grajd atunci când conține bacterii sporulate. Varul sau oxidul de calciu
429. Se folosește numai ca suspensie de var proaspăt stins, sub formă de lapte de var în concentrație de
I 0-20 %.
Laptele de var este un bun dccontaminant față de majoritatea microorganismelor care se întâlnesc în adăposturile animalelor, indiferent de specie. Atlantolul 9/4
430. Este un dccontaminant care se livrează în stare lichidă; arc pi I 14 și conține hidroxid de potasiu și hipoclorit de sodiu (minimum 4,5% clor activ). Este slab coroziv pentru majoritatea metalelor, smalțului, sticlei și materialelor sintetice, dar este coroziv pentru cupru, aluminiu și aliajele acestora. Sub formă de soluție diluată nu este toxic, dar sub formă concentrată poate provoca arsuri grave. ln contact cu acizii degajă un gaz toxic. Este un dccontaminant ideal pentru instalațiile cu circuit închis (lăptării, fabrici de berc, instalații de muls). Se utilizează numai sub formă de soluții calde, minimum 35°C, în concentrație de 0,5-1 %,
nefiind influențat de
duritatea apei.
Pentru
realizarea decontaminării timpul de contact este de minimum 30 minute.
00-CIDE
43 L Se livrează sub formă de pulbere granulată în două pachete distincte, care se combină în momentul preparării soluției dccontaminatc: un pachet conține clorură de amoniu, polictanoxialehil-ctcr, fenoftalcina, iar celălalt pachet conține hidroxid de sodiu și diclorofen. Se utilizează în soluții de 0,5-1 %,
pcnru decontaminarea suprafețelor. Sunt necesari 0,5 litri soluție de lucru pentru fiecare ni2.
Formolul (formalina)
432. Este denumirea comercială a produsului cc conține maximum 4{)<1/c, aldehidă formică. Acesta este un dezinfectant cu spectru larg de acțiune, a cărei eficacitate este influențată de numeroși factori, între care temperatura și umiditatea mediului ambiant sunt cei mai importanți. Aldehida formică existentă în compoziție are efect dezodorizant. Formolul poate fi utilizat pentru decontaminarea depozitelo r de cereale sau a unor mici cantități de furaje, prin fumigație sau prin vaporizare. Atunci când se folosește pentru decontaminarea adăposturilor de animale este necesar ca în prealabil acestea să fie foarte
riguros curățate și spălate, soluția folosită să aibă temperatura de 25-30 ° C, iar atmosfera adăpostului minim n°c.
ln mod obișnuit pentru realizarea decontaminărilor se utilizează soluția de 3% formol, d in care se folosește aproximativ I litru pentru fiecare m 2.
ln cazurile în care temperatura adăposturilor este sub I 7°C, la soluția 3% formol se adaugă și bromocet 2%. Pentru decon taminarea de necesitate în tuberculoză, soluția 3% de formol se asociază cu o soluție 3% de sodă caustică. În aces t caz decontaminarea se va repeta de 3 ori consecutiv, la interval de 1-2 orc, asigurâdu-sc un t imp
de contact de minimum 3 orc de la ultima pulverizare. Pentru fiecare metru pătrat, în cazul celor tre i pulvcrizari, se va utiliza în total I 1 itru so 1uțic dczi nfcctantă. Formolul este o substanță iritantă, foarte toxică. lnghițită, inhalată sau absorbită prin piele p oate avea efec t mortal. Potr ivit normelor internaționale este o substanță cancerigenă. Bromura de cetilpiridinium
433. Această substanță se află în come rț sub denumi rea de brom oce t, cetazol, aseptol. Arc un spectru larg de activitate, nu pătează, nu este coroziv. Este incompatibil cu săpunurile și detergenții anionici. Pentru deconta m inarea suprafețelor netede și a mâinilor se folosește soluția de I%. Decontaminarea suprafețelor se face prin
pulveriza re fină, utilizând 0,3-0,5 litr i de soluție pentru fiecare m 2. 7.4 Depozitarea
434. Majoritatea produselor utilizate pentru rea lizare a decontaminărilor, dezinsec!iilor și deratizărilor manifestă un grad diferit de toxicitate pentru om sau alte specii de animale existente în exploatațiile agro-zootehnice. De aceea, depozitarea lor trebuie faculă în spații special amenajate, care să ofere anumite condiții de temperatură, umidit ate
și ventilație. In spațiile destinate depozitării este necesar să nu existe mari variații de temperatură, temperatura optimă fiind cea cuprinsă între
4°C și
24°C.
435. De asemenea, în spa[iile pentru depozitare, substanțe le trebuie ferite de ac[iunea directă a luminii sau a razdor solare și amplasate la o anumită distanță de sursele de încălzire. Toate decontaminantele, dezinsectizantele și deratizantele se conservă în recipienți i originali,
închise ermetic și cu etichetele originale. In spați ile pentru depozitare este intezis accesul copiilor și persoanelor neautorizate, iar pe ușa spa[iului pentru depozitare se vor fixa ta blițe de avertizare ăpericol de moarte",,, pericol de otrăvire", etc. Spațiul pentru depozitare trebuie să posede uși metalice, gratii la ferestre, uși asigurate permanent prin încuietori speciale și sigilate, iar cheile se păstrează numai de către responsabilul desemna t de beneficiar, care va ține o evidență strictă a consumurilor. Depozitarea substanțelor toxice, intră sub incidența decretului 466 / 1979. 7.5 Aplicarea produselor utilizate și protecția apelor și solului
436. ln exploatații l e agro-zootehnice poluarea solului și a ape l or este și consecința nerespectării prevederilor legale privind amplasarea, organizarea și administrarea unor astfel de chimicale de către fermieri. ln cazul exploatațiilor agrozootehnice sursele pric ipale de poluare a apelor și solului sunt r eprezen tate de apele reziduale în care se acumulează, pe lângă microorganisme patogene, numeroase substanțe chimice toxice.
437. Având în vedere cele prezentate anterior, rezultă că trebuie acor da tă importanță colectării, evacuării și tratării apelor reziduale înaintea deversării lor în receptori sau înaintea folosirii lor ca fcrtilizant. În acest sens, conform actelor nomative, medicilor veterinari Ic revine sarcina de supraveghere permanentă a modului de epurare a apelor reziduale din unitățile zootehnice și de analiză privind folosirea lor ca fertilizant. De asemenea, ci dispun și măsurile care se impun pentru inactivarea d jccțiilor, a secrețiilor provenite din abatoare, lăptarii și de la animalele existente în fermele zootehnice.
438. Avizarea folosirii dejecțiilor se face numai după trecerea perioadei de stocare necesară, în funcție de tipul de fermentație la care au fost supuse (fermentare aerobă, anaerobă sau mixtă) și după realizarea parametrilor de depoluare și neutralizare prevazuți
în tehnologia stațiilor de epurare.
439. ln vederea evitării poluării solului și apelor cu substanțe
toxice
prin activitațile desfășurate în cadrul e x plo ataț ii l or agrozootehnice este necesar ca:
depozitarea și folosirea substanțelor chimice cu efect decontaminant, dezinfectant sau deratizant să se facă în
condițiile prevăzute de lege; beneficiarul să numească un
responsabil pentru fiecare obiectiv al exploatației care să cunoască măsurile ce se impun a fi respectate cu ocazia efectuării acestor acțiuni;
toate exploatațiile agrozootehnice
să dispună de instalațiile necesare: sisteme de scurgere, sisteme de colectare și transport a apelor uzate, stafii de epurare, locuri speciale de colectare, tehnologii de neutralizare a substantelor chimice, ele., menite să impiedice poluarea solului sau a apelor de suprafată. 7.6 Regimul utilajelor tehnologice
440. Pentru aplicarea soluțiilor de dezinfecție și de dcsinsccțic
în spații productive și auxiliare dintr-o exploatație agrozootehnică se folosesc aparate și mașini speciale. Indiferent de tipul lor, de parametrii procesului sau de principiul de lucru, aceste utilaje sunt alcătuite d i n: rezervoare de soluție, sistem de creare a presiunii cu aparatura aferentă de
reglare și protecție, conducte și dispozitive de
pulveriza r e.
441. Substanțele pentru dezinfecție și de dezinsecție sunt în general corozive; se impune de aceea, ca
la
aceste utilaje toate componentele care vin în contact cu soluțiile să fie rezistente la coroziune.
442. Ne î ndeplinirea acestei cerințe conduce nu numai la uzura prematură a utilajului, până la scoaterea lui din funcțiune, ci și la înrăutățirea calității lucrării. 7.6.1 Aparatele de dezinfecție si dezinsecție
443. Aparatele purtate de om au rezervoare de capacitate mică. Rezervoarele sunt fie închise, de presiune, fie sunt rezervoare deschise, comunicând cu atmosfera. Pompele pentru crearea presiunii sunt acționate manual; la unele tipuri presiunea este creată
în prealabil, la altele pompa este acționată
în timpul lucrului. ln anumite cazuri, pentru aplicarea dezinsecției sau dezinfecției în spații auxiliare pot fi folosite aparate purtate de om și acționate de la un motor mic cu ardere
internă, destinate de fapt lucrărilor în
hotiicultură. Toate aceste aparate lucrează la presiuni mici, de 4-5 bari, și cu debite mici.
444. Se recomandă dispozitivele de pulverizare cu reglarea jetu l ui, în așa fel încât să se obțină o bună suprafață
de contact cu pereții încăperii. Spălarea aparatelor după întrebuințare este obligatorie; trebuie respectate acelca..5i reguli de precau ț ie ca și la aplicarea substanțelor chimice de pro t ecț i a plantelor. 7.6.2 Utilaje ecologice pentru distrugerea muștelor
445. O alternativă la dezinsecția cu substanțe chimice este oferită de aparatele cu impulsuri e l ectrice de
înaltă
tensiune. Insectele atrase de o lampă din cutia aparatului ating grătarul cu sârmele aflate sub impulsuri
de tensiune mare. Energia descărcării electrice este mare și nu este suportată de
insecta, care are masa foarte
mică.
Generatorul de impulsuri electrice este asemănător cu cel de la gardurile electrice pentru pășune. 7.6.3 Utilaje pentru spălare și dezinfecție în adăposturi de animale
446. Aceste utilaje sunt folosite după depopulare și înainte de o nouă populare și au în alcătuire aceleași componente ca și aparatele de dezinfecție, dar se deosebesc prin următoarele caracteristici: presiuni mai mari și debite mai mari. Toate aceste mașini au pompele acționate de electromotoare.
447. Lucrarea executată de utilajele cu presiuni de lucm de 15-25 bari, și debite mari, pennite îndepartarea dejecțiilor și a murdăriei de pe pereții boxelo r, ai ba t eri i lo r, ai altor utilaje fixe din adăpost, precum și de pe pardoseala, cu sau fără grătare, precum și antrenarea ca apă reziduală spre canale și fose de colectare. Aceleași utilaje pot servi și la dezinfecț i e, prin aplicarea unor debite relativ mari de soluție având concentrație mai mică.
448. Utilajele de spălare cu presiuni foarte mari de 80-150 bari, jeturi cu debite relativ mici, sunt recomandabile în special pentru curățirea după depopulare a utilajelor fixe din adăposturile de animale, mai ales când suprafețele prezintă multe muchii și șanțuri care acumulează murdaria și când crusta de murdărie formată este mai compactă și mai greu de dislocat și îndepărtat. Aceste utilaje cu jet puternic, cu presiune foarte marc, nu se pretează la aplicarea soluțiilor de dezinfecție. 7.6.4 Mijloacele tehnice pentru spălarea și dezinfecția instalațiilor de muls
449. Toate instalațiile de muls sunt prevăzute cu echipamente de spălare și dezinfecție pe traseul laptelui, după încheierea mulsului tuturor vacilor. Dezinfecția mașinii de muls după fiecare vacă se practică doar la unele instalații de muls cu cărucioare și la roboții de muls.
450. Echipamentele de spălare și dezinfecție după muls asigură grade diferite de mecanizare și automatizare, astfel:
la instalațiile de muls cu bidon, instalația de spălare și dezinfecție permite spălarea și dezinfecția în circuit închis a unnătoarelor componente ale mașinii de muls: manșon de muls, colector de lapte, furtunc scurte și furtunul
lung de lapte. Bidonul de lapte și va-;cle mai mari de colectare a laptelui muls sunt spălate și dezinfectate manual. la instalațiile de muls având conducta de lapte în adăpost sau la platformă, circuitul apei sau al soluției este: manșon de muls, colector de lapte, furtunc scurte și furtun lung de lapte, conductă de lapte, sistem de transfer. Se spală cu apă rece, apoi cu apă caldă la circa 40 °C, apoi este recirculată soluția de dezinfecție. I "a unele instalații modeme apa caldă are temperatura de 85 °C, tară a afecta starea pieselor cu care vine în contact. Urmează spălarea cu apă rece, scopul principal fiind acum îndepărtarea soluției dezinfectante. Această fază este de importanță deosebită, căci în
laptele de la mulsul următor nu este permis să fie nici un fel de urmă de dezinfectant.
451. Programul de spălare și dezinfecție al instalației de muls poate fi pus în aplicare prin comenzi manuale, sau poate fi comandat automat. Sistemele automate cu program asigură nu numai declanșarea fazelor lucră ri i de spălare și dezinfecție și durata acestora, ci și reglarea temperaturii și pregătirea soluțiilor dezinfectante.
452. La multe sisteme de spălare și dezinfecție, soluția dezinfectantă este recuperată și poate fi r eu t ilizată de mai multe ori. Substanțele dezinfectante sunt speciale pentru instalații de muls și nu pot fi substituite în nici un caz cu detergenți sau cu dczinfcctanți pentru alte scopuri. Ele trebuie să îndeplinească o seric de cerințe atât din punct de vedere al asigurării igienei laptelui, cât și din punctul de vedere al instalației: să aibă acțiune bacte ri cidă, să aibă bune însușiri de detergent, să nu fie toxice, să nu influențeze însușirile organoleptice ale laptelui, să se îndepărteze ușor cu apa, să nu atace piesele instalației de muls.
453. Când soluția de dezinfecție nu mai este folosită, nu este permis ca ea să ajungă, împreună cu alte ape reziduale, în zone unde poate polua solul și apa freatică. 7.6.5 Utilaje pentru spălarea ugerului înainte de muls
454. La uncie instalații de muls la platformă sunt prevăzute furtunc cu duș, manevrate de mulgător, cu apă caldă pentru spălarea ugerului înainte de atașarea paharelor de muls. 7.6.6 Mijloace tehnice pentru dezinfecția ugerului după muls:
455. Jn afara de dispozitivele speciale sub formă de pâlnie, manevrate de mulgator, există la unele instalatii, și sisteme cu duze de pulverizare amplasate pe podea in culoarul de ieșire de la platfonna de muls, și care sunt puse automat în funcțiune la trecerea animalului.
VIII. DEȘEURI
ȘI
REZIDUURI
REZULTATE
DE
LA
În exploatațiile agro-zootehnice, pe lângă deșeurile cu valoare fertilizantă - gunoi de grajd, djecții lichide și fluide (prezentate în voi I cap. 10), pot rezulta și alte deșeuri sau
reziduuri, care netratate corespunzător pot deveni agenți de poluare ai solului, apei și aerului.
În această categoric sunt incluse
diferite secreții lichide și solide
rezultate, de exemplu, de la mulsul animalelor, de la
locurile de sacrificare ale acestora, ape uzate de la
lucrările de igienizare a adăposturilor, etc. Acestea trebuie gestionate cu foarte marc atenție pentru a evita poluarea apei și solului de către unele substanțe periculoase sau
toxice pc care le conțin (agenți patogeni, metale grele, detergenți, substanțe chimice folosite la dezinsecție și dezinfecție, etc.). EXPLOATAȚII AGRO-ZOOTEHNICE
456. Aceste tipuri de deșeuri trebuie tratate în stații de epurare iar după realizarea parametrilor de neutralizare și depoluare prevăzuți, folosite după caz ca materiale fertilizantc sau depozitate ca deșeuri conform normelor în vigoare.
457. Toate unitățile agro-zootchnicc mari trebuie să dispună de instalațiile aferente pentru efectuarea operațiilor pentru decontaminare și neutralizare a deșeurilor și resturilor provenite din exploatațiile agrozootehnice (sisteme de scurgere, colectare și transport, stații de epurare, locuri de depozitare).
