ORDIN nr. 995/2006
ORDIN nr. 995 din 21 septembrie 2006 pentru aprobarea listei planurilor și programelor care intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 75 lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări de Legea nr. 265/2006, în baza prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 5 și ale art. 4 pct. I.10 din Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 pentru organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul mediului și gospodăririi apelor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă lista planurilor și programelor care intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 5 august 2004, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Lista prevăzută la art. 1 nu este exhaustivă și poate fi modificată și/sau completată prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Articolul 3
În scopul asigurării unui nivel înalt al protecției mediului, titularii de plan sau program au obligația de a notifica autorității competente pentru protecția mediului toate planurile și programele care îndeplinesc prevederile.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 21 septembrie 2006.
Nr. 995.
Anexă
PLANURI ȘI PROGRAME care intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004
privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe 1. Agricultură
a) Strategia națională în domeniul viticulturii și vinificației;
b) Strategia națională și programele pentru sectorul îmbunătățirilor funciare;
c) Programul de reconversie a producției și cultivatorilor de tutun;
d) Programul național de dezvoltare rurală;
e) Programul național privind agricultura ecologică;
f) Programul național de control al tutunului;
g) Planul național strategic.
2. Silvicultură
a) Strategia de împăduriri;
b) Program de împădurire și combatere a eroziunii solului;
c) Planuri de protecție a pădurilor;
d) Planuri de management al pădurilor;
e) Amenajamentele silvice.
3. Pescuit și acvacultură
a) Strategia națională privind conservarea și administrarea resurselor acvatice vii, existente în apele marine și continentale, acvacultură;
b) Programul de pescuit.
4. Energie
a) Strategia națională pe termen mediu și lung privind gestionarea combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă și dezafectarea instalațiilor nucleare și radiologice;
b) Programul național pentru reducerea costurilor cu energia pentru populație, prin creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei regenerabile în anul 2006;
c) Programul comunitar "Energie inteligentă-Europa".
5. Industrie (inclusiv activitatea de extracție a resurselor minerale)
a) Strategia de restructurare a industriei și siderurgiei românești pentru perioada 2003-2008;
b) Strategia industriei mobilei, produselor din lemn, celulozei și hârtiei, având în vedere utilizarea mai eficientă a resurselor de lemn pentru creșterea competitivității sectorului pentru perioada 2005-2008;
c) Strategia industriei textile, confecții și pielărie-încălțăminte în contextul scăderii producției de lohn și necesității revigorării industriei primare și de resurse pentru perioada 2005-2008;
d) Strategia industriei materialelor de construcții pentru perioada 2007-2010;
e) Programul operațional sectorial "Creșterea Competitivității Economice";
f) Planurile individuale de viabilitate ale companiilor siderurgice.
6. Transport
a) Strategia de dezvoltare a sistemului feroviar din România în perioada 2001-2010;
b) Strategia de privatizare a companiilor/societăților naționale și a societăților comerciale care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;
c) Strategia de privatizare a unor societăți comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin ofertă publică secundară;
d) Programul operațional sectorial din domeniul transporturilor;
e) Liniile directoare pentru realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport de interes național și european;
f) Programul prioritar de construcție a autostrăzilor din România și a drumurilor naționale cu patru benzi de circulație;
g) Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la "Aeroportul Internațional Henri Coandă București" - S.A.;
h) Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Națională "Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. pe perioada 2002-2010;
i) Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Națională "Aeroportul Internațional Constanța" - S.A. pe perioada 2002-2015;
j) Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. pe perioada 2002-2015;
k) Planul privind strategia pe termen lung a sectorului feroviar în vederea restabilirii echilibrului financiar al administratorului infrastructurii și în vederea modernizării și reînnoirii infrastructurii;
l) Masterplan general de transporturi 2007-2013.
7. Gestionarea deșeurilor
a) Planul național de gestionare a deșeurilor;
b) Planurile regionale de gestionare a deșeurilor;
c) Planurile județene și al municipiului București de gestionare a deșeurilor.
8. Gospodărirea apelor
a) Strategia națională de management al riscului la inundații;
b) Strategia de gospodărire a apelor;
c) Schemele directoare de management și amenajarea bazinelor hidrografice;
d) Strategia de management integrat a zonei costiere;
e) Strategia de protecție împotriva eroziunii costiere;
f) Planurile de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole.
