ORDIN nr. 639/2008

ORDIN nr. 639 din 23 octombrie 2008 privind aprobarea cuantumului indemnizațiilor membrilor comisiei de concurs și ai comisiei de soluționare a contestațiilor, precum și ale persoanelor care asigură secretariatul comisiilor la concursul național de admitere la programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici

Având în vedere prevederile art. 5 și 10 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2001 privind înființarea și organizarea Institutului Național de Administrație, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/2002, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.083/2004 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Administrație și a centrelor regionale de formare continuă pentru administrația publică locală, ale art. 2 alin. (1) lit. b) și alin. (3) și ale art. 13 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 832/2007, și ale Hotărârii Consiliului științific al Institutului Național de Administrație nr. 192/2008 privind aprobarea bugetului programului de formare specializată destinat înalților funcționari publici, în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, ministrul internelor și reformei administrative emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Pentru activitatea desfășurată, membrii comisiilor de concurs și ai comisiei de soluționare a contestațiilor, constituite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 832/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, primesc o indemnizație în sumă brută de 68 lei/oră/persoană.

(2) Pentru activitatea desfășurată, persoanele nominalizate să asigure secretariatul comisiilor constituite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 832/2007 primesc o indemnizație în sumă brută de 34 lei/oră/persoană.

(3) Plata indemnizației prevăzute la alin. (1) și (2) se face în conformitate cu programul orar de desfășurare a activității membrilor comisiilor de concurs, ai comisiei de soluționare a contestațiilor și ai secretariatului acestora, aprobat de directorul general al Institutului Național de Administrație.

Articolul 2

Din suma totală cuvenită fiecărei persoane pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiilor de concurs, comisiilor de soluționare a contestațiilor și al secretariatului acestora se vor reține contribuțiile către bugetul de stat, în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David

București, 23 octombrie 2008.

Nr. 639.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 5 noiembrie 2008

ORDIN nr. 80 din 18 august 2008

ORDIN nr. M.80 din 18 august 2008 pentru aprobarea Normelor proprii de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, adaptate la specificul organizării asi...

ORDIN nr. 2627 din 15 octombrie 2008

ORDIN nr. 2.627/C din 15 octombrie 2008 pentru aprobarea Normelor proprii de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, adaptate la specificul organizăr...

ORDIN nr. 900 din 23 iulie 2008

ORDIN nr. 900 din 23 iulie 2008 pentru aprobarea Normelor proprii de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, adaptate la specificul organizării asist...