458. Evacuarea apelor uzate în rețeaua de canale de desecare sau, după caz, de irigații, ori pc
terenurile
agricole se va
face numai
î n condițiile
realizării
unei epurări corespunzătoare.
459. Un tratament
deosebit trebuie acordat animalelor decedate în fermă și animalelor de fermă care au murit în cursul tranzitului. Carcasele acestora nu pot fi depozitate la întâmplare, deoarece consituie focare de răspândire a unor boli și surse de poluare a apelor de suprafață și subterane.
460. Orice posesor de animale trebuie să raporteze moartea unui animal medicului veterinar, care, în urma examinării, va recomanda procedura cea mai adecvată de depozitare sau tratare pentru situația semnalată. Tratarea acestor tipuri de deșeuri se face
în unități specializate,
aprobate
de Agenția ațională Sanitară Veterinară
461. Autoritatea competentă poate să decidă înlăturarea cadavrelor cu grad ridicat de risc, prin procedura arderii în crematoriu sau a îngropării, în cazul în care:
a) există pericol de propagare a riscurilor legate de sănătate în timpul
transportului;
b) există suspiciunea că agenții patogeni ar putea rezista tratamentelor aplicate în unitățile de
prelucrare a deșeurilor de acest tip;
c) carcasele animalelor în cauză provin din locuri la care accesul se realizează dificil,
d) cantitatea și distanța care trebuie acoperită nu justifică măsura colectării acestui tip de deșeuri.
462. Îngroparea carca-,clor de animale decedate trebuie să se efectueze la o adâncime suficientă (cel puțin I m),
pentru a preveni dezgroparea lor de către animale sau păsări carnivore și, de asemenea, pentru a preveni poluarea aernlui cu mirosuri dezagreabile precum și poluarea surselor de apă. Înainte de a fi îngropate trebuie stropite cu un dezinfectant corespunzător. Carcasele provenite de la animale bolnave trebuie îngropate întregi (cu piele sau blană și cu toate organele interne).
463. La alegerea locului de îngropare se va avea în vedere ca acesta să fie situat la cel puțin 500 m de vatra localității și
la cel puțin 250 m de fântâni, foraje sau izvoare din care se extrage apă potabilă pentru oameni și animale. De asemenea, fundul gropii trebuie să fie uscat, respectiv să nu fie acoperit de un strat de apă.
464. u este permisă aruncarea animalelor moarte la platforma de gunoi, la platforma de compostare sau între ruine.
465. Aceleași recomandări se aplică și pentru păsările moarte în fermă.
IX. DEȘEURI ȘI APE UZATE DE LA SECTORUL DE PRELUCRARE A PRODUSELOR AGRICOLE ȘI ZOOTEHNICE
Apele uzate și deșeurile provenite din sectorul de prelucrare a produselor agricole și zootehnice au, de regulă, încărcătură mare și foarte specifcă de substanțe potențial poluante, în principal de origine organică - hidrați de carbon (zahăr, amidon), grăsimi, proteine, etc.. De asemenea, o încărcăhll"ă semnificativă de agenti patogeni, pot prezenta și reziduurile provenite, în special, din sectorul de prelucrare a produselor zootehnice.
466. Apele uzate, provenite din sectoarele menționate mai sus, nu se deversează direct în apele de suprafață sau în re!eaua de canale pentru iriga!ii sau drenaj, deoarece au un efect poluant rapid și intens mai ales datorită consumului biochimic de oxigen foarte ridicat. Confom1 legii, toate unitățile de prelucrare a produselor vegetale (fabrici de zahăr, fabrici de conseve de legume, de sucuri de fructe, de ulei, etc) și animale (abatoare, fabrici de mezeluri și conseve de came, fabrici de prelucrare a
laptelui, etc.) trebuie prevăzute încă din faza de proiectare cu stații de tratare a apelor uzate și cu tehnologii specifice fiecărui tip de unitate.
467. Respectarea tehnologiilor de epurare și întreținerea corespunzătoare a stațiilor de tratare a apelor uzate sunt măsuri de natură să conducă
la obținerea unor ape purificate care pot fi deversate în continuare în sistemul de canalizare sau pot fi folosite, dacă sunt corespunzătoare calitativ, la irigarea culturilor vegetale.
