La Ordinul ministrului justiției nr. 3.181/C/2007 privind redobândirea cetățeniei române de către unele persoane, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 10 decembrie 2007, se fac următoarele rectificări (care nu aparțin Redacției "Monitorul Oficial, Partea I"): – în anexa nr. 1, la nr. 15
– în anexa nr. 1, la nr. 40
Notă
Din cauza conținutului mare de date cu caracter personal din cadrul acestui act, fapt care depășește scopul prezentei aplicații legislative în contextul legislației aplicabile, acesta nu este prezent în baza de date legislativă disponibilă aici. Pentru a accesa acest conținut vă puteți adresa Monitorului Oficial sau emitentului actului.
Alte acte din Monitorul Oficial
din data de 10 aprilie 2008
LEGE nr. 71 din 8 aprilie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice
DECRET nr. 427 din 7 aprilie 2008 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice
HOTĂRÂRE nr. 387 din 9 aprilie 2008 privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcției publice de prefect al județului Mureș de către doamna Pop Felicia
ORDIN nr. 982 din 28 martie 2008 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2008 al Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A., companie națională aflată sub autoritatea Ministerului Economiei și Finanțelor
LISTĂ din 10 aprilie 2008 semnelor electorale depuse și admise, potrivit legii, la Biroul Electoral Central de partidele politice, formațiunile politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizații ale cetățenilor români aparținând minorităților na...