9. Telecomunicații
a) Strategia de informatizare a administrației publice;
b) Strategia privind guvernarea electronică;
c) Strategia de dezvoltare a Sistemului Electronic Național;
d) Strategia de securitate a informațiilor, a politicilor, standardelor și procedurilor în domeniul securității informațiilor și implementarea acestora;
e) Strategia națională în domeniul tehnologiei informației;
f) Strategia națională și cele regionale de dezvoltare a societății informaționale;
g) Strategia sectorială în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale;
h) Programul de dezvoltare a sistemului electronic;
i) Programul de implementare a centrelor de informare a cetățenilor prin mijloace TIC;
j) Programele naționale de cercetare-dezvoltare și inovare;
k) Programe pentru implementarea politicilor de securitate la nivel local, regional și național;
l) Planul de administrație;
m) Planul de comunicații.
10. Turism
a) Strategia națională în domeniul turismului;
b) Strategiile de dezvoltare a infrastructurilor de turism;
c) Programe de marketing și promovare a turismului;
d) Programul de dezvoltare a produselor turistice.
11. Dezvoltarea regională
a) Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013;
b) Documentul de programare multianuală PHARE CES 2004-2006;
c) 7 programe operaționale:
- 5 programe operaționale privind cooperarea trans-frontieră la granițele interne cu Bulgaria și Ungaria și la granițele externe cu Ucraina, Moldova și Serbia și Muntenegru; - 1 program operațional vizând cooperarea trans-națională Spațiul Sud-Est European; - 1 program referitor la Bazinul Mării Negre;
d) Programul operațional strategic privind "Dezvoltarea Capacității Administrative";
e) Programul operațional sectorial privind "Dezvoltarea Resurselor Umane";
f) Planul național de dezvoltare;
g) Planurile de dezvoltare regională.
12. Amenajarea teritoriului și urbanism sau utilizarea terenurilor
a) Strategii de dezvoltare durabilă;
b) Programe de dezvoltare sectorială pe arii geografice;
c) Programe de dezvoltare socioeconomică a județelor;
d) Programe de dezvoltare urbanistică a localităților componente ale comunei și orașului;
e) Planul de amenajare a teritoriului național;
f) Planurile de amenajare a teritoriului regional;
g) Planurile de amenajare a teritoriului zonal;
h) Planurile de amenajare a teritoriului județean;
i) Planurile urbanistice generale;
j) Planurile urbanistice zonale;
k) Planurile urbanistice de detaliu.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 octombrie 2006
ORDIN nr. 1288 din 14 iulie 2006
ORDIN nr. 1.288 din 14 iulie 2006 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-LDOZ "Licențierea dispecerilor operațiuni zbor", ediția 01/2006
REGLEMENTĂRI din 3 octombrie 2006
REGLEMENTARE AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ din 14 iulie 2006 "Licențierea dispecerilor operațiuni zbor", ediția 01/2006 - RACR-LDOZ
HOTĂRÂRE nr. 28 din 3 octombrie 2006
HOTĂRÂRE nr. 28 din 3 octombrie 2006 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională
HOTĂRÂRE nr. 1270 din 13 septembrie 2006
HOTĂRÂRE nr. 1.270 din 13 septembrie 2006 privind aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin schimbul de scrisori semnate la București la 26 iunie 2006 și la Zagreb la 7 iulie 2006...
AMENDAMENT din 3 octombrie 2006
AMENDAMENT din 26 iunie 2006 convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin schimbul de scrisori semnate la București la 26 iunie 2006 și la Zagreb la 7 iulie 2006, la Acordul de împrumut (Proiectul privind fo...
HOTĂRÂRE nr. 1340 din 27 septembrie 2006
HOTĂRÂRE nr. 1.340 din 27 septembrie 2006 privind organizarea unor manifestări culturale și de diplomație publică pentru promovarea imaginii Romκniei în țările membre ale Uniunii Europene
ORDIN nr. 963 din 13 septembrie 2006
ORDIN nr. 963 din 13 septembrie 2006 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr. 439/2002 pentru aprobarea organizării acțiunii de voluntariat în domeniul protecției mediului