468. ămolurile de la stațiile de epurare pot fi folosite, după compostare, la fertilizarea culturilor vegetale, dacă nu există alte restricții privind utilizarea lor (de ex. o
încărcătură de metale grele sau de alte substanțe periculoase peste limita maximă admisibilă). Administrarea acestora trebuie făcută numai după analizarea lor de către laboratoarele de specialitate.
469. Alte deșeuri provenite de la unități de prelucrare a produselor zootehnice, trebuie prelucrate, conform
legii, în unități specializate, aprobate de Agenția Națională Sanitară Veterinară. Prin prelucrare se pot obține produse pentru hrana animalelor de casă și pentru pești sau diferite produse tehnice ori farmaceutice.
470. Autoritatea sanitară
veterinară
centrală, în situații excepționale și sub supravegherea veterinară efectuată de autoritățile competente, poate autoriza utilizarea deșeurilor de origine animală în scopuri științifice.
471. Deșeurile care nu sunt potrivite pentru prelucrare, se înlătură prin incinerare sau prin îngropare într-un sol corespunzător, în scopul prevenirii contaminării cursurilor de apă sau a poluării mediului.
X. PRODUSE PETROLIERE
Fermele agricole moderne, atât cele vegetale cât și cele agro-zootehnice, presupun multe operații mecanizate pentru lucrările solului, întreținerea culturilor, creșterea animalelor, procesarea produselor, transport, etc. Obiectivul principal al acestora este eficientizarea lucrărilor și diminuarea ef01tului fizic al personalului din fermă. Printre sursele de energie folosite pentru derularea operațiunilor mecanizate, cea mai importantă este constituită din produse petroliere (în principal motorină și benzine). Acestora li se adaugă uleiuri minerale, de accea.5i proveniență, folosite pentru întreținerea (lubrifierea) diferitelor mecanisme. Toate aceste produse, dacă nu sunt gestionate cu responsabilitate, pot produce fenomene grave de poluare, atât în sol, cât și în mediul acvatic. Următoarele recomandări de bune practici agricole sunt de natură să prevină sau să reducă a.s;emenea efecte negative.
472. Rezervoarele de produse petroliere se recomandă să fie amplasate la suprafață, într-un loc accesibil pentru mașinile care fac alimentarea, situat departe de surse de apă și mai ales de drenuri de apă îngropate în sol sau poziționate la suprafață.
473. u se recomandă îngroparea rezervoarelor dacă există riscul de scurgeri care ar putea polua apa freatică sau dacă solul prezintă însușiri care favorizează coroziunea.
474. În locul de amplasare a rezervorului trebuie luate măsuri speciale de prevenire a incendiilor.
475. Arealul penlru depozilare lrebuie prevăzul cu materiale absorbante pentru a reține evenlualele împrăștieri produse în limpul alimenlării. Trebuie evilal ca rezervoarele mașinilor să fie supraîncărcate.
476. Rezervoarele se verifică regulat și se repară dacă se conslată scurgeri.
477. Rezervoarele mobile (cisternele) se
folosesc cu precauție, în
special alunei când se alimentează pompele de irigare amplasate în vecinătatea cursurilor de apă.
478. Starea tehnică a utilajelor, în special a motarelor, conductelor și racordurilor, lrebuie
verificală periodic pentru a reduce
la minim scurgerile de carburanți.
479. Intervențiile lehnice la sislemul de alimentare cu combustibil efecluate în câmp, ca de exemplu înlocuirea filtrului de combustibil sau a unui furtun ș.a., sunt operații în cursul cărora se pol produce scurgeri de combuslibil pe sol. Trebuie luale măsuri penlru limitarea acestor pierderi.
480. În
România, cea mai gravă cale de poluare cu molorina care ajunge în sol este provocată de sislemul lehnic de eliminare a aerului din sislemul de alimenlare cu combustibil al moloarelor de traclor. La lractoarele care sunt de mai mulle decenii în dotarea agriculturii românești este prevăzut, din fabricație, un sislem cu bule de aer pentru pomparea în exterior a motorinei, cu deversarea ei pe sol fără posibililăți de