ORDIN nr. 5455/2025
ORDIN nr. 5.455 din 17 septembrie 2025 pentru stabilirea termenelor de raportare a listelor de beneficiari prevăzute la alin. (1^1) al art. XXVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul prevederilor: – art. XXVI alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare;
– art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere Referatul de aprobare al Direcției de implementare măsuri sociale nr. G2025-106.621 din 16.09.2025,
ministrul investițiilor și proiectelor europene emite prezentul ordin.
Articolul 1
(1) Prin prezentul ordin se stabilesc termenele de raportare pentru transmiterea listelor de beneficiari pentru cele două tranșe prevăzute la alin. (1^1) al art. XXVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Listele de beneficiari prevăzute la alin. (1) se întocmesc pe județe și pe categorii de destinatari finali care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de Mecanismul de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin, precum și instituțiile responsabile, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 70/2024, cu modificările ulterioare, la nivelul fiecărei entități aflate în subordonarea/coordonarea/ sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și se raportează în luna septembrie 2025 pentru prima tranșă și în luna octombrie 2025 pentru a două tranșă.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 17 septembrie 2025.
Nr. 5.455.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 septembrie 2025
DECIZIE nr. 8 din 16 septembrie 2025
DECIZIE nr. 8 din 16 septembrie 2025 privind asigurarea conducerii Senatului în perioada 17-20 septembrie 2025
DECIZIE nr. 128 din 27 martie 2025
DECIZIA nr. 128 din 27 martie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 alin. (2) din Codul civil
INSTRUCȚIUNI nr. 8 din 1 septembrie 2025
INSTRUCȚIUNE nr. 8 din 1 septembrie 2025 privind aplicarea unitară a prevederilor referitoare la utilizarea timpului alocat disciplinei/domeniului de studiu, aflat la dispoziția cadrului didactic, în învățământul preuniversitar gimnazial și liceal
ORDIN nr. 2390 din 16 septembrie 2025
ORDIN nr. 2.390 din 16 septembrie 2025 pentru modificarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C2/I.1.B, pen...