DECIZIE nr. 697 din 12 decembrie 2023
DECIZIA nr. 697 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
ORDIN nr. 473 din 29 februarie 2024 pentru aprobarea modalității de îndeplinire a atribuțiilor Comitetului de supraveghere pentru implementarea și monitorizarea funcționării ulterioare a sistemului de garanție-returnare
Luând în considerare Referatul de aprobare al Direcției generale deșeuri și situri contaminate nr. DGDSC/129.438 din 21.02.2024 privind aprobarea Modalității de îndeplinire a atribuțiilor Comitetului de supraveghere pentru implementarea și monitorizarea funcționării ulterioare a sistemului de garanție-returnare,
în temeiul art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 304/2023 pentru constituirea, aprobarea structurii și a modului de funcționare ale Comitetului de supraveghere pentru implementarea și monitorizarea funcționării ulterioare a sistemului de garanție-returnare, al art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor și pădurilor emite prezentul ordin.
Articolul 1
Prin prezentul ordin se aprobă modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor Comitetului de supraveghere pentru implementarea și monitorizarea funcționării ulterioare a sistemului de garanție-returnare, denumit în continuare Comitetul.
Articolul 2
În vederea asigurării transparenței și stabilității sistemului de garanție-returnare din România, Comitetul desfășoară următoarele activități de monitorizare și supraveghere a implementării și funcționării sistemului de garanție-returnare:
a) solicită administratorului sistemului de garanție-returnare, denumit în continuare administrator SGR, rapoartele prevăzute la art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 304/2023 pentru constituirea, aprobarea structurii și a modului de funcționare ale Comitetului de supraveghere pentru implementarea și monitorizarea funcționării ulterioare a sistemului de garanție-returnare;
b) solicită administratorului SGR să îi fie comunicate, în maximum 25 de zile calendaristice după trimestrul de referință, rapoarte cu privire la îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) propune administratorului SGR luarea unor măsuri de redresare și înștiințează instituțiile abilitate, în situația în care constată deficiențe semnificative în activitatea administratorului SGR, care pot conduce la nerespectarea obligațiilor sale, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
(1) Comitetul sesizează autoritățile competente, în situația în care constată neconformități, ca urmare a analizei rapoartelor transmise de administratorul SGR, potrivit art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 304/2023.
(2) Comitetul sesizează autoritățile competente ca urmare a constatărilor privind încălcarea legislației specifice, semnalate de administratorul SGR sau de persoane juridice sau fizice.
Articolul 4
(1) Comitetul recomandă retragerea calității de administrator SGR, printr-o notificare în scris, autorității publice centrale pentru protecția mediului, în situația în care există o suspiciune rezonabilă sau când deține informații precise că administratorul SGR se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 20 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Recomandarea retragerii calității de administrator SGR, prevăzută la alin. (1), se face de către Comitet în urma analizei următoarelor documente:
a) rapoartele transmise potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 304/2023;
b) comunicările primite de la administratorul SGR;
c) rapoartele de inspecție și control transmise de către autoritățile competente;
d) sesizări ale factorilor interesați.
Articolul 5
Formatul, frecvența și conținutul informărilor și rapoartelor prevăzute la art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 304/2023 trebuie să respecte metodologia aprobată prin ordinul autorității publice centrale pentru protecția mediului prevăzut la art. 23 alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 29 februarie 2024.
Nr. 473.
DECIZIA nr. 697 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă
DECIZIA nr. 696 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 910-914 din Codul de procedură civilă
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 17 din 7 martie 2024 privind înființarea, organizarea și funcționarea agențiilor teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism
HOTĂRÂRE nr. 186 din 7 martie 2024 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2024 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru Agenția Română pentru Investiții și...
INSTRUCȚIUNE nr. 4.480 din 8 martie 2024 privind încetarea stării de alertă epidemiologică determinate de gripă
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 16 din 7 martie 2024 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 203/1999 privind stabilire